Acțiune în constatare. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2.439/2009
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul prin mandatar, împotriva sentinței civile nr. 681/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu pârâții, STATUL R PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T și MUNICIPIUL T PRIN PRIMAR, având ca obiect acțiune în constatare constatarea nulitate absolută a contractului de cesiune și obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin încheierea de ședință din data de 01.10.2009 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face poarte din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 681 din 18.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și, în consecință, s-a respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu această pârâtă.
De asemenea, s-a respins cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T ȘI MUNICIPIUL T, jud.
În final, a fost obligat reclamantul la plata, în favoarea pârâților și a sumei de 1.900 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, a fost întemeiată, din următoarele considerente:
Prin prezenta cerere s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de concesiune nr. 109/1996 și a actului adițional din 30.11.2006. Or, analizând aceste acte, tribunalul a constatat că pârâta nu este parte nici în contractul de concesiune și nici în actul adițional, motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte apare ca fiind întemeiată, motiv pentru care a fost admisă și se a dispus în consecință.
Examinându-se, actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că cererea de constatare a nulității absolute a contractului de concesiune și a actului adițional a fost neîntemeiată, din următoarele considerente:
La data de 01.03.1993, s-a încheiat între Consiliul Local al mun. T și SC Turistic SRL contractul de concesiune nr. 40, având ca obiect terenul situat în mun. T-, în suprafață de 135 mp. Ulterior, între Consiliul Local al mun. T și SC s-a încheiat contractul de concesiune nr. 109/01.02.1996, având ca obiect suprafața de 120,25 mp teren situat în T,-. La data de 30.11.2006, având în vedere că SC a fost radiată din Registrul Comerțului, patrimoniul societății fiind transmis universal către pârâtul, între acesta și Consiliul Local al mun. Taf ost încheiat un act adițional la contractul de concesiune nr. 109/1996.
Analizând actele contestate de către reclamant, tribunalul a constatat că acestea au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data întocmirii acestora.
Astfel, în susținerea cererii reclamantul a invocat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 50/1991, potrivit cărora până la reglementarea prin lege a situației juridice, nu au putut face obiectul concesiunii terenurile libere de construcții, aflate în administrarea Consiliilor locale și care pot fi revendicate de foștii proprietari și ale art. 44 din OUG nr. 40/1999, potrivit cărora sunt interzise, sub sancțiunea nulității absolute, înstrăinarea sub orice formă, concesionarea, ipotecarea, contractul de leasing precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, a bunurilor imobile-terenuri și construcții cu destinația de locuință-care fac obiectul unei încunoștințări scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanelor fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri.
În ceea ce privește aplicabilitatea, în speță, a dispozițiilor art. 44 din OUG nr. 40/1999, tribunalul a observat că acestea interzic concesiunea unui imobil doar în condițiile în care ar fi existat o încuno ș tin țare scrisă, notificare sau o cerere în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate. Or, reclamantul nu a dovedit că la data încheierii contractului de concesiune, ar fi existat vreo notificare din partea sa pentru constatarea sau realizarea dreptului de proprietate. În ceea ce privește actul adițional, acesta a fost încheiat doar ca urmare a radierii din Registrul comerțului a SC și a transmiterii patrimoniului societății în persoana pârâtului. Prin urmare, aceste dispoziții legale nu au aplicabilitate în speță, nefiind întrunite condițiile prevăzute de acest text legal.
Analizându-se legalitatea contractului de concesiune din perspectiva dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 50/1991, tribunalul a apreciat că, pentru a fi aplicabile, a fost necesar să fi existat posibilitatea concretă de revendicare a imobilului de către foștii proprietari, prin existența unor acte normative care să permită restituirea imobilului respectiv către foștii proprietari. Or, până la apariția Legii nr. 10/2001, lege care a intrat în vigoare ulterior încheierii contractului de concesiune, nu era posibilă revendicarea de către foștii proprietari a imobilelor aparținând domeniului public, astfel cum a fost cazul de față. Prin urmare, Consiliul Local al mun. T nu putea să prevadă intrarea în vigoare, ulterior, a umor legi reparatorii care să permită restituirea imobilului către reclamant, astfel încât contractul de concesiune a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
De altfel, în speță au fost aplicabile dispozițiile art. 40 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora contractele de concesiune legal încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea.
Nu în ultimul rând, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată susținerea pârâților în sensul că, atâta timp cât reclamantul a ales să solicite restituirea în natură a imobilului, are posibilitatea de a solicita renegocierea contractului de concesiune.
În consecință, pentru toate considerentele expuse anterior, tribunalul a constatat că cererea formulată este nefondată, motiv pentru care a respins-
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, reclamantul a fost obligat la plata, în favoarea pârâților și, a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, respectiv contravaloarea onorariului de avocat.
-. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând trimiterea acestuia împreună cu întreg dosarul cauzei spre competenta soluționare CURTII DE APEL CLUJ in fata căreia solicită in temeiul art.304 pct. 9,art.304/1 si 312 Cod proc. civ. admiterea recursului, cu consecința modificării hotărârii atacate pe care o apreciază ca fiind netemeinica si nelegala, in sensul admiterii acțiunii mele, obligând pârâții și soția AN la plata cheltuielilor mele de judecata in fond si recurs.
