Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 111/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROM ÂN IA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Decizia nr. 111/2009
Ședința publică de la 12 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga judecător
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare plângerea formulată de petenta Ro Bo Import Export - B împotriva deciziei nr. 6222/C8/3954 din data 23.12.2008 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat petentă, lipsă fiind celelalte părți.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Apărătorul petentei depune un timbru judiciar de 0,15 lei, arătând că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru petentă arată că recurenta a participat în calitate de ofertant la procedura de ofertă în vederea atribuirii contractului de furnizare recipienți înțepătoare-tăietoare organizată autoritatea contractantă Spitalul Județean Motivul invocat de autoritatea contractantă pentru a justifica descalificarea ofertei recurentei a fost acela că mânerul pentru transport nu este rezistent și nu prezintă siguranță pentru transportul cutiilor pline și a fost comunicat prin adresa din 26.08.2008. Ulterior, prin adresa nr. 20674/27.08.2008 se completează motivația respingerii ofertei cu încă două argumente, și anume, că eticheta poate fi distrusă, iar modul de utilizare este prezentat doar grafic și nu descriptiv. Deși recurenta a susținut nelegalitatea deciziei autorității contractante prin prisma celor trei motive, a soluționat plângerea numai cu privire la primul motiv. Față de acest aspect, instanța a decis trimiterea dosarului înapoi la.C pentru soluționarea contestației sub toate motivele.
Apreciază ca neîntemeiată decizia nr. 6222/C8/3954 a C, în primul rând, constatarea că mânerul nu este suficient de rezistent este nefondată. Comisia de evaluare a ofertelor nu putea face o verificare obiectivă a ofertelor, nefiind abilitată să realizeze asemenea testări. Consideră că comisia și-a depășit atribuțiile, calitatea tehnică a produselor ofertate fiind confirmată două instituții din, documente ce se regăsesc în dosarul tehnic al licitației. Cu privire la celelalte motive, respectiv că produsul trebuie etichetat și nu inscripționat, legislația permite atât etichetarea cât și inscripționarea produselor. este confecționat cu respectarea condițiilor de igienă și securitate și este de unică folosință. Referitor la cel de al treilea motiv, că modul de utilizare este prezentat doar grafic și nu descriptiv, nu poate fi avut în vedere. Astfel, din documentația tehnică se poate observa că există o fișă a produsului, indicații de utilizare ce conțin suficiente informații cu privire la modalitatea de utilizare a produselor. Mai trebuie arătat faptul că oferta declarată câștigătoare avea prețul dublu față de prețul propus de petentă la produsele ca fac obiectul contractului de achiziție publică.
Față de cele arătate, solicită admiterea plângerii, modificarea în totalitate a deciziei și obligarea autorității contractante să reia procedura de atribuire de la momentul evaluării ofertelor, cu cheltuieli de judecată. Precizează, la solicitarea instanței, că nu are cunoștință dacă contractul de achiziție publică a fost încheiat cu cealaltă societate.
S-au declarat închise dezbaterile.
CURTEA
- Deliberând -
Asupra cauzei în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Sub nr. 15/32/08 ianuarie 2009 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău plângerea formulată de petenta RO BO IMPORT EXPORT L B în contradictoriu cu autoritatea contractantă Spitalul Județean de Urgență P N, împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 6222/C8/3954 din 23 decembrie 2008 solicitând modificarea în totalitate a deciziei, anularea deciziei autorității contractante nr. 20674/27 august 2008, a deciziei comisiei de evaluare a ofertelor prin care oferta depusă a fost declarată neconformă, decizie comunicată prin adresa 20562/26 august 2008, precum și obligarea autorității contractante să reia procedura de achiziție publică de la momentul evaluării ofertelor, avându-se în vedere îndeplinirea cerințelor minime legale și a celor prevăzute în caietul de sarcini cu privire la calitatea produselor ofertate, cu criteriul de atribuire "prețul cel mai scăzut".
Plângerea a fost legal timbrată cu timbru judiciar - 0,15 lei și taxă de timbru - 4 lei (fila 15, 169).
În motivarea plângerii petenta a arătat că a participat la procedura de cerere de ofertă derulată în vederea atribuirii contractului de furnizare "recipienți înțepătoare - tăietoare cod - organizată de autoritatea contractantă Spitalul Județean de Urgență P N, împreună cu alți doi ofertanți GRUP L și ROMANIA După încheierea procesului - verbal nr. 20305/22 august 2008 la deschiderea ofertelor depuse, a fost comunicat cu adresa 20562/26 august 2007 faptul că oferta a fost declarată neconformă, motivul invocat fiind lipsa de rezistență mânerului pentru transport, care s-a rupt la tentativa de detașare de cutie și nu prezintă siguranță pentru transportul cutiilor pline. Ulterior, cu adresa 20674/27 august 2008, comisia completează comunicarea cu nr. 20562/26 august 2008 cuprinzând motivele de respingere a ofertei cu două noi argumente referitoare la împrejurarea că eticheta poate fi distrusă în timpul proceselor de curățare și dezinfecție, iar modul de utilizare este prezentat doar grafic, și nu descriptiv, nefiind suficient de explicit.
Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată a fost criticată pentru netemeinicie, susținându-se după cum urmează:
Referitor la rezistența mânerului de transport, au fost depuse dovezi ale testărilor realizate de către instituții acreditate din Uniunea Europeană, precum și din România, care au atestat rezistența recipienților și a mânerului, precum și conformitatea cu standardele tehnice, comisia de evaluare neavând nici o competență cu privire la testarea tipurilor de recipienți ofertanți, încălcându-se astfel, dispozițiile art. 35 al. 5 din OUG34/2006, art. 36 al. 2 din HG925/2006.
Referitor la celelalte argumente invocate de către comisia de evaluare s-a invocat nelegalitatea, având în vedere dispozițiile art. 39 al. 3 din HG925/2006, comisia de evaluare încetându-și activitatea, iar compartimentul intern specializat avea obligația de informare a tuturor ofertanților în legătură cu rezultatul aplicării procedurii de atribuire, potrivit dispozițiilor art. 3 al. l din HG925/2006 nu mai târziu de trei zile lucrătoare de la primirea raportului procedurii.
În legătură cu motivul privind etichetarea produsului s-a susținut că din cuprinsul standardului SR 13481/2003 pct. 6 rezultă prioritatea etichetării recipientului pentru a da posibilitatea utilizatorului de a scrie pe etichetă datele prevăzute de legiuitor. Relevanță sub acest aspect nu prezintă curățarea și dezinfecția, atât timp cât conform art. 26, 27, 29 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 219/2002 nu în timpul folosirii, ci al depozitării și nu recipienții, ci încăperea sau spațiul de depozitare trebuie să respecte normele de igienă în vigoare. Regulile de manipulare, utilizare și transport sunt prevăzute de 219/2002, iar condițiile de igienă și securitate de standardul SR 13481/2003, potrivit cărora recipientul nu necesită dezinfecție.
Nici motivul privind faptul că prezentarea doar grafică și nu descriptivă nu este suficient de explicită, nu poate fi luat în seamă întrucât indicațiile cuprinse de SR 13481:2003 pct. 6 lit. j prevăd în cazul marcării necesitatea schiței modului de asamblare, eticheta respectând norma indicată.
Reținând și criteriul stabilit pentru atribuirea contractului, precum și valoarea ofertei, în situația crizei financiare prezente, s-a susținut necesitatea economisirii din bugetul statului a sumelor alocate.
Pentru susținerea plângerii au fost depuse înscrisuri.
Legal citată, autoritatea contractantă Spitalul Județean de Urgență P N nu a fost reprezentată în fața instanței și nu a formulat cereri în cauză.
Analizând actele cauzei instanța reține următoarele:
Prin decizia nr. 6222/C8/3954 din 23 decembrie 2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în temeiul art. 278 al. 5, 6 din OUG34/2006 a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de RO BO IMPORT EXPORT L în contradictoriu cu Spitalul Județean de Urgență P N, dispunându-se continuarea procedurii de atribuire.
