Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 38/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV
Dosar nr. 1667,-
DECIZIA nr. 38
Ședința publică din 17 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Maria Pohoață
JUDECĂTORI: Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu
- -
Grefier - - -
_______
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire a deciziei nr.1166 din 23 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de revizuentaMunicipiul Câmpina, prin reprezentantul său legal primar -, cu sediul în Câmpina,- județul P, în contradictoriu cu intimataSC SRL, cu sediul în P,- județul
Cererea este scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns revizuenta Municipiul Câmpina- prin primar reprezentat de consilier juridic și intimata SC SRL reprezentată de consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că intimata a depus la dosar întâmpinare.
Consilier juridic pentru revizuentă depune la dosar deciziile despre care face vorbire în cuprinsul cererii, respectiv nr. 2989/C1/2492 din 2.11.2007, 3304/2C2/2493 din 16.11.2007, 3430/420C4/2495, 3611/440C4/2669 din 3.12.2007, 3071/C3/2473 din 6.11.2007 și 3072/C3/2472 din 6.11.2007, decizii pe care le comunică si intimatei.
Părțile având cuvântul, menționează că nu au cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea, luând act că părțile nu au cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii de revizuire.
Consilier juridic pentru revizuentă, susține că după pronunțarea deciziei atacate, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a comunicat 3 contestații formulate de intimata SC SRL, contestații identice și înregistrate la aceeași dată la B, cu cea împotriva căreia au formulat plângere și care a făcut obiectul dosarului nr-.
Solicită în temeiul disp.art. 322 pct. 5.proc. civ. admiterea cererii, anularea deciziei și admiterea plângerii.
Reprezentantul intimatei, solicită respingerea cererii ca nefondată, deoarece nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de disp.art. 322 pct. 5. proc. civ. menținerea deciziei pronunțate de instanța de recurs, ca temeinică și legală.
CURTEA
Prin plângerea înregistrata la Curtea de Apel Ploiești sub nr-, Municipiul Câmpina prin primar a solicitat ca in contradictoriu cu SC SRL, prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispuna anularea Deciziei nr 1857/248C7/2491/ 24.08.2007 pronunțata de Consiliul Național de Solutionare a Contestatiilor, prin care s-a admis capătul de cerere de anulare a raportului procedurii nr. 13863 09.07.2007 si obligarea la reevaluarea ofertelor privind procedura de atribuire a contractului de furnizare achiziție tâmplărie din C Școala Generala nr. 7 -Câmpina.
Soluționând plângerea, Curtea de Apel Ploiești prin Decizia nr 1166/23 octombrie 2007 respins-o ca nefondata, retinanad ca in raport de documentația depusa la dosar intimata SC SRL a făcut dovada existentei unui nivel de management al mediului corespunzător pentru îndeplinirea contractului privind achiziția publica pentru care s-a înscris la licitație.
Împotriva deciziei pronunțata de Curtea de Apel Ploiești, petentul Municipiul Câmpina- prin primar a formulat cerere de revizuire, solicitând schimbarea in tot a acesteia si pe fond rejudecarea plângerii in sensul admiterii acesteia așa cum a fost formulata,invocând incidenta dispozițiilor art 322.pct 5.Pr.Civ.
Revizuenta isi întemeiază cererea pe faptul ca după pronunțarea deciziei de către Curtea de Apel Ploiești,Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor i-a comunicat in data de 09.11.2007, trei decizii prin care s-au soluționat trei contestații formulate de SC SRL, identice cu cea de înregistrate la aceiași data si prin care a respins contestațiile formulate de societate reținând ca întemeiate motivele invocate de ea in recurs, reținându-se ca in mod corect contestatoarea a fost descalificata.
Aceste decizii, susține revizuenta, sunt înscrisuri noi pe care le considera esențiale pentru soluționarea cauzei.
Curtea, analizând decizia pronunțata de Curtea de Apel Ploiești prin prisma motivelor invocate de revizuient,a având in vedere actele depuse la dosar si dispozițiile legale in materie,constata ca cererea de revizuire este nefondata urmând a fi respinsa pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 322 alin 1 pct 5.Pr.Civ, revizuirea unei hotărâri ramase definitive se poate cere si atunci când, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o împrejurare mai presus de voința parților, ori daca s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Ca atare, in sensul art. 322 pct. 5.Pr.Civ poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea unei hotărâri numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere si pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru ca a fost reținut de partea adversa ori dintr-o împrejurare de forță majora.
In cauza,înscrisurile invocate de revizuienta constând in trei decizii ale respectiv 2989/C1/2492/02.11.2007, 3304/2C2/2493/16.11.2007 si 3430/420C4/2495/22.11.2007, nu îndeplinesc condițiile invocate in textul de lege mai sus citat întrucât au apărut după darea hotărârii a cărei revizuire ce cere -respective Decizia nr. 1166/23 octombrie 2007 si ca atare nu constituie temei de revizuire.
de considerentele reținute mai înainte,Curtea va respinge cererea de revizuire ca nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire a deciziei nr.1166 din 23 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de revizuentaMunicipiul Câmpina, prin reprezentantul său legal primar -, cu sediul în Câmpina,- județul P, în contradictoriu cu intimataSC SRL, cu sediul în P,- județul P, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact. /2 ex./23.01.2008
f- al Curții de Apel Ploiești.
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Maria PohoațăJudecători:Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu