ICCJ. Decizia nr. 686/2015. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 686/2015
Dosar nr. 607/44/2013
Şedinţa publică din 18 februarie 2015
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa civilă nr. 259 din 26 noiembrie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii G.S.C. şi P.D.Ş.M.I. şi cererea de intervenţie în nume propriu formulată de G.N.E., a obligat pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale să le recunoască reclamanţilor şi intervenientei diplomele de licenţă pentru specialităţile de studiu absolvite în cadrul Universităţii „Spiru Haret”, a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a obligat pârâtul să le plătească reclamanţilor şi intervenientei suma de câte 1.000 RON pentru fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, solicitând modificarea hotărârii şi, pe fond, respingerea acţiunii, ca nefondată.
2.1. Motivele de casare
În susținerea recursului declarat, recurentul la motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita aplicare a legii.
2.2 Principalele argumente invocate
Motivează recurentul că instanţa nu a analizat ce drept al reclamanţilor şi al intervenientei a fost încălcat, obligarea sa la recunoaşterea diplomelor de licenţă nesubscriindu-se atribuţiilor sale, acţiunea fiind inadmisibilă.
Arată că este netemeinică şi soluţia instanţei pe cererea de intervenţie, fiind inadmisibilă învestirea instanţei cu o cerere de intervenţie fără legătură cu dreptul pretins iniţial, intervenienta referindu-se la un drept al său personal, diferit de cel al reclamanţilor.
Precizează recurentul că nu este emitentul diplomelor de licenţă, întreaga răspundere a emiterii acestora aparţinând instituţiilor de învăţământ superior, nici un licenţiat al unei instituţii de învăţământ superior din România, absolvent al unei specializări acreditate sau autorizate să funcţioneze, neavând nevoie, pe lângă diploma de licenţă, de un alt act care să întărească cele scrise în cuprinsul diplomei.
În ce priveşte cheltuielile de judecată, solicită reducerea acestora, fiind stabilite într-un cuantum excesiv de mare.
3. Apărările intimaţilor
Prin întâmpinarea formulată, intimaţii-reclamanţi G.S.C. şi P.D.Ş.M.I. şi intimata-intervenientă G.N.E. au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, apreciind că soluţia primei instanţe este corectă şi legală, instanţa făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale.
4. Procedura de soluționare a recursului
4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 24 iunie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 9 octombrie 2014, Completul filtru a constatat, în funcţie de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
Cu privire la fondul recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
4.2.1 Aspecte de fapt şi de drept relevante
Obiectul acţiunii constă în obligarea Ministerului Educaţiei Naţionale la recunoaşterea diplomelor de licenţă ale reclamanţilor şi intimatului în interes propriu, obţinute în urma susţinerii examenului de licenţă - sesiunea iulie 2008 organizată de Universitatea „Spiru Haret”.
În cauză, însă, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, având în vedere normele care reglementează atribuţiile ministerului recurent, respectiv Legea nr. 1/2011 şi H.G. nr. 536/2011, dar şi reglementările legale relevante pentru speţă - Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învăţământul superior şi Legea învăţământului nr. 84/1995 în vigoare la momentul eliberării diplomei de licenţă a reclamantului.
Prin urmare, nu se poate reţine că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuţie de a emite acte prin care să recunoască diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituţiile de învăţământ superior, cu aprobarea recurentului-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului), fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.
Diploma de licenţă este un document oficial şi, câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiţii de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.
În speţă, se solicită recunoaşterea unor diplome de licenţă, or, diplomele de licenţă obţinute în România sunt recunoscute de plin drept, fără obţinerea unei alte formalităţi, neexistând niciun text legal care să impună recunoaşterea unei diplome de licenţă.
Prin urmare, din această perspectivă hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică.
În fine, în condiţiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licenţă, protejarea acestora se poate realiza, însă în cadrul altui demers judiciar promovat de intimaţi în contradictoriu cu instituţia/autoritatea care le nesocoteşte aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenţia Ministerului Educaţiei Naţionale pentru „recunoaşterea diplomei de licenţă”.
4.2.2 Soluția instanței de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va respinge acţiunea şi cererea de intervenţie, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 259 din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată.
Respinge, ca nefondate, acţiunea formulată de reclamanţii G.S.C. şi P.D.Ş.M.I. şi cererea de intervenţie formulată de G.N.E.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 685/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 687/2015. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