Pentru a pronunța această decizie Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a avut în vedere următoarele:
Cu privire la primul motiv de respingere a ofertei RO BO IMPORT EXPORT, respectiv "mânerul pentru transport nu este rezistent fiind foarte subțire - s-a rupt la tentativa de detașare de cutie - și nu prezintă siguranța pentru transportul cutiilor pline", Consiliul, analizând propunerea tehnică depusă de către RO BO IMPORT EXPORT, reține faptul că la dosarul ofertei, contestatorul a depus următoarele:
- certificatul de testare nr. DV/dv/p-02.310 emis de Institutul de Belgian, nu precizează care au fost rezultatele raportului ci doar faptul că "cutiile - 1700" sunt în conformitate cu Normele NF X 30-500. au fost făcute cu privire la rezistența de perforare, testarea la cădere, testarea la ridicare și etanșeitatea la apă;
- certificatul de testare nr. DV/dv/P-04.254b emis de Institutul de Belgian, nu precizează care au fost rezultatele raportului ci doar faptul că "cutiile - 1700" sunt în conformitate cu Normele BS X 30-500. au fost făcute cu privire la rezistența mânerului, siguranța dispozitivelor de deschidere și de închidere, rezistența la penetrare, rezistența la căderi și verificări și rezistența la scurgerea lichidului după cădere, rezistența la deterioare prin răsturnare și rezistența la scurgerea lichidului după răsturnare;
- în evaluarea recipienților efectuata de Universitatea din
este menționat: "mânerul de transport se afla pe
capacul recipientului", fără a se menționa vreo valoare
încercărilor la ridicare;
- raportul de încercare nr. 31-1 din 18.12.2007 menționează produsele supuse încercării, acestea fiind constituite de 6 containere de colectare de deșeuri înțepătoare-tăietoare de fabricație "", câte două din tipurile: - 2100 ml, 7000 ml si 4500 ml, nefiind supuse încercării/testării recipienți de tip "-" de capacități 1700 l și respectiv de 3000
Față de acestea Consiliul a respins ca nefondate argumentele aduse de către contestator cu privire la înlăturarea primului motiv invocat de autoritatea contractantă de respingere a ofertei sale, din următoarele considerente:
- în cadrul raportului procedurii nr. 2056/26.08.2008 comisia de evaluare precizează faptul că motivul care a stat la baza respingerii ofertei RO BO IMPORT EXPORT este faptul că mânerul pentru transport nu este rezistent fiind foarte subțire, deoarece s-a rupt la tentativa de detașare de cutie, astfel nu prezintă siguranță pentru transportul cutiilor pline. Membrii comisiei de evaluare nu au criticat și nu au ignorat certificatele de testare depuse în cadrul ofertei ci doar au luat decizia în raport cu mostra depusă de către contestator, căreia în urma manevrării ei i s-a rupt mânerul;
- art. 170 din G nr. 34/2006 potrivit cărora "ofertantul are obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire" cerință minimală a caietului de sarcini referitoare la prezentarea "testelor de încercare realizate de către laboratoarele acreditate pentru astfel de testări care să ateste conformarea la condițiile tehnice prevăzute de normele în vigoare", nu a fost îndeplinită, confirmarea rezistentei mânerului produselor ofertate prin încercări la ridicare, nefiind susținută de testele impuse de caietul de sarcini, raportul de încercare nr. 31-1 din 18.12.2007 conținând rezultatele testării altor produse, diferite de cele pentru care RO BO IMPORT EXPORT a depus oferta;
- invocarea de către contestatoare a conformității rezistenței mânerului la ridicare cu cerințele standardului SR 13481/2003 citând concluziile raportului de încercare nr. 31-1 din 18.12.2007, este netemeinică, raportul în cauza fiind elaborat în urma testării altor tipuri de produse și nu recipienți de tip "-" de capacități 1700 ml și respectiv de 3000 ml;
- atât timp cât mânerele mostrelor de recipiente prezentate de contestator, odată cu oferta, la încercarea comisiei de evaluare, nu au rămas intacte și fixate de recipiente, în lipsa unui raport de încercare/testare propriu loturilor de produse din a căror fabricație au fost prelevate mostrele, susținerea RO BO IMPORT EXPORT că respectivul accesoriu al produselor îndeplinește cerința pct. 5.2. din SR 13481: 2003, este neîntemeiată.
Consiliul a reținut faptul că autoritatea contractantă în luarea deciziei de respingere a ofertei RO BO IMPORT EXPORT a coroborat cerințele documentației de atribuire care a fost elaborată potrivit cu dispozițiile art. 35 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, și care corespund necesităților sale cu propunerea tehnică depusă de către contestator și cu mostra acestuia.
Cu privire la argumentele aduse de către RO BO IMPORT EXPORT pentru înlăturarea celui de-al doilea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv "cutiile sunt etichetate și nu inscripționate. are nevoie de curățare, dezinfecție în perioada de 48 ore cât rămâne în secție la dispoziția personalului medical. Eticheta poate fi distrusă în timpul acestor procese, contrar inscripționării care rezistă acestora", Consiliul le-a respins ca nefondate din următoarele considerente:
- în conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. (2) din G nr. 34/2006, specificațiile tehnice prevăzute de caietul de sarcini, parte a documentației de atribuire reprezintă "cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, să fie descris, în mod obiectiv, în așa manieră încât să corespundă necesității autorității contractante";
- potrivit art. 170 din G nr. 34/2006 de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire. în cazul în care cerințele prevăzute în caietul de sarcini nu erau justificate tehnic, RO BO IMPORT EXPORT putea solicita, autorității contractante clarificări, în temeiul dispozițiilor art. 78 din G nr. 34/2006 sau putea contesta respectivele specificații tehnice în termenul legal și înainte de depunerea ofertelor potrivit art. 255 coroborat cu art. 272 alin. (5) din același act normativ.
