ICCJ. Decizia nr. 225/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 225/2015
Dosar nr. 5136/2/2012
Şedinţa publică de la 26 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC A.C. SRL în contradictoriu cu A.N.A.F. - D.G.A.M.C. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 3182 din 11 iunie 2012 emisă de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata nr. 150 din 06 decembrie 2012, anularea în tot a Deciziei nr. 150 din 06 decembrie 2011 de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata, emisă de D.G.A.M.C.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 07 septembrie 2011 a fost emisa Decizia de eşalonare la plata nr. 1056893 prin care beneficia de eşalonarea la plata a obligaţiilor fiscale pe o perioada de 48 luni. Ulterior, urmare a achitării unor sume de bani de către societatea reclamantă, a fost emisa Decizia nr. 143 din 12 octombrie 2011 de modificare a deciziei de eşalonare la plata prin care s-a diminuat suma eşalonată si termenul eşalonării.
A doua zi după data emiterii Deciziei de eşalonare la plata nr. 1056893 din 07 septembrie 2011, D.G.A.M.C. a emis Decizia nr. 211 din 08 septembrie 2011 privitoare la obligaţii de plata accesorii in cuantum total de 212.389 lei, reprezentând: suma de 173.673 lei - dobânzi şi penalităţi pentru obligaţii de plata principale achitate de SC A. SRL anterior emiterii certificatului fiscal in vederea acordării eşalonării la plata suma de 38.716 lei reprezentând penalităţi pentru obligaţii de plata principale cuprinse in graficul de eşalonare.
Conform art. 1 din cap. 1 al Procedurii A.N.A.F. din 05 august 2010 privind emiterea şi comunicarea unor acte administrative pentru debitorii care înregistrează obligaţii fiscale restante sub o anumita limita, "Deciziile referitoare la obligaţiile de plata accesorii se emit, trimestrial, pentru toţi debitorii, cu excepţia celor care înregistrează obligaţii fiscale care fac obiectul înlesnirilor la plata." Cu alte cuvinte, organele fiscale au obligaţia comunicării trimestriale a obligaţiilor de plata accesorii, cu excepţia cazului în care contribuabilul beneficiază de eşalonare la plată. Or, din Anexa la Decizia nr. 211 din 08 septembrie 2011 se poate constata ca obligaţiile de plata accesorii au fost calculate pentru obligaţii de plată principale scadente la data de 22 octombrie 2010.
Aşadar, sumele prevăzute în aceasta decizie trebuiau instituite şi cuprinse în graficul de eşalonare emis odată cu Decizia de eşalonare nr. 1056893 din 07 septembrie 2011. Mai mult, după data de 07 septembrie 2011 organul fiscal nu mai putea emite decizii cuprinzând obligaţii de plata accesorii întrucât SC A. SRL beneficia de eşalonare la plata a obligaţiilor fiscale.
A precizat că din suma prevăzută în Decizia nr. 211 din 08 septembrie 2011 a achitat cuantumul dobânzilor şi penalităţilor aferente obligaţiilor de plata principale achitate până la 31 august 2011.
În ceea ce priveşte obligaţiile de plata accesorii prevăzute in Decizia nr. 211 din 08 septembrie 2011 reprezentând penalităţi pentru sume cuprinse în graficul de eşalonare, i s-a comunicat de către reprezentanţii A.N.A.F. - D.G.A.M.C. ca beneficiază de dispoziţiile art. 1 lit. b) din Procedura din 19 octombrie 2011 a M.F.P. în care se stipulează în mod expres că respectarea graficului de eşalonare conduce la anularea penalităţilor pentru sumele eşalonate la plată.
La data de 19 decembrie 2011 SC A. SRL figura cu obligaţii de plată în cuantum de 1.818.107 lei care au fost achitate la data de 23 decembrie 2011. Urmare a achitării în integralitate a obligaţiilor de plata comunicate de A.N.A.F. - D.G.A.M.B., i s-a emis Adresa din 28 decembrie 2011 prin care se confirma stingerea in integralitate a debitelor şi faptul că sechestrul asigurător a rămas fără obiect.
