ICCJ. Decizia nr. 880/2014. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 880/2014
Dosar nr. 12166/2/2010
Şedinţa publică de la 21 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Institutul Cultural Român a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea pct. 2 al Încheierii nr. IX/21 din 23 noiembrie 2010, prin care Curtea de Conturi a soluţionat contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 8/2010 emisă de Departamentul IX din cadrul Curţii de Conturi, şi a pct. 6 din Decizia nr. 8/2010, prin care a fost valorificat procesul-verbal de constatare din 4 iunie 2010 încheiat de Departamentul IX al Curţii de Conturi.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că în ceea ce priveşte pct. 6 din decizie şi pct. B.2.2 din procesul-verbal de constatare, referitoare la abaterile cu privire la plata unor servicii de transport către A.T. SRL, reclamantul a susţinut că dispoziţiile art. 52 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 nu detaliază noţiunea de documente justificative, astfel încât, confirmarea primită din partea furnizorului, ca anexă la factură, care atestă parcurgerea distanţei menţionate în contract este un document justificativ suficient.
Reclamantul a apreciat că auditorii externi au recurs la un procedeu nejuridic refăcând calculul distanţei în funcţie de o rută zilnică de 15 km despre care nu se oferă nicio informaţie şi de un număr de patru curse Mogoşoaia - Bucureşti, de asemenea, stabilit arbitrar.
De asemenea, reclamantul a susţinut că, auditorii nu au verificat care a fost de fapt ruta de transport şi dacă, în raport de lungimea acesteia serviciile au fost calculate corect, ci au recalculat care ar fi trebuit să fie ruta, apreciind că aceasta este limita maximă care ar fi trebuit să fie plătită de reclamant. Însă, în condiţiile în care nu există un normativ care să stabilească distanţa Bucureşti - Mogoşoaia, Institutul Cultural Român era obligat să plătească distanţa efectiv parcursă, un prejudiciu fiind născut doar dacă între distanţa reală şi cea plătită existau diferenţe negative.
Reclamantul a considerat că nici art. 52 alin. (6) din Legea nr. 500/2002 nu a fost încălcat, întrucât anexele la facturi, în conformitate cu contractul, semnate de furnizor, conţin desfăşurătoarele pentru fiecare caz în parte, procesul-verbal de recepţie al serviciului semnat de conducătorul proiectului.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea Curţii de apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 5816 din 11 octombrie 2011, a admis acţiunea formulată de reclamantul Institutul Cultural Român, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României şi a anulat pct. 2 din Încheierea nr. IX/21 din 23 noiembrie 2010, pct. 6 din Decizia nr. 8/2010 şi în mod corespunzător procesul-verbal de constatare din 4 iunie 2010 emis de Departamentul IX al Curţii de Conturi al României.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că, în speţă, au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 52 alin. (5) din Legea nr. 500/2002, întrucât între părţi au existat trei contracte ferme de prestări servicii, încheiate conform ofertelor financiare din data de 22 aprilie 2009 şi a acordului-cadru din 30 aprilie 2009, prestatorul a emis facturi care corespund exigenţelor contabile din punct de vedere formal, având anexată justificarea sumelor facturate prin raportare la kilometri parcurşi şi suma maximă din contractul încheiat, iar efectuarea prestaţiilor este confirmată prin proces-verbal de recepţie încheiat de coordonatorul de program.
Instanţa de fond a avut în vedere că, potrivit pct. 5.2 şi 5.3 din contracte, prestatorul nu avea obligaţia să anexeze dovezi cu kilometri efectiv parcurşi, cu foi de parcurs şi diagrame, întrucât acesta a întocmit o Anexă în care au fost menţionate întocmai cerinţele de la pct. 5.2, iar suma facturată nu a depăşit valorile corespunzătoare din acordul-cadru, acceptată.
Instanţa de fond a apreciat că deşi a fost depăşit cu puţin numărul de kilometri prevăzuţi în contract, facturile nu au depăşit valoarea contractelor, iar depăşirea numărului de kilometri a fost justificată de faptul că participanţii fiind din străinătate, aceştia nu puteau fi luaţi din acelaşi loc.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, potrivit contractului, prestatorul nu avea obligaţia de a emite note justificative pentru fiecare cursă în parte, iar părţile nu au stabilit analitic numărul de km ce trebuie parcurşi pentru fiecare cursă şi pentru fiecare zi, tocmai pentru că nu s-a prevăzut un traseu exact pe care trebuie să-1 parcurgă prestatorul, situaţie justificată de specificul activităţii şi de categoriile de cursanţi.
În concluzie, instanţa de fond a reţinut că auditorii publici au efectuat un calcul care nu are la bază elemente certe, fiind o estimare a distanţei parcurse zilnic luată abstract şi liniar, prin raportare la distanţa de 15 km Bucureşti - Mogoşoaia, fără să se întemeieze pe elemente de fapt certe legate de distanţa parcursă, nefăcându-se dovada că s-ar fi creat un prejudiciu cert, nefiind deci îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
3. Motivele de recurs înfăţişate de pârâtă
Pârâta Curtea de Conturi a României a atacat cu recurs sentinţa menţionată, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041C. proc. civ.
În motivarea căii de atac recurenta-pârâtă a arătat că sentinţa a fost pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, iar în dezvoltarea motivului de recurs a reiterat situaţia de fapt şi apărările prezentate pe fondul cauzei.
A susţinut în esenţă că nu există acte justificative, care să dovedească executarea serviciilor care fac obiectul acestor contracte de prestări servicii şi anume faptul că la procesele-verbale de recepţie, întocmite de coordonatorul programului nu au fost anexate desfăşurătoarele sau alte asemenea documente justificative (foi de parcurs, diagrame), furnizate de prestator din care să rezulte numărul efectiv de km parcurşi şi decontaţi de entitate.
Prestatorul SC A. SRL a emis facturile fiscale din 16 iunie 2009 şi din 7 iunie 2009, din 30 noiembrie 2009 în sumă de 43.672 RON reprezentând transport intern de persoane (10.175 km), iar plata acestora s-a efectuat de către entitate fără ca aceste facturi să fie însoţite de detalierea serviciilor prestate prin documente justificative sau printr-un desfăşurător din care să rezulte distanţele efectiv parcurse.
În aceste condiţii, echipa de audit a procedat la estimarea prejudiciului produs prin această abatere, obligaţia stabilirii prejudiciului cert fiind în sarcina Institutului Cultural Român şi nu a echipei de audit din cadrul pârâtei, cum în mod vădit nelegal a stabilit instanţa de fond.
În consecinţă, recurenta arată că SC A.T. SRL nu a făcut dovada prin documente justificative că a parcurs numărul de km decontaţi de intimatul Institutul Cultural Român, astfel că solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
4. Apărările intimatului Institutul Cultural Român
Prin întâmpinarea depusă la 18 februarie 2014, conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimatul-reclamant Institutul Cultural Român a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând criticilor formulate în recurs cu privire la existenţa documentelor justificative pentru prestarea serviciilor, obiect ale contractelor nr. x/2009; nr. y/2010 şi nr. z/2010.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
II.1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând verificarea legalităţii Încheierii nr. IX/21 din 23 noiembrie 2010 şi a Deciziei nr. 8/2010 emisă de Departamentul IX din cadrul Curţii de Conturi, respectiv pct. 2 al Încheierii şi pct. 6 din Decizia ce vizează decontarea nelegală de către reclamantă în lipsa documentelor justificative a sumei de 13.749,63 RON aferentă unui număr de 3.195 km pentru asigurarea transportului pe ruta Bucureşti - Mogoşoaia şi retur, în cadrul Programului de burse pentru traducători în formare.
Pentru asigurarea transportului zilnic al bursierilor, dus-întors pe ruta Bucureşti - Mogoşoaia şi retur, în cadrul Programului de burse pentru traducători în formare, reclamantul Institutul Cultural Român a încheiat trei contracte cu firma SC A.T. SRL, în cadrul cărora au fost emise facturile: din 16 iunie 2009 în sumă de 17.998 RON (anexa la factură arată că suma reprezintă c./valoarea transport de persoane totalizând 4.225 km în perioada 1 septembrie - 15 iunie 2009); din 7 iulie 2009, în sumă de 5.323,01 RON (anexa la factură arată că suma reprezintă c./valoare transport, 1.250 km, pentru perioada 16 iunie - 30 iunie 2009); din 30 noiembrie 2009 în sumă de 20.350 RON (anexă la factura ce vizează o distanţă de 4.700 km parcurşi în intervalul 5 octombrie - 5 decembrie 2009).
