ICCJ. Decizia nr. 84/2014. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizie nr. 84/2014
Dosar nr. 12182/2/2010
Şedinţa de la 14 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Instituţia Primarului Oraşului Târgu-Neamţ, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat contestaţie împotriva Încheierii nr. VI.320 din 9 noiembrie 2010, emisă de pârâtă, solicitând modificarea încheierii, în sensul admiterii contestaţiei înregistrate sub nr. 1132/2010 şi modificării în parte a Deciziei nr. 25/2010 a Camerei de Conturi Neamţ, în sensul excluderii obligaţiei de recuperare a sumei prevăzute la pct. 17 din decizia contestată. De asemenea, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a solicitat reclamanta suspendarea aplicării pct. 17 din Decizia nr. 25/2010 până la data soluţionării irevocabile a prezentei contestaţii.
În motivarea acţiunii a arătat că, prin decizia contestată, emisă de Camera de Conturi Neamţ sub nr. 25 din 22 iulie 2010, s-a reţinut că, în mod nelegal, au fost remuneraţi membrii comisiilor de evaluare a ofertelor depuse pentru licitaţii de achiziţii publice, dispunându-se recuperarea sumei de 8.800 RON.
Împotriva Deciziei nr. 25/2010, reclamanta a formulat contestaţie în termen legal, contestaţie care a fost înregistrată la Camera de Conturi Neamţ sub nr. 1132 din 9 august 2010 şi care a fost soluţionată de către Camera de Conturi a României prin Încheierea nr. VI.320 din 9 noiembrie 2010.
A apreciat reclamanta că, în mod eronat, s-a reţinut nelegalitatea acestor remuneraţii, având în vedere că O.U.G. nr. 34/2006 sau H.G. nr. 925/2006 nu fac nicio referire la remunerarea membrilor comisiei de licitaţie şi, aspectul cel mai important, nu interzic o asemenea remunerare a membrilor comisiilor de evaluare.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind suspendarea executării pct. 17 din Decizia nr. 25/2010, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 7051 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiate, atât cererea de suspendare a executării pct. 17 din Decizia nr. 25/2010 a Camerei de Conturi Neamţ, cât şi acţiunea formulată de reclamanta Instituţia Primarului Oraşului Târgu-Neamţ, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte cererea de suspendare, prima instanţă a avut în vedere Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 13 septembrie 1989, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, prin care s-a reţinut că autorităţile administrative acţionează în numeroase domenii şi că activităţile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertăţile şi interesele persoanelor şi că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.
În situaţia în care un act administrativ este contestat înaintea unei autorităţi jurisdicţionale, iar aceasta nu s-a pronunţat cu privire la legalitatea sa, reclamantul are posibilitatea de a cere aceleiaşi autorităţi jurisdicţionale sau unei alte autorităţi jurisdicţionale competente să decidă măsuri de protecţie provizorie în legătură cu actul administrativ.
Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situaţia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat şi în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, sub aspectul cazului bine justificat, reclamanta nu a precizat care ar fi normele de drept aparent încălcate prin dispoziţia dată din decizia contestată, motivele acţiunii referindu-se exclusiv la reţinerea eronată a nelegalităţii dreptului la remuneraţie stabilit în favoarea membrilor comisiilor de evaluare a ofertelor depuse pentru licitaţii de achiziţii publice prin Dispoziţia nr. 2696 din 29 decembrie 2006 a Primarului Oraşului Târgu-Neamţ, care nu este interzisă de lege.
Nici sub aspectul pagubei iminente, Instituţia Primarului nu a arătat în ce ar consta aceasta şi cu atât mai puţin a adus dovezi în susţinerea necesităţii prevenirii unei astfel de pagube.
Faţă de aceste împrejurări, prima instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 14 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, "nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici nu poate fi angajată şi efectuată dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu art. 20 alin. (1) lit. h) din lege, autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea administrării fondurilor publice locale în condiţii de eficienţă.
Ori, sub acest aspect, punctul de vedere al A.N.R.M.A.P. sau "principiul" că ceea ce nu este interzis este permis nu poate constitui "bază legală", în sensul Legii nr. 273/2006.
Judecătorul fondului a constatat că nici dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 şi nici un alt act normativ nu prevăd vreun temei pentru remunerarea membrilor Comisiei şi, în plus, dispoziţia primarului, prevăzând o remunerare variabilă, practic, la discreţia proiectanţilor care întocmesc devizul, nu sunt îndeplinite nici exigenţele de eficienţă în administrarea fondurilor publice locale.
De asemenea, s-a apreciat ca fiind irelevant în cauză dacă dispoziţia primarului prin care s-a stabilit acordarea sporului a primit sau nu aviz de nelegalitate, controlul exercitat de prefect în cadrul tutelei administrative neputând împiedica examinarea de către o instanţă de judecată a legalităţii actului administrativ.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul Primarul Oraşului Târgu-Neamţ, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu interpretarea eronată a dispoziţiilor legale aplicabile, respectiv a prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.
A susţinut că plăţile către membrii comisiei de evaluare au fost efectuate cu respectarea tuturor prevederilor legale, fiind emisă o dispoziţie în acest sens, prin care a fost stabilită şi modalitatea de determinare a sumelor ce urmau a fi plătite.
A mai arătat că această dispoziţie a primarului a fost emisă în baza reglementărilor A.N.R.M.A.P. şi a fost supusă controlului de legalitate, astfel încât instanţa de fond, în mod eronat, a reţinut că remunerarea membrilor comisiei era la discreţia proiectantului.
A precizat, de asemenea, că Dispoziţia nr. 2696/2006 a Primarului Oraşului Târgu-Neamţ nu a făcut obiectul niciunei acţiuni în faţa instanţelor de judecată.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetenţa materială a curţii de apel de a soluţiona în primă instanţă cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanţă din oficiu, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Obiectul acţiunii formulate în cauză îl constituie anularea în parte a Deciziei nr. 25/2010 a Camerei de Conturi a Judeţului Neamţ, precum şi a Încheierii nr. VI.320 din 9 noiembrie 2010, emisă de Curtea de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 şi modificat prin Hotărârea nr. 135 din 16 mai 2013, publicată în M. Of. nr. 538/26.08.2013, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
Din prevederile legale citate rezultă că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, este însăşi această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entităţii controlate, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
De asemenea, potrivit art. 228 din acelaşi regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii pronunţate de comisiile de soluţionare a contestaţiilor aparţine instanţelor de contencios administrativ, aşa cum acestea au fost indicate la pct. 223 lit. e), în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Prin urmare, potrivit dispoziţiilor anterior citate din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, în cauză nu este incident criteriul valoric, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor "care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora", ci criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor locale şi judeţene sunt în competenţa tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor publice centrale, în competenţa curţilor de apel.
Faţă de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Neamţ, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raza căruia îşi are sediul reclamantul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Primarul Oraşului Târgu-Neamţ împotriva Sentinţei nr. 7051 din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Neamţ, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 833/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 844/2014. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