Toate aceste aspecte au fost învederate de SC A. SRL prin contestaţia din 07 martie 2012, înregistrată la A.N.A.F. - D.G.A.M.C. din 14 martie 2012 prin care a solicitat desfiinţarea/anularea Deciziei nr. 150 din 06 decembrie 2011 de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata, ca fiind data cu încălcarea şi aplicarea greşita a legii.
Prin Decizia nr. 3182 din 11 iunie 2012, A.N.A.F. - D.G.A.M.C. a respins contestaţia societăţii împotriva Deciziei nr. 150 din 06 decembrie 2011, justificând că din cuantumul Deciziei de accesorii nr. 211 din 08 septembrie 2011 în valoare de 212.389 lei, societatea Andami a achitat suma de 173.673 lei - reprezentând dobânzi şi penalităţi pentru sume achitate, diferenţa de 38.716 lei - reprezentând accesorii pentru sumele cuprinse în graficul de eşalonare, nefiind achitată.
La data de 28 decembrie 2011 A.N.A.F. - D.G.A.M.C. comunica SC A. SRL Adresa cu prin care confirma stingerea în integralitate a debitelor şi faptul că sechestrul asigurător a rămas fără obiect, fără să comunice obligaţiile de plată decurgând din Decizia nr. 150 din 06 decembrie 2011.
A arătat că în mod nejustificat, prin Decizia nr. 3182 din 11 iunie 2012 A.N.A.F.-D.G.A.M.C. a respins contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 150 din 06 decembrie 2011 de constatare a pierderii eşalonării la plata, neanalizând în integralitate toate motivele contestaţiei şi înlăturând dispoziţiile legale aplicabile în speţă.
Totodată, în baza motivelor mai sus învederate a solicitat desfiinţarea/ anularea în tot a Deciziei nr. 150 din 06 decembrie 2011 de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata comunicată societăţii la data de 23 februarie 2012, ca fiind întocmită cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie justificat de următoarele considerente:
- SC A. SRL a achitat în integralitate obligaţiile de plata prevăzute în graficul de eşalonare cu mult anterior comunicării Deciziei nr. 150 din 06 decembrie 2012, urmare a Adresei A.N.A.F. - D.G.A.M.C. emisă la 19 decembrie 2011, confirmându-se de către A.N.A.F. plata obligaţiilor fiscale şi ridicarea sechestrului asigurător instituit în vederea acordării eşalonării la plata a obligaţiilor fiscale;
- Decizia nr. 150 din 06 decembrie 2011 este rămasa fără obiect în condiţiile achitării în integralitate a sumelor prevăzute în graficul de eşalonare, cu mult înainte de comunicarea acesteia obligaţiile fiscale prevăzute în graficul de eşalonare au fost achitate la data de 23 decembrie 2011, iar decizia contestata a fost comunicata la data de 23 februarie 2012;
- Decizia nr. 150 din 06 decembrie 2011 a fost emisa de A.N.A.F. la o data ulterioara achitării obligaţiilor de plata cuprinse in graficul de eşalonare întrucât suma prevăzuta in cuprinsul acesteia nu ne-a fost niciodată comunicata pana la data de 23 februarie 2012.
Conform dispoziţiilor art. 45 din C. proc .fisc.: "Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o data ulterioara (...) La data comunicării deciziei contestate societatea Andami nu mai beneficia de eşalonare la plata motiv pentru care apreciem ca decizia nu mai poate produce efecte juridice într-o astfel de situaţie (fiind rămasă fără obiect). Mai mult, art. 45 pct. (2) din C. proc. fisc. prevede în mod expres: "Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic".
1.2. Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin sentinţa nr. 539 din 17 februarie 2014 Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de SC A.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. şi a dispus anularea Deciziei nr. 3182 din 11 iunie 2012 emisă de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. prin care a fost respinsă contestaţia formulata de reclamantă împotriva Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata nr. 150 din 06 decembrie 2012, anularea în tot a Deciziei nr. 150/ 06 decembrie 2011 de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată emisă de D.G.A.M.C..
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că la data de 07 septembrie 2011 a fost emisa Decizia de eşalonare la plata nr. 1056893 prin care reclamanta SC A.C. SRL, în baza prevederilor cuprinse în O.U.G. nr. 29 din 20 martie 2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată şi în baza prevederilor cuprinse în Ordinul M.F.P. nr 1853/2011 pentru aprobarea Procedurii de a aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 29 din 20 martie 2011, a beneficiat de eşalonarea la plata a obligaţiilor fiscale în cuantum total de 2.343.271 lei pe o perioada de 48 luni (fila 18 din dosarul cauzei).
Ulterior, organul fiscal a emis Decizia nr. 143/2011 prin care a modificat decizia de eşalonare a Deciziei nr. 1056893 din 7 septembrie 2011, ca urmare a împrejurării că debitorul a achitat o parte din sumă.
După emiterea primei decizii de eşalonare, D.G.A.M.C. a emis Decizia nr. 211 din 08 septembrie 2011 privitoare la obligaţii de plata accesorii în cuantum total de 212.389 lei, reprezentând: suma de 173.673 lei - dobânzi şi penalităţi pentru obligaţii de plata principale achitate de către reclamantă anterior emiterii certificatului fiscal în vederea acordării eşalonării la plata suma de 38.716 lei reprezentând penalităţi pentru obligaţii de plata principale cuprinse in graficul de eşalonare.
Prin Decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării de plată nr. 150 din 6 decembrie 2011 A.N.A.F. - D.G.A.M.C. a dispus, în baza prevederilor art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 29 din 20 martie 2011, încetarea valabilităţii începând cu data de 6 decembrie 2011 a Deciziei de eşalonare la plata nr. 1056893 din 07 septembrie 2011 întrucât reclamanta nu a achitat în cel mult 30 de zile de la termenul de plată prevăzut de lege, respectiv până la data de 5 decembrie 2011, dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente T.V.A.
Potrivit art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 29 din 20 martie 2011 eşalonarea la plată îşi pierde valabilitatea la data la care nu sunt respectate dispoziţiile art. 10 alin. (1). Organul fiscal competent emite o decizie de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată, care se comunică contribuabilului.
Potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 29 din 20 martie 2011 eşalonarea la plată acordată pentru obligaţiile fiscale îşi menţine valabilitatea în următoarele condiţii pe care debitorul trebuie să le respecte: b) să se achite, potrivit legii, obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal competent prin decizie, cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare la plată. Eşalonarea la plată îşi menţine valabilitatea şi dacă aceste obligaţii sunt achitate în cel mult 30 de zile de la termenul de plată prevăzut de lege sau până la finalizarea perioadei de eşalonare la plată în situaţia în care termenul de 30 de zile se împlineşte după această dată.
Conform art. 1 din cap. 1 al Procedurii A.N.A.F. din 05 august 2010 publicată în M. Of., Partea I nr 573 din 12 august 2010 privind emiterea si comunicarea unor acte administrative pentru debitorii care înregistrează obligaţii fiscale restante sub o anumită limită, deciziile referitoare la obligaţiile de plata accesorii se emit, trimestrial, pentru toţi debitorii, cu excepţia celor care înregistrează obligaţii fiscale care fac obiectul înlesnirilor la plată.
Conform art. 2 din cap. 1 al Procedurii A.N.A.F. din 05 august 2010 publicată în M. Of., Partea I nr. 573 din 12 august 2010 privind emiterea si comunicarea unor acte administrative pentru debitorii care înregistrează obligaţii fiscale restante sub o anumită limită, deciziile referitoare la obligaţiile plată accesorii reprezentând penalităţi de întârziere se emit o singură dată trimestrial, pentru obligaţiile fiscale principale care au împlinit 90 de zile de la scadenţă, cu excepţia situaţiei în care acestea au fost stinse parţial sau total, după caz.
În baza prevederilor legale menţionate anterior organele fiscale au obligaţia comunicării trimestriale a obligaţiilor de plata accesorii, cu excepţia cazului în care contribuabilul beneficiază de eşalonare la plata.
Din Anexa la Decizia nr. 211 din 08 septembrie 2011, Curtea reţine că obligaţiile de plata accesorii au fost calculate pentru obligaţii de plata principale scadente la data de 22 octombrie 2010.
Aşadar, sumele prevăzute în Decizia nr. 211 din 08 septembrie 2011 trebuiau instituite şi cuprinse în graficul de eşalonare emis odată cu Decizia de eşalonare nr. 1056893 din 07 septembrie 2011.
Totodată, în raport de situaţia de fapt şi de drept menţionată anterior, s-a reţinut că după data de 07 septembrie 2011 organul fiscal nu mai putea emite decizii cuprinzând obligaţii de plata accesorii întrucât societatea reclamantă beneficia de eşalonare la plata a obligaţiilor fiscale.
De asemenea, Curtea a reţinut că Decizia D.G.A.M.C. nr. 211 din 08 septembrie 2011 privitoare la obligaţii de plata accesorii în cuantum total de 212.389 lei, reprezentând: suma de 173.673 lei - dobânzi şi penalităţi pentru obligaţii de plată principale achitate de către reclamantă anterior emiterii certificatului fiscal în vederea acordării eşalonării la plata suma de 38.716 lei reprezentând penalităţi pentru obligaţii de plata principale cuprinse in graficul de eşalonare intră sub incidenţa prevederilor cuprinse în O.G. nr. 30 din 31 august 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
Curtea de apel a constatat că la data de 19 decembrie 2011 reclamanta figura cu obligaţii de plata în cuantum de 1.818.107 lei care au fost achitate la data de 23 decembrie 2011.
Ca urmare a achitării în integralitate a obligaţiilor de plata comunicate de A.N.A.F.- D.G.A.M.B., reclamantei i s-a emis Adresa din 28 decembrie 2011 prin care se confirma stingerea în integralitate a debitelor şi faptul că sechestrul asigurător a rămas fără obiect.
Aşadar, ca urmare a achitării de către reclamantă la data de 23 decembrie 2011 a obligaţiilor fiscale principale în cuantum de 1.818.107 lei devin incidente prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 30 din 31 august 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale potrivit cărora pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011, penalităţile de întârziere se anulează dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011.
S-a mai reţinut că reclamanta a făcut dovada achitării în integralitate a obligaţiile de plata prevăzute în graficul de eşalonare cu mult anterior comunicării Deciziei nr. 150 din 06 decembrie 2012, urmare a Adresei A.N.A.F. - D.G.A.M.C. emisă la 19 decembrie 2011, confirmându-se de către A.N.A.F. plata obligaţiilor fiscale şi ridicarea sechestrului asigurător instituit în vederea acordării eşalonării la plata a obligaţiilor fiscale.
Prima instanţă a apreciat că Decizia nr. 150 din 06 decembrie 2011 a rămas fără obiect în condiţiile achitării de către reclamantă în integralitate a sumelor prevăzute în graficul de eşalonare, cu mult înainte de comunicarea acesteia obligaţiile fiscale prevăzute în graficul de eşalonare au fost achitate la data de 23 decembrie 2011, iar decizia contestata a fost comunicată la data de 23 februarie 2012.
Ca urmare a achitării de către reclamantă a debitului restant în cuantum de 1.818.107 lei prevăzut în decizia de eşalonare la plata la data de 23 decembrie 2011, devin incidente prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 30 din 31 august 2011 potrivit cărora pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011, penalităţile de întârziere se anulează dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011.
Prima instanţă a constatat că la data la data comunicării Decizia nr. 150 din 06 decembrie 2011 emisă de A.N.A.F. reclamanta nu mai beneficia de eşalonare la plată, motiv pentru care această decizia nu mai poate produce efecte juridice întrucât a rămas fără obiect, fiind incidente prevederile art. 45 pct. 2 C. proc. fisc. potrivit cărora actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.A.F.
2.1. Motivele de recurs
În motivarea recursului, A.N.A.F. a susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit normele legale incidente, respectiv O.U.G. nr. 29/2011 şi O.G. nr. 30/2011 şi a reţinut o stare de fond eronată.
S-a precizat că reclamanta nu a respectat condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată, astfel cum sunt reglementate de art. 10 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 29/2011 şi art. 11 din O.G. nr. 30/2011, respectiv nu s-a respectat condiţia de a se achita obligaţiile fiscale eşalonate precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente sumelor eşalonate la plată.
A arătat recurenta că prin O.G. nr. 30/2011 au fost anulate numai penalităţile de întârziere nu şi dobânzile şi că nu a achitat obligaţiile fiscale curente, astfel că în mod legal societatea a pierdut valabilitatea eşalonării.
Recurenta a menţionat că reclamanta avea de plată la 5 decembrie 2011 suma de 212.389 lei debite accesorii şi a achitat numai 173.363 lei, motiv pentru care la 25 noiembrie 2011, când s-a achitat debitul restant din decizia de eşalonare, aceasta îşi pierduse valabilitatea încă de la 6 decembrie 2011.
2.2. Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, SC A.C. SRL a solicitat respingerea recursului pentru că a respectat condiţiile de eşalonare, că suma stabilită prin Decizia nr. 211/2011 este aferentă obligaţiilor scadente la 22 octombrie 2010, aşa încât ar fi trebuit să fie cuprinse în graficul de eşalonare emis odată cu decizia de eşalonare.
S-a arătat că în baza art. 11 din O.G. nr. 30/2011 penalităţile de întârziere se anulează dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plata voluntară până la 31 decembrie 2011, iar în cauză atât obligaţiile principale cât şi dobânzile au fost achitate la 23 noiembrie 2011 prin plata sumei de 1.818.107 lei.
2.3. Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe, situaţia de fapt şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
Reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 3182/ 11 iunie 2011 emisă de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. şi a Deciziei nr. 150 din 6 decembrie 2012.
Prin Decizianr. 150/2011 s-a constatat pierderea valabilităţii eşalonării la plată, pentru că dobânzile şi penalităţile nu au fost achitate până la 5 noiembrie 2011, iar contestaţia administrativă s-a respins prin Decizia nr. 3182 din 11 iunie 2011.
În baza O.U.G. nr. 29/2011 şi Ordinului nr. 1853/2011 privind procedurile de aplicare a dispoziţiilor acestei ordonanţe, reclamanta a beneficiat de eşalonarea la plata datoriilor fiscale existente în sold la data certificatului de atestare fiscală, a căror valoare era de 2.343.271 lei, care cuprindea obligaţia principală, majorările şi penalităţile de întârziere.
Ulterior, la 8 septembrie 2011 s-a emis o decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii, dobânzi şi penalităţi aferente T.V.A., în sumă de 212.389 lei.
Reclamanta a solicitat prin cererea din 7 decembrie 2011, ca organul fiscal să-i comunice suma datorată pentru închiderea graficului de eşalonare.
La această cerere, A.N.A.F. a comunicat reclamantei-intimate că sechestrul asigurator instituit pentru acordarea eşalonării la plată se poate ridica la data creditării contului cu suma de 1.818.107 lei, conform certificatului de atestare fiscală.
La data de 23 decembrie 2011, reclamanta a achitat datoriile înscrise în certificatele de atestare fiscală, motiv pentru care prin adresa din 28 decembrie 2012, s-a comunicat că debitul pentru care s-a instituit sechestrul asigurator a fost achitat integral, astfel că procesul-verbal de sechestru mobil a rămas fără obiect.
Prin O.U.G. nr. 29/2011 s-a instituit posibilitatea acordării eşalonării la plată pentru obligaţiile fiscale.
Potrivit art. 3 şi 7 din acest act normativ, eşalonarea se acordă pentru toate obligaţiile fiscale înscrise în certificatul de atestare, care cuprinde obligaţiile fiscale exigibile existente în sold la data eliberării acestuia.
Din examinarea art. 3 şi 7 din O.U.G. nr. 29/2011 rezultă în mod neechivoc că obiectul eşalonării îl constituie obligaţiile fiscale incluse în certificatul de atestare fiscală, iar acest certificat trebuie să cuprindă obligaţiile aflate în sold la data când a fost eliberat certificatul.
Din decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată se constată că motivul încetării valabilităţii îl constituie neachitarea unor obligaţii curente, respectiv dobânzi şi penalităţi aferente T.V.A., până la 5 decembrie 2011, fără a se face vreo precizare concretă cu privire la nivelul sumelor şi data scadenţei.
În cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative se face referire la suma de 212.389 lei stabilită prin decizia de calcul accesorii nr. 211 din 8 septembrie 2011 din care a rămas neachitată suma de 38.716 lei penalităţi.
Din analiza stării de fapt se observă că decizia de eşalonare s-a emis la 7 septembrie 2011, iar apoi la 8 septembrie 2011 s-a emis Decizia nr. 211 din 28 septembrie 2011 pentru dobânzi şi penalităţi aferente T.V.A.
Or, acest debit ar fi trebuit inclus în certificatul de atestare fiscală pentru că art. 7 din O.U.G. nr. 229/2011 prevede că certificatul cuprinde toate obligaţiile fiscale exigibile existente în sold.
Ca urmare, eventuala neachitare a unor sume comunicate ulterior nu conduce la neîndeplinirea condiţiilor de menţinere a valabilităţii eşalonării.
Eşalonarea se pierde, potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 29/2011, în situaţia în care contribuabilul nu achita obligaţiile stabilite prin decizie, cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare de plată.
Altfel spus, decizia de stabilire a obligaţiei trebuie să fie ulterioară deciziei de acordare a eşalonării.
În speţă, din anexa la Decizia nr. 211/2011 (fila 25 verso), rezultă cu certitudine că obligaţiile care au făcut obiectul acestei decizii erau stabilite prin decizii anterioare acordării eşalonării, respectiv în perioada august - decembrie 2010 şi ca urmare, termenul de plată expirase deja la data acordării eşalonării.
În raport de situaţia de fapt existentă nu este îndeplinită ipoteza normei legale cuprinse în art. 10 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 29/2010, pentru că plata nu era scadentă începând cu data comunicării deciziei de eşalonare.
Astfel fiind, în mod greşit s-a emis decizia de pierdere a valabilităţii eşalonării.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, potrivit O.G. nr. 30/2011, pe perioada eşalonării la plată, penalităţile de întârziere aferente obligaţiilor fiscale eşalonate se amână, iar potrivit art. 11 alin. (1) pentru obligaţiile fiscale restante la 31 decembrie 2011, penalităţile de întârziere se anulează dacă obligaţiile fiscale principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată până la 31 decembrie 2011.
Din probele cauzei, interpretate corect de instanţa de fond, rezultă că la 31 decembrie 2011 reclamanta achitase obligaţiile principale şi dobânzile, rămânând neachitate penalităţile care prin efectul art. 11 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 30/2011, se anulează sau se reduc, în funcţie de data achitării obligaţiilor principale şi a dobânzilor.
Având în vedere considerentele prezentei decizii, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 539 din 17 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 223/2015. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 23/2015. Contencios. Conflict de competenţă.... → |
|---|
