ICCJ. Decizia nr. 223/2015. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 223/2015
Dosar nr. 236/35/2014
Şedinţa publică de la 26 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul B.S.D. a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 869 din 22 mai 2009 al M.T.S. potrivit căruia, pe perioada executării contractului de management i se aplică prevederile art. 70, 71,79, 94 - 98 şi 111 - 114 din Cartea I Titlul IV din Legea nr. 161/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 184/CA din 15 octombrie 2014, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate formulată de reclamantul B.S.D. în contradictoriu cu pârâţii A.N.I. Bucureşti şi M.T.S.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin raportul de evaluare din 23 octombrie 2012 reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 mai 2009 - 09 august 2010 prin faptul că a ocupat funcţia de director coordonator al D.S.J. Bihor concomitent cu exercitarea mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local Oşorhei. Reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator al D.S.J. Bihor prin Ordinul nr. 869 din 22 mai 2009 a M.T.S. exercitându-şi funcţia în baza contractului de management din 03 mai 2009.
Împotriva hotărâri instanței de fond recurentul - reclamant B.S.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a făcut o greşită apreciere în ceea ce priveşte prevederile legale incidente.
Recurentul mai susţine că prin Ordinul nr. 869 din 22 mai 2009 comunicat la DSJ Bihor la data de 25 mai 2009 - prin care a fost desemnat director coordonator al Direcţiei pentru sport a Judeţului Bihor în baza contractului de management, nu a dobândit o funcţie publică, respectiv calitatea de funcţionar public - în accepţiunea Legii nr. 188/1999.
Examinând cauza și sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentul - reclamant, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Conform prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 869 din 22 mai 2009 a M.T.S. „pe perioada executării contractului de management, domnului B.S.D. i se aplică prevederile art. 70, 71, 79, 94-98 şi 111-114 din cartea I titlul IV din Legea 161/2003”.
Potrivit art. 3 din O.U.G. 37/2009, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ criticat pentru nelegalitate, “pe perioada executării contractului de management, persoanelor care ocupă funcţii dintre cele prevăzute la alin. (3) li se aplică prevederile art. 70, 71, 79, 94 - 98 şi 111 - 114 din cartea I, titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.”
Aliniatul 3 la care face referire textul de lege,prevede că “la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) din prezenta ordonanţă de urgenţă, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat. Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulţi adjuncţi, în limita numărului de posturi care se desfiinţează.”
Înalta Curte, în acord cu cele susținute de instanța de fond constată existenţa unei identităţi între prevederile criticate pentru nelegalitate şi cele ale art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009,având în vedere că funcţia de director coordonator în cadrul D.S.J. Bihor este o funcţie deţinută în cadrul unui serviciu public deconcentrat al unui minister şi că prin art. 3 din ordinul a cărui nelegalitate se cere a se constata nu s-a derogat cu nimic de la prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009, acestea din urmă fiind reproduse integral.
Prin urmare, prevederea criticată pentru nelegalitate nu face decât să reia o dispoziţie dintr-un act normativ cu forţă superioară, în vigoare la momentul emiterii ordinului atacat, astfel încât nu se poate reţine nelegalitatea ordinului atacat pentru motivul neconformităţii acestuia cu prevederile legii şi ale actelor normative cu forţă juridică superioară.
Funcţia pe care a ocupat-o reclamantul nu a fost una dintre cele a căror statut este reglementat prin prevederile legislaţiei funcţiei publice, iar Legea 161/2003 face trimitere expresă la calităţile de funcţionar public sau de demnitar, astfel că această situație nu este de natură a atrage nelegalitatea prevederilor ordinului criticat de vreme ce, printr-un act normativ ulterior de aceeaşi forţă juridică, legiuitorul a înţeles să extindă aplicarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi în cazul altor categorii de funcţii, printre care şi cea care a fost ocupată de reclamant.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că prevederile art. 3 din Ordinul nr. 869 din 22 mai 2009 al M.T.S. sunt legale. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul B.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 184/CA/P.I. din 15 octombrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 221/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 225/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
