ICCJ. Decizia nr. 1809/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1809/2015
Dosar nr. 1091/54/2012
Şedinţa publică de la 4 mai 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 336 din 26 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1091/54/2012, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamanta SC A.I. SRL prin administrator judiciar C.C. IPURL, reprezentantă legal de administrator special S.A., în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin decizia din 11 aprilie 2012, a fost soluţionată contestaţia formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat din 20 februarie 2012, titlu de creanţă prin care a fost stabilită valoarea cheltuielilor afectată de nereguli, în sumă de 6.765.873,02 RON, din care contribuţia publică este de 3.382.936,51 RON (contribuţie UE în procent de 75%, în sumă de 2.537.202,38 RON şi naţională în procent de 25%, în sumă de 845.734,13 RON), diferenţa de 3.382.936,51 RON constituind contribuţie privată.
Decizia din 11 aprilie 2012 intră sub incidenţa art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 şi în condiţiile în care norma de procedură indică obiectul contestaţiei judiciare ca fiind decizia de soluţionare a contestaţiei administrative fiscale, iar în soluţia pronunţată, instanţa de judecată, analizând legalitatea şi temeinicia acestui act administrativ fiscal, este ţinută de soluţiile reglementate de art. 50 alin. (1) şi alin. (4) din O.U.G. 66/2011, curtea de apel a constatat că petitul contestaţiei, astfel cum este formulat în primă teză, nu ia în considerare limitele controlului judiciar în contencios administrativ fiscal.
În aceste condiţii, prima instanţă a analizat petitul formulat în teza a II-a, privind anularea deciziei din 11 aprilie 2012, cu consecinţa analizării actelor şi operaţiunilor administrativ-fiscale anterioare emiterii acesteia, aflate în interdependenţă cauzală cu legalitatea şi temeinicia deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.
Având în vedere acest petit, raportat la prima susţinere a reclamantei, instanţa de fond a reţinut că textul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează o normă derogatorie de la normele de insolvenţă, această normă fiind elaborată în structură atipică (lipsind ipoteza şi sancţiunea normei, fiind individualizată doar dispoziţia, conduita ce se cere a fi urmată de către autorităţile publice ce intră în sfera de aplicare), iar ca urmare a caracterului derogatoriu, textul este de strictă interpretare.
Urmărind conţinutul normei juridice, curtea de apel a constatat că în speţă, este reglementată o obligaţie, şi respectiv, un termen de exercitare a obligaţiei, fără ca terminologia normei să imprime caracterul de termen de prescripţie.
Totodată, observând şi faptul că prescripţia este definită, în mod tradiţional, ca fiind sancţiunea aplicabilă creditorului, pentru neexercitarea dreptului material la acţiune, în cadrul unui termen reglementat de lege, (pe când sancţiunea decăderii atrage pierderea dreptului subiectiv), prima instanţă a constatat că în structura art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, termenul de 15 zile prezintă caracterul unui termen imperativ, care priveşte realizarea unei proceduri administrative.
S-a reţinut astfel că, în speţă, nu se regăsesc elemente de reglementare care să conducă spre concluzia existenţei unui termen special de prescripţie, iar nerespectarea termenului de 15 zile privind demararea activităţii de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, este de natură să angajeze răspunderea administrativă a autorităţii competente.
Examinând motivele de netemeinicie formulate în cea de a doua teză a motivelor acţiunii, instanţa de fond a constatat că, deşi reclamanta înţelege să susţină realitatea cererilor de ofertă şi a ofertelor depuse în procedura de achiziţie publică, de către W.G.W.T. şi W. SP z.o.o, ulterior întocmirii actelor administrativ fiscale contestate, a fost pronunţată sentinţa penală nr. 2193 din 9 octombrie 2013, în Dosarul nr. 20283/318/2012 al Judecătoriei Târgu-Jiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 546 din 15 aprilie 2014 a Curţii de Apel Craiova.
Or, prin sentinţa nr. 2193/2013, rămasă definitivă, au fost anulate ofertele W.G.W.T. şi W. SP z.o.o, S.N., SC C. SRL, depuse în procedurile de achiziţie publică, în exerciţiul acţiunii civile accesorii.
