ICCJ. Decizia nr. 297/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 297/2015
Dosar nr. 6207/2/2012
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de recurs
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 6207 din 2 august 2012, reclamanta B.T.R. prin lichidator F.G.D.S.B., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în tot a Deciziei nr. 176 din 04 aprilie 2012 pronunţate de D.G.S.C. în soluţionarea contestaţiei B.T.R. împotriva Deciziei de impunere nr. F/MC/394 din 09 noiembrie 2011 emisă de către D.G.A.M.C. în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. F/MC/202 din 09 noiembrie 2011 - comunicată la 10 aprilie 2012, cu consecinţa anulării în parte a Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie pentru obligaţii fiscale în sumă de 1.836.546 lei (principal şi accesorii derivate până la data falimentului) şi obligarea pârâtei la recunoaşterea: caracterului opozabil al evidenţei contabile a SC B.T.R. SA, ca fiind de natură a face proba achitării obligaţiilor fiscale în absenţa confirmărilor de încasare a plăţii acestora; legitimităţii dreptului pretins, recunoscut de lege, de a beneficia de acordarea creditului fiscal aferent anului 2000 şi de aprobare a compensării valorii acestuia cu suma obligaţiilor fiscale derivate din T.V.A. vânzări active, drept ce nu este stins prin prescripţie.
În motivarea acţiunii, cu privire la categoria obligaţiilor fiscale în sumă de 52.221 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii, fond special de solidaritate pentru persoanele cu handicap şi impozit pe veniturile din dobânzi aferent anului 2000, cu accesoriile acestora în sumă de 69.106 lei calculate până la data falimentului, reclamanta a arătat că, prin decizia contestată A.N.A.F. - D.G.S.C. a dispus respingerea contestaţiei B.T.R. ca neîntemeiată şi nesusţinută cu documente întrucât prin aceasta nu sunt aduse argumente şi documente din care să rezulte o situaţie contrară faţă de cea constatată prin raport şi deopotrivă pentru că nu sunt invocate temeiuri diferite faţă de cele în baza cărora organele de inspecţie fiscală au calculat respectivele obligaţii.
Prin Decizia de impunere nr. F/MC/394 din 09 noiembrie 2011 emisă de către D.G.A.M.C. în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. F/MC/202 din 09 noiembrie 2011, întocmit de inspectorii fiscali din cadrul A.I.F. s-a stabilit în sarcina reclamantei, SC B.T.R. SA - Bancă în faliment, obligaţii fiscale în sumă de 1.836.546 lei, reprezentând T.V.A. aferentă vânzări active pentru anul 2001, impozit pe venituri din salarii aferent anului 2000, fond special de solidaritate pentru persoanele cu handicap aferent anului 2000 şi impozit pe venituri din dobânzi aferent anului 2000, cu accesoriile aferente pentru fiecare categorie de obligaţii fiscale.
Decizia de impunere nr. F/MC/394 din 09 noiembrie 2011 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. F/MC/202 din 09 noiembrie 2011 au fost contestate de către reclamantă, prin contestaţia înregistrată la A.N.A.F.-D.G.S.C. sub nr. 908152 din 20 decembrie 2011 în temeiul, art. 205 C. proc. fisc.
Prin Decizia nr. 176 din 04 aprilie 2012 privind soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă emisă de A.N.A.F.-D.G.S.C. a fost respinsă contestaţia pentru suma de 121.327 lei reprezentând impozit pe venituri din salarii aferente anului 2000, fond special de solidaritate pentru persoanele cu handicap aferent anului 2000 şi impozit pe venituri din dobânzi aferent anului 2000, cu accesoriile aferente pentru fiecare categorie de obligaţii fiscale, ca neîntemeiată şi ca nemotivată pentru suma de 1.715.219 lei reprezentând T.V.A. aferentă vânzări active pentru anul 2001, cu accesoriile aferente.
Prin sentinţa nr. 6640 din 20 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia formulată de reclamanta B.T.R. prin Lichidator F.G.D.S.B.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea a reţinut că în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale în sumă de 52.221 lei, obligaţii reprezentând impozit pe veniturile din salarii a reţinut instanţa de fond faptul că potrivit dispoziţiilor art. 64 C. proc. fisc. documentele justificative şi evidentele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere, iar în cazul în care ar exista şi alte documente doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta neobţinând confirmările de plată de la banca unde a susţinut ca a efectuat acele 17 plăţi reprezentând impozit pe venituri din salarii, fond special de solidaritate pentru persoanele cu handicap şi impozit pe veniturile din dobânzi aferente anului 2000, achitate de Sucursala Târgu Mureş, nu a fost în măsură să dovedească acest aspect.
