ICCJ. Decizia nr. 1175/2015. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1175/2015
Dosar nr. 1412/2/2013
Şedinţa publică de la 16 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 februarie 2013 şi precizată la 04 septembrie 2014, sub nr. dosar 1412/2/2013, reclamanta S.S. Gmbh - Sucursala România în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Finanţelor Publice sector 1, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea adresei din 13 iunie 2013 emisă de pârâta Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii şi comunicată subscrisei la data de 19 iunie 2013;
- obligarea pârâtelor la plata sumei de 3.506.675 RON reprezentând dobânzi aferente sumei de 10.619.852 RON reprezentând TVA restituit subscrisei cu întârziere, defalcate după cum urmează: suma de 955.787 RON aferentă perioadei 11 ianuarie 2010 - 11 aprilie 2010; suma de 74.339 RON aferentă perioadei 12 aprilie 2010 - 19 aprilie 2010; suma de 1.389.077 RON aferentă perioadei 31 mai 2010 - 16 februarie 2011; suma de 254.876 RON aferentă perioadei 17 septembrie 2011 - 15 noiembrie 2011; suma de 556.480 RON aferentă perioadei 16 noiembrie 2011 - 26 martie 2012; suma de 276.116 RON aferentă perioadei 27 martie 2012 - 31 mai 2012.
Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Pârâta D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii întrucât reclamanta nu a epuizat procedura administrativă prealabilă, întrucât singurul act administrativ care poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ, conform prevederilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este decizia dată în soluţionarea contestaţiei.
Pârâta A.F.P. sector 1 prin D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare prin care a invocat de asemenea excepţia inadmisibilităţii pentru aceleaşi considerente şi a solicitat, în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 1770 din 4 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi, în consecinţă s-a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei S.S. Gmbh - Sucursala România în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, A.N.A.F.-Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mici şi Administraţia Finanţelor Publice sector 1 Bucureşti; a fost obligată reclamanta la plata sumei de 1.700 RON către expertul contabil C.C.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de apel a reţinut că r aportul juridic dintre părţile din prezenta cauza este unul de drept administrativ fiscal, întrucât acordarea dobânzilor pentru sumele rambursate de la bugetul de stat este reglementată de dispoziţiile art. 124 C. proc. fisc., potrivit cărora, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
S-a arătat în considerentele sentinţei atacate că în şedinţa din data de 21 mai 2014 reclamanta şi-a precizat cererea în sensul că solicită acordarea dobânzilor în cuantumul specificat în raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză.
S-a reţinut că cererea de acordare a dobânzilor se face în conformitate cu Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, fiind aplicabile prevederile speciale în materie fiscală, respectiv dispoziţiile imperative ale art. 205 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 209 din acelaşi act normativ, s-a reţinut că, acţiunea apare ca inadmisibilă atâta vreme cât reclamanta nu a epuizat procedura administrativă prealabilă, întrucât singurul act administrativ care poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ, conform prevederilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este decizia dată în soluţionarea contestaţiei.
În aceste condiţii, s-a apreciat că formularea unei cererii de acordare dobânzi pentru rambursarea TVA cu depăşirea termenului legal, direct la instanţa de judecată este inadmisibilă întrucât legea specială, respectiv O.G. nr. 92/2003 şi Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, stabileşte o procedură derogatorie de la normele de drept comun pentru acordarea de dobânzi de la bugetul de stat.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.S. Gmbh-Sucursala România, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a dezvoltat următoarele critici faţă de soluţia adoptată de prima instanţă, indicând incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 şi pct. 7 C. proc. civ., cu referire la art. 3041 C. proc. civ.:
- instanţa de fond nu a motivat sentinţa atacată cu privire la înlăturarea apărărilor reclamantei în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, prin ignorarea cererii completatoare a acţiunii din data de 4 septembrie 2014.
- instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii omiţând jurisprudența Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 1224/2009, 5631/2013)
- în mod greşit s-a majorat onorariul expertului contabil cu 1700 RON, operaţiunile efectuate (verificarea unei baze de date în Excel) nejustificând această împrejurare.
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Procedura în fața instanței de recurs
Recurenta a depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea cererii de recurs, respectiv jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată sub aspectul criticilor formulate şi raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, republicată, reţine că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., vizând soluţionarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului.
Drept urmare, pe temeiul legal arătat, se va casa sentinţa instanţei de fond şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Curtea de apel, în pronunţarea soluţiei, a reţinut că acţiunea care formează obiectul prezentei cauze apare ca inadmisibilă atâta vreme cât reclamanta nu a epuizat procedura administrativă prealabilă, întrucât singurul act administrativ care poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ, conform prevederilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este decizia dată în soluţionarea contestaţiei.
Însă, constată instanţa de control judiciar că aceste susţineri sunt contrazise de situaţia de fapt ce se desprinde din actele şi lucrările dosarului.
În acest sens, se reţine că reclamanta, prin cererea înregistrată la A.F.P. sector 1 la data de 19 noiembrie 2012, a solicitat acordarea dobânzilor aferente perioadei de întârziere cu care i-a fost rambursat TVA-ul. În condiţiile în care cererea de rambursare nu a fost soluţionată în termenul de 45 de zile, a solicitat instanţei obligarea pârâtelor la plata sumei de 3.506.675 RON.
Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, titlul IX (art. 205-218) C. proc. fisc. reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrativ fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluţionarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ - fiscal, procedură care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216-217, ce poate fi atacată în contencios administrativ potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.
În interpretarea normelor care reglementează procedura de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor administrativ-fiscale, reglementată de art. 205-218 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant că procedura contestaţiei prevăzută de C. proc. fisc. are caracterul unei proceduri administrative obligatorii, cu caracteristica sui generis a atacării în faţa instanţei de contencios fiscal a deciziilor emise de organele fiscale în soluţionarea contestaţiilor cu privire la actele administrative fiscale.
Observă instanţa de control judiciar că, deşi în mod corect Curtea de apel a reţinut incidenţa acestor dispoziţii legale, a dat eficienţă susţinerilor pârâtelor cu privire la neepuizarea procedurii prealabile, omiţând a observa că, prin înscrisul intitulat „cerere de completare a cadrului procesual obiectiv” depus la termenul din data de 4 septembrie 2013 s-a completat acţiunea în sensul că s-a solicitat anularea adresei nr. 5364201A din 13 iunie 2013 emisă de pârâta.
Prin adresa respectivă, comunicată la data de 19 iunie 2013, a fost materializat răspunsul autorităţii publice, în sensul că s-a respins cererea reclamantei prin care s-a solicitat acordarea de dobânzi pentru suma din decontul cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, constituind exprimarea explicită a voinţei acesteia cu privire la modul de rezolvare a cererii adresate de recurenta - reclamantă, şi prin urmare, contrar concluziei la care a ajuns instanţa de fond, Înalta Curte constată, că a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de C. proc. fisc.
Este adevărat că reclamanta şi-a întreprins demersul judiciar într-un mod confuz, precizând în mai multe rânduri acţiunea, însă instanţa de contencios administrativ este îndrituită să califice acţiunea în funcţie de scopul real urmărit prin promovarea ei, mai ales că in istoricul sentinţei atacate, s-a reţinut, ca şi capăt principal al acţiunii, cererea de anulare a adresei nr. 5364201A din 13 iunie 2013 emisă de pârâta Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi, în temeiul art. 313 teza I-a C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare, cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) şi (3) din acelaşi Cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.S. Gmbh-Sucursala România împotriva sentinţei nr. 1770 din 4 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1171/2015. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1177/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
