ICCJ. Decizia nr. 1177/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1177/2015
Dosar nr. 663/54/2012*
Şedinţa publică de la 16 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 martie 2012 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 663/54/2012, reclamantul N.I. a chemat în judecată pârâta A.F.P. Craiova prin D.G.F.P. Dolj, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea deciziilor nr. 51585 din 12 iunie 2008 şi nr. 80674 din 24 octombrie 2011, emise de A.F.P. Craiova - D.G.F.P. Dolj.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 209 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
La data de 14 mai 2012, pârâta A.F.P. Craiova prin D.G.F.P. Dolj a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a susţinut că acţiunea reclamantului este neîntemeiată şi a solicitat respingerea acesteia.
A susţinut pârâta că prin decizia nr. 51585 din 12 iunie 2012, emisă de A.F.P. Craiova s-a dispus atragerea răspunderii în solidar cu SC I. SRL motivat de faptul că administratorul acestei societăţi, respectiv reclamantul nu a depus situaţiile financiare semestriale sau anuale la care se adaugă şi faptul că a ascuns cu rea-credinţă organelor de executare elemente de patrimoniu ale societăţii, respectiv bunuri mobile şi imobile.
S-a arătat că nu s-a indicat care sunt elementele ce ar atrage nulitatea celor două decizii de atragere a răspunderii, singurele motive prezentate reprezentând un scurt istoric al diferitelor contestaţii, formulate de reclamant de-a lungul timpului.
Prin sentinţa nr. 749 din data de 05 iulie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 663/54/2012, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâta A.F.P. Craiova - D.G.F.P. Dolj.
Au fost anulate deciziile nr. 51585 din 12 iunie 2008 şi nr. 80674 din 24 octombrie 2011, emise de A.F.P. Craiova - D.G.F.P. Dolj.
Împotriva acestei sentinţe a fost declarat recurs de către D.G.F.P. Dolj în numele şi pentru A.F.P. Craiova.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 7034 din 01 noiembrie 2013 a admis recursul declarat de D.G.F.P. Dolj în numele şi pentru A.F.P. Craiova împotriva sentinţei nr. 749 din 05 iulie 2012, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În rejudecare s-a dispus ataşarea tuturor înscrisurilor referitoare la executările silite ce au fost efectuate asupra bunurilor debitoarei de către A.F.P. Craiova şi a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii deciziei de antrenare a răspunderii.
Prin sentinţa nr. 197 din 2 iunie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova; s-a dispus anularea deciziei nr. 51585 din 12 iunie 2008 şi deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 80674 din 24 octombrie 2011 emisă de A.F.P. Craiova şi D.G.F.P. Dolj.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut în fapt, că reclamantul a contestat decizia nr. 51585 din data de 12 iunie 2008 emisă de către D.G.F.P. Dolj - A.F.P. Craiova prin care s-a dispus antrenarea răspunderii solidare a reclamantului în solidar cu SC I. SRL în temeiul art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 pentru obligaţii de plată restante ale debitorului declarat insolvabil şi decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 80674 din 24 octombrie 2011, emisă de A.F.P. Craiova – D.G.F.P. Dolj, prin care fusese respinsă contestaţia formulată de către reclamant.
A constatat prima instanţă că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că prin decizia nr. 51585 din 12 iunie 2008 emisă de A.F.P. Craiova, a fost antrenată răspunderea solidară a reclamantului, în calitate de administrator, cu debitoarea SC I. SRL, pentru o obligaţie de plată totală, în cuantum de 512.413 RON la data de 29 ianuarie 2008, compusă din debit în cuantum de 107.599 RON şi accesorii în cuantum de 404.814 RON, întrucât prin nedepunerea situaţiilor financiare semestriale sau anuale la care sunt incluse şi elementele patrimoniale ale debitorului s-a ascuns, cu rea credinţă, organelor de executare silită, patrimoniul debitorului.
S-a reţinut, raportat la dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc. că, în afara acestei inacţiuni, care este nedeterminată ca perioadă de timp, reclamantului administrator nu îi este reţinută şi vreo acţiune care să conducă la rezultatul ascunderii cu rea credinţă a patrimoniului debitoarei, în condiţiile în care o condiţie a antrenării răspunderii solidare este aceea ca administratorii să fi provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia.
S-a considerat că simpla nedepunere a situaţiilor financiare, fără a se preciza care anume situaţii financiare nu s-au depus, vorbindu-se generic de situaţii „semestriale sau anuale", din ce perioadă, ce elemente de patrimoniu au fost ascunse, etc., nu poate conduce la concluzia că prin aceasta s-au ascuns cu rea credinţă bunurile mobile şi imobile ale societăţii, pentru ca astfel să se fi provocat insolvabilitatea societăţii.
A avut în vedere judecătorul fondului şi că bunurile societăţii au format obiectul unor dosare de executare şi licitaţii organizate chiar de către emitentă, în perioada 2000-2005, trăgându-se concluzia evidentă că reclamantul nu putea să ascundă bunurile societăţii, devreme ce acestea erau într-o procedură de executare silită.
Totodată, s-a reţinut că pentru aceiaşi situaţie de fapt şi acelaşi temei juridic, a mai fost antrenată şi răspunderea solidară a soţiei reclamantului, numita N.M., asociată a SC I. SRL, căreia prin sentinţa nr. 883/2012 pronunţată de către Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 770/54/2012 definitivă prin decizia nr. 158 din 27 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-a fost admisă acţiunea şi a fost anulată decizia privind răspunderea în solidar nr. 51586 din 12 iunie 2008 şi decizia privind soluţionarea contestaţiei nr. 107836 din 23 decembrie 2008 emise de D.G.F.P. Dolj – A.F.P. Craiova.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ. ce priveşte soluţia recurată prin care s-a admis acţiunea formulată de reclamantul-intimat N.I. în sensul anulării deciziei nr. 80674 din 24 octombrie 2011 emisă de D.G.F.P. Dolj şi de anulare a deciziei nr. 51585 din 12 iunie 2008 privind răspunderea în solidar a reclamantului cu SC I. SRL Craiova pentru suma de 512.413 RON.
Recurenta-pârâtă arată că soluţia primei instanţe este dată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte analizarea condiţiilor cumulative în vederea atragerii răspunderii solidare a reclamantului pentru debitul SC I. SRL şi cu aprecierea greşită asupra existenţei relei credinţe din partea reclamantului care a determinat insolvabilitatea societăţii şi acumularea unei dotări neachitate la bugetul de stat de 512.413 RON.
Din cuprinsul procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate şi din actele depuse la dosar rezultă că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 27 C. proc. fisc.
Pentru a interveni răspunderea solidară, cu caracter special, este necesar a fi îndeplinite condiţiile cumulative generale, ale răspunderii civile privind existenţa prejudiciului, existenţa unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs, precum şi existenţa unei forme de vinovăţie.
În ceea ce priveşte prejudiciul, recurenta apreciază că există şi a fost cauzat ca urmare a neachitării creanţelor fiscale de către debitoare.
Fapta ilicită este reglementată de norma specială sub forma acelor modalităţi de săvârşire, înstrăinare sau ascundere de bunuri.
Fapta ilicită este condiţionată de existenţa calităţii de asociat, acţionar, administrator sau orice altă persoană fizică ce desfăşoară o activitate în interesul persoanei juridice, dar această activitate are ca rezultat starea de insolvabilitate.
Raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu este reglementat de dispoziţiile art. 27 C. proc. fisc., în sensul că înstrăinarea bunurilor a provocat starea de insolvabilitate a persoanei juridice.
În ceea ce priveşte vinovăţia, recurenta consideră că trebuie făcută distincţia între cele două modalităţi de săvârşire a faptei ilicite, înstrăinarea sau ascunderea bunurilor.
În cazul ascunderii cu rea-credinţă şi sub orice formă a bunurilor, vinovăţia este caracterizată de norma juridică sub aspectul intenţiei directe, făptuitorul prevăzând rezultatul faptei ilicite şi urmărind producerea acestuia.
În cazul înstrăinării bunurilor, formele de vinovăţie sunt cele instituite de principiile dreptului comun.
În acest sens, răspunderea civilă este angajată în prezenţa simplei neglijenţe, dar şi a uşurinţei sau imprudenţei.
Analiza existenţei sau inexistenţei trebuie realizată şi prin prisma regimului special privind îndeplinirea obligaţiei administratorilor, conform art. 72 din Legea nr. 31/1990.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile antrenării răspunderii solidare a reclamantului în condiţiile în care nu sunt îndeplinite faţă de intimatul-reclamat cerinţele privind existenţa faptelor de natură a atrage răspunderea solidară şi reaua credinţă în sensul înstrăinării sau ascunderii bunurilor societăţii.
Potrivit art. 27 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc., pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta administratorii/acţionarii/asociaţii/orice alte persoane care au provocat insolvabilitate persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea/ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile, proprietatea acesteia.
Din analiza normei legale incidente se desprinde concluzia să pentru atragerea răspunderii solidare a intimatei-reclamante, în calitate de asociat şi administrator la SC I. SRL, organul fiscal este dator să dovedească modalitatea prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societăţii, înstrăinare sau ascundere a bunurilor mobile/imobile aflate în proprietatea acesteia, precum şi reaua-credinţă a persoanei obligate solidar.
Or, atât în cuprinsul actelor administrativ-fiscale contestate, cât şi în cuprinsul motivelor de recurs, se observă că nu se indică în concret şi nu se dovedeşte implicarea intimatului-reclamant în ajungerea în stare de insolvabilitate a societăţii.
Mai mult, motivele de recurs formulate de recurentă descriu situaţia de fapt şi de drept numai din punct de vedere teoretic, fără să demonstreze legătura de cauzalitate dintre declararea insolvabilităţii SC I. SRL şi fapta intimatului-reclamant.
Este corect ceea ce a invocat recurenta, respectiv necesitatea întrunirii dispoziţiilor legale pentru atragerea răspunderii solidare, însă raţionamentul nu a indicat care sunt acţiunile de înstrăinare sau ascundere a bunurilor din patrimoniul societăţii, ce bunuri au fost înstrăinate sau ascunse şi nici elementele care să conducă la concluzia că recurenta a fost de rea-credinţă.
În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 72 din Legea nr. 31/1990, se constată că acestea reglementează răspunderea generală a administratorilor, iar temeiul juridic al răspunderii solidare din prezenta cauză este art. 27 alin. (1) C. proc. fisc., ce reglementează o răspundere specială, sub condiţia îndeplinirii cerinţelor impuse de această normă.
În mod corect instanţa de fond pe situaţia de fapt a constatat pronunţarea asupra unei cereri de atragere a răspunderii solidare faţă de numita N.M. - soţia reclamantului-intimat a deciziei nr. 1587 din 23 martie 2014 prin care a fost respins recursul autorităţii pârâte.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat menţinând ca temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva sentinţei nr. 197 din 2 iunie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1175/2015. Contencios. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 119/2015. Contencios. Alte cereri. Fond → |
|---|
