ICCJ. Decizia nr. 619/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 619/2015
Dosar nr. 527/39/2013
Şedinţa publică de la 13 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul Judeţul Botoşani - prin preşedinte a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P. - D.G.C.S.N.F.E., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea Deciziei nr. 47 din 25 februarie 2013 a M.D.R.A.P. - D.G.C.S.N.F.E., precum şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 19 decembrie 2012 aferentă proiectului cod S.M.I.S., cu titlu "Modernizarea D.J. 294 Mihălăşeni - D.N. 24C, finanţat din P.O.R. 2007-2013 - U.A.T. - Judeţul Botoşani, obligarea pârâtului la restituirea sumei 15.152,57 lei achitată cu O.P. din 29 mai 2013, obligarea pârâtului la plata dobânzii de referinţă a B.N.R. calculată de la data plăţii şi până la restituirea integrală a sumelor achitate, dobândă stabilită în condiţiile art. 42 alin. (4) din O.G. nr. 66/2011 şi obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 229 din 18 septembrie 2013 Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată excepţia necompetenţei materiale, a admis,în parte, acţiunea formulată de reclamantul Judeţul Botoşani - prin preşedinte, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P. - D.G.C.S.N.F.E. şi, pe cale de consecinţă, a anulat Decizia nr. 47/2013 precum şi Nota de Constatare a Neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 2012.
Împotriva sentinţei civile nr. 229 din 18 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul M.D.R.A.P.
În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., au fost formulate critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.
Instanţa de fond în mod eronat a respins ca nefondată excepţia necompetenţei materiale şi admis acţiunea promovată de către U.A.T.J. Botoşani, reţinând în esenţă că: „O.U.G. nr. 66/2011 nu era de aplicare, conform principiului neretroactivităţii civile, consacrat de art. 15 din Constitui României”.
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale.
Din analiza prevederilor art. 23 alin. (1) din Contractul de finanţare, eventualitatea unui litigiu între A.M.P.O.R./O.I. şi Beneficiar, survenit în executarea acestui Contract, se va încerca soluţionarea acestuia pe cale amiabilă. În situaţia în care nu se poate ajunge la o înţelegere pe cale amiabilă, litigiul va fi soluţionat de către instanţele judecătoreşti competente material din raza teritorială a Municipiului Bucureşti.
Acest articol reprezintă o clauză de alegere a competenţei teritoriale, printr-o prorogare convenţională a competenţei instanţei. Această formă de prorogare a intervenit în baza unei înţelegeri, legea procesuală permiţând părţilor să deroge de la normele de competenţă pe care le stabileşte.
Potrivit dispoziţiilor art. 126 C. proc. civ., rezultă că o astfel de convenţie este posibilă în cazul competenţei teritoriale şi anume când aceasta nu este reglementată de norme imperative.
Astfel, în aceste cazuri, părţile pot stabili de comun acord o altă instanţă decât cea competentă din punct de vedere teritorial în mod obişnuit.
Totodată, în speţă, convenţia îndeplineşte condiţiile de formă, a fost stipulată în scris, părţile având capacitate procesuală deplină, consimţământul fiind liber şi neviciat.
De asemenea, a fost determinată exact instanţa aleasă teritorial, respectiv instanţa egal competentă în a cărei rază teritorială se află Autoritatea de Management, iar instanţa aleasă nu este necompetentă absolut.
În concluzie, instanţa competentă a judeca prezenta cauză este Curtea de Apel Bucureşti.
În ceea ce priveşte încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile.
Potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgentă se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2013.
Din interpretarea acestui text legal, rezultă per a contrario că activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare desfăşurate după data intrării în vigoare a ordonanţei se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.
Din analiza comparativă a dispoziţiilor cuprinse în O.G. nr. 79/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi O.U.G. nr. 66/2011, se constată că prevederile de natură fiscală ale celor două ordonanţe, reglementează în mod evident situaţii juridice obiective, aşa încât aplicarea unor corecţii fiscale mai favorabile reglementate de legea nouă O.U.G. nr. 66/2011 unor situaţii juridice obiective (nereguli) consemnate sub imperiul legii vechi O.G. nr. 79/2003 - nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi nici principiul legalităţii consacrat în materie fiscală.
Recurentul aduce critici hotărârii recurate şi cu privire la fondul cauzei.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
I. În ceea ce priveşte motivul de recurs privind excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Suceava, instanţa constată că acesta este neîntemeiat.
În materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială nu este o competenţă alternativă reglementată de norme dispozitive, ci este o competenţă deopotrivă de ordine publică, stabilindu-se doar un beneficiu în favoarea reclamantului, prezumat într-o poziţie de forţă inferioară faţă de autoritatea publică, de a opta între cele două instanţe la momentul formulării cererii.
Înalta Curte constată faptul că reclamantul a făcut alegerea de domiciliu în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin introducerea cererii la Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar art. 23 din contractul părţilor, ce conţine convenţia acestora referitoare la stabilirea competenţei în privinţa tuturor litigiilor ce decurg din executarea contractului în favoarea instanţelor de judecată din Municipiul Bucureşti, nu poate primi eficienţă juridică în cauza dedusă judecăţii.
În ceea ce priveşte art. 23 din cuprinsul contractului de finanţare, Înalta Curte constată că alegerea de competenţă a intervenit exclusiv pentru eventualele litigii apărute strict în legătură cu executarea contractului, ce ar determina răspunderea contractuală, iar nu în legătură cu anumite acte administrative distincte de contract, emise în baza O.U.G. nr. 66/2011, prin care s-a constatat încălcarea unor obligaţii legale, iar nu contractuale, respectiv nerespectarea procedurii achiziţiilor publice, care a cauzat pretinsa neregulă şi, în consecinţă, a antrenat procedura prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011.
Pentru considerentele arătate, Înalta constată că instanţa de fond în mod corect a respins excepţia necompetenţei materiale şi a considerat că este competentă să soluţioneze cauza.
II. În ceea ce priveşte motivul de recurs privind neretroactivitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011.
Înalta Curte constată că susţinerile din recurs potrivit cărora instanţa de fond în mod greşit a reţinut inaplicabilitatea O.U.G. nr. 66/2011 pentru că acest act normativ nu era în vigoare la data încheierii contractelor şi a săvârşirii faptelor ce pot fi sancţionate cu corecţie financiară, sunt întemeiate având în vedere faptul că activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care se desfăşoară după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor acestui act normativ.
Activitatea de constatare a neregulilor este reglementată prin prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 66/2011 ca fiind activitatea de control/investigare desfăşurată de autorităţile competente în conformitate cu prevederile actului normativ invocat, în vederea stabilirii existenţei unei nereguli, în situaţia în care activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare a fost declanşată după intrarea în vigoare a O.U.G, nr. 66/2011.
Prin urmare, Înalta Curte constată că au fost corect aplicate de către organul de control prevederile acestui act normativ (legea nouă), chiar dacă fapta a fost săvârşită sub imperiul legii vechi (O.G. nr. 79/2003).
În cauza de faţă, activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sunt ulterioare datei intrării în vigoare a O.U.G. 66/2011, drept pentru care acest act normativ a fost aplicat corect reclamantei.
Prin urmare, pentru activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care au început după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 sunt aplicabile prevederile acestui act normativ.
Potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011: „Activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare”.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă faptul că O.U.G. nr. 79/2003 continuă să fie aplicată numai pentru activităţile de constatare a neregulilor care erau în desfăşurare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, fiind instituit astfel un caz de ultraactivitate a legii pentru că O.U.G. nr. 79/2003 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 66/2011, dar că activităţile de constatare a neregulilor ce vor fi declanşate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 se vor putea desfăşura numai în baza noii reglementări.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 66/2011, pronunţând o hotărâre nelegală şi netemeinică, motiv pentru care o va casa, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond, în vederea cercetării pe fond, va avea în vedere toate apărările şi susţinerile părţilor analizând cauza pe fondului ei.
Pentru motivul de casare astfel reţinut, Înalta Curte nu va analiza celelalte critici din recurs ce vizează fondul cauzei.
În concluzie, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul M.D.R.A.P. - D.G.C.S.N.F.E. împotriva sentinţei civile nr. 229 din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 617/2015. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 622/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
