Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 230/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 230CA/2008
Ședința publică de la 27 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petenta " CO GRUP" împotriva deciziei 3616/C1/3859/3.12.2007 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL JUDEȚEAN
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru reclamantă și consilier juridic pentru intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului, care se comunică cu avocatul petentei.
Avocatul petentei depune la dosar chitanța reprezentând taxa de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și în completarea probatoriului depune punctul de vedere al autorității contractante și extras doctrinar. Invocă flagranta nelegalitate a soluției, interpretarea sistematică a prevederilor actului normativ raportat la prevederile constituționale, este un organ administrativ jurisdicțional.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul petentei solicită modificarea în tot a deciziei și anularea deciziei de declarare a ofertei " CO GRUP" ca necâștigătoare, precum și anularea Raportului de Specialitate, ambele emise de Comisia de evaluare; constatarea nulității absolute a contractului de achiziții publice pentru servicii nr. 9461/15.10.2007 încheiat de către autoritatea contractantă cu încălcarea prevederilor legislației în materia achizițiilor publice; obligarea autorității contractante la atribuirea contractului de achiziție publică petentei, având în vedere că la licitație au participat doar doi ofertanți. În subsidiar solicită anularea procedurii de licitație și reluarea acesteia. De asemenea, consideră că, atâta timp cât s-a considerat necompetent să soluționeze contestația petentei el trebuia să decline competența în favoarea instanței competente, respectiv Tribunalul Sibiu, lucru care poate să-l facă și Curtea de Apel dacă consideră că s-a pronunțat în mod corect pe excepție. Așadar nu solicită trimiterea dosarului la pentru pronunțarea unei noi soluții pe fondul cauzei, ci trimiterea dosarului la instanța competentă să soluționeze fondul, Tribunalul Sibiu, Secția de Contencios Administrativ.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea plângerii promovată de petentă împotriva Deciziei 3616/C1/3859/3.12.2007 și menținerea acestei decizii ca temeinică și legală pentru motivele arătate în întâmpinare și expuse pe larg și oral. Arată că petenta a formulat acțiune în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu prin care solicită direct anularea contractului încheiat de autoritatea contractantă cu câștigătorul licitației.
- CURTEA DE APEL -
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr.18442/15.10.2007, ofertanta licitatoare " CO GRUP"B a solicitat în baza art.255 alin.1 și art.256 din nr.OUG34/2006 următoarele:
-anularea deciziei de declarare a ofertei " CO GRUP" ca necâștigătoare, precum și anularea Raportului de specialitate, ambele emise de Comisia de evaluare a ofertelor numită prin Dispoziția nr.184/24.09.2007 din cadrul Consiliului Județean Sibiu conform adresei nr.9178/5.10.2007 primită la data de 8.10.2007;
-obligarea autorității contractante la atribuirea contractului de achiziție publică către contestatoare, având în vedere că la licitație au participat doar doi ofertanți;
-în subsidiar anularea procedurii de licitație și reluarea acesteia.
Prin Decizia nr.3616/C1/3859/3.12.2007 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca inadmisibilă contestația formulată de " CO GRUP" în contradictoriu cu autoritatea contractantă Consiliul Județean Sibiu, reținând că nu are competența soluționării contestației, deoarece autoritatea contractantă în data de 15.10.2007 a semnat contractul de achiziție cu societatea câștigătoare " " respectând termenul prevăzut de art.205 alin.1 lit.b din nr.OUG34/2006, neavând cunoștință de depunerea unei contestații la.
Împotriva acestei decizii, petenta " CO GRUP" a formulat plângere înregistrată la. sub nr.23840/12.12.2007, solicitând în baza prevederilor art.280 alin.5 din nr.OUG34/2006:
-modificarea în tot a deciziei și anularea deciziei de deulare a ofertei " CO GRUP" ca necâștigătoare, precum și anularea Raportului de specialitate, ambele emise de Comisia de evaluare;
-constatarea nulității absolute a actului încheiat de către autoritatea contractantă cu încălcarea prevederilor legislației în materia achizițiilor publice, respectiv a contractului de achiziții publice pentru servicii nr.9463/15.10.2007;
-obligarea autorității contractante la atribuirea contractului de achiziție publică către petiționara ofertantă, având în vedere că la licitație au participat doar doi ofertanți;
-în subsidiar să se dispună anularea procedurii de licitație și reluarea acesteia.
În motivarea plângerii se invocă incorectitudinea procedurii și nulitatea contractului, arătând că la data de 24.09.2007, autoritatea contractantă Consiliul Județean Sibiu a organizat o licitație la care a participat în condițiile legii și ale caietului de sarcini, în urma căreia însă a fost declarată câștigătoare "" ca urmare a concluziilor din Raportul de specialitate nr.150/2.10.2007 ce au determinat depunctarea substanțială a petentei pe criteriul tehnic.
Petiționara mai arată că Raportul de specialitate nr.150/2.10.2007 a fost întocmit părtinitor și în neconcordanță cu principiile juridice de corectitudine și imparțialitate ce trebuie să guverneze cheltuirea banilor publici, acest raport având doar un singur scop, depunctarea cu rea credință și avantajarea în acest fel a contraofertantului "", iar în ce privește capitolul preț, a obținut 50 puncte față de 44,24 puncte pentru lotul I și 50 puncte față de 41,48 puncte pentru lotul II.
De asemenea, în ce privește termenul de execuție a lucrării, acesta fost propus de petiționară cu mult sub limita termenului oferit de către contraofertanta "", respectiv 10 puncte față de 4,66 puncte pentru lotul I și 10 puncte față de 1,66 puncte pentru lotul II.
Ca urmare, petiționara apreciază că depunctarea s-a făcut pe un teren guvernat de subiectivism și "gust" acela de creație, unde există o marjă foarte mare de interpretabilitate, dar care trebuie să se oprească acolo unde legea impune o bună gospodărire a bugetului.
În ce privește nulitatea contractului, petenta arată că la data de 15.10.2007 a înaintat la. contestație asupra procedurii de atribuire, contestație ce a fost trimisă și autorității contractante atât prin fax, cât și prin poștă cu confirmare de primire, primită la data de 17.10.2007.
Autoritatea contractantă, cu toate că s-a depus contestație, a încheiat contractul de achiziție în perioada în care procedura era suspendată de drept conform prevederilor art.277 alin.1 din nr.OUG34/2006, iar despre acest fapt nu a făcut vorbire în punctul său de vedere transmis asupra contestației.
La data de 3.12.2007 a adoptat Decizia nr.3616/C1/3859 prin care a constatat că nu mai are competența de soluționare a contestației, față de faptul că la data de 15.10.2007 a fost încheiat contractul și prevederile art.266 alin.1 lit.a din nr.OUG34/2006.
Ca urmare, susține petiționara, se ridică mai multe semne de întrebare cu privire la modalitatea de încheiere a contractului, față de faptul că autoritatea contractantă în punctul de vedere trimis nu a menționat încheierea contractului de achiziții cu o săptămână înainte - 15.10.2007, situație ce ar putea sublinia împrejurarea că la acel moment contractul nu era încheiat, iar ulterior în dorința de a eluda prevederile legale și în special de a elimina orice opoziție la modalitatea de atribuire a contractului a încheiat prin antedatare acest contract.
În drept invocă art.277 și 280 din nr.OUG34/2006.
Plângerea a fost timbrată cu 4 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Autoritatea contractantă intimată prin întâmpinarea depusă la dosar și concluziile orale expuse de reprezentantul său a cerut respingerea plângerii ca nefondată.
Analizând plângerea petiționarei în raport cu motivele invocate și actele dosarului, instanțe reține următoarele:
La data de 24.09.2007, Consiliul Județean Sibiu a organizat procedura de achiziție publică în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect "realizarea de ghiduri, pliante și afișe privind județul Sibiu", criteriul de atribuire ales în cadrul procedurii fiind oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
La această licitație au depus oferte petiționata " CO GRUP"B și " "Sibiu, iar în urma evaluării Comisia de specialitate a declarat necâștigătoare oferta petiționarei, invocând Raportul de specialitate nr.150/2.10.2007.
La data de 8.10.2007 autoritatea contractantă a trimis prin fax adresa nr.9178/5.10.2007, prin care a comunicat petiționarei " CO GRUP" faptul că oferta sa a fost declarată necâștigătoare și că oferta câștigătoare desemnată a fost cea depusă de "" (fila 17).
Ca urmare, la data de 15.10.2007 autoritatea contractantă Consiliul Județean Sibiu a încheiat cu ofertanta licitatoare " "Sibiu Contractul de servicii nr.9462/2007.
Petiționara a depus contestație împotriva deciziei de declarare a ofertei sale ca fiind necâștigătoare, precum și anularea Raportului de specialitate, solicitând anularea acestor acte și obligarea autorității contractante la atribuirea contractului de achiziție publică, iar în subsidiar anularea procedurii de licitație și reluarea acesteia, susținând că raportul de specialitate a fost întocmit în mod părtinitor pentru depunctarea contestatoarei și avantajarea în acest fel a contraofertantei ""
Prin Decizia nr.3616/C1/3859/3.12.2007, a respins contestația înregistrată sub nr.18442/15.10.2007 ca inadmisibilă, având în vedere prevederile art.266 alin.1 lit.a din nr.OUG34/2006.
Din actele dosarului rezultă că autoritatea contractantă a comunicat petiționarei rezultatul procedurii în data de 8.10.2007 și prin aplicarea termenului de 5 zile prevăzut de art.205 alin.1 lit.b din nr.OUG34/2006 contractul de achiziție se putea încheia cel mai devreme la data de 14.10.2007 sub sancțiunea nulității absolute prevăzută de art.205 alin.2 din același act normativ, în cauză contractul fiind însă încheiat după expirarea acestui termen de 5 zile.
Petiționara susține că a trimis contestația la. prin poștă și fax în data de 12.10.2007, astfel că față de prevederile art.277 alin.1 din nr.OUG34/2006, procedura de atribuire era suspendată de drept.
Din actele dosarului nu rezultă trimiterea prin fax a contestației la.B, iar contestația trimisă prin poștă a fost înregistrată la. în data de 15.10.2007, dată la care contractul era deja încheiat, iar procedura de atribuire finalizată, astfel că depunerea contestației practic nu mai avea ce suspenda.
Prin urmare, odată cu încheierea contractului s-a derulat și finalizat întreaga procedură de atribuire, a cărei regularitate se verifică pe calea contestațiilor de către, iar după acest moment competența de a analiza valabilitatea contractului aparține instanței judecătorești, astfel că în mod corect a făcut aplicarea prevederilor art.266 alin.1 din nr.OUG34/2006.
Soluționând plângerea împotriva Deciziei nr.3616/c1/3859 în complet de recurs, instanța nu are competența de a verifica altceva decât dacă decizia atacată este corectă sau nu.
Din examinarea actelor dosarului, instanța reține că în mod corect Consiliul a soluționat contestația petiționarei pe excepția inadmisibilității conform prevederilor art.278 alin.5 teza finală "orice altă excepție de procedură" din nr.OUG34/2006.
Contestatoarea petiționară consideră că pronunțarea pe excepția inadmisibilității este greșită și ca urmare solicită modificarea acesteia în sensul admiterii contestației și anulării hotărârii de declarare a ofertei " CO GRUP"B ca necâștigătoare, precum și a raportului de specialitate care a stat la baza emiterii acestei hotărâri.
Această cerere a petiționarei contestatoare nu este conformă cu dispozițiile legale, întrucât art.285 alin.2 din nr.OUG34/2006 prevede că dacă Consiliul a soluționat în mod greșit cauza pe excepție, instanța va desființa decizia respectivă și va trimite cauza spre soluționare pe fond.
Instanța de recurs nu poate soluționa fondul cauzei printr-o hotărâre care este irevocabilă, deoarece ar răpi părților un grad de jurisdicție.
Toate celelalte capete de cerere formulate de petentă țin de fondul cauzei și sunt accesorii capătului principal vizând anularea deciziei, astfel că atât timp cât se va respinge capătul principal, se impune respingerea și a capetelor accesorii.
La soluționarea cauzei, mandatarul petentei nu a solicitat instanței să retrimisă cauza către B, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente, susținând că trebuia, constatând că este necompetent, să trimită cauza instanței competente și nu să transforme o excepție de necompetență în excepția inadmisibilității.
În legătură cu această susținere, instanța constată că este în afara procedurilor legale prevăzute de Codul d e procedură civilă și de nr.OUG34/2006.
Declinarea de competență funcționează doar între instanțele judecătorești și nicidecum între instanțe și alte organisme cu activitate administrativ jurisdicțională.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor este organism independent cu activitate administrativ jurisdicțională ale cărui atribuții și competențe sunt reglementate de nr.OUG34/2006 și nr.HG782/2006 și constatând că această contestație a petiționarei excede competenței sale după încheierea contractului, în mod corect a respins-o ca inadmisibilă, astfel că o declinare de competență ar fi în afara cadrului procesual și neprevăzută de lege.
În ce privește cererea petentei " CO GRUP" de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței de contencios administrativ competente, respectiv Tribunalul Sibiu se constată că și această cerere este nefondată, întrucât Curtea de Apel a fost sesizată de către cu soluționarea unei plângeri împotriva deciziei sale conform art.283 din nr.OUG34/2006 și este competentă să soluționeze această plângere, astfel că în cauză nu se pune problema vreunei declinări de competență.
Faptul că reclamanta a formulat în cadrul acestei plângeri capete de cerere care trebuie soluționate distinct de către instanța de contencios administrativ ca instanță de fond, nu atrage soluționarea plângerii pe excepție, petenta având deschisă calea acțiunii în contencios administrativ la instanța de drept comun, instanță competentă să analizeze nulitatea contractului încheiat la 15.10.2007 între autoritatea contractantă Consiliul Județean Sibiu și ""Sibiu și să verifice susținerile petiționarei în sensul că autoritatea contractantă a încheiat contractul cu rea credință și l-a antedatat.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel va respinge ca nefondată plângerea petiționarei " CO GRUP" împotriva Deciziei nr.3616&C1/3859/3.12.2007 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Intimatul Consiliul Județean Sibiu nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge plângerea formulată de petenta " CO GRUP" cu sediul în B,-,.20,.C,.128, sector 1 și punct de lucru situat în B,-, sector 2 împotriva Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr.3616/C1/3859 din data de 3.12.2007.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 27 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.
3 ex./24.03.2008
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Carla Maria Cojocaru, Iosif Morcan