ICCJ. Decizia nr. 612/2015. Contencios



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 612 /2015

Dosar nr. 576/2/2013

Şedinţa publică de la 13 februarie 2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 5452 din 2 decembrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul C.T. împotriva deciziei civile nr. 4671 din 17 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 65894/3/2011, în contradictoriu cu intimatele B.P. SA, Administraţia Finanţelor Publice sector 4 şi Casa de Pensii sector 4, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut că hotărârea atacată nu evocă fondul.

Împotriva acestei decizii C.T. a declarat recurs.

Înainte de a examina motivele de recurs invocate în cauză Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispoziţiilor C. proc. civ., se pot formula mai multe căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, şi anume, apelul, recursul, contestaţia în anulare, revizuirea şi recursul în interesul legii.

Recursul este reglementat în C. proc. civ. în Titlul V- Capitolul I, respectiv art. 299-316.

Conform dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.

În cauza de faţă hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată într-o revizuire, irevocabilă, deoarece a fost formulată împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs.

Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Or, în cauză, hotărârea pronunţată în revizuire nu mai este supusă nici unei căi de atac.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.T. împotriva deciziei nr. 5452 din 2 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 612/2015. Contencios