ICCJ. Decizia nr. 676/2015. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 676/2015
Dosar nr. 591/45/2010*
Şedinţa publică din 18 februarie 2015
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 septembrie 2010, sub nr. 591/45/2010, reclamanta Şcoala „D.A.” Corneşti - Structura Ciorbeşti, com. Miroslava, judeţul Iaşi, a chemat în judecată pe pârâţii M.E.C.M.A. şi SC T.I.I. SA Arad (fostă SC T. SA Iaşi), solicitând anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 05 martie 2002, emis de M.I.R. în beneficiul SC T. SA Iaşi, pentru suprafaţa de 3,5 ha teren.
Pârâtul M.E.C.M.A. a formulat în cauză întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii acţiunii.
Pârâta SC T.I.I. SA a invocat prin întâmpinare excepţia tardivităţii acţiunii, excepţia lipsei de interes legitim şi excepţia calităţii de persoană vătămată a reclamantei, solicitând respingerea acţiunii, cu motivarea că actul administrativ contestat a fost emis în baza şi în vederea aplicării legii şi că nu sunt motive care să atragă nulitatea certificatului.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 75 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de tardivitate a acţiunii, excepţia lipsei de interes legitim şi excepţia lipsei calităţii de persoană vătămată într-un drept pretins, invocate de pârâţi; a admis acţiunea formulată de reclamanta Şcoala „D.A.” Corneşti - Structura Ciorbeşti, în contradictoriu cu pârâţii M.E.C.M.A., şi SC T.I.I. SA (fostă SC T. SA); a anulat Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 05 martie 2002, emis de M.I.R., prin care i s-a recunoscut SC T. SA proprietatea exclusivă asupra suprafeţei de teren de 3,5 ha, identificată în anexa nr. 2 şi planurile topografice cuprinse în anexele 4 şi 5 din documentaţia de stabilire şi evaluare a terenurilor, înregistrată din 26 iunie 1996 la Oficiul de cadastru al judeţului Iaşi; a obligat pârâtul M.E.C.M.A. să plătească reclamantei suma de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor declarate de pârâţi
Împotriva sentinţei menţionate au declarat recurs pârâţii SC T.I. SA şi M.E.C.M.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 2723 din 31 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de M.E.C.M.A. şi SC T.I.I. SA Arad, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a apreciat că pentru stabilirea pe deplin a împrejurărilor de fapt este necesară administrarea probei cu expertiză tehnică topo-cadastrală, care să stabilească fără echivoc dacă există o suprapunere între terenul în suprafaţă de 5 ha, validat reclamantei şi terenul pentru care societăţii comerciale i-a fost emis certificatul contestat, iar în caz afirmativ, să indice vecinătăţile şi să precizeze dacă, în raport cu situaţia constatată la faţa locului, terenul este afectat desfăşurării activităţii societăţii comerciale, potrivit obiectului ei de activitate.
4. Procedura derulată în faţa primei instanţe, cu ocazia rejudecării cauzei
Pe linia considerentelor deciziei de casare, instanţa de fond a administrat în cauză probele cu înscrisuri şi respectiv, expertiză tehnică topografică.
5. Hotărârea primei instanţe, după rejudecarea cauzei
Prin sentinţa civilă nr. 170 din 2 decembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 591/45/2010*, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta Şcoala „D.A.” Corneşti - Structura Ciorbeşti, com. Miroslava, judeţul Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii M.E.C.M.A., succesor în drepturi şi obligaţii al M.E.C.M.A. şi SC T.I.I. SA Arad şi a anulat, în parte, certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 05 martie 2002, emis de M.I.R., actualmente M.E.C.M.A., în beneficiul SC T. SA, actualmente SC T.I.I. SA Arad, prin care acesteia din urmă i s-a recunoscut proprietatea exclusivă asupra suprafeţei totale de 35.000 mp, situată în parcela T 78 (Gârla B.) sat Ciorbeşti, com. Miroslava, judeţul Iaşi, în ce priveşte suprafaţa de 32.506 mp, notată pe planul de situaţie ce face parte din raportul de expertiză, aflat la fila 86 din dosar, prin indicativul S7, delimitat de punctele 201, 200, 157, 30 şi, respectiv, S4, delimitat prin pct. 132, A, 142, 144, 147, 148, 149, 156, 200, 201, 106, 105, 124, 126, 127, 128, 129, 132.
Instanţa a reţinut că, prin adresa nr. 542 din 8 iulie 2010, reclamanta a solicitat Comisiei locale de fond funciar să o pună în posesie pe vechiul amplasament, situat în Tarlaua 78, pe malul lacului Ciorbeşti, solicitare la care i s-a răspuns prin adresa din 16 iulie 2010, în sensul că terenul nu este liber, fiind parţial înscris în certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 05 martie 2002, emis în beneficiul SC T. SA.
Luând cunoştinţă de existenţa şi conţinutul certificatului menționat, prin adresa din 6 august 2010, Şcoala „D.A.” Corneşti a solicitat M.E.C.M.A. să procedeze la revocarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC T. SA Iaşi, prin adresa din 12 august 2010 răspunzându-i-se că „certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, odată eliberate şi transcrise în condiţiile legii, nu intră în categoria actelor administrative care ar mai putea fi revocate de autoritatea emitentă, deoarece şi-au produs efectele juridice specifice”, răspuns ce a determinat-o să promoveze prezenta acţiune.
În ceea ce îl priveşte pe beneficiarul actului administrativ contestat, Curtea a reţinut că, urmare adoptării Legii nr. 15/1990 şi a Legii nr. 31/1990, Guvernul României, prin Hotărârea nr. 1200 din 12 noiembrie 1990, a decis înfiinţarea societăţii comerciale pe acţiuni „T.”, prin reorganizarea fostei întreprinderi de mătase „V.” Iaşi, având ca obiect principal de activitate producerea de ţesături tip mătase.
După cinci ani de la data reorganizării în societate comercială, fosta întreprindere de stat a iniţiat procedura de recunoaştere a dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care le avea în administrare, în condiţiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991, procedură care a fost finalizată prin emiterea de către M.I.R. a certificatului, prin care SC T. SA Iași i se recunoștea proprietatea exclusivă a suprafeţei de 35.000 mp teren, identificată în anexa nr. 2 şi planurile fotografice cuprinse în anexele 4 şi 5 din documentaţia de stabilire şi evaluare a terenurilor.
Pe baza certificatului emis în condiţiile menţionate, la data de 5 martie 2002, S.C. Teba Iași Industry S.A. a solicitat şi obţinut intabularea dreptului său de proprietate, din încheierea din 15 aprilie 2005 a O.C.P.I. Iaşi rezultând că această operaţiune priveşte „imobilul parcela cc extravilan com. Miroslava 35.000,00 mp înscris în C.F. a com./oraşului/municipiului Iaşi cu nr. cadastral proprietatea lui SC T.I.I. SA.”
Schimbarea denumirii societăţii comerciale, pe numele căreia s-a eliberat certificatul, s-a realizat în baza încheieri din 16 mai 2003 a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iaşi, SC T.I. SA Arad preluând 84,1286% din capitalul social al societăţii comerciale menţionate.
A constatat prima instanţă că, din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, rezultă că, în urma efectuării măsurătorilor în teren, imobilul în suprafaţă de 50.000 mp, pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei, este situat în intravilan conform P.U.G. sat Ciorbeşti, com. Miroslava, tarlaua 78, pe malul Iazului Ciurbeşti.
Faptul că pe schiţa de la fila 99 din dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Tarlaua B. în suprafaţă totală de 5 ha, parcelele, s-ar afla pe malul „I.E.”, este în mod evident o eroare, Iazul E. aflându-se, în realitate, pe raza satelor Horpaz şi Valea Adâncă, fără vreo legătură cu Iazul Ciurbeşti, pe malul căruia toate părţile, inclusiv expertul tehnic, au fost de acord că se află amplasamentul parcelelor în litigiu.
În raportul de expertiză tehnică s-a mai reţinut că suprafaţa de 35.000 mp înscrisă în cartea funciară, se află amplasată în parcelă, dar conform planului de încadrare în zonă anexat, o suprafaţă de 4.586 mp numerotată cu S7, nu se află în parcela 3743, ci în 3744. Pe această suprafaţă sunt amplasate 23 construcţii ce au aparţinut fostei baze de agrement, unele într-o stare avansată de degradare, altele dispărute, nefiind efectuată vreo activitate specifică, această bază de agrement suprapunându-se parţial cu imobilul suprafaţă de teren identificat în expertiză ca fiind reconstituit reclamantei, respectiv, pe o suprafaţă de 32.506 mp.
Suprapunerea este notată pe planul de situaţie ce face parte din raportul de expertiză, aflat la fila 86 din dosar, prin indicativul S7, delimitat de pct. 201,200,157,30, şi respectiv, S4, delimitat prin pct. 132, A, 142, 144, 147, 148, 149, 156, 200, 201, 106, 105, 124, 126, 127, 128, 129, 132.
Instanţa, comparând titlurile de proprietate depuse la dosarul cauzei, a constatat că actul de donaţie deţinut de reclamantă datează din anul 1904, nefiind dovedită desfiinţarea lui.
Astfel, a apreciat că, împrejurarea că în epoca comunistă s-a făcut abstracţie de acest act nu este, de natură a lipsi de eficienţă, în noul cadru legislativ, actul de donaţie deţinut de Şcoala Corneşti - Structura Ciorbeşti, entitate care a existat ca atare în tot acest interval, cuprins între anul 1903 şi data de 10 martie 2000, la care Comisia Judeţeană Iaşi de aplicare a Legii nr. 18/1991 a emis Hotărârea nr. 181 din 29 octombrie 2000, prin care a validat propunerile Comisiei locale a comunei Miroslava, reconstituind dreptul de proprietate pentru această din urmă unitate de învățământ în limita a 5 ha teren.
În acest context, nu prezintă vreo relevanţă în cauză împrejurarea invocată de societatea pârâtă, conform căreia terenul bazei sportive nu ar mai avea în prezent regim de teren arabil, astfel că, nu putea fi reconstituit reclamantei, din moment ce este de necontestat faptul că, la data preluării forțate a acestuia de către stat, el avea acest regim, fiind identificat în punctul „G.B.”, iar de la acea dată, pe această suprafaţă s-au efectuat amenajări succesive, care nu existau nici la momentul donaţiei şi nici în anul emiterii H.C.M. nr. 3522/1953, amenajări care nu mai subzistă la această dată, planşele fotografice atestând existenţa doar a câtorva ruine pe acel amplasament, abandonate cu mulţi ani în urmă de societatea care le-a preluat de la fosta întreprindere comunistă.
De asemenea, nu prezintă vreo relevanţă în cauză nici încadrarea actuală a acestei suprafeţe în planurile parcelare ale com. Miroslava, respectiv, intravilan ori extravilan, din moment ce expertiza efectuată a identificat cu claritate amplasamentul în teren a suprafeţei în litigiu conform evidenţelor cadastrale, pe malul Iazului Ciurbeşti, unde se află în prezent doar ruinele fostei baze de agrement, ce au aparţinut F.M. Iaşi, reorganizată ca SC T. SA Iaşi, obiectiv turistic de notorietate în Iaşi, în perioada cât a funcţionat.
6. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinţei civile nr. 170 din 2 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs, în termenul legal, pârâţii M.E.C.M.A. şi SC T.I.I. SA.
Recurentul-pârât M.E.C.M.A. a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii, în principal, a excepţiei tardivităţii acţiunii, cu consecinţa respingerii acţiunii ca tardiv formulată, iar în subsidiar, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Recurentul-pârât nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, aferente căii de atac exercitate.
Recursul declarat de pârâta SC T.I.I. SA s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a criticat hotărârea atacată, pentru următoarele motive:
1. În mod nelegal prin sentinţa recurată, instanţa de fond nu s-a pronunţat în mod expres şi direct asupra excepţiei tardivităţii dreptului la acţiune, invocată de societatea comercială prin întâmpinarea din 16 februarie 2013, considerând că instanţa de recurs ar fi păstrat, implicit, soluţia respingerii acestei excepţii, pronunţată de instanţa de la prima judecată în fond.
Astfel, având în vedere că, deşi invocată atât în recurs, cât şi în rejudecare, această excepţie nu a fost analizată în conţinutul ei şi nu a primit o soluţie motivată, procesul nu a fost echitabil.
2. În soluţionarea cauzei şi în controlul exercitat asupra certificatului de atestare a cărui anulare a fost dispusă, instanţa de contencios administrativ nu a procedat la verificarea legalităţii emiterii certificatului de atestare în raport de dispoziţiile legale care reglementează emiterea acestui act administrativ, respectiv, Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, ci, în mod nelegal, a procedat la o „comparare a titlurilor de proprietate depuse la dosarul cauzei”, substituindu-se instanţei civile şi procedurii dreptului comun în materia acţiunii în revendicare.
Motivele invocate de reclamantă pentru anularea certificatului, nu au fost dovedite, întrucât, aşa cum rezultă din însăşi sentinţa recurată, în enumerarea actelor pe care documentaţia întocmită în baza H.G. nr. 834/ 1991 le cuprinde, se constată prezenţa actelor invocate lipsă, iar cu privire la faptul că terenul era necesar desfăşurării activităţii de cazare, instanţa a reţinut că aceste activităţi au fost „prevăzute ca atare în contractul de înfiinţare al Societăţii Tomiris laşiSA”, precum şi că baza de agrement şi cazare a fost „obiectiv turistic de notorietate în Iaşi în perioada cât a funcţionat”.
În analiza aspectului privind dreptul de proprietate al societăţii comerciale, pentru terenul de 3,5 ha situat în comuna Miroslava, judeţul Iaşi, înscris în certificatul de atestare contestat, prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile Legii nr. 15/1990, ignorând dispoziţiile art. 20 din acest act normativ, care prevăd că bunurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale înfiinţate prin transformarea fostelor întreprinderi de stat în societăţi comerciale, sunt proprietatea acestora.
Nesocotind aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a reţinut că societatea ar fi avut doar un drept de administrare în baza Deciziei nr. 146 din 26 martie 1983 a fostului Consiliu Popular al judeţului laşi. Ori, urmare a dreptului de administrare conferit de Decizia nr. 146/183, terenul a intrat în patrimoniul fostei întreprinderi de stat, care, prin H.G. nr. 1200/1991, s-a transformat în societate comercială cu capital majoritar de stat cu preluarea întregului patrimoniu, iar în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, bunurile aflate în patrimoniul societăţii au devenit proprietatea acesteia.
Prin folosirea procedurii comparării titlurilor de proprietate, reglementată de dreptul comun, ca argument esenţial al instanţei de fond în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, s-a încălcat principiul disponibilităţii, întrucât, instanţa nu a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare şi nu avea competenţa legală pentru soluţionarea acestei acţiuni (Decizia nr. 3282 din 07 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie).
7. Apărările formulate de intimata Şcoala „D.A.” Corneşti - Structura Ciorbeşti
Prin întâmpinările formulate în cauză, intimata-reclamanta Şcoala „D.A.” Corneşti - Structura Ciorbeşti a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâţii M.E.C.M.A. şi SC T.I.I. SA, ca nefondate şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică, reiterând, în esenţă, susţinerile formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de recurs formulate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Cu privire la recursul declarat de pârâtul M.E.C.M.A.
În conformitate cu prevederile art. 1, coroborat cu art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.
Cum în cauză dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus-menţionate, iar recurentul-pârât nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior, deşi a fost legal citat cu menţiunea timbrării corespunzătoare (fila 30 în dosarul instanţei de recurs), devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora, Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de pârâtul M.E.C.M.A., ca netimbrat.
Referitor la recursul declarat de pârâta SC T.I.I. SA.
Susţinerile formulate de recurenta-pârâtă SC T.I.I. SA, în sensul că instanţa de fond nu s-a pronunţat în mod expres şi direct asupra excepţiei tardivităţii acţiunii, invocată de pârâtă şi în mod nelegal a considerat că instanţa de recurs a păstrat, implicit, soluţia respingerii acestei excepţii, sunt neîntemeiate.
După cum rezultă din expunerea prezentată la pct. I.3. al prezentei decizii, împotriva sentinţei civile nr. 75 din 21 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 591/45/2010, au declarat recurs pârâţii M.E.C.M.A. şi SC T.I.I. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 2723 din 31 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia tardivităţii recursului declarat de M.E.C.M.A., invocată de intimata-reclamantă, au fost admise recursurile declarate de pârâţi, s-a dispus casarea hotărârii atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei instanţei de recurs s-a reţinut că hotărârea nu poate fi modificată, potrivit art. 312 alin. (3) şi art. 314 C. proc. civ., întrucât împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, impunându-se ca judecătorul fondului să dispună, din oficiu, efectuarea unei expertize topo-cadastrale, pentru a lămuri împrejurarea referitoare la amplasamentul terenului validat reclamantei şi a terenului pentru care societăţii comerciale pârâte i-a fost emis certificatul contestat.
Pe linia considerentelor deciziei de casare, prima instanţă a procedat la verificarea fondului cauzei şi a administrat proba cu expertiză topografică, apreciind că, implicit, instanţa de control judiciar a menţinut soluţia de respingere a excepţiilor invocate de pârâţi.
În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că prin considerentele deciziei de casare s-a statuat, implicit, în sensul respingerii excepţiilor invocate de pârâţi, având în vedere că limitele rejudecării, potrivit art. 315 C. proc. civ., au vizat fondul cauzei, a cărui cercetare nu se mai impunea în situaţia admiterii excepţiilor respective.
Prin urmare, prin dispunerea de către instanţa de control judiciar, în rejudecare, a administrării probei cu expertiză topo-cadastrală, ce a vizat fondul cauzei, a fost menţinută soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei tardivităţii acţiunii, invocată de pârâta SC T.I.I. SA, astfel că, în mod corect, prin sentinţa recurată în prezenta cauză, instanţa de fond nu a mai procedat la soluţionarea excepţiei în discuţie.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, criticile formulate de recurenta-pârâtă sunt întemeiate.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 05 martie 2002, contestat prin acţiunea dedusă judecăţii, a fost emis în baza dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 şi a H.G. nr. 834/1991, iar examinarea temeiniciei prezentei cereri în cadrul procedurii contenciosului administrativ, se realizează numai în limitele verificării legalităţii actului administrativ atacat, în raport de prevederile legale în vigoare la data emiterii acestuia, fără a se pune în discuţie în mod direct, dreptul de proprietate al părţilor.
Având în vedere limitele controlului exercitat de instanţa de contencios administrativ, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a procedat la compararea titlurilor de proprietate deţinute de părţi, întrucât această analiză aparţine competenţei instanţei civile, care poate compara titlurile invocate, acordând preferinţă titlului mai bine caracterizat (Deciziile nr. 3282/2011 şi nr. 1826/2014, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).
Astfel, pentru a proceda la verificarea legalităţii emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, se impune ca prima instanţă să analizeze îndeplinirea condiţiilor prevăzute de H.G. nr. 834/1991, act normativ care a stat la baza emiterii certificatului contestat şi ale cărui prevederi condiţionează eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate de faptul deţinerii în folosinţă a terenurilor în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, în măsura în care le sunt necesare desfăşurării activităţii, conform obiectului de activitate.
Pe de altă parte, se constată că la dosarul instanţei de fond nu se regăseşte titlul de proprietate invocat de intimata-reclamantă, respectiv, Hotărârea nr. 181 din 29 octombrie 2000, emisă de Comisia Judeţeană Iaşi de aplicare a Legii nr. 18/1991, impunându-se depunerea acestei hotărâri la dosar pentru verificarea susţinerilor reclamantei, raportat la motivele invocate prin cererea dedusă judecăţii şi la criticile formulate în recurs.
În contextul arătat, în vederea stabilirii împrejurărilor de fapt în scopul aplicării corecte a legii, se impune casarea hotărârii recurate, aspectele evidenţiate anterior punând instanţa de control judiciar în imposibilitatea de a analiza justeţea soluţiei pronunţate în primă instanţă.
În virtutea rolului activ reglementat de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cu ocazia rejudecării, prima instanţă poate să dispună suplimentarea probatoriului cu probele considerate ca fiind necesare şi utile cauzei, urmând a aprecia asupra necesităţii întregirii expertizei topo-cadastrale sau a efectuării unei noi expertize tehnice cu această specialitate, conform art. 212 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte constată că analiza celorlalte critici formulate în recurs nu se mai impune, aspectele invocate prin acestea urmând a fi analizate cu ocazia rejudecării cauzei de către instanţa de fond.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (3) raportat la art. 313 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta SC T.I.I. SA Arad, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de M.E.C.M.A. împotriva sentinţei civile nr. 170 din 2 decembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Admite recursul declarat de SC T.I.I. SA Arad (fostă SC T. SA) împotriva aceleiaşi sentinţe.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 675/2015. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 685/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