În opinia instanţei, acest lucru rezultă în mod evident din economia dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. proc. fisc.
Deci, în mod corect a reţinut instanţa de fond că organul de inspecţie fiscală şi de soluţionare a contestaţiei a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada plăţii acestor obligaţii fiscale.
În ceea ce priveşte categoria obligaţiei fiscale în sumă de 1.129.548 lei reprezentând T.V.A. aferentă vânzărilor de active în anul 2001 şi accesoriile aferente până la data falimentului, instanţa de fond a reţinut că legalitatea actelor de impunere nu este afectată de împrejurarea că D.G.A.M.C. nu a dispus un control fiscal total, considerând prescrisă efectuarea unui control fiscal pentru verificarea şi acordarea creditului fiscal pentru anul 2000, nerespectându-şi astfel obligaţiile ce decurgeau din Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 1011 pronunţată la 13 octombrie 2008 în Dosarul nr. 28174/3/2007, prin care s-a dispus trecerea creanţei A.N.A.F. din rândul creanţelor certe, lichide si exigibile în rândul creanţelor provizorii până la îndeplinirea condiţiei suspensive, aceea de efectuare a controlului de fond asupra obligaţiilor fiscale ale SC B.T.R. SA întrucât acesta reprezintă un alt raport juridic.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 6640 din 20 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs B.T.R., apreciind-o ca nelegală şi netemeinică şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041, art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susţine, în esenţă, că hotărârea în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale în sumă de 52.221 lei, reprezentând impozit pe veniturile din salarii, fond special de solidaritate pentru persoanele cu handicap şi impozit pe veniturile din dobânzi aferente anului 2000, cu accesoriile acestora în sumă de 69.106 lei, a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. proc. fisc., atunci când s-a apreciat că acest text răstoarnă caracterul regimului probator al evidenţelor contabile, respectiv înlătură forţa probantă a acestora, consacrată de art. 64 C. proc. fisc.
Se arată, de asemenea, că toate plăţile examinate de organul fiscal au fost regăsite în evidenţele contabile ale băncii cu regim de consemnare identic, astfel că trebuia să beneficieze de încredere cu referire la toate înscrierile din evidenţele contabile.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se susţine că hotărârea a fost dată ca urmare a interpretării greşite a actului juridic dedus judecăţii, cu referire la obligaţiile fiscale în sumă de 1.129.548 lei, reprezentând T.V.A. aferentă vânzărilor active în anul 2001 şi accesoriile acestora, în sumă de 585.671 lei.
În esenţă, se arată că toate aspectele invocate în cererea de chemare în judecată referitoare la efectuarea unui control fiscal general urmat de acordarea creditului fiscal la care recurenta era îndreptăţită, compensarea valorii acestuia cu suma obligaţiilor fiscale derivate din T.V.A. vânzări active, cât şi dezlegările care rezultă din Decizia nr. 1011 din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, constituiau componentele aceluiaşi raport juridic care viza stabilirea cu certitudine a creanţei A.N.A.F. la data deschiderii procedurii falimentului recurentei, declarată la masa credală.
Menţionează recurenta că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că aspectele privind refuzul de aprobare a compensării şi acordare a creditului fiscal ori legalitatea considerării ca prescrisă a verificării şi acordării acestuia, vizau un alt raport juridic legat de soluţionarea şi acordarea creditului fiscal, iar Decizia nr. 1011/2008 nu afectează legalitatea actelor administrative contestate.
Intimata-pârâtă A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând temeinică şi legală sentinţa recurată, combătând criticile recurentei-reclamante.
În esenţă, se susţine că în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale în sumă de 52.221 lei şi accesoriile aferente, recurenta nu a făcut dovada plăţii acestora.
Referitor la obligaţiile fiscale în sumă de 1.129.548 lei reprezentând T.V.A. aferentă vânzărilor de active în anul 2001 şi accesoriile aferente până la data falimentului, se menţionează că acestea au fost în mod legal reţinute prin actele de impunere, criticile recurentei fiind nefondate, făcând referire la alte raporturi juridice.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
În ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamante cu referire la obligaţiile fiscale în sumă de 52.221 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii, fond special de solidaritate pentru persoanele cu handicap şi impozit pe veniturile din dobânzi aferente anului 2000, cu accesoriile acestora în sumă de 69.106 lei, instanţa de recurs reţine că acestea sunt nefondate. Recurentei i s-au reţinut sumele respective ca obligaţii de plată deoarece nu s-a putut obţine confirmarea de încasare pentru un număr de 17 plăţi cu ordine de plată despre care aceasta susţine că au fost achitate la sucursalele unor bănci.
