ICCJ. Decizia nr. 412/2015. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 412/2015
Dosar nr. 1209/33/2012
Şedinţa publică de la 4 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 14 august 2012, reclamanta SC P.A. SRL prin lichidator judiciar CII C.S., a chemat în judecată Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, solicitând anularea deciziei de impunere nr. 794 din 29 august 2011 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală din 29 august 2011 şi parţial a deciziei nr. 236 din 9 martie 2012 privind soluţionarea contestaţiei, precum şi exonerarea societăţii de la plata sumei de 1.651.194 RON obligaţii fiscale stabilite suplimentar.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat în esenţă că organul fiscal a stabilit în mod eronat ca datorate suplimentar obligaţii constând în impozit pe profit, TVA şi impozit pe dividende cu accesoriile aferente, în condiţiile în care cheltuielile efectuate de societate în cadrul desfăşurării activităţii de leasing financiar cu autovehicule second hand din import au fost aferente realizării veniturilor, fiind deductibile sub aspect fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 530 din 31 octombrie 2013 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a anulat parţial actele administrative contestate cu privire la obligaţiile fiscale constând în: majorarea bazei de impozitare cu valoarea totală de 557.676 RON, impozit pe profit suplimentar de plată de 30.253 RON şi TVA suplimentar de plată în cuantum de 126.236 RON şi accesoriile aferente acestor sume.
Astfel, instanţa a dispus exonerarea reclamantei de la plata obligaţiilor fiscale constând în majorarea bazei de impozitare cu valoarea totală de 557.676 RON impozit pe profit suplimentar de plată în cuantum total de 30.253 RON şi TVA suplimentar de plată în cuantum total de 126.236 RON şi a accesoriilor aferente acestor sume stabilite prin decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală nr. 723 din 29 august 2011 de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj - Activitatea de Inspecţie Fiscală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, cu privire la caracterul deductibil al cheltuielilor cu accizele, al cheltuielilor notariale, al celor aferente vânzărilor de marfă sub preţul de achiziţie, al cheltuielilor de transport probate cu o factură în copie, precum şi al celor cu amenzi şi penalităţi.
În ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor constatate nedeductibile susmenţionate, instanţa a recunoscut reclamantei dreptul de deducere, reţinând că societatea nu datorează TVA suplimentar de 126.236 RON cu accesoriile aferente.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâta a învederat că instanţa şi-a însuşit în mod greşit constatările raportului de expertiză privind deductibilitatea la calculul impozitului pe profit aferent anului 2006 a cheltuielilor reprezentând accize plătite în sumă de 106.295 RON pentru autoturisme ce au făcut obiectul unor contracte de leasing, sume nerecuperate de la clienţi.
Referitor la acest aspect, pârâta a precizat că, întrucât autoturismele în discuţie au fost importate de reclamantă în calitate de locator pe o perioadă de 1 an şi nu au făcut obiectul unor vânzări directe către beneficiari, societatea, achitând accizele, trebuia să le recupereze de la utilizatori, la finalul contractelor de leasing.
S-a precizat de către pârâtă că, deoarece accizele nu au fost cuprinse în preţul de vânzare al bunurilor în cauză, nu reprezintă cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri, fiind astfel nedeductibile fiscal, împrejurare în raport de care au fost corect stabilite baza impozabilă suplimentară de 25.356 RON şi impozitul pe profit suplimentar de 4.057 RON.
Pârâta a criticat sentinţa şi cu privire la constatarea deductibilităţii fiscale a cheltuielilor cu serviciile notariale de 4.135 RON, în lipsa unor documente justificative, în raport de care organul fiscal a stabilit corect baza de impozitare suplimentară de 4.135 RON şi impozitul pe profit suplimentar de 662 RON.
Cu privire la vânzarea în anii 2007-2010 a unor autovehicule sub preţul de achiziţie, s-a menţionat de către pârâtă că organele de inspecţie fiscală au procedat în conformitate cu prevederile legale prin includerea ca şi cheltuieli nedeductibile a diferenţelor negative înregistrate între preţul de vânzare şi cheltuielile cu costul mărfurilor, în condiţiile în care societatea nu a înregistrat în evidenţa contabilă diferenţa de preţ şi nu a prezentat documente justificative - rapoarte de evaluare, corespondenţă, etc.
Astfel, autoritatea pârâtă a învederat că, nefiind aferente realizării veniturilor, diferenţele negative de preţ, de 21.937 RON în anul 2007, de 11.104 RON în anul 2008, de 40.741 RON şi respectiv 155.416 RON în anul 2009, şi de 218.674 RON şi respectiv de 128.029 RON în anul 2010 reprezintă cheltuieli nedeductibile fiscal.
Referitor la cheltuielile de 1.000 RON reprezentând contravaloarea transportului pe platformă a unui autoturism marca V. pe ruta Germania-România, întrucât factura a fost prezentată doar în copie, s-a învederat prin recurs că actul nu întruneşte calitatea de document justificativ, cheltuiala fiind nedeductibilă.
De asemenea, pârâta a criticat constatarea deductibilităţii fiscale a cheltuielilor în sumă de 2.866 RON reprezentând amenzi şi penalităţi pentru care nu s-a anexat fişa de cont, astfel încât au fost corect stabilite baza de impunere suplimentară de 27.490 RON şi impozitul pe profit suplimentar de 4.398 RON.
Cu privire la taxa pe valoarea adăugată aferentă tuturor cheltuielilor menţionate, pârâta a precizat că prima instanţă a procedat greşit, recunoscând reclamantei drept de deducere, în care sens a fost însuşit punctul de vedere al expertizei judiciare.
Astfel, pârâta a arătat, referitor la cheltuielile efectuate pentru înmatricularea şi punerea în circulaţie a autoturismelor care au făcut obiectul unor contracte de leasing, că a fost corect stabilită TVA suplimentară de plată de 20.196 RON, întrucât societatea nu a refacturat suma clienţilor la încheierea contractelor.
De asemenea, s-a învederat că, în cazul vânzării mărfurilor sub preţul de achiziţie, nu pot fi aplicate prevederile legale referitoare la TVA, întrucât nu reprezintă o livrare de bunuri pentru care să se colecteze taxa pe valoarea adăugată, fiind astfel corectă măsura dispusă de organele de inspecţie fiscală de a colecta TVA aferentă diferenţelor negative de preţ.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 21 alin. (1) C. fisc. şi ale pct. 22 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., potrivit cărora sunt deductibile cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, respectiv cheltuielile înregistrate cu realizarea şi comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor.
Cu privire la contravaloarea accizelor achitate în vederea înmatriculării şi punerii în circulaţie a autoturismelor care au făcut obiectul unor contracte de leasing, s-a susţinut de către pârâtă că aceste cheltuieli, nefiind cuprinse în preţul de vânzare şi nefiind recuperate de la utilizatori, sunt nedeductibile fiscal, întrucât nu sunt generatoare de venituri.
Contrar acestui punct de vedere, expertiza contabilă efectuată în cauză, însuşită de prima instanţă, a reţinut că, potrivit normelor în vigoare la data importului, în anul 2006 reclamanta nu putea să înregistreze în evidenţa contabilă accizele, acestea fiind achitate la data încheierii definitive a operaţiunilor de import. În raport de împrejurarea că autoturismele care au făcut obiectul contractelor de leasing au fost importate în vederea înstrăinării, cheltuielile efectuate fiind realizate în vederea producerii de venituri impozabile, au fost corect calificate ca deductibile fiscal.
Curtea constată că nu este întemeiată nici critica referitoare la contravaloarea serviciilor prestate în anul 2007 de notarul public, aceste cheltuieli fiind deductibile la calculul impozitului pe profit, suma respectivă şi TVA aferent fiind înregistrate în evidenţa contabilă, în registrul jurnal, decontul de TVA şi balanţa de verificare aferente lunii februarie 2007.
Cu privire la cheltuielile înregistrate pe baza facturii în copie ce cuprinde contravaloarea transportului pe platformă a unui autoturism marca V. pe ruta Germania-România, s-a constatat în mod întemeiat că, originalul facturii fiind pierdut, se poate reţine realitatea operaţiunii, suma de 1.000 RON şi TVA aferent de 190 RON fiind achitate în scopul realizării de venituri impozabile, fiind astfel deductibile fiscal.
Instanţa de fond a reţinut corect caracterul deductibil al cheltuielilor din contul 6851 -„amenzi şi penalităţi”, acestea reprezentând contravaloarea penalităţilor aferente contractelor economice, înregistrările iniţiale fiind corectate prin nota contabilă din 30 noiembrie 2008.
Curtea constată că nu este fondată nici apărarea pârâtei referitoare la constatarea deductibilităţii fiscale a diferenţelor negative prin vânzarea în perioada 2007-2010 a unor autovehicule şi a altor mărfuri sub preţul de achiziţie.
Instanţa şi-a însuşit justificat punctul de vedere al expertizei în sensul că în cadrul cheltuielilor efectuate în scopul realizării de venituri impozabile sunt cuprinse şi cheltuielile înregistrate cu realizarea şi comercializarea bunurilor, fără a fi condiţionat cuantumul acestora de nivelul veniturilor obţinute.
Sub acest aspect, din punct de vedere fiscal, nu exista nicio restricţie privind deducerea la calculul impozitului pe profit a cheltuielilor reprezentând costul mărfii vândute, chiar sub preţul de achiziţie, singura cerinţă fiind ca acestea să fie efectuate în scopul realizării de venituri.
În ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor pe care instanţa le-a constatat ca deductibile fiscal, Înalta Curte reţine că soluţia adoptată, de recunoaştere a dreptului reclamantei de deducere a taxei îşi găseşte suport în prevederile art. 145 şi 146 C. fisc., fiind îndeplinite condiţiile de exercitare a acestui drept, reclamanta efectuând în calitate de persoană impozabilă operaţiuni taxabile în sensul TVA.
În raport cu cele expuse mai sus, criticile aduse sentinţei fiind neîntemeiate, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 530 din 31 octombrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 411/2015. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 413/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
