ICCJ. Decizia nr. 1769/2015. Contencios. Despăgubire. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1769/2015
Dosar nr. 2251/1/2014
Şedinţa publică de la 29 aprilie 2015
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia pronunţată în recurs
Prin Decizia civilă nr. 1.508 din 25 martie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de Guvernul României şi de M.F.P. împotriva Sentinţei civile nr. 334/CA-PI din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi a modificat sentinţa recurată, în sensul că a respins acţiunea reclamantei Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Cărpinet, ca nefondată.
A apreciat instanţa de recurs că, corect, s-a reţinut prin sentinţa atacată, faptul că intimata-reclamantă a beneficiat, în conformitate cu anexa la H.G. nr. 255/2012, de alocarea sumei de 380 mii RON din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, cât şi faptul că nu mai este necesară o nouă sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât aspectele de neconstituţionalitate invocate au constituit deja obiectul controlului instanţei de contencios constituţional.
Potrivit dispoziţiilor pct. V din O.U.G. nr. 15/2012, având în vedere prevederile H.G. nr. 255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale care nu înregistrează fonduri externe nerambursabile care necesită cofinanţare, astfel încât prin acest act normativ s-a dispus ca sumele alocate şi rămase neutilizate până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012 să fie restituite de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale la bugetul de stat.
A reţinut instanţa de recurs, în raport cu probatoriul administrat în cauză şi cu cele statuate prin Decizia nr. 558 din 24 mai 2012 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 15/2012, că intimata-reclamantă a fost verificată de către o echipă de control formată dintr-un reprezentat al C.C. Judeţene Bihor şi un reprezentant al D.G.F.P. a judeţului Bihor, care au constatat prin Nota încheiată la data de 28 iunie 2012 că "Din suma repartizată, a fost utilizată:
- potrivit destinaţiei prevăzute de H.G. nr. 255/2012, suma de 0 lei;
- pentru alte destinaţii, în afara prevederilor H.G. nr. 255/2012 suma de 57.183,64 RON, după cum urmează (...):
- 57.183,64 RON amenajare rigolă ...".
În ceea de priveşte această sumă de 57.183,64 RON, neutilizată conform destinaţiei prevăzute de H.G. nr. 255/2012, s-a dispus în sarcina ordonatorului principal de credite al bugetului local să procedeze la virarea sumei datorate bugetului de stat.
Din cuprinsul aceleiaşi Note de constatare, a rezultat că Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Cărpinet avea înregistrate la data de 6 aprilie 2012 arierate pentru cheltuielile curente şi de capital în sumă de 107.462,82 RON iar în ceea ce priveşte proiectele cu finanţare externă nerambursabilă, pentru suma de 15.400,88 RON necesită cofinanţare.
Această notă de constatare, cât şi măsurile dispuse, au fost însuşite de către ordonatorul principal de credite al Unităţii Administrativ-Teritoriale comuna Cărpineţ, care a reprezentat persoana juridică în timpul controlului şi a semnat pentru realitatea datelor constatate şi reţinute atât prin notă, cât şi în anexele acesteia.
Astfel, a constatat instanţa de control judiciar că, în mod eronat, s-a dispus obligarea la restituirea sumei de 122.863,7 RON către intimata reclamantă, fără a reţine faptul că, pe de o parte, aceasta a utilizat suma de 57.183,64 RON în afara destinaţiilor stabilite prin H.G. nr. 255/2012, iar, pe de altă parte, faptul că suma de 322.816,36 RON a rămas neutilizată.
2. Contestaţia în anulare exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare intimata reclamantă Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Cărpinet, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 şi urm. C. proc. civ., solicitând desfiinţarea deciziei şi, rejudecându-se recursul, admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Într-o primă critică, susţine contestatoarea că, pentru termenul de judecată din data de 25 martie 2014, nu a fost îndeplinită procedura de citare cu recurenţii, iar cererea de amânare a cauzei, în vederea comunicării întâmpinării, a fost respinsă de către instanţa de recurs, deşi la dosar nu erau depuse dovezile de comunicare a întâmpinării formulate în cauză.
Continuă contestatoarea, într-un alt motiv, că decizia pronunţată este rezultatul unei greşeli materiale, instanţa de recurs omiţând să cerceteze unul din motivele de modificare a sentinţei recurate, deoarece nu a observat faptul că Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Cărpinet avea arierate în sumă de 107.462,82 RON, dar şi 15.400,88 RON, reprezentând contribuţia sa la cofinanţarea Contractului de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 Axa prioritară Dezvoltarea durabilă şi promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare creşterii atractivităţii României, intitulat "Cărpinet tradiţia statului românesc".
Astfel, apreciază că, atâta timp cât existau arierate, soluţia instanţei de recurs trebuia să fie de respingere a recursului şi de menţinere a sentinţei civile recurate, soluţia de admitere a recursului nefiind decât rezultatul unei greşeli materiale şi a omisiunii de a cerceta vreunul din motivele de modificare a sentinţei recurate.
Susţine că nu are relevanţă folosirea din aceste sume pentru o altă destinaţie decât aceea de arierat, cum ar fi suma de 57.183,64 RON pentru amenajarea de rigole, deoarece, între sumele achitate neconform şi sumele ce i-au fost alocate pentru plata arieratelor şi cotelor de cofinanţare, nu poate opera compensarea, pentru sumele achitate nelegal şi în afara destinaţiei putându-se antrena răspunderea persoanei care a efectuat această plată, însă sumele pentru care a înregistrat arierate, ar fi trebuit să-i fie restituite.
Mai arată că se consideră discriminată, pentru că, într-o cauză similară, o altă unitate administrativ-teritorială, care înregistrează arierate în acelaşi mod, va primi sumele respective.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
1. Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată calea de atac formulată, pentru următoarele considerente.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Înalta Curte constată că, deşi contestatoarea a invocat, generic, drept temei al contestaţiei în anulare, art. 317 şi urm. C. proc. civ., primul motiv se circumscrie la art. 317 alin. (1) pct. 1, iar, cel de-al doilea motiv, la art. 318, ambele ipoteze reglementate de articol.
Referitor la primul motiv al contestaţiei în anulare, potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii".
Sunt neîntemeiate susţinerile contestatoarei privind lipsa de procedură pentru termenul de judecată la care s-a soluţionat recursul, cu motivarea că nu s-au întors la dosar dovezile de comunicare a întâmpinării pe care a formulat-o în cauză.
Se constată, verificând lucrările dosarului în care s-a pronunţat decizia recurată, că, pentru termenul din 25 martie 2014, procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate părţile în proces.
Pentru recurenţii-pârâţi Guvernul României şi M.F.P., la dosar au fost depuse dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, care cuprind menţiunile prevăzute la art. 100 C. proc. civ.
De altfel, conform art. 89 alin. (2) C. proc. civ., în privinţa recurentului-pârât M.F.P., nici nu s-ar fi putut susţine vicierea procedurii de citare, de vreme ce reprezentantul acestuia a fost prezent la termenul de judecată.
Deci, aspectul invocat de contestatoare, privind lipsa dovezilor de comunicare a întâmpinării, nu are relevanţă asupra aprecierii procedurii de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina. Întâmpinarea intimatei-reclamante a fost comunicată recurenţilor prin adrese emise de către instanţă, la dosar existând copiile acestor adrese.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare, potrivit art. 318 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
În ceea ce priveşte teza I a acestui articol, Înalta Curte reţine că prin greşeală materială se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată. Teza a II-a a art. 318 C. proc. civ. priveşte numai omisiunea instanţei de a examina unul din motivele de modificare prevăzute de art. 304, iar nu argumentele de fapt şi de drept invocate de părţi.
Deci, pentru a putea fi întemeiată o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, trebuie să fie greşeli de fapt, şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
Însă, în cauză, contestatoarea apreciază că instanţa de recurs, de vreme ce a reţinut că existau arierate în sumă de 107.462,82 RON şi 15.400,88 RON cota de cofinanţare, ar fi trebuit să respingă recursul şi să menţină sentinţa recurată. De asemenea, în opinia sa, nu are relevanţă folosirea din aceste sume pentru o altă destinaţie decât aceea de arierat, cum ar fi suma de 57.183,64 RON pentru plata unor amenajări de rigole, pentru că între sumele achitate neconform şi sumele alocate arieratelor şi cotelor de cofinanţare nu poate opera compensarea şi pentru că se poate antrena răspunderea persoanei care a efectuat plata nelegal şi în afara destinaţiei.
Prin urmare, se constată că, prin susţinerile sale, contestatoarea pune în discuţie aspecte care exced noţiunii de greşeală materială, care nu poate fi interpretată extensiv, neputându-se reţine erorile privitoare la realizarea propriu-zisă a judecăţii, privitoare la legalitatea hotărârii care s-a pronunţat.
De asemenea, Înalta Curte reţine că, prin cerere, contestatoarea nu aduce argumente în susţinerea aspectului privind omisiunea instanţei de a examina unul din motivele de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci, pe lângă cele arătate anterior, apreciază greşită soluţia instanţei de recurs, apreciindu-se discriminată faţă de o unitate administrativ-teritorială aflată într-o situaţie similară, în opinia sa.
Întreaga argumentare a contestatoarei duce cu evidenţă la concluzia că se tinde la reformarea soluţiei, printr-o rediscutare a cauzei, însă legea nu a urmărit să deschidă părţii recursul la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 317 sau art. 318 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Cărpinet împotriva Deciziei nr. 1.508 din 25 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1768/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1773/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
