Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 697/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 697/2009

Ședința publică de la 13 August 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga judecător

JUDECĂTOR 2: Loredana Albescu

JUDECĂTOR 3: Vera

Grefier: -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant A, împotriva sentinței civile nr. 254 CA din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant A, personal, lipsă fiind reprezentantul intimatului-pârât Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se prezintă în instanță recurentul-reclamant A, care se legitimează cu seria nr. -, eliberată de SPCLEP R la data de 18.08.2005 și depune la dosar chitanța nr. - din 13.08.2009, cu care s-a achitat taxa judiciară de timbru de 40 lei.

Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen legal, la termenul de astăzi s-a depus și taxa judiciară de timbru de 40 lei, legal timbrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Recurentul-reclamant A depune la dosar concluzii scrise și, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Arată că, de la data de 29.06.2009, nu mai poate circula cu autoturismul pe drumurile publice, deoarece a beneficiat de 3 ori de preschimbarea numerelor provizorii. Mai arată că, din această cauză, nu-și mai poate exercita atribuțiile de serviciu, întrucât autoturismul era folosit la societatea la care lucrează, respectiv la distribuția de produse cosmetice.

Totodată, la solicitarea instanței, arată că, autoturismul l-a cumpărat de la tatăl său, care este rezident în Italia.

În concluzie, având în vedere că prejudiciul pe care îl suferă este real, în condițiile în care pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu a fost nevoit a închiria o altă mașină, iar statul nu poate înregistra vreun prejudiciu prin prelungirea numerelor provizorii, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

S-au declarat dezbaterile închise.

R A:

- deliberând -

Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată sub nr. 2460/16.06.2009 pe rolul Tribunalului Neamț, reclamantul Aac hemat în judecată pe pârâtul Prefectul N - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor solicitând ca instanța să dispună obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului proprietate personală în mod provizoriu până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii formulate pentru emiterea unei decizii de calcul a taxei de poluare, necesare la înmatricularea autoturismului.

Prin sentința civilă nr. 254/CA/29.06.2009 Tribunalul a respins cererea de ordonanță președințială, reținând că potrivit dispozițiilor art. 581 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va putea să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări.

În speță, reclamantul a beneficiat de o autorizație de circulație provizorie cu autoturismul Toyota valabilă în intervalul 1.06.2009-28.06.2009. Reclamantul a afirmat că a beneficiat de dispozițiile art.82 al.4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 195/2002, fiind la ultima prelungire a autorizație; la data de 15.06.2009 introduce acțiune de drept comun pentru pretenții împotriva Ministerului Finanțelor, DGFP N și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Reține că obligația de a face nu poate fi dispusă prin ordonanță președințială, decât în cazurile în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, deoarece numai astfel se păstrează caracterul vremelnic al măsurii luate. Or, în speță nu s-a dovedit existența unor asemenea acte, textul mai sus menționat aplicat de către pârât, stabilind că: Autovehiculele și remorcile înmatriculate în alte state, deținute de persoane care au sediul sau domiciliul în România, pot fi conduse pe drumurile publice pe o perioadă de maximum 90 de zile de la introducerea acestora în țară, dacă sunt asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de circulație.

Reclamantul a promovat recursul de față, invocând următoarele motive:

Instanța de fond a dat o interpretare eronată naturii cererii, întrucât solicitarea de înmatriculare are caracter provizoriu, până la soluționarea cererii principale de anulare decizie de calcul a taxei de poluare emisă de

Faptul că din data de 29.06.2009 nu mai poate beneficia de bunul proprietate personală, reprezintă un act abuziv, care contravine dispozițiilor art.44 din Constituția României și art.1 din Protocolul adițional la CEDO.

Nu a observat instanța că suntem în ipoteza păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și ar provoca un M prejudiciu, întrucât nu mai deține alt autoturism, acesta fiind folosit pentru desfășurarea de activități comerciale din care asigură întreținerea sa și a familiei sale.

Recursul de față se vădește a fi nefondat.

Examinând sentința recurată pentru motivele invocate și din oficiu, reține următoarele:

În condițiile art. 581 Cod procedură civilă, instanța judecătorească este abilitată să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru prevenirea unor pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Ordonanța președințială constituie o procedură specială edictată în vederea rezolvării temporare a unor cazuri al căror caracter grabnic nu îngăduie să se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun.

Hotărârea luată pe această cale are caracter vremelnic, așadar, nu stabilește definitiv drepturile părților, tinde doar să păstreze drepturi care s-ar păgubi prin întârziere sau să preîntâmpine o pagubă iminentă și ireprobabilă.

Condiția generală de admisibilitate a ordonanței este aceea ca măsura luată să nu prejudicieze fondul dreptului, adică, judecând cererea, instanța nu trebuie să soluționeze fondul litigiului, precum și aceea că urgența în luarea unor măsuri este determinată de iminența producerii unei pagube.

Caracterul vremelnic al măsurii nu este condiționat de existența unor litigii asupra fondului pricinii ci poate decurge din însăși natura măsurii luate, iar urgența se analizează în raport de circumstanțele obiective și subiective ale pricinii.

În principiu, pe cale de ordonanță președințială nu se pot dispune măsuri de a face, pentru că în acest fel se rezolvă fondul procesului, trecându-se peste caracterul provizoriu și de protecție a dreptului pe care-l are această procedură.

Doar în anumite împrejurări, așa cum în mod judicios a reținut și prima instanță, în special în caz de abuz, pot fi dispuse măsuri de a face pe cale de ordonanță.

Probatoriul administrat în cauză a evidențiat că măsura ce se solicită a fi luată de instanță nu are întâi de toate temei legal, reclamantul nemaiputând uza de dispozițiile art. 82 al.4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002. întrucât și-a valorificat deja dreptul de a circula pe drumurile publice cu autoturismul înmatriculat în alt stat, termenul de 90 de zile expirând la data de 28.06.2009.

În aceste condiții, nu se mai poate vorbi de păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, dreptul prevăzut de art.82 al.4 nemaifiind actual.

Cerința prevenirii unei pagube iminente pare a fi justificată obiectiv în cauză, însă, în condițiile în care o singură cerință din cele trei impuse de lege este îndeplinită, această situație nu este suficientă pentru a deduce existența sau pentru a complini absența celorlalte.

În consecință, cum nu se constată existența unor motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, Curtea va dispune potrivit dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurentul-reclamant A, cu domiciliul în R, str. - cel M. 2,. C,. 3,. 39, județul N, împotriva sentinței civile nr. 254 CA din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR N, cu sediul în P N,--12, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 august 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

Pt. -

PREȘEDINTE INSTANȚĂ

Pt. Grefier

aflată în

PRIM-GREFIER,

Red-

Red./19.08.2009

Tehnored.

Ex.4

Președinte:Mona Gabriela Ciopraga
Judecători:Mona Gabriela Ciopraga, Loredana Albescu, Vera

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Ordonanță președințială contencios administrativ. Decizia 697/2009. Curtea de Apel Bacau