Ca atare, caracterul fals al ofertelor depuse în procedura achiziţiei publice privind staţia de epurare constituie o chestiune stabilită, cu efecte de autoritate de lucru judecat, lipsind de fundament motivele de netemeinicie ale actelor administrative, invocate prin cererea de chemare în judecată.
Cu privire la greşita interpretare a clauzelor contractului de finanţare nerambursabilă, invocată de către reclamantă, curtea de apel a avut în vedere faptul că se invocă greşita interpretare a art. 17 (3) din Anexa I a contractului de finanţare, clauză ce defineşte noţiunea de neregularitate şi reglementează efectele constatării neregularităţilor în executarea contractului, fără a indica în categoria neregulilor, intrarea în insolvenţă a beneficiarului de fonduri nerambursabile.
Prima instanţă a reţinut, astfel, că existând obligaţia de menţinere a criteriilor pe durata contractului, prevederile art. 2 din contractul de finanţare din 18 iulie 2006, fac distincţie între durata de execuţie a proiectului (şi nu durata de execuţie a contractului, astfel indică reclamanta) şi durata de valabilitate a contractului, care cuprinde termenul contractului la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăţi făcute de către autoritatea contractantă.
Aşadar, evaluând termenul de menţinere a criteriilor de eligibilitate şi selecţie, instanţa de fond a apreciat că acesta este termenul de valabilitate a contractului (termenul contractual la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăţi), pentru următoarele considerente:
În primul rând, din analiza gramaticală a textului art. 3 din Anexa I, rezultă că obligaţia se menţine pe durata contractului şi nu pe durata proiectului.
În al doilea rând, examinând susţinerea reclamantei privind echivalenţa între durata executării proiectului şi durata executării contractului, curtea de apel a reţinut că această interpretare se îndepărtează de la finalitatea acordării fondurilor nerambursabile, în condiţiile în care reglementarea termenului lung, de valabilitate a contractului, este justificată de respectarea primului principiu al acordării fondurilor S.A.P.A.R.D., conform acordului multianual ratificat prin Legea nr. 316/2001.
În ceea ce priveşte susţinerile privind caracterul dispozitiv al textului art. 17 alin. (3) din anexa nr. 1 a contractului, rezultat din posibilitatea aplicării sancţiunilor, prima instanţă a apreciat că acest text, deşi conferă un drept de apreciere mai larg al autorităţii competente, totuşi exerciţiul dreptului de apreciere se raportează la elementele concrete ale stabilirii neregulilor în executarea contractului.
Curtea de apel a reţinut că dubla nerespectare a obligaţiilor contractuale (nerespectarea principiilor achiziţiilor publice, nuanţată de oferte constatate a fi false în cursul procesului penal şi respectiv, nerespectarea unui criteriu de eligibilitate şi selecţie pe durata contractului, fapt ce pune în discuţie cauza juridică a contractului), constituie încălcări suficient de grave, sunt constatate atât de către organele judiciare penale, cât şi prin înscrisurile întocmite de către O.L.A.F. şi D.L.A.F. în procedura de control asupra executării contractului, astfel încât, stabilirea creanţelor bugetare prin procesul-verbal prezintă, în speţă, atât justificare în fapt, cât şi în drept.
Cu privire la nelegalitatea decurgând din nerespectarea dispoziţiilor art. 21 alin. (14), art. 21 alin. (4) şi art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, instanţa de fond a avut în vedere faptul că, din cuprinsul procesului-verbal de constatare, rezultă în mod sintetic, dar explicit, reţinerea a două categorii de nereguli constatate de către organele de control.
În primul rând, se constată încălcarea obligaţiei de menţinere a criteriilor de eligibilitate şi selecţie pe durata de valabilitate a contractului, făcându-se menţiunea încălcării art. 36 din O.U.G. nr. 66/ 2011, în cuprinsul pct. II, cu indicarea menţinerii aspectelor reţinute în proiectul de proces-verbal, aceeaşi menţiune regăsindu-se şi în capitolul 8 din procesul-verbal.
În al doilea rând, se constată încălcarea procedurilor de achiziţie publică privind staţia de epurare, iar aspectele verificate sunt prezentate în capitolul 5 al procesului-verbal.
Totodată, cu privire la susţinerile privind inexistenţa temeiului în drept, prima instanţă a reţinut şi faptul că, în cuprinsul capitolului 7 se indică aplicarea anexelor I şi IV ale contractului de finanţare, în ceea ce priveşte această neregulă constatată, precum şi aplicarea art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, în ceea ce priveşte prima neregulă constatată.
Cu privire la invocarea de către reclamantă a nerespectării dispoziţiile art. 21 alin. (14) coroborat cu alin. (4), în ceea ce priveşte comunicarea proiectului de proces-verbal către beneficiarul controlat, cu lezarea dreptului de a-şi expune punctul de vedere asupra constatărilor cuprinse în titlul de creanţă, instanţa de fond a reţinut că, deşi în mod corect reclamanta susţine lipsa de identitate între proiectul de proces verbal şi titlul de creanţă contestat, din cuprinsul procesului-verbal, rezultă că reclamanta şi-a exprimat punctul de vedere asupra celor două nereguli constatate (şi nu numai asupra încălcării regimului achiziţiilor publice constatat în cuprinsul proiectului de proces-verbal), prin adresa din 15 februarie 2012, înregistrată la A.P.D.R.P. din 15 februarie 2012, acest punct de vedere fiind analizat de către echipa de verificare. Ca atare, s-a apreciat că dispoziţiile art. 21 alin. (14) din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează o garanţie, dar invocarea acestei garanţii privind dreptul la apărare este condiţionată de existenţa unei vătămări, vătămare ce nu se regăseşte în speţă.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 336 din 26 septembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A.I. SRL, prin administrator judiciar C.C. IPURL şi prin administrator special S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul declarat de reclamantă s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiteţi contestaţiei, anulării deciziei din 11 aprilie 2012, a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 3 februarie 2012 şi înregistrat la A.P.D.R.P. în data de 20 februarie 2012 şi a notificării privind constituirea unui debit din 22 februarie 2012, cu consecinţa exonerării societăţii de la plata sumei de 6.765.873,02 RON, reprezentând rambursare contravaloare sume plătite în cadrul contractului de finanţare din 18 iulie 2006, compusă din 3.382.936,51 RON, contribuţie privată, 3.382.936,51 RON contribuţie publică, din care: 2.537.202,38 RON contribuţie UE şi 845.734,13 RON contribuţie publică naţională, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a învederat că sentinţa atacată este dată cu aplicarea greşită a legii, pentru următoarele considerente:
1. Hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a art. 36 din O.U.G. nr. 36/2011, deoarece instanţa de fond, în mod greşit, a considerat că dreptul organului de control de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare datorate de SC A.I. SRL, nu este prescris.
Termenul de 15 zile prevăzut de art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, a început să curgă la data ele 30 iunie 2011 şi s-a împlinit la data de 15 iulie 2011.
A.P.D.R.P. a cunoscut starea de insolvenţă a debitoarei SC A.I. SRL, întrucât prin cererea din 31 martie 2011, a solicitat înscrierea în tabelul creanţelor, pentru suma de 6.894.248,63 RON, din care 6.686.229,69 RON, în temeiul procesului-verbal de constatare din 8 decembrie 2010.
Ori, din conţinutul procesului-verbal de constatare din 20 februarie 2012, rezultă că activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind proiectul „Modernizare abator păsări SC A.I. SRL Târgu-Jiu, cu o capacitate de 4000 capete pe oră”, a fost demarată la data de 28 decembrie 2011, peste termenul de 15 zile de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 36/2011.
În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 parag. (3) din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995, privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţii Europene, având în vedre că, pe de o parte, A.P.D.R.P. nu a încunoştinţat SC A.I. SRL că pentru neregulile reţinute prin procesul-verbal de constatare din 20 februarie 2012, se desfăşurau cercetări de către D.L.A.F., iar pe de altă parte, dispoziţiile legale invocate de către organul de soluţionare a contestaţiei, se referă la cercetarea sau urmărirea în justiţie a abaterii.
2. Instanţa de fond a aplicat greşit art. 43 lit. a) din O.U.G. nr. 66/ 2011 şi art. 632 C. proc. civ., republicat, atunci când a apreciat că actele administrativ-fiscale anterioare emiterii deciziei din 11 aprilie 2012, pot fi menţinute pentru întreaga sumă, deşi A.P.D.R.P. deţine împotriva societăţii două titluri executorii, pentru suma de 180.233,62 RON.
Procesul-verbal de constatare din 20 februarie 2012 şi notificarea privind constituirea unui debit din 22 februarie 2012, trebuiesc anulate pentru suma de 180.233,62 RON, cu consecinţa exonerării SC A.I. SRL de la plata acestei, sume, deoarece pentru aceeaşi creanţă, intimata deţine un alt titlu executoriu, respectiv, sentinţa penală nr. 2193 din 9 octombrie 2013, pronunţată de Judecătoria Târgu-Jiu în Dosarul nr. 20283/318/2012, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 546 din 15 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, în Dosarul nr. 20283/318/2012.
3. Instanţa de fond în mod greşit a interpretat dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, atunci când a considerat că intrarea SC A.I. SRL în procedura insolvenţei, constituie neregulă ce dă dreptul A.F.I.R. la recuperarea întregii finanţări nerambursabile acordată beneficiarului, în cadrul contractului de finanţare din 18 iulie 2006.
3.1. Sintagma „va înceta executarea contractului”, prevăzută la 17 alin. (3) din Anexa I - Prevederi Generale la Contractul cadru de finanţare, presupune existenţa unui contract în derulare, astfel că, este aplicabilă pe durata de execuţie a proiectului şi nu după expirarea acesteia (respectiv, în perioada de monitorizare a contractului care presupune cei 5 ani de la data ultimei plăţi făcute de autoritatea contractantă).
Durata de execuţie a proiectului este diferită de durata de valabilitate a contractului.
Astfel, la art. 2 alin. (2) din Contractul de finanţare s-a prevăzut că durata de execuţie a proiectului, aşa cum se menţionează în graficul de realizare a investiţiei din Studiul de fezabilitate (pentru achiziţii independente) sau Proiectul Tehnic (pentru achiziţii complexe), este de 24 de luni, iar durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada de execuţie a proiectului la care se adaugă 5 ani, de la data ultimei plăţi făcută de Autoritatea Contractantă.
Prin art. 17 alin. (3) din Anexa I - Prevederi Generale la Contractul cadru, s-a precizat că, în cazul încălcării de către beneficiar a contractului, va înceta executarea contractului şi nu valabilitatea contractului.
3.2. Sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 17 alin. (3) din Anexa I - Prevederi Generale la Contractul cadru, nu are caracter imperativ, câtă vreme textul prevede că „poate aplica posibile sancţiuni”.
Nerespectarea obligaţiilor contractuale constând în nerespectarea principiilor achiziţiilor publice nuanţată de oferte constatate a fi false în cursul procesului penal, nu poate avea drept consecinţă recuperarea întregii finanţări, ci numai a sumei de 240.311,50 RON. Pentru diferenţa până la concurenţa sumei de 6.765.873,02 RON, singura, presupusă, neregulă vizează deschiderea procedurii de insolvenţă a SC A.I. SRL
În aceste condiţii, recuperarea întregii finanţări în cuantum de 6.765.873,02 RON, este o măsură disproporţionată, de natură să deturneze scopul finanţării, din contractul cadru din 18 iulie 2006.
Împrejurarea că pentru o parte din fondurile nerambursabile s-a probat existenţa unor „neregularităţi”, în sensul art. 17 din Contractul de finanţare, care ar putea atrage neeligibilitatea cheltuielilor în valoare de 240.155,5 RON, nu poate constitui, un motiv de rambursare şi a sumei de 6.765.873,04 RON, respectiv, a întregii finanţări nerambursabile folosită efectiv la executarea proiectului aprobat, deoarece s-ar încălca scopul finanţării, dar şi principiul proporţionalităţii, consacrat în practica Curţii Europene de Justiţie.
3.3 Deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SC A.I. SRL, nu poate fi calificată drept neregulă, în sensul de încălcare a clauzelor contractului de finanţare, câtă vreme, din conţinutul Contractului cadru de finanţare nu rezultă că o astfel de obligaţie ar fi fost impusă beneficiarului pe durata valabilităţii contractului.
Sintagma „durata contractului” prevăzută la art. 3 alin. (1) din Anexa I la contract, se referă la perioada de execuţie a proiectului şi nu la durata de valabilitate a contractului, deoarece în continuarea articolului menţionat se precizează că pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de A.P.R.D.P. (…) beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial proiectul.
