Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 698/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 698/2009
Ședința publică de la 13 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga judecător
JUDECĂTOR 2: Loredana Albescu
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier: -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenții-pârâți UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ și PRIMARUL COMUNEI, JUDEȚUL B, împotriva sentinței civile nr. 135 din 23 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-reclamantă INSTALAȚII O, avocat, lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța pune în discuție cererea de la fila 33 dosar prin care avocat pentru recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială solicită acordarea unui nou termen de judecată, motivat de faptul că în perioada 10-30.08.2009 se află în concediu de odihnă.
Avocat pentru intimata-reclamantă INSTALAȚII O, referitor la cererea de amânare pusă în discuție de instanță, solicită respingerea acesteia și acordarea cuvântului pe excepția de netimbrare a recursului.
Instanța constată că, pentru lipsă de apărare cauza a mai fost amânată la cererea recurentei-pârâte Unitatea Administrativ Teritorială, cerere care a fost depusă pentru termenul din data de 23 iulie 2009, această cerere de amânare constituind unul din motivele pentru care s-a amânat cauza pentru termenul de astăzi și, având în vedere și dispozițiile art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge cererea de amânare pentru lipsă de apărare, formulată de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială, prin avocat.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere excepția de netimbrare a recursului invocată de apărătorul intimatei-reclamante la termenul de astăzi, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe această excepție.
Avocat pentru intimata-reclamantă INSTALAȚII O, având cuvântul, pe excepția netimbrării recursului, precizează că la termenul din 09.07.2009 instanța i-a pus în vedere recurentei-pârâte să achite taxa judiciară de timbru, însă nici la termenul din 23.07.2009 și nici până la termenul de astăzi, aceasta nu s-a conformat acestei obligații. De asemenea, de observat este și împuternicirea avocațială atașată la cererea de amânare formulată pentru acest termen, care poartă data de 9.08.2009, iar perioada de concediu începe din 10.08.2009, având posibilitatea atât apărătorul recurentei-pârâte cât și însăși recurenta-pârâtă să depună taxa judiciară de timbru.
În concluzie, față de acestea, solicită anularea recursului ca netimbrat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport, depunând chitanțe în acest sens.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța rămânând în pronunțare pe excepția netimbrării recursului.
A:
- deliberând -
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 135/23 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul - s- excepția autorității de lucru judecat. s-a admis acțiunea formulată de reclamanta INSTALAȚII O în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL COMUNEI, UNITATEA ADMINISTRATIV - TERITORIALĂ A COMUNEI - prin Primar și L B, în sensul că s-a anulat raportul procedurii înregistrate de autoritatea contractantă sub nr. 1956/14 septembrie 2007, s-a dispus reanalizarea și reevaluarea ofertelor și stabilirea ofertei câștigătoare pe baza criteriului de atribuire.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții - Unitatea Administrativ - Teritorială și Primarul comunei, recursul fiind declarat și motivat în termenul legal.
Constatând că până la termenul de astăzi recurenții nu au achitat taxa de timbru și timbrul judiciar, astfel cum li s-a pus în vedere prin citație, curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția de netimbrare a recursului.
Excepția se constată a fi întemeiată, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 2 lit. (m) din legea 146/1997, se timbrează cu 4 lei - taxă judiciară de timbru - cererile introduse de cei vătămați cu drepturile lor printr-un act administrativ.
Potrivit art. 11 al. (1) din lege, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârii judecătorești se taxează cu 50 % din taxa datorată pentru acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță.
În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța a stabilit, la termenul din 23 iulie 2009 că recurenții datorează o taxă de timbru de 2 lei și timbru judiciar 0,15 lei.
Recurenții au fost citați cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, obligația nefiind îndeplinită până la termenul de astăzi.
Potrivit art. 20 al. (1) din Legea 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligațiilor de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii (alin. 3).
Făcând aplicarea acestor dispozițiile legale, instanța va anula recursul de față, ca netimbrat.
În raport de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va fi admisă în parte cererea intimatei - reclamante privind plata cheltuielilor de judecată, după cum urmează:
- onorariu avocat - 1.000 lei, potrivit chitanței nr. 3006/2009;
- cheltuieli de transport - 91,8 lei - calculate în funcție de distanța O - B și de media consumului de carburant de 7 l/100 km.
Ca urmare, recurenții vor fi obligați să achite intimatei - reclamante suma de 1.091,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul, ca netimbrat, declarat de recurenții-pârâți UNITATEA ADMINISTRATIV - TERITORIALĂ, cu sediul în Comuna, județul B și PRIMARUL COMUNEI, cu sediul în Comuna, județul B, împotriva sentinței civile nr. 135 din 23 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă INSTALAȚII O, cu sediul în O,-, județul B și intimata-pârâtă B, cu sediul în B,-, -ala C8, județul
Obligă recurenții să plătească intimatei-reclamante suma de 1.091,8 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 august 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red. Red. Tehnored. 6 ex. 21 august 2009
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Loredana Albescu, Vera