ICCJ. Decizia nr. 1221/2015. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1221/2015
Dosar nr. 1082/33/2010*
Şedinţa publică de la 18 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 29 iunie 2010, SC Q.P. SRL a chemat în judecată A.N.A.F., D.G.R.F.P. Cluj-Napoca solicitând anularea parţială a raportului de inspecţie fiscală din 30 septembrie 2009, a deciziei de impunere din 30 septembrie 2009 şi a deciziei din 19 mai 2010 emise în soluţionarea m contestaţiei, acte prin care s-a dispus plata unor obligaţii fiscale suplimentare în sumă totală de 1.499.450 RON, reprezentând impozit pe profit, TVA şi impozit pe dividende, precum şi accesoriile aferente, perioada verificată fiind 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2008.
Cauza a fost soluţionată într-un prim ciclu procesual prin sentinţa civilă nr. 315 din 20 mai 2011 prin care Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea parţială a actelor administrative contestate în privinţa sumei de 537.755 RON reprezentând debite şi accesorii la sursele impozit pe profit, impozit pe dividende şi TVA, exonerând reclamanta de plata acestor obligaţii.
De asemenea, prin aceeaşi hotărâre s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 17.294,3 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert, onorariu de avocat şi taxa judiciară de timbru.
Prin decizia nr. 1883 din 5 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile formulate atât de reclamantă, cât şi de pârâtă şi a dispus casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea completării probelor.
Prin sentinţa civilă nr. 602 din 13 decembrie 2013 pronunţată în fond după casare, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea parţială a actelor administrative contestate.
Astfel, instanţa a decis exonerarea reclamantei cu privire la obligaţia de plată a impozitului pe profit suplimentar pentru suma de 327.458 RON şi accesoriile aferente, ca urmare a recunoaşterii caracterului deductibil al cheltuielilor în sumă totală de 1.602.886 RON reprezentând: deplasări externe 62.848 RON, rate leasing apartament şi autoturism 653.211 RON, amenajare apartament 108.082 RON, asigurare apartament şi hală 539.810 RON, amortizare mobilier apartament 18.918 RON, rate leasing hala 539.810 RON, achiziţii bunuri 54.700 RON, achiziţii marfă de la persoane fizice 34.041 RON.
Instanţa a dispus de asemenea, înlăturarea obligaţiei fiscale referitoare la plata impozitului pe dividende pentru suma de 105.267 RON şi accesoriile aferente, anularea TVA de plată stabilită suplimentar pentru suma de 256.547 RON şi accesoriile aferente acesteia în cuantum de 264.160 RON, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 55.804,3 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a efectuat analiza debitelor stabilite suplimentar prin decizia de impunere, astfel cum au fost menţinute în urma admiterii contestaţiei administrative doar pentru suma de 134.444 RON.
Astfel, referitor la suma de 576.989 RON, reprezentând cheltuieli pentru deplasări externe, înregistrate în contabilitate, cărora organul fiscal nu le-a recunoscut caracterul deductibil, considerând că nu există documente justificative, instanţa de fond a constatat că, parţial, s-a făcut dovada necesităţii şi realităţii acestor cheltuieli în scopul realizării de venituri.
Sub acest aspect, s-a reţinut că înscrisurile prezentate de reclamantă, ordine de deplasare, vizele de intrare-ieşire din ţară aplicate pe paşapoartele angajaţilor, facturile de cazare, biletele de intrare la expoziţii, coroborate cu împrejurarea că societatea a perfectat tranzacţii însemnate cu partenerii externi din ţările în care s-au efectuat deplasările justifică din totalul solicitat de 576.989 RON, doar 62.848 RON, pentru diferenţa de 514.141 RON nefiind depuse documente justificative.
O altă categorie de cheltuieli considerate deductibile la calculul impozitului pe profit o reprezintă, în opinia instanţei, ratele de leasing achitate în perioada 2005-2007, situat în Cluj-Napoca, str. B. şi la autoturismul W.T., în valoare totală de 563.211 RON.
Referitor la aceste cheltuieli s-au avut în vedere contractele de leasing operaţional privind închirierea celor două bunuri, încheiate între reclamantă şi SC L.R. SRL, contractele de vânzare-cumpărare întocmite la punctul de lucru de la locaţia din str. B., foile de parcurs şi avizele de însoţire a mărfii, instanţa constatând că veniturile realizate la acel sediu secundar al societăţii depăşesc suma de 5.000.000 RON, justificându-se faptul că angajarea cheltuielilor respective are legătură cu exploatarea normală, reclamanta realizând profit şi fiind dovedit caracterul conex al veniturilor realizate.
Reţinând că atât apartamentul din str. B., cât şi autoturismul W.T. au fost utilizate în scopul obţinerii de venituri impozabile, instanţa de fond a reţinut că sunt deductibile fiscal şi cheltuielile cu amenajarea şi întreţinerea acestor bunuri, precum şi cele legate de amortizarea mobilierului şi a instalaţiilor sanitare, înregistrate în contabilitate atât pe durata contractului de leasing, cât şi ulterior, valoarea totală a acestora fiind de 138.517 RON.
Cu privire la cheltuielile în sumă de 539.810 RON privind ratele de leasing operaţional achitate pentru hala din localitatea A. şi a terenului aferent, s-a constatat deductibilitatea lor, reţinându-se că acele cheltuieli, înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii în perioada 2006-2008, au fost efectuate în scopul obţinerii de venituri impozabile, prin depozitarea mărfii în acel punct de lucru.
Acelaşi caracter deductibil la calculul profitului impozabil a fost recunoscut şi cheltuielilor ocazionate de achiziţia unor bunuri 54.700 RON, instanţa constatând că acestea au fost procurate în scopul asigurării unor condiţii bune de muncă angajaţilor săi, contribuind indirect la realizarea de venituri impozabile.
Cât priveşte suma de 34.041 RON, reprezentând contravaloarea mărfii de origine japoneză, dar achiziţionată de la o persoană din România, s-a reţinut că borderoul de procurare reprezintă document justificativ, suma fiind deductibilă la calculul profitului impozabil.
Instanţa a admis acţiunea şi pentru obligaţia reprezentată de impozitul de dividende stabilit suplimentar de organele fiscale, constatându-se că este eronată concluzia reţinută în actele contestate în sensul că plăţile reprezentând rate de leasing operaţional pentru bunurile care la finalul contractelor au fost achiziţionate de asociaţi reprezintă dividende, în condiţiile în care s-a făcut dovada că au fost utilizate pentru desfăşurarea activităţii societăţii. În acest sens, a fost înlăturată obligaţia stabilită la suma de 105.267 RON şi accesoriile aferente, reţinându-se că nu este fondată doar pretenţia reclamantei de exonerare pentru contravaloarea ratelor de leasing pentru ATV, de 4.494 RON plus accesorii de 1.883 RON.
Judecătorul fondului, constatând caracterul deductibil al unor cheltuieli, pe motiv că au contribuit la realizarea de venituri impozabile, a stabilit că societatea are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, veniturile din vânzarea mărfii fiind operaţiuni taxabile din punctul de vedere al TVA.
Sub acest aspect, s-a reţinut că, exceptând ratele de leasing achitate pentru achiziţionarea unui ATV şi a unei benzi de alergat, se justifică solicitarea reclamantei de anulare a TVA de plată stabilită suplimentar în sumă de 259.547 RON şi accesorii de 206.160 RON.
Referitor la cererea de cheltuieli de judecată, aceasta a fost admisă doar parţial, proporţional pretenţiilor încuviinţate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta D.G.R.F.P. Cluj-Napoca, invocând prevederile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 şi respectiv art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, referitor la cheltuielile pentru deplasările externe calculate la suma de 576.989 RON, pârâta a arătat că acestea nu au la bază documente justificative, pentru a fi considerate deductibile, realitatea efectuării acestor deplasări nefiind dovedită, în condiţiile în care înscrisurile prezentate de reclamantă nu poartă semnătura partenerului de afaceri sau ale societăţilor implicate.
Cu privire la ratele de leasing pentru apartament, hală şi autoturism s-a învederat că acele cheltuieli au fost suportate de societate, dar beneficiarii acestor bunuri sunt de fapt asociaţii firmei, instanţa neavând în vedere finalitatea urmărită de reclamantă şi anume diminuarea profitului impozabil realizat, ce rezultă din practica repetată de a achita cea mai mare parte a ratelor, pentru ca, ulterior, bunurile să fie achiziţionate de către asociaţi la o valoare reziduală foarte mică în raport cu cea reală.
Organele fiscale au exemplificat contractul de leasing operaţional pentru închirierea apartamentului din str. B. şi cel cu privire la hală, pentru care cheltuielile cu ratele sunt deductibile fiscal, întrucât pe durata contractelor nu au adus venituri societăţii, profitând asociaţilor societăţii care au devenit proprietari în schimbul unor sume simbolice.
S-a arătat de asemenea, că sunt cheltuieli nedeductibile fiscal cele de amenajare şi întreţinere a apartamentului închiriat şi cu asigurările, care au fost efectuate în favoarea asociaţilor, precum şi cele privind diverse achiziţii, natura bunurilor cumpărate conducând la concluzia că nu au fost aferente desfăşurării activităţii societăţii.
Pârâta a mai arătat că aspectele semnalate au influenţă şi asupra celorlalte debite şi a criticat şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată solicitând reducerea acestora în limita caracterului lor rezonabil.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în condiţiile în care prima instanţă a motivat convingător şi cu referire la prevederile legale aplicabile de ce consideră ca fiind întemeiată parţial acţiunea formulată de societate.
Astfel, reclamanta a arătat că recursul declarat omite să menţioneze referitor la cheltuielile pentru deplasările externe că s-a recunoscut caracterul deductibil doar pentru suma de 62.848 RON din totalul de 576.990 RON, pentru care s-a argumentat existenţa documentelor justificative şi care rezultă şi din raportul de expertiză efectuat în cauză.
S-a învederat de asemenea, că nu este întemeiat nici motivul de recurs privind nedeductibilitatea ratelor de leasing operaţional pentru apartament şi autoturism, întrucât s-a dovedit că locaţia din str. B. a fost folosită ca punct de lucru pentru societate, în care s-au desfăşurat activităţi de birou şi s-au încheiat contracte generatoare de venituri, iar maşina a servit la rândul său necesităţilor firmei, dovadă fiind foile de parcurs prezentate.
Cât priveşte cheltuiala reprezentată de ratele de leasing operaţional achitate pentru hala din A., reclamanta a precizat că pe parcursul procesului s-a prezentat lista importurilor de materii prime şi utilaje depozitate în acea locaţie şi s-a făcut dovada creşterii volumului vânzărilor, din avizele de însoţire a mărfii depuse în copie rezultând că astfel s-au înregistrat venituri impozabile, cheltuiala fiind astfel deductibilă, neavând relevanţă faptul că, la expirarea contractului de leasing, hala şi terenul aferent au fost achiziţionate de asociaţii agentului economic.
Reclamanta a mai învederat că instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat caracterul deductibil al cheltuielilor de amenajare a apartamentului închiriat şi asigurări, precum şi a celor pentru diverse achiziţii, care au legătură cu activitatea societăţii, astfel cum s-a reţinut şi prin raportul de expertiză.
S-a arătat prin întâmpinare că nu este fondată nici critica referitoare la impozitul pe dividende şi TVA, stabilite suplimentar, în condiţiile în care s-a făcut dovada că ratele de leasing s-au plătit în folosul societăţii, pentru a contribui la realizarea de venituri impozabile şi nu reprezintă plăţi efectuate în favoarea asociaţilor, nefiind astfel datorată nici taxa pe valoarea adăugată.
Cu privire la motivul de recurs privind reducerea cheltuielilor de judecată, reclamanta a precizat că instanţa de fond a avut în vedere sumele plătite în cele două cicluri procesuale ca onorarii de expert şi de avocat, acordate proporţional pretenţiilor admise.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, critica referitoare la constatarea deductibilităţii cheltuielilor de deplasare externă este neîntemeiată, prima instanţă recunoscând acest caracter doar pentru suma de 62.848 RON din totalul solicitat, de 576.990 RON, pentru care societatea deţine documente justificative pentru înregistrarea în contabilitate şi anume: ordine de deplasare, facturi de transport şi cazare în străinătate, bilete de intrare la expoziţii, vize diplomatice.
Astfel, se constată că au fost corect interpretate probele cauzei, înscrisuri şi expertize, pe baza cărora s-a reţinut că societatea a procedat justificat, considerând aceste cheltuieli ca fiind deductibile, fiind efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, fiind îndeplinite cerinţele art. 21 C. fisc. şi ale pct. 44 din H.G. nr. 44/2004.
Cu privire la cheltuielile înregistrate în contabilitate reprezentând ratele de leasing operaţional pentru apartament şi autoturism, s-a constatat de către instanţă că sunt integral deductibile fiscal, în care sens a fost însuşit punctul de vedere al expertizelor, în sensul că bunurile contractate au fost folosite în interesul societăţii şi nu în favoarea asociaţilor, în condiţiile în care normele legale nu impun cumpărarea lor de către utilizator la expirarea contractelor de leasing.
Astfel cum a reţinut instanţa de fond, în locaţia închiriată pe str. B. au fost desfăşurate activităţi de birou, au avut loc întâlniri cu clienţii şi au fost încheiate contracte în baza cărora au fost realizate venituri impozabile, iar autoturismul a fost folosit în interesul societăţii, astfel cum rezultă din foile de parcurs prezentate, împrejurări care demonstrează că este justificată deducerea valorii ratelor de leasing.
Soluţia instanţei este corectă şi cu privire la cheltuielile de amenajare şi întreţinere efectuate la apartament, inclusiv cele de asigurare, înregistrate ca atare în evidenţa contabilă a societăţii, judecătorul fondului însuşindu-şi punctul de vedere al expertizei în sensul că acele cheltuieli au optimizat punerea în valoare a imobilului, fiind astfel deductibile fiscal potrivit art. 21 C. fisc.
Referitor la ratele de leasing operaţional achitate pentru hala din A., înregistrate în contabilitate în perioada 2006-2008, constatarea caracterului lor deductibil este corectă în raport de împrejurarea că s-a demonstrat că acel spaţiu a fost utilizat de reclamantă, prin depozitarea şi vânzarea de mărfuri din import şi utilaje, în condiţiile în care locaţia respinsă a şi fost înregistrată ca sediu secundar al societăţii.
Curtea reţine că nu este întemeiată nici critica privind greşita reţinere a deductibilităţii cheltuielilor reprezentate de contravaloarea unor bunuri achiziţionate de societate şi înregistrate ca atare în evidenţa contabilă, obiecte care au servit la buna desfăşurare a activităţii şi au contribuit indirect la realizarea de venituri impozabile.
De menţionat, referitor la anularea de către instanţa de fond a obligaţiilor fiscale privind stabilirea suplimentară a impozitului pe dividende şi a TVA, că pârâta nu a formulat critici concrete care să combată considerentele hotărârii.
Prima instanţă a explicat în mod convingător că societatea nu datorează impozit pe dividende pentru ratele de leasing achitate pentru apartament, autoturism şi hală, sumele plătite fiind efectuate în interesul reclamantei care a exploatat bunurile închiriate pe toată durata contractului.
De asemenea, s-a reţinut corect dreptul de deducere a TVA pentru sumele considerate ca şi cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, nefiind justificată măsura dispusă de organele fiscale cu privire la stabilirea sumei de 259.547 RON taxă pe valoarea adăugată, plus accesoriile de 264.160 RON.
Nici ultimul motiv de recurs referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate prin sentinţă nu este fondat, instanţa având în vedere parcursul cauzei, respectiv fond, recurs şi fond după casare, complexitatea litigiului şi valoarea efectivă a onorariului de expert şi de avocat.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., se va dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat achitat de reclamantă în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.R.F.P. Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 602 din 13 decembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă D.G.R.F.P. Cluj-Napoca la plata sumei de 6.200 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC Q.P. SRL
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1090/2015. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1671/2015. Contencios → |
|---|
