ICCJ. Decizia nr. 1201/2015. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1201/2015
Dosar nr. 232/42/2011
Şedinţa publică de la 17 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 232/42/2011, astfel cum a fost precizată, reclamanta SC C.H. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, constatarea, recunoaşterea şi atestarea în beneficiul SC C.H. SA a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1162 m.p. situat în comuna P., judeţul Prahova, astfel cum rezultă din procesul verbal de predare-primire din anul 1956, precum şi obligarea pârâtului să elibereze certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra acestui teren.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 4 din 7 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Nu există un refuz nejustificat de eliberare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate în sensul dispoziţiilor art. 8 lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cât timp reclamanta nu a procedat la completarea documentaţiei, nedepunând toate titlurile pentru terenul solicitat.
Prin adresa din 11 februarie 2011 autoritatea pârâtă a făcut cunoscute reclamantei aceste aspecte, însă aceasta a promovat acţiune în constatarea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2042 m.p., întemeiată pe uzucapiune, acţiune care a fost respinsă de instanţă prin hotărâre irevocabilă.
Eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1162 m.p., în baza Legii nr. 15/1990, a H.G. nr. 834/1991 şi a Criteriilor Comune nr. 2665/1 C/311/1992, reprezintă o procedură specială potrivit căreia reclamanta trebuia să depună întreaga documentaţie solicitată de pârât, care avea obligaţia să o analizeze, să aprecieze asupra regimului juridic al terenurilor şi să dispună în consecinţă.
Cum reclamanta nu a procedat la completarea documentaţiei şi la refacerea Anexei nr. 2, potrivit celor menţionate de pârât în adresa din 11 februarie 2011 şi în întâmpinare, nu există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul legii, astfel că acţiunea promovată de reclamantă este neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 4 din 7 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta SC C.H. SA, susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
Faţă de dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, se impune a se observa că acţiunea dedusă judecăţii nu are ca obiect anularea unui act administrativ, ci obligaţie de a face, respectiv eliberarea unui înscris care să ateste dreptul de proprietate în temeiul H.G. nr. 834/1991.
În cauză reclamanta a depus întreaga documentaţie care s-a întocmit în baza H.G. nr. 834/1991, implicit anexa nr. 2 însă instanţa nu a procedat la comunicarea acesteia către pârât şi nici nu a făcut referire la aceste înscrisuri în hotărârea pronunţată.
De asemenea, reclamanta a formulat precizare la acţiune, care a fost comunicată autorităţii pârâte pentru a-şi exprima un punct de vedere asupra acesteia. Lipsa unui răspuns echivalează cu o achiesare tacită la acţiunea formulată şi precizată.
Reclamanta a dovedit îndeplinirea condiţiilor pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate prin depunerea la dosarul cauzei a documentaţiei şi a precizărilor acesteia privind suprafaţa de teren de 1162 m.p., astfel că susţinerile pârâtului au fost înlăturate, acţiunea promovată de reclamantă fiind în mod eronat apreciată ca neîntemeiată prin hotărârea primei instanţe.
În concluzie, pentru motivele prezentate, în temeiul art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea acţiunii, astfel cum a fost precizată.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile nr. 4 din 07 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Litigiul dedus judecăţii vizează refuzul pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de soluţionare favorabilă a cererii reclamantei privind emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2942 m.p. teren situat în comuna P., judeţul Prahova, refuz considerat de reclamantă ca fiind unul nejustificat.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi supuse controlului de legalitate actele administrative tipice sau asimilate.
Reclamanta a supus cenzurii instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, act administrativ asimilat, definit de art. 2 alin. (1) lit. i) teza I din Legea nr. 554/2004 ca fiind „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane”.
Examinând refuzul de soluţionare a cererii reclamantei, prin raportare la aceste dispoziţii legale şi la adresa de răspuns emisă de autoritatea pârâtă sub nr. 69268 din 03 februarie 2011, înregistrată la reclamantă sub nr. 486 din 11 februarie 2011, Înalta Curte constată că pârâtul a invocat, pe de o parte, prezentarea unei documentaţii incomplete, în sensul că nu au fost depuse toate titlurile pentru întreaga suprafaţă de teren, respectiv 2942 m.p., iar, pe de altă parte, necesitatea refacerii Anexei nr. 2 a documentaţiei care conţine o corectură prin ştergerea cifrelor iniţiale.
În procedura administrativă de soluţionare a cererii, reclamanta nu a completat documentaţia în sensul celor solicitate de autoritatea pârâtă, ci a procedat la promovarea unei acţiuni în instanţă pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafaţă de 2942 m.p., acţiune respinsă ca neîntemeiată, prin sentinţa civilă nr. 13217 din 09 octombrie 2012 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, rămasă irevocabilă.
Împrejurarea că, ulterior respingerii acţiunii în constatare, reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că refuzul nejustificat de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate vizează suprafaţa de 1162 m.p. pentru care a prezentat procesul verbal de predare primire din anul 1956, nu prezintă relevanţă în examinarea refuzului exprimat de autoritatea pârâtă, întrucât legalitatea acestui refuz se apreciază în raport de momentul soluţionării cererii şi de documentaţia prezentată de reclamantă în procedura administrativă.
Faptul că reclamanta este nemulţumită de răspunsul emis de autoritatea pârâtă nu constituie un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât stabilirea răspunsului constituie o prerogativă a autorităţii publice care, în cauza supusă judecăţii, s-a dovedit a fi exercitată cu respectarea prevederilor legale.
În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constantă că sentinţa recurată este legală şi temeinică, astfel că va fi menţinută, iar recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. (1865).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.H. SA împotriva sentinţei nr. 4 din 7 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 120/2015. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1203/2015. Contencios → |
|---|