În cauză recurenta-reclamantă a menţionat că documentele justificative şi evidenţa contabilă au forţă probantă conform prevederilor art. 64 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform art. 65 alin. (1) C. proc. fisc.: „Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale şi a oricăror cereri adresate organului fiscal”.
Recurenta-reclamantă, conform dispoziţiilor citate, avea obligaţia să depună dovezi care să confirme plăţile efectuate de bancă către bugetul de stat pentru perioada supusă verificării, a obligaţiilor fiscale datorate şi necontestate de aceasta.
De altfel, recurenta a recunoscut că s-a aflat în imposibilitate de a obţine confirmările de încasare de la bănci.
În consecinţă, în raport de prevederile art. 65 alin. (1) citat anterior, în mod corect instanţa de fond a apreciat că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada plăţii obligaţiilor fiscale reţinute în sarcina sa prin actele contestate.
Real este că potrivit art. 64 C. proc. fisc.: „Documentele justificative şi evidenţele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În cazul în care există şi alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere”.
Însă, evidenţa contabilă are la bază înscrisuri şi documente justificative, iar din cuprinsul acestor dispoziţii citate rezultă că documentele justificative şi evidenţele contabile ale contribuabilului, împreună, au forţă probantă.
Cum în situaţia în cauză recurenta nu deţine documente justificative care să confirme plăţile efectuate de bancă către bugetul de stat a obligaţiilor fiscale datorate de aceasta, doar înscrierile în evidenţele contabile, fără dovezi care să le susţină realitatea, certitudinea şi conformitatea plăţilor efectuate către bugetul de stat, criticile acesteia sunt lipsite de suport legal şi probator.
În ceea ce priveşte criticile cu referire la obligaţiile fiscale în sumă de 1.129.548 lei, reprezentând T.V.A. aferentă vânzărilor de active în anul 2001 şi accesoriile acestora, în sumă de 585.671 lei, instanţa de recurs reţine că deşi recurenta le-a subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în realitate acestea se circumscriu prevederilor art. 304pct. 9 C. proc. civ., instanţa de fond analizând legalitatea actelor administrative contestate de recurenta-reclamantă, astfel cum acestea au fost indicate în acţiunea formulată.
Necontestat este că obiectul acţiunii în contencios administrativ îl reprezintă anularea Deciziei nr. 176/2012 emisă în procedura prevăzută de Titlul IX - „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale” C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, urmare a contestaţiei împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F/MC394 din 9 noiembrie 2011 formulate de reclamantă, în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. F/MC/202 din 9 noiembrie 2011 cu privire la suma totală de 1.836.546 lei, din care 1.129.548 lei T.V.A. aferentă vânzării de active 2001 şi 585.671 lei, accesorii aferente.
Instanţa de fond a fost deci investită cu analiza legalităţii Deciziei nr. 176/2012, conform procedurii speciale prevăzută de Titlul IX menţionat anterior cu referire la obligaţii fiscale reprezentând T.V.A. şi accesorii aferente.
Compensarea debitelor este reglementată de alte dispoziţii legale, fiind instituită o altă procedură potrivit cap. II - „Stingerea creanţelor fiscale prin plată, compensare şi restituire” C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare.
În cauză, instanţa nu a fost investită cu o acţiune care să implice analiza legalității acestei proceduri de compensare, de altfel soluţionată prin procesul-verbal din 28 martie 2001, conform căruia au fost acordate în anul 1999 facilităţi fiscale în sumă de 1358.394 lei din care s-a aprobat compensarea cu datoria reprezentând T.V.A. în sumă de 1.219.326 lei, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 176/2012, dar şi din contestaţia reclamantei.
Prin urmare, instanţa de fond a fost investită doar cu acţiunea care viza legalitatea Deciziei nr. 176/2012, toatele celelalte operaţiuni, aspecte, fapte şi împrejurări la care recurenta face referire exced obiectului cererii de chemare în judecată.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.T.R. prin lichidator F.G.D.S.B. împotriva sentinţei nr. 6640 din 20 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 351/2015. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 288/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