Aşadar, beneficiarul avea obligaţia de a respecta criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare pe durata de execuţie a proiectului, obligaţie pe care şi-a respectat-o, procedura insolvenţei fiind deschisă ulterior.
3.4. Mai mult decât atât, în cuprinsul contractului de finanţare, deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva beneficiarului finanţării, nu este prevăzută expres drept o neregularitate şi o cauză pentru pierderea eligibilităţii proiectului finanţat.
3.5. De altfel, art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, nu poate fi interpretat în sensul că simpla deschidere a procedurii insolvenţei în perioada de 5 ani de la data ultimei plăţi, ar constitui de plano o neregulă.
În raport de considerentele Deciziei nr. 342/2013 pronunţată de Curtea Constituţională, simpla insolvenţă a SC A.I. SRL, nu este de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene.
Ori, solicitând deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi exprimându-şi intenţia de reorganizare, SC A.I. SRL a urmărit tocmai obţinerea unei posibilităţi de redresare a activităţii sale, iar nu o lichidare a patrimoniului său.
Nu se poate reţine nici că insolvenţa îi este imputabilă SC A.I. SRL, având în vedere cauzele şi împrejurările care au condus la încetarea de plăţi, identificate de administratorul judiciar în raportul amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, din 26 aprilie 2011.
4. Instanţa de fond în mod greşit a aplicat dispoziţiile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2001, atunci când a apreciat că procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, înregistrat la A.P.D.R.P. din 20 februarie 2012, îndeplineşte cerinţa înscrierii temeiului de drept în ceea ce priveşte intrarea în insolvenţă a SC A.I. SRL.
Astfel, deşi prin procesul-verbal de constatare, structurile de control impută SC A.I. SRL suma de 6.765.873,02 RON, reţinând că intrarea în stare de insolvenţă a beneficiarului de fonduri reprezintă încălcări ale clauzelor contractului de finanţare şi ale legii speciale în domeniu, fiind stipulată sancţiunea de declarare ca neeligibilă a cheltuielilor aferente şi declanşarea procedurii de constituire şi recuperare de debit, potrivit legislaţiei aplicabile creanţelor bugetare, acestea nu indică temeiul de drept al sancţiunii aplicate prin raportare la clauzele contractului de finanţare.
5. Instanţa de fond în mod greşit a aplicat dispoziţiile art. 21 alin. (14) din O.U.G. nr. 66/2011, apreciind că anterior emiterii procesului-verbal de constatare din 20 februarie 2012, structura de control a solicitat SC A.I. SRL un punct de vedere cu privire la constatările cuprinse în acest act.
Prin punctul de vedere înaintat prin adresa din 15 februarie 2012, SC A.I. SRL a invocat doar prescripţia dreptului organului de control de a constata neregulile şi de a stabili creanţele bugetare datorate de societate, raportat la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, fără a face apărări raportat la o eventuală nerespectare a obligaţiei de menţinere a criteriilor de eligibilitate şi selecţie pe durata de valabilitate a contractului, prin intrarea în insolvenţă a SC A.I. SRL, în condiţiile în care prin proiectul de proces-verbal nu a fost constatată o astfel de neregulă.
Ori, în condiţiile în care în procedura emiterii titlului de creanţă, art. 21 alin. (14) din O.U.G. nr. 66/2011 presupune şi exprimarea unui punct de vedere al structurii verificate faţă de proiectul de proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, nu se poate aprecia că SC A.I. SRL nu a fost vătămată prin nerespectarea acestei proceduri, în condiţiile în care i-a fost încălcat dreptul la apărare.
3. Apărările formulate de intimata-pârâtă A.F.I.R.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă A.F.I.R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de recurs formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Critica recurentei-reclamante vizând prescrierea dreptului organului de control de a constata neregulile şi de a stabili creanţele bugetare datorate de societate, urmare a nerespectării termenului de 15 zile prevăzut de art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, este neîntemeiată.
Din interpretarea gramaticală a conţinutului art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, rezultă că textul normativ în discuţie reglementează o obligaţie instituită în sarcina autorităţii publice, subsumată necesităţii realizării procedurii administrative de control în cazul nerespectării de către beneficiar a obligaţiei contractuale de menţinere a criteriilor de eligibilitate şi selecţie pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare şi corelativ, un termen de 15 zile pentru exercitarea acestei obligaţii.