Prin cererea introductiva de instanța a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului de concesiune nr.109/01.02.1996 și a actului adițional din 30.11.2006 încheiate de către Consiliul Local al mun. T cu pârâții și soția AN asupra imobilului teren "înscris în CF 14.375 T,A + 1,nr. cad. 2344, Teren pentru construcții în suprafață de 120. asupra căruia s-a edificat o tonetă metalică" pentru încălcarea prevederilor art.14 din Legea 50/1991 si art. 44 din OUG 40/1999.
2 si 3 din acțiune au fost disjunse, formându-se dos.nr- care a fost trimis spre soluționare instanței competente din punct de vedere material -judecătoria.
A arătat in motivarea cererii de chemare in judecata faptul ca reclamantul este proprietarul tabular (sub 5) al imobilului teren "înscris în CF 14.375 T,nr. cad. 2344,Teren pentru construcții în suprafață de 120. asupra căruia s-a edificat o tonetă metalică".
Dreptul acestuia de proprietate a fost dobândit în condițiile Legii 10/2001 prin Dispoziția nr.1841/2008, emisă de Primarul mun. T.
Imobilul situat din punct de vedere administrativ in T, - - nr.5, jud. C înscris in CF 14.375 T,no cad. 2344, Teren pentru construcții în suprafață de 120. asupra căruia s-a edificat o tonetă metalică" a fost identificat anterior cu nr. top. 85/1/2,86/1/2 fiind înscris inițial în CF 1 în proprietatea antecesorului meu. Acest imobil a fost preluat de la defunctul de către Statul R in baza Legii 187/1945 cu titlu de drept de expropriere.
La data de 30.11.2006 Consiliul Local T,in calitate de concesionar, a încheiat cu pârâții AN actul adițional la contractul de concesiune nr.1 09 prin care aceasta din urma a preluat in concesiune terenul in suprafața de 120 mp in scopul edificării (în termen de două luni de la Încheierea contractului) si exploatării unui spațiu comercial.
Pârâtul este a edificat asupra acestui teren o construcție provizorie, ridicata in urma încheierii cu fostul proprietar (Statul Român prin Consiliul Local al mun. T ) a unui contract de concesiune in vederea construirii de spatii comerciale.
Chiar dacă s-ar admite că pârâtul este titularul unui contract valabil de concesiune nu se va putea admite susținerea că acesta este proprietarul "construcției" edificate asupra terenului în litigiu (tonetă metalică).
Potrivit disp. art. 480.civ." Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege."
Doctrina a desprins caracterele dreptului de proprietate ca fiind:
-caracterul absolut și inviolabil;
-caracterul deplin și exclusiv;
-caracterul perpetuu și transmisibil; Prin perpetuitatea dreptului de proprietate se înțelege că este nelimitat în timp si durează atâta vreme cât există bunul care face obiectul său. ( a se vedea, Drepturile reale principale, Editura 1993, p. 33-36)
Ori, contractul de concesiune dă naștere la un drept esențialmente temporar asupra terenului.La expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat sa restituie, in deplina proprietate, liber de orice sarcina, bunul concesionat;. inclusiv investițiile realizate așa cum este expres prevăzut și în disp. art. 29 din Legea 219/1998.
Astfel, nu s-a putut vorbi - despre proprietatea concesionarului asupra construcțiilor edificate pe terenul concesionat atâta vreme cât la expirarea termenului concesiunii acestea intră de drept în patrimoniul concedentului, în temeiul accesiunii.
Cererea mea de constatare a nulității - absolute a contractului de concesiune si a actului adițional s-a întemeiat pe disp. art. 14 din Legea 50/1991 care dispune: " la reglementarea prin legea situației juridice, nu pot face obiectul concesiunii terenurile libere de construcții, aflate in administrarea consiliilor locale si care pot fi revendicate de foștii proprietari. ", precum si pe dispozițiile art. 44 din OUG 40/1999 care statuează: "Sunt interzise sub sancțiunea nulității absolute înstrăinarea sub orice forma, concesionarea, ipotecarea, contractul de leasing, precum și orice închiriere sau sub închiriere în beneficiul unui nou chiriaș, a bunurilor imobile - terenuri și construcții cu destinația de locuința - care fac obiectul unei încunoștințări scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanelor fizice sau juridice de posedate de aceste bunuri."
Prin urmare, având în - vedere faptul ca legea sancționează cu nulitatea absoluta contractele de concesiune încheiate prin încălcarea acestor dispoziții legale imperative in virtutea principiului de drept quod nullum est nullum producit efectum, aceste contracte nu au putut produce nici unul dintre efectele pe care le-a invocat pârâtul.
Prin sentința atacata instanța de fond a respins acțiunea reclamantului motivat de faptul ca in cauza nu sunt incidente disp.art.44 din OUG 40/1999, întrucât acestea interzic concesiunea unui imobil doar in condițiile in care ar fi existat o încunoștiințare scrisa, notificare sau o cerere in constatarea sau realizarea dreptului de proprietate, iar reclamantul nu ar fi făcut dovada ca la data încheierii contractului de concesiune a existat o asemenea notificare.
Analizând legalitatea contractului de concesiune prin prisma disp.art.14 din Legea 50/1991 tribunalul a apreciat ca pentru a fi aplicabil acest text de lege este necesar sa fi existat posibilitatea concreta de revendicare a imobilului de către foștii proprietari, prin existenta unor acte normative care sa permită restituirea acestora. