Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 249/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Dosar nr.-

DECIZIA NR.249/CA/2008 -

Ședința publică din 28 august 2008

PREȘEDINTE: Savina Băltărete președinte secție

JUDECĂTOR 2: Ovidiu Blaga

JUDECĂTOR 3: Simona Marinescu

GREFIER: - -

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra plângerii, în contencios administrativ, declarată de Comuna - Primăria Comunei cu sediul în, nr.167, Județ B, în contradictoriu cu intimateleSC SRLcu sediul în O,-, Județ B și SC SA cu sediul în B M,-, Județ M, împotriva deciziei nr.1631/2C- din 6.05.2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiile B, având ca obiectlitigiu privind achizițiile publice.

La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că plângerea este legal timbrată cu suma de 2 lei achitată prin timbru fiscal plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:

Se constată că dezbaterea cauzei asupra plângerii a avut loc la data de 21 august 2008, când părțile prezente au pus concluzii menționate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, și când s-a amânat pronunțarea hotărârii asupra cauzei pentru data de 28 august 2008, dată la care s-a și pronunțat.

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND:

Asupra plângerii în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin decizia nr.1631/2C- din 6.05.2008, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiile Baa dmis contestația formulată de SC SRL O în contradictoriu cu Primăria Comunei. A admis în parte contestația formulată de SC SA în contradictoriu cu Primăria Comunei, astfel:

A admis solicitarea de anulare a raportului procedurii și a actelor subsecvente acestuia.

A respins solicitarea privind reevaluarea ofertelor și a dispus anularea procedurii de achiziție publică în cauză.

Pentru a pronunța astfel, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiile Bar eținut următoarele:

Primăria în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire prin licitație deschisă a contractului de achiziție publică.

Autoritatea contractantă, în procesul verbal de deschidere a ofertelor nr.670/7.03.2008, a consemnat depunerea a șapte oferte, consemnând ofertele financiare.

Raportul procedurii nr.888/28.03.2008 a consemnat admiterea tuturor ofertanților și în urma aplicării punctajelor la factorii de evaluare a atribuit contractul în cauză la asocierea SC SRL & SC cu o ofertă de 417.000 lei fără TVA și cu o durată de execuție de 20 zile.

La stabilirea ponderilor pentru fiecare factor de evaluare nu au fost respectate prevederile legale în materie, respectiv art.2 alin.2 lit.d, e și f din OUG 34/2006 coroborat cu prevederile art.19 alin.3 și 4 din HG 925/2006.

În procedura în cauză nu există o justificare coerentă pentru folosirea unui ponderi de numai 30% pentru oferta financiară, 20% pentru termenul de execuție și 50% pentru oferta tehnică.

Din raportul procedurii reieșea faptul că autoritatea contractantă nu a precizat metodologia de calcul a punctajului pentru subfactorul "Prezentarea metodologiei și planului de lucru", a aplicat o "formulă de calcul" cu un conținut necunoscut sau cunoscut numai de comisia de evaluare.

Procedura de atribuire a fost grav afectată în mai toate etapele derulării sale. În documentația de atribuire nu s-a prevăzut modalitatea acordării punctajului aferent subfactorului de evaluare "Prezentarea metodologiei și planului de lucru". Acestui subfactor i s-au atribuit 70 de puncte, deci o pondere de 35%, care în mod evident este mai M decât ponderea celui mai important factor, respectiv prețul ofertei. În cadrul procedurii de evaluare s-a aplicat un algoritm de calcul necunoscut, deci inventat ulterior de comisia de evaluare a ofertelor. Comunicările rezultatului procedurii sunt superficial întocmite.

Împotriva acestei hotărâri a formulat plângere Comuna - Primăria, solicitând admiterea ei și anularea deciziei nr.1631/2C- din data de 6.05.2008 pronunțată de

În motivarea plângerii se arată că decizia atacată este netemeinică și nelegală deoarece:

a)S-a reținut în mod greșit că nu au fost respectate prevederile art.199 alin.1 din OUG 34/2006, pentru că în documentația de atribuire s-a precizat ponderea fiecărui factor și punctajul maxim pentru acesta, respectiv pentru punctajul tehnic 100 de puncte din care 70 puncte pentru metodologie și plan de lucru, 20 puncte pentru conducătorul de proiect și 10 puncte pentru inginerul de rețele iar în procesul verbal din 14.12.2007, la pct.7 Criterii de atribuire, se descrie în detaliu modul de punctare pentru subfactorul prezentarea metodologiei și planului de lucrare, respectiv 70 de puncte din care 20 puncte pentru descrierea planșelor, 20 puncte pentru descrierea rețelei de canalizare, 20 puncte pentru descrierea rețelei de epurare și 10 puncte pentru descrierea sarcinilor executantului. În motivarea deciziei se citează din art.2 din OUG 34/2006 care sunt principiile achiziției publice, respectiv al transparenței, proporționalității și utilizării eficiente a fondurilor, dar nu se arată exact în ce mod au fost încălcate, ori simpla lor enumerare nu poate servi ca temei al acestei decizii, de anulare a procedurii de atribuire.

b)Referitor la faptul că subfactorului prezentarea metodologiei și planului de lucru i s-a atribuit o pondere de 35%, mai M decât celui mai important factor, prețul ofertei, se arată în motivarea plângerii că acest factor este piesa centrală a contractului de achiziție, motiv pentru care a fost normal să primească și ponderea cea mai M, prin lege nefiind interzis acest lucru. Ordinul nr.155/2006 invocat de cuprinde recomandări, adică norme cu caracter dispozitiv ceea ce presupune că lasă la aprecierea titularului dreptului subiectiv alegerea între variantele existente.

c)La pct.7 Criteriu de atribuire, alin.final, se prevede foarte clar algoritmul de calcul al factorilor de evaluare și ponderea acestora în modul de atribuire a contractului potrivit criteriului "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".

d)Este nefondată și critica referitoare la modul în care au fost întocmite comunicările rezultatului procedurii deoarece înscrisurile trimise la. respectiv adrese, chitanțe, confirmări de primire, atestă fără dubiu comunicările cu participanții.

În drept se invocă disp.art. OUG 34/2006.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de către intimata SRL se solicită respingerea plângerii formulate de Comuna - Primăria deoarece ponderea fiecărui factor de evaluare și punctajul maxim acordat nu a fost prezentat în documentația de atribuire, iar aceste date au fost întocmite de către Comisia de evaluare și nu de către autoritatea contractantă conf.prev.art.3 din HG 925/2006 și după lansarea anunțului publicitar din 13.12.2007. de calcul prevăzut nu a fost cuprins în documentația de atribuire, nu au fost respectate prevederile legale privind termenul de comunicare a rezultatului procedurii și forma comunicării.

Prin concluziile scrise formulate de către petentă și intimatul SRL se reiterează aceleași aspecte cuprinse în plângerea formulată, respectiv în întâmpinare.

Examinând cauza în temeiul disp.art.3041Cod procedură civilă, instanța constată că plângerea formulată în cauză de petenta Comuna - Primăria este neîntemeiată.

Astfel, Comisia de soluționare a contestațiilor a reținut în mod corect că nu au fost respectate disp.art.2 alin.2 lit.d, e, f din OUG 34/2006 privind principiul transparenței, al proporționalității și al utilizării eficiente a fondurilor publice și a arătat în motivare în ce a constat această încălcare, respectiv în aceea că autoritatea contractantă Primăria nu a stabilit pentru fiecare factor de evaluare o pondere care să nu ducă la distorsionarea rezultatului procedurii și care să reflecte în mod corect importanța caracteristicii tehnice/funcționale considerate a reprezenta un avantaj calitativ ce poate fi punctat, prin aceasta încălcându-se prev.art.15 alin.3 lit.a din HG 925/2006.

Astfel, s-a acordat în cauză o pondere de 30% pentru oferta financiară, 20% pentru termenul de execuție și 50% pentru oferta tehnică, situație care a dus la câștigarea licitației de către ofertantul care avea cel mai M preț, respectiv 417.000 lei.

Această pondere a factorilor de evaluare nu a fost motivată de către autoritatea contractantă, ori disp.art.15 alin.4 din HG 925/2006 prevăd că "atunci când stabilește criteriile de atribuire, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze modul în care a fost stabilită ponderea factorilor de evaluare redactând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției". Autoritatea contractantă trebuia să explice de ce a acordat doar o pondere de 20% pentru termenul de execuție și doar 30% pentru oferta financiară și de ce a apreciat că pentru oferta tehnică trebuie să acorde ponderea cea mai M, de 50%.

Într-adevăr că Ordinul 155/2006 recomandă că în cazul atribuirii contractelor de lucrări se va utiliza criteriul "în mod exclusiv, prețul cel mai scăzut" iar aceste dispoziții nu au caracter imperativ, însă în speță, așa cum am arătat, au fost încălcate și dispozițiile legale imperative prev.în OUG 34/2006 și HG 925/2006.

Nu s-a arătat în documentație nici de ce s-a stabilit la subfactorul de evaluare " prezentarea metodologiei și planului de lucru" 70 de puncte și de ce 20 de puncte pentru experiența conducătorului de proiect respectiv 10 puncte pentru experiența inginerului de rețele, fiind încălcate astfel disp.art.199 alin.3 din OUG 34/2006 și art.14 din HG 925/2006 care prevăd că în cazul în care criteriul utilizat este "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic",algoritmul de calcul și factorii de evaluare a ofertelor trebuie precizat în mod clar și detaliat în cadrul documentației de atribuire și să reflecte metodologia concretă de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice și financiare prezentate de ofertanți.

Referitor la algoritmul de calcul pentru subfactorul "prezentarea metodologiei și planului de lucru" comisia a reținut în mod corect că acesta nu este precizat.

Astfel, așa cum rezultă din raportul procedurii (fila 53-57) la subfactorul de evaluare "prezentarea metodologiei de lucru" (pag.56) s-a acordat un anumit punctaj pentru fiecare ofertant, fără să rezulte din documentația de atribuire cum s-a făcut calculul pentru acordarea acestor puncte.

La pct.7 "Criterii de atribuire" din procesul verbal încheiat la 14.12.2007 se prevede algoritmul de calcul pentru subfactorii: experiența conducătorului de proiect, experiența inginerului de rețele, oferta financiară, durata de execuție, precum și algoritmul de calcul pentru punctajul total, dar nu se precizează nimic cu privire la modalitatea de calcul a punctajului ce se acordă pentru subfactorul " metodologie și plan de lucru", astfel că nici nu se poate face o verificare a modului în care s-a ajuns la acordarea punctajului cuprins în raportul procedurii la punctul C3, privind metodologia de lucru.

Toate aceste aspecte relevă faptul că au fost încălcate principiile transparenței, proporționalității și utilizării eficiente a fondurilor.

În ceea ce privește comunicările rezultatului procedurii, se constată că acestea nu respectă disp.art.207 alin.2 lit.c din OUG 34/2006, conform cărora pe ofertanții ale căror oferte nu au fost declarate câștigătoare, autoritatea contractantă are obligația de a-i informa asupra motivelor care au stat la baza declarării necâștigătoare a ofertelor respective, respectiv să arate caracteristicile și avantajele relative ale ofertei câștigătoare în raport cu celelalte.

Comunicările trimise de către autoritatea contractantă cu intimatele SRL și SA nu conțin dispozițiile legale întrucât informarea că "oferta dumneavoastră nu a fost declarată câștigătoare deoarece a avut un punctaj mai mic decât al celei declarate câștigătoare" nu reprezintă o motivare a deciziei luate în sensul prevăzut de dispozițiile legale invocate anterior ci precizarea unui fapt evident și logic.

Pentru aceste considerente, apreciem că motivele invocate de petentă în plângerea formulată împotriva deciziei nr.1631/2C- din 6.05.2008 sunt nefondate, motiv pentru care aceasta va fi respinsă în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

În baza art.274 Cod procedură civilă va fi obligată petenta să plătească părții intimate SRL suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

RESPINGEca nefondatăplângerea declarată deComuna - Primăria Comuneicu sediul în, nr.167, Județ B, în contradictoriu cu intimateleSC SRLcu sediul în O,-, Județ B șiSC SAcu sediul în B M,-, Județ M, împotriva deciziei nr.1631/2C- din 6.05.2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiile B,pe care omenține în totul.

Obligă partea recurentă să plătească părții intimate SC SRL O suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în plângere.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.08.2008.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:

- - - - - - - -

Red.dec.jud. în concept. 4.09.2008

Președ. complet

Dact.

2 exemplare/ 12 septembrie 2008

Președinte:Savina Băltărete
Judecători:Savina Băltărete, Ovidiu Blaga, Simona Marinescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 249/2008. Curtea de Apel Oradea