În raport de definiţia dată sancţiunii prescripţiei extinctive, în mod corect instanţa de fond a apreciat că termenul reglementat de norma analizată nu prezintă elementele unui termen special de prescripţie, ci are caracterul unui termen imperativ, prevăzut pentru demararea activităţii de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, nerespectarea acestui termen atrăgând răspunderea administrativă a autorităţii publice.
Susţinerile recurentei-reclamante privind aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 43 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, cu consecinţa menţinerii actelor administrative fiscale anterioare emiterii deciziei din 11 aprilie 2012, sunt nefondate.
Realizarea proiectului finanţat prin Programul S.A.P.A.R.D. se face prin organizarea de către beneficiarul sprijinului financiar nerambursabil a cererilor de oferte pentru achiziţiile prevăzute în proiect, cu respectarea instrucţiunilor din Anexa IV la contractul de finanţare, în speţă, reclamanta SC A.I. SRL având, în cadrul procedurii de achiziţie publică, calitatea de autoritate contractantă, în raport cu fiecare dintre ofertanţii adjudecatari şi având obligaţia de a respecta dispoziţiile Legii nr. 316/2001 şi clauzele contractului de finanţare.
Procesul-verbal de constatare înregistrat la A.P.D.R.P. din 20 februarie 2012, constituie titlu de creanţă întocmit potrivit art. 43 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 şi Normelor metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 875/2011, în cuprinsul acestuia fiind consemnate neregulile săvârşite de reclamantă în procedura de achiziţie publică.
Deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva recurentei-reclamante a fost menţionată în cuprinsul procesului-verbal de constatare dar motivul principal care a condus la emiterea titlului de creanţă l-au reprezentat neregulile constatate de O.L.A.F. şi D.L.A.F., raportat strict la ofertele depuse în procedura de achiziţie publică a staţiei de epurare şi valoarea finanţată a acesteia.
În conformitate cu prevederile art. 3 parag. (3) din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţii Europene, termenul de prescripţie în ceea ce priveşte întocmirea titlului de creanţă, reglementat de art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, a fost întrerupt de cercetările desfăşurate de alte organisme de control care monitorizează proiectele derulate de A.F.I.R., respectiv, O.L.A.F. şi D.L.A.F.
Activitatea de control desfăşurată de pârâtă a fost reluată urmare a notei D.L.A.F. din 20 decembrie 2011, care a concluzionat că în procedura de achiziţie s-au folosit documente false sau inexacte care au avut drept urmare obţinerea de fonduri nerambursabile.
Având în vedere că reclamanta a intrat în procedura de insolvenţă, intimata-pârâtă a extins valoarea debitului la întreaga valoare decontată beneficiarului în cadrul contractului, întrucât starea de insolvenţă constituie o neregulă care atrage recuperarea sumelor decontate către beneficiari.
În cauză nu poate fi reţinută dubla impunere, respectiv, prin titlul de creanţă şi hotărârea penală, întrucât procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare a fost emis la 20 februarie 2012, dată la care nu se pronunţase instanţa penală, context în care, A.F.I.R. era obligată să ia măsurile necesare pentru recuperarea debitului.
Susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora intrarea în procedura insolvenţei nu reprezintă o neregulă, în sensul art. 17 alin. (3) din Anexa I - Prevederi Generale la contractul de finanţare, sunt neîntemeiate.
În baza prevederilor contractuale şi a dispoziţiilor Legii nr. 316/2001 şi ale O.U.G. nr. 66/2011, care reprezintă cadrul normativ intern cu privire la activitatea de implementare a Programului S.A.P.A.R.D., eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanţare.
În raport de prevederile art. 3 din Anexa I la contract, în mod judicios prima instanţă a reţinut că obligaţia de menţinere a criteriilor de eligibilitate şi selecţie subzistă pe durata de valabilitate a contractului, care cuprinde termenul contractului, la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăţi făcută de autoritatea contractantă.
Dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 conţin norme de procedură şi sunt de imediată aplicare, derogând în mod expres de la prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, ceea ce implică înlăturarea oricărui efect suspensiv incident în temeiul acestei legi asupra activităţii de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, în condiţiile prevăzute de ordonanţa de urgenţă menţionată.
Conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Anexa I la contractul de finanţare, „Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate şi selecţie înscrise în cererea de finanţare. De asemenea, pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de A.P.D.R.P. - Program S.A.P.A.R.D., beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial proiectul conform art. 14 alin. (2) al prezentului contract.”
Art. 14 alin. (2) din contractul cadru prevede că „Proiectul rămâne eligibil pentru co-finanţarea Uniunii Europene numai dacă nu suferă o modificare substanţială, pe perioada de valabilitate a contractului”, modificările substanţiale la un proiect fiind şi acelea care „afectează natura şi condiţiile de implementare”.
Potrivit criteriilor de eligibilitate înscrise în cererea de finanţare, beneficiarul trebuie să demonstreze că îşi poate plăti obligaţiile şi datoriile în mod regulat, fără să supună la nici un risc desfăşurarea normală a activităţii sale economice şi că generează un venit semnificativ.
De asemenea, beneficiarul nu trebuie să aibă pierderi financiare sau datorii restante faţă de bugetul de stat sau faţă de bugetul asigurărilor sociale (altele decât împrumuturile bancare pentru care este respectat graficul de rambursare), conform ultimelor declaraţii fiscale sau altor declaraţii emise de administraţiile financiare.
În raport de considerentele reţinute în încheierea din 22 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 3106/95/2011, Înalta Curte apreciază că modificarea situaţiei financiare a reclamantei afectează natura şi condiţiile de implementare ale proiectului, în sensul art. 14 alin. (2) din contract, constituind o nerespectare a criteriilor de eligibilitate îndeplinite la momentul finanţării.
În consecinţă, intrarea societăţii reclamante sub incidenţa Legii nr. 85/2006, conduce la încălcarea prevederilor contractuale şi reprezintă o neregulă în derularea contractului de finanţare, în sensul prevăzut de art. 17 alin. (1) din Anexa I la contract şi art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care atrage aplicarea sancţiunii restituirii integrale a ajutorului financiar acordat societăţii.
În contextul prezentat, se reţine că existenţa prejudiciului nu poate fi negată, în condiţiile în care s-a demonstrat că fondurile destinate realizării proiectului au fost defectuos folosite, prin încălcarea de către recurenta-reclamantă a obligaţiilor contractuale asumate.
În cauză, este aplicabilă ipoteza a doua a pct. 5 A13 1b din secţiunea F din Acordul multianual de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Comunităţii Europene aprobat prin Legea nr. 316/2001, respectiv, a avut loc un efect (de prejudiciere) asupra unui punct nejustificat de cheltuială.
Prejudiciul produs bugetului Uniunii Europene poate fi efectiv sau potenţial, materializându-se, în toate cazurile, prin afectarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, fiind evident că prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenţia legiuitorului a fost să se asigure că aceste cheltuieli efectuate în contextul fondurilor structurale sunt strict limitate la agenţii care respectă regulile fixate.
Această concluzie rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06).
În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 20 februarie 2012, respectă cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011.
Astfel, temeiul în drept care a stat la baza emiterii procesului-verbal de constatare este indicat atât în Capitolul 2 - Baza legală a verificării, cât şi în cuprinsul Capitolului 7 - Temeiul de drept, unde se menţionează aplicarea anexelor I şi IV ale contractului de finanţare, în ceea ce priveşte condiţiile de eligibilitate a costurilor achiziţiei publice, precum şi aplicarea art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.
De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că în cauză au fost respectate prevederile art. 21 alin. (14) din O.U.G. nr. 66/2011.
Din cuprinsul adresei din 15 februarie 2012, rezultă că recurenta-reclamanta şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la ambele nereguli reţinute prin procesul-verbal de constatare 20 februarie 2012, astfel încât, nu se poate reţine existenţa unei vătămări a reclamantei, cauzată de nerespectarea dreptului său la apărare.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta SC A.I. SRL, prin administrator judiciar C.C. IPURL şi prin administrator special S.A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL, prin administrator judiciar C.C. IPURL şi prin administrator special S.A., împotriva sentinţei civile nr. 336 din 26 septembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1800/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1828/2015. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
