ICCJ. Decizia nr. 850/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 850/2015
Dosar nr. 1034/57/2012
Şedinţa publică de la 26 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. 1034/57/2012, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Sibiu - Direcţia Fiscală Locală Sibiu, reclamanta SC B. SA a solicitat: anularea parţială a Deciziei de impunere din 20 februarie 2012 emisă de Direcţia Fiscala Locală Sibiu în ceea ce priveşte poziţia 12 de la grupa "Clădiri", respectiv "Bloc TA - Anexa socială NI 10033-Hotel L." şi în ceea ce priveşte poziţia 25 de la aceeaşi grupă "Clădiri", respectiv "Modernizarea Hotelului L.", precum şi anularea integrală a Deciziei din 7 mai 2012 privind respingerea contestaţiei reclamantei împotriva deciziei de impunere mai sus arătate, emisă de asemenea de Direcţia Fiscală Locală Sibiu; obligarea pârâtei să emită Decizia de impunere privind stabilirea impozitului pe Complexul Hotelier L., ţinând cont de reevaluarea clădirilor, prin Raportul de reevaluare din 28 februarie 2011 întocmit de SC M.E.I. Sibiu şi depus de reclamantă la Direcţia Fiscală Locală Sibiu.
În motivarea cererii, a arătat că prin Decizia de impunere din 20 februarie 2012 emisă de Direcţia Fiscală Sibiu s-a stabilit printre altele, în sarcina reclamantei, în baza art. 1 din H.C.L. Sibiu nr. 398 din 24 noiembrie 2011, aplicarea unui impozit pe clădiri în cotă de 40% din valoarea de inventar a două corpuri de clădire, respectiv poziţia 12 de la grupa "Clădiri "- "Bloc TA - Anexa socială NI 10033 - Hotel L." şi poziţia 25 de la aceeaşi grupă "Clădiri", - "Modernizarea Hotelului L.", acestea fiind considerate ca fiind clădiri nereevaluate în ultimii 5 ani anterior anului fiscal de referinţă.
La data de 25 februarie 2011 s-a depus la registratura SC B. SA raportul de reevaluare întocmit de SC M.E.I. Sibiu SRL la solicitarea reclamantei, în care au fost reevaluate şi cele două imobile menţionate mai sus, stabilindu-se următoarele valori: Hotel L. - 2.243.000 RON şi Extinderea Hotelului L. - 4.755.400 RON. Prin Hotărârea din 25 februarie 2011 a Consiliului de administraţie, s-a hotărât înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii la 31 decembrie 2010 a valorii juste pentru cele două clădiri, conform raportului de reevaluare, în vederea stabilirii impozitului pe clădiri pentru anul 2011.
Acest raport de reevaluare, precum şi Declaraţia de impunere înregistrată la D.F.L. Sibiu din 28 februarie 2011 au fost comunicate pârâtului, însă, s-a arătat că acesta nu a luat în calcul raportul de reevaluare şi declaraţia de impunere depuse de reclamantă şi a menţinut cota majorată de 40% din valoarea de inventar a clădirilor, considerând că aceste clădiri nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani.
Împotriva Deciziei de impunere din 20 februarie 2012, reclamanta a formulat contestaţie, respinsă prin Decizia din 7 mai 2012 emisă de Direcţia Fiscală Locală Sibiu.
Contestând legalitatea celor două acte administrativ-fiscale ce fac obiectul prezentei cauze, reclamanta a solicitat în esenţă obligarea pârâtei să emită decizia de impunere privind stabilirea impozitului pe Complexul Hotelier L., ţinând cont de reevaluarea clădirilor, prin Raportul de reevaluare întocmit de SC M.E.I. Sibiu, apreciind pe de o parte, că reevaluarea celor două corpuri de clădire a fost înregistrată în mod corect în contabilitatea societăţii, iar pe de altă parte, că nu s-a putut reevalua întreaga grupă de clădiri, întrucât în municipiul Sibiu nu există o piaţă activă în care să fie comercializate clădiri industriale.
1.2. La data de 25 ianuarie 2013, Direcţia Fiscală Sibiu a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate de SC B. SA, susţinând că prin Adresa din 4 august 2010 a Ministerului Finanţelor Publice - D.G.F.P. Sibiu, prin Biroul Asistenţă Contribuabili Persoane Juridice, se arată clar faptul că, în conformitate cu actele normative aplicabile în materie, pentru a fi recunoscută din punct de vedere fiscal, reevaluarea unei clădiri trebuie efectuată la sfârşitul anului (la sfârşitul exerciţiului financiar).
Or, în totală contradicţie cu dispoziţiile legale ce reglementează procedura reevaluării activelor corporale, ce stabilesc faptul că rezultatul reevaluării se înregistrează doar la sfârşitul exerciţiului financiar, în situaţiile financiare finale, reclamanta SC B. SA, aşa cum arată ea însăşi, a înregistrat rezultatul reevaluării în data de 25 februarie 2011, în mijlocul exerciţiului financiar.
2. Soluţia instanţei de fond
2.1. Prin Sentinţa nr. 348 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea formulată de reclamanta SC B. SA ca nefondată.
2.2. Curtea a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (6) lit. b) C. fisc., în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri se stabileşte de consiliul local între 30% şi 40% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referinţă.
S-a arătat că reclamanta a invocat însă neluarea de către pârât în considerare a dispoziţiilor art. 253 alin. (61) C. fisc., aşa cum a fost introdus prin O.G. nr. 30/2011, aplicabil începând din 1 ianuarie 2012.
Această apărare a reclamantei nu a fost reţinută de instanţă, întrucât intră în contradicţie cu reglementările legale din materia reevaluărilor.
Deşi în cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, experţii au concluzionat că reclamanta a reevaluat şi înregistrat în evidenţele contabile la data de 31 decembrie 2010, conform Notei contabile din 31 decembrie 2010, cele două clădiri, Hotel L. şi Extindere Hotel L., respectând prevederile art. 121 şi 123 din Ordinul nr. 3055/2009, instanţa a constatat că Raportul de reevaluare întocmit de SC M.E.I. Sibiu este înregistrat la 25 februarie 2011 la registratura societăţii, iar prin Hotărârea din 25 februarie 2011 a Consiliului de administraţie, s-a hotărât înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a valorii juste pentru cele două clădiri, valori rezultate din raportul de reevaluare, ambele fiind ulterioare Notei contabile din 31 decembrie 2010.
Pe de altă parte, analizând acest raport de reevaluare, Curtea a constatat, contrar concluziilor experţilor, că acesta nu respectă dispoziţiile pct. 123 alin. (3) din Ordinul nr. 3055/2009, care stabileşte că dacă un activ imobilizat este reevaluat, toate celelalte active din grupa din care face parte trebuie reevaluate.
Revenind la cuprinsul raportului de reevaluare, în acest sens, instanţa a observat că acesta nu face deloc referire la imposibilitatea reevaluării celorlalte clădiri ale reclamantei, de unde rezultă astfel că reclamanta nu a solicitat decât reevaluarea imobilului "Complex Hotelier L.".
În opinia instanţei, excepţia prevăzută de art. 123 alin. (7) de care se prevalează reclamanta trebuia motivată de evaluatorul autorizat în cuprinsul raportului de reevaluare, la solicitarea expresă a reclamantei. Mai mult, reclamanta nu a respectat nici prevederile art. 123 alin. (7), în conformitate cu care, dacă un activ dintr-o grupă de active nu poate fi reevaluat, de exemplu, din cauză că nu există o piaţă activă pentru acel activ, activul trebuie prezentat în bilanţ la cost, minus ajustările cumulate de valoare.
Raportat la toate aceste împrejurări de fapt şi de drept, concluziile expertizei efectuate în cauză au fost înlăturate.
S-a reţinut aşadar că, refuzând în mod corect să ia în considerare raportul de reevaluare prezentat de reclamantă, în mod legal pârâtul a stabilit un impozit de clădiri în cotă de 40% din valoarea de inventar înregistrată în contabilitate pentru cele două clădiri în cauză, apreciind în mod corect că ele nu au fost reevaluate de reclamantă în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referinţă.
3. Calea de atac exercitată
3.1. Împotriva acestei soluţii a declarat recurs SC B. SA prin Administrator Judiciar E.B.R.A., care a invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9, în condiţiile art. 3041 C. proc. civ. - 1865, susţinând, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond a interpretat în mod greşit actele şi raporturile juridice deduse judecăţii, reţinând în mod eronat că cele două corpuri de clădire nu ar fi fost reevaluate potrivit dispoziţiilor legale pentru a fi aplicată o cotă de impozitare de 1,5%;
- instanţa de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 253 alin. (61) C. fisc., potrivit cărora "cota impozitului pe clădiri, prevăzută la alin. (6), se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârşitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare", considerându-le inaplicabile în cauză";
- or, reevaluarea a fost efectuată de către SC M.E.I. SRL Sibiu şi a fost înregistrată în contabilitatea societăţii comerciale cu Nota contabilă din 31 decembrie 2010.
În concluzie, a cerut admiterea recursului, cu consecinţa admiterii acţiunii, anularea parţială a actelor fiscale, aşa cum a solicitat şi obligarea autorităţii la emiterea unei noi decizii de impunere, ţinând cont de reevaluarea clădirilor.
3.2. Direcţia Locală Fiscală Sibiu a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor recursului, susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi solicitând respingerea recursului formulat.
4. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - 1865, instanţa de recurs reţine că este nefondat.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - 1865, o hotărâre poate fi recurată atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În cauză, însă, este necontestat că actele juridice atacate - Decizia de impunere din 20 februarie 2012 şi Decizia din 7 mai 2012 emise de Direcţia Fiscală Locală Sibiu sunt acte administrative fiscale ale căror natură juridică şi conţinut/înţeles nu au fost schimbate de instanţa de fond, considerentele hotărârii prezentând în mod argumentat concluziile instanţei de fond referitoare la obligaţiile fiscale stabilite de organele fiscale.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - 1865, instanţa de recurs constată că este nefondat.
În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 253 alin. (61) C. fisc., introdus prin pct. 79 din O.G. nr. 30/2011, potrivit cărora cota impozitului pe clădiri prevăzută la alin. (61) se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârşitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare".
Potrivit art. 121 - Cap. 8.2.5.1 Reevaluarea imobilizărilor corporale, Anexa la O.M.F.P. nr. 3055/2009, în vigoare la data respectivă: "121. - (1) Entităţile pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale existente la sfârşitul exerciţiului financiar, astfel încât acestea să fie prezentate în contabilitate la valoarea justă, cu reflectarea rezultatelor acestei reevaluări în situaţiile financiare întocmite pentru acel exerciţiu.
Amortizarea calculată pentru imobilizările corporale astfel reevaluate se înregistrează în contabilitate începând cu exerciţiul financiar următor celui pentru care s-a efectuat reevaluarea.
(2) Evaluările efectuate cu ocazia reorganizărilor de întreprinderi (fuziuni, divizări) nu constituie reevaluare în sensul prezentelor reglementări contabile, aceste evaluări efectuându-se în scopul stabilirii raportului de schimb, pentru toate elementele de bilanţ. Fac excepţie situaţiile în care data situaţiilor financiare care stau la baza reorganizării coincide cu data situaţiilor financiare anuale.
(3) Dacă o imobilizare corporală complet amortizată mai poate fi folosită, entitatea poate proceda la reevaluarea acesteia. Cu ocazia reevaluării imobilizării corporale, acesteia i se stabilesc o nouă valoare şi o nouă durată de utilizare economică, corespunzătoare perioadei estimate a se folosi în continuare.
(4) În cazul efectuării reevaluării imobilizărilor corporale, acest lucru trebuie prezentat în notele explicative, împreună cu elementele supuse reevaluării, metoda prin care s-au calculat valorile prezentate, precum şi elementul afectat din contul de profit şi pierdere".
În cauză, recurenta-reclamantă a susţinut că reevaluarea clădirilor s-a realizat prin Raportul întocmit de SC M.E.I. Sibiu, care a fost înregistrată în mod corect în evidenţa contabilă a societăţii la data de 31 decembrie 2010, susţinând că astfel aplicarea prevederilor art. 253 alin. (6) C. fisc., este nelegală.
Astfel, potrivit art. 253 alin. (6) C. fisc.: "(6) În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri se stabileşte de consiliul local/Consiliul General al Municipiului Bucureşti între: a) 10% şi 20% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă şi b) 30% şi 40% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referinţă. - Alineatul (6) a fost modificat prin punctul 78 din Ordonanţa nr. 30/2011".
Or, în cauză, raportul de reevaluare întocmit de SC M.E.I. SRL Sibiu a fost depus la registratura SC B. SA la data de 25 februarie 2011, în timp ce potrivit prevederilor legale citate mai sus rezultă că rezultatele reevaluării trebuiau să fie cuprinse/înregistrate în situaţiile financiare ale anului în curs/ale anului 2010 şi să se reflecte în situaţiile financiare încheiate la data de 31 decembrie 2010.
Este adevărat că prin Hotărârea Consiliului de administraţie al SC B. SA din 25 februarie 2011 s-a hotărât ca raportul de reevaluare să fie înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii comerciale la data de 31 decembrie 2010, însă această situaţie este contrară realităţii şi dispoziţiilor legale citate mai sus, astfel încât aplicarea prevederilor art. 253 alin. (6) de către organele fiscale este pe deplin justificată.
În concluzie, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul fiind nefondat şi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC B. SA prin Administrator Judiciar E.B.R.A. SPRL împotriva Sentinţei nr. 348 din 16 decembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 99/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 851/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
