ICCJ. Decizia nr. 864/2015. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 864/2015
Dosar nr. 4093/1/2014
Şedinţa publică de la 26 februarie 2015
Asupra cererii de suspendare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Prin cererea formulată, reclamanta C.O. a solicitat suspendarea executării Ordinului din 14 noiembrie 2014 emis de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii de suspendare reclamanta a susţinut că în anul 2013 când a împlinit 3 ani vechime în funcţia de magistrat asistent la Înalta Curte, prin Ordinul din 25 septembrie 2013 emis de aceeaşi autoritate, s-a stabilit că, începând cu data de 1 octombrie 2013, promovează din funcţia de magistrat asistent gradul III, gradaţia 4, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,69) în cadrul secţiilor unite, în funcţia de magistrat asistent gradul II, gradaţia 4, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 12,01).
De asemenea, s-a stabilit că începând cu aceeaşi dată, va primi o indemnizaţie de încadrare brută lunară în suma de 8.220 RON, la care se adaugă suma de 1.233 RON, reprezentând spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus suma de 1.155 RON, reprezentând spor confidenţialitate + risc şi suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 10.608 RON.
Ulterior, în noiembrie 2014, fără a se anula Ordinul din 25 septembrie 2013, prin Ordinul din 14 noiembrie 2014, a cărui suspendare se solicită, s-a stabilit că începând cu data de 1 octombrie 2013, C.O., în calitate de magistrat asistent gradul II, gradaţia 4, clasa 101 (coeficient de ierarhizare 12,01) la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, va primi o indemnizaţie de încadrare brută lunară în suma de 7.594 RON, la care se adaugă suma de 1.085 RON, reprezentând spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus suma de 1.086 RON, reprezentând spor confidenţialitate + risc şi suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.765 RON.
Reclamanta consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea actului atacat până la pronunţarea instanţei de fond, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Mai apreciază că în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, aparenţa de nelegalitate a Ordinului din 14 noiembrie 2014 este mai mult decât evidentă, în condiţiile în care în primul rând stabileşte o situaţie nouă pentru trecut şi în al doilea rând, stabileşte o altă situaţie decât cea stabilită prin Ordinul din 25 septembrie 2013.
Se mai susţine că prin ordinul a cărui suspendare o solicită se încalcă principiul neretroactivităţii efectelor actelor administrative, principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul încrederii legitime a beneficiarului actelor anterioare, acte care de altfel nu au fost anulate, angajatul neavând nicio culpă privitor la modul de calcul al salariului.
Ordinul din 14 noiembrie 2014 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dispune reîncadrarea cu un salariu diminuat, cu efect retroactiv, deşi ordinul anterior nu este revocat sau anulat, iar revocarea celor anterioare nu poate fi implicită.
De altfel, ordinele anterioare sunt acte administrative unilaterale care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ, revocarea acestora nu mai era posibilă, trecând mai mult de un an de la emitere.
Termenul de un an respectă principiul securităţii raporturilor juridice care rezultă din dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, principiu care implică, între altele, respectarea caracterului definitiv al unui act ce nu a fost atacat în justiţie în termenul unei acţiuni de drept comun în materie.
Posibilitatea de a revoca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu caracter individual pune în pericol ordinea juridică în sensul că raporturile juridice şi cele sociale ordonate de primele pot fi modificate oricând, fiind afectată în acest fel însăşi ordinea socială. Ori, orice relaţie socială şi orice relaţie juridică trebuie să aibă un termen suficient pentru a fi, la nevoie, consacrate în justiţie, termen dincolo de care nu mai pot interveni modificări prin verificarea legalităţii sau a altor aspecte ce caracterizează raportul respectiv.
Reflectat la nivel constituţional, prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care prevăd că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile", principiul neretroactivităţii se aplică şi actelor administrative individuale, act juridic ce produce efecte numai pentru viitor.
De asemenea, reclamanta mai arată că ordinul contestat nu conţine considerente legale noi comparativ cu cele care au stat la baza emiterii ordinelor iniţiale nerevocate.
În opinia reclamantei, actul administrativ a cărui suspendare o solicită este un act nemotivat, întrucât, deşi în preambul face trimitere la anumite acte normative, nu explică nici procentul cu care s-a majorat indemnizaţia brută lunară şi nici diminuarea salarială survenită.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, reclamanta apreciază că şi aceasta este îndeplinită, atâta vreme cât caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat, este reprezentat de faptul că ordinul a cărui suspendare se solicită urmează să fie pus în executare, fiind evidente consecinţele diminuării veniturilor lunare.
Se mai susţine că diminuarea iminentă a veniturilor lunare este de natură a afecta situaţia personală, în condiţiile în care are doi copii minori în întreţinere, ambii cu probleme de sănătate, plăteşte rate lunare în vederea rambursării unui credit imobiliar, lucru ce rezultă cu claritate din declaraţia de avere, iar soţul său este pensionat pe caz de boală.
1.2. Intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare, având în vedere că în jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Argumentele privind nemotivarea actului administrativ, cât şi aplicarea retroactivă a acestuia vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia cererii de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala cu o prejudecare a cererii de anulare.
Simpla existenţă a unei îndoieli a reclamantei asupra legalităţii actului administrativ atacat nu este de natură a conduce la soluţia de suspendare a executării, întrucât pentru verificarea susţinerilor reclamantei este necesară o analiză în profunzime a cauzei pe fond, ceea ce nu se poate realiza în cadrul soluţionării unei cereri de suspendare.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată (în acest sens secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţându-se în mod constant în soluţionarea cauzelor având obiect similar cu cel al prezentei cauze).
2. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
2.1. Verificându-şi competenţa materială, instanţa constată că, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, este competentă să soluţioneze cauza de faţă.
2.2. În cauză este necontestat că Ordinul din 14 noiembrie 2014 are natura juridică a unui act administrativ, fiindu-i aplicabil regimul juridic reglementat prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14, cât şi din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).
Dispoziţiile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu prevăd că, în cazul contestării la Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a ordinului de salarizare emis de ordonatorul de credite, punerea în executare a acestui ordin se suspendă de drept, astfel încât, în cauză rămân pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Or, în cauză, petenta contestatoare a invocat ca împrejurări de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut, tocmai criticile de nelegalitate care vizează ordinul contestat la Colegiul de conducere, respectiv, care ar urma să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi contestaţia/cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, vădita nemotivare a actului administrativ, modificarea semnificativă a actului administrativ în calea recursului administrativ, etc.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care au fost diminuate drepturile salariale va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului persoanei vizate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
Astfel fiind, rezultă că susţinerile petentei contestatoare nu se circumscriu prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât cererea de suspendare va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de C.O. privind suspendarea executării Ordinului din 14 noiembrie 2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 859/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 875/2015. Contencios. Conflict de... → |
|---|