Echipa de audit a constatat că la procesele-verbale de recepţie întocmite de coordonatorul programului nu au fost anexate desfăşurătoarele sau alte documente justificative (foi de parcurs, diagrame) furnizate de prestator, din care să rezulte numărul efectiv de km parcurşi şi decontaţi de reclamantă, apreciind că în lipsa acestor documente serviciile de transport sunt confirmate în mod nejustificat.
În aceste condiţii, echipa de audit a calculat că a fost plătită către SC A.T. SRL suma de 13.749,63 RON, ca urmare a includerii unui număr de 3.195 km pentru care nu există documente justificative. Astfel, a fost refăcut calculul şi a fost luată în considerare o distanţă zilnică de 60 km, reprezentând patru curse dus-întors Bucureşti - Mogoşoaia, a câte 15 km.
Instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 500/2002: (5) Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documente justificative. Acestea trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea serviciilor şi alte asemenea, conform angajamentelor legale încheiate. Instrumentele de plată se semnează de contabil şi şeful compartimentului financiar contabil.
Efectuarea plăţilor în limita creditelor bugetare aprobate se face numai pe bază de acte justificative întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale şi numai după ce acestea au fost lichidate şi ordonanţate potrivit prevederilor art. 24 şi 25, după caz.
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate mai sus, Înalta Curte nu poate primi concluzia instanţei de fond în sensul că în cauză au fost respectate exigenţele legale privind întocmirea de documente justificative, dat fiind existenţa celor trei contracte ferme încheiate de părţi conform ofertelor financiare din data de 22 aprilie 2009 şi a acordului-cadru din 30 aprilie 2009, a facturilor emise conform dispoziţiilor legale contabile, ce au anexată justificarea sumelor facturate prin raportare la km parcurşi şi suma maximă din contractul încheiat, precum şi procesul-verbal de recepţie încheiat de coordonatorul de program, aşa cum a concluzionat instanţa de fond.
Aceste documente nu justifică prestarea serviciilor de transport, atâta timp cât furnizorul nu a anexat dovezi cu privire la km efectiv parcurşi, respectiv foi de parcurs şi diagrame.
Deşi reţine că a fost depăşit numărul de km prevăzuţi în contract, în mod greşit instanţa de fond apreciază că facturile nu au depăşit totuşi valoarea contractelor, existând justificarea că respectivele curse s-au desfăşurat pe ruta Universitate - Băneasa - Şoseaua de Centură - Mogoşoaia, întrucât participanţii fiind din străinătate nu puteau fi luaţi din acelaşi loc.
Justificarea respectivă nu poate fi reţinută atâta timp cât pentru ruta respectivă nu au fost întocmite foi de parcurs pentru distanţele efectuate, ci s-au emis facturi luând în calcul numărul total de km parcurşi pe o anumită perioadă fără a exista note justificative pentru fiecare cursă în parte.
De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea că nu au fost întocmite note justificative întrucât prestatorul nu avea o astfel de obligaţie potrivit contractului şi chiar şi în aceste condiţii nu s-a făcut dovada că s-a cauzat un prejudiciu, atâta timp cât prevederile art. 52 alin. (5), (6) din Legea nr. 500/2002 sunt explicite, în sensul că efectuarea plăţilor în limita creditelor bugetare aprobate se face numai pe bază de acte justificative.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că soluţia instanţei de fond este greşită atunci când reţine că auditorii publici au efectuat un calcul ce nu are la bază elemente certe, fiind doar o estimare a distanţei parcurse zilnic, luată abstract şi liniar, prin raportare la distanţa de 15 km Bucureşti - Mogoşoaia, fără să se întemeieze pe elemente de fapt certe.
II.2. Soluţia adoptată în recurs
Având în vedere cele menţionate la pct. II.1., în temeiul art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa recurată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei nr. 5186 din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul Institutul Cultural Român, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 875/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 902/2014. Contencios → |
|---|