Prin depunerea ofertei, RO BO IMPORT EXPORT și-a însușit conținutul întregii documentații de atribuire, deci implicit și conținutul caietului de sarcini.
Prin ofertarea unor recipienți care nu erau inscripționați, RO BO IMPORT EXPORT a oferit niște produse care nu satisfac cerințele caietului de sarcini.
Referitor la justificările aduse de către contestator și anume: existența declarației tehnice de conformitate, fișa produsului, precum și indicațiile de utilizare și măsuri de securitate, justificări pentru înlăturarea celui de-al treilea motiv invocat de autoritatea contractantă "modul de utilizare este prezentat doar grafic și nu descriptiv, nu este suficient de explicit", Consiliul le- respins ca nefondate având în vedere cerințele minime impuse de către SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ P N, respectiv "inscripția trebuie să cuprindă: modul de utilizare.", oferta depusă de către contestator, mostra prezentată și prevederile art. 170 din nr.OUG 34/2006.
Așa fiind, întrucât comisia de evaluare, în urma evaluării ofertelor și a mostrelor prezentate spre examinare constatând că oferta prezentată de RO BO IMPORT EXPORT nu se încadrează în cerințele stabilite prin caietul de sarcini, a respins-o ca neconformă, această apreciere și alegere a comisiei de evaluare nu poate fi înlăturată fiind respectate prevederile documentației de atribuire.
Examinând plângerea formulată pentru motivele arătate, în condițiile art. 283 al. ultim din OUG34/2006 raportat la art. 304, 3041Cod procedură civilă, instanța o apreciază ca fiind fondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Modalitatea în care ofertantul RO BO IMPORT EXPORT Lad ovedit îndeplinirea specificațiilor tehnice cuprinse în caietul de sarcini, constă în certificatele de testare emise de Institutul de Belgian, în înscrisul care consemnează evaluarea realizată de Universitatea din, în raportul de încercare nr. 31-1/18 decembrie 2007, modalitate conformă cu dispozițiile art. 36 al. 2, 3 art. 37 al. 4 din OUG34/2006.
Astfel, prin certificatele de testare de către Institutul de ambalare belgian, s-a declarat că recipienții medicali, - 700-1200-1700-3000 sunt conformi cu normele BS 7320, NF X 30-500. Din conținutul adresei nr. 1037/28 iulie 2005 emisă de Institutul de Sănătate Publică B instanța reține că metodele de testare conținute de standardul român SR 13481/2003 sunt similare cu cele din standardul francez NF X 30-500/1999, precum și din cel britanic BC 7320/1990.
În consecință, constatându-se prin certificatele eliberate de către organismele din statele Uniunii Europene - Belgia, Germania - că recipienții sunt în conformitate cu standardele arătate potrivit metodelor de testare similare cu cele din standardul românesc indicat în caietul de sarcini SR 13481/2003 în mod eronat s-a reținut de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor că este neîntemeiată susținerea petentei privind îndeplinirea de către accesoriul testat a cerinței pct. 5.2 din SR 13481/2003.
Mai mult decât atât, prin referatul tehnic întocmit de Institutul de Sănătate Publică, înregistrat sub nr. 8587/07 octombrie 2005 s-a stabilit că, având în vedere documentația prezentată de către RO BO IMPORT EXPORT L B, ambalajele destinate colectării deșeurilor periculoase înțepătoare - tăietoare rezultate din activitatea medicală îndeplinesc condițiile impuse de Ordinul Ministerului Sănătății nr. 219/2002 cu modificările și completările ulterioare, printre recipienții avuți în vedere fiind și cei cu o capacitate de 1,7 l, respectiv 3 l, marca.
În aceste condiții instanța apreciază că produsele oferite îndeplineau condițiile impuse de dispozițiile art. 36 din OUG34/2006 fiind depuse dovezi privind conformitatea acestora cu standardul și dispozițiile specificate în caietul de sarcini, respectiv să respecte normele impuse prin 219/2002 cu completările ulterioare și standardul SR 13481/2003 sau echivalent, cu privire la rezistența mânerului la ridicare.
Pe de altă parte, nu se poate reține că revenea comisiei de evaluare competența de stabilire a conformității produselor cu normele și standardele menționate mai sus, având în vedere condițiile speciale în care se realizau testările pentru verificarea conformității, potrivit standardului SR 13481/2003.
Referitor la celelalte două motive pentru care oferta a fost declarată neconformă, comunicate la data de 27 august 2008, instanța constată că acestea au fost adăugate după comunicarea prevăzută de dispozițiile art. 207 al. 2 lit. b din OUG34/2006, fiind semnată doar de șeful compartimentului de achiziții publice.
Cu toate acestea, examinând în fond cele două motive instanța apreciază că nu sunt întemeiate după cum urmează:
Oferta realizată de către petentă care cuprindea recipienți etichetați cu rubricile prevăzute de Standardul 13481/2003 pct. 6 este conformă cerințelor indicate în caietul de sarcini ca produsul să respecte normele impuse prin 219/2002 cu completările aduse de 1029/2004, standardul SR 13481/2003 sau echivalent, 610/2005 și G 1175/2007.
Astfel, pct. 6 al. 2 din SR 13481/2003 prevede obligația producătorului sau distribuitorului de a eticheta produsul cu rubricile referitoare la unitatea sanitară, persoana desemnată pentru manipularea recipientului, data umplerii definitive. Oferta prezentată de petentă răspunde acestor cerințe în condițiile în care recipienții sunt etichetați.
Argumentul invocat de către autoritatea contractantă privind riscul distrugerii etichetei în procesele de curățare, dezinfecție ce au loc în perioada de 48 de ore cât acesta rămâne în secție la dispoziția personalului medical nu este susținut de normele ce reglementează condițiile de depozitare și transport al acestora prevăzute de 219/2002. Astfel, potrivit dispozițiilor Cap. 6 din anexa la O rdinului, spațiile de depozitare trebuie să îndeplinească cerințe privitoare la curățare și depozitare, recipienții avuți în vedere de prezenta procedură nefiind supuși decât eliminării prin metodele prevăzute de Cap. 8 din același ordin.
Dispoziții similare sunt cuprinse și în standardul SR 13481/2003 pct. 6 lit. c, pct. 7 lit. c, în sensul că recipientul este de unică folosință, distrugându-se o dată cu conținutul fără a fi supus și, astfel, afectat de procesele de curățare sau dezinfecție invocate de către autoritatea contractantă.
De asemenea, din oferta depusă de către petentă rezultă că au fost îndeplinite și cerințele privind descrierea modului de utilizare a recipienților, nu doar prin indicarea grafică, potrivit înscrisului existent la fila 99 din dosarul 3954/2008 al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor în care s-a pronunțat decizia 6222/C8/3954/23 decembrie 2008.
Având în vedere cele expuse anterior, instanța apreciază că oferta elaborată de către petentă este conformă prevederilor caietului de sarcini, în ceea ce privește cele trei aspecte apreciate ca neconforme și, în consecință, nu sunt îndeplinite condițiile art. 36 al. 2 lit. a din HG 925/2006.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 283 al. ultim din OUG34/2006 raportat la art. 312 al. l, 3 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 304 pct. 8, art. 3041Cod procedură civilă va fi admisă plângerea, va fi modificată în tot decizia nr. 6222/C8/3954 din 23 decembrie 2008 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, va fi anulat raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică de încheiere a acordului cadru având ca obiect achiziționarea de recipienți. Totodată va fi anulată adresa nr. 20674/27 august 2008 emisă de autoritatea contractantă și obligată aceasta să reia procedura de achiziție publică de la momentul evaluării ofertelor.
În temeiul dispozițiilor art. 274 al. l Cod procedură civilă, va fi obligată autoritatea contractantă, partea căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând timbru judiciar - 0,15 lei și taxă de timbru - 4 lei.
Cu privire la onorariul de avocat instanța constată că nu au fost depuse dovezi privind plata de către autoritatea contractantă a onorariului stabilit de către părți prin contractul de asistență juridică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite plângerea promovată de petiționara RO BO IMPORT EXPORT împotriva deciziei nr. 6222/C8/3954 din 23 decembrie 2008 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu intimatul - autoritate contractantăSPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ P
Modifică în tot decizia nr. 6222/C8/3954 din 23.12.2008 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Anulează raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică de încheiere a acordului cadru având ca obiect achiziționarea de recipienți înțepătoare cod / - --8, raport având numărul 2056/26 august 2008 și întocmit de autoritatea contractantă Spitalul Județean de Urgență P
Anulează adresa nr. 20674/27.08.2008 emisă de autoritatea contractantă Spitalul Județean de Urgență P
Obligă autoritatea contractantă Spitalul Județean de Urgență P N să reia procedura de achiziție publică de la momentul evaluării ofertelor.
Obligă autoritatea contractantă Spitalul Județean de Urgență P să plătească petiționarei RO BO IMPORT EXPORT B suma de 4,15 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. /23 febr. 2009
tehnored.
2 ex. 24 febr. 2009
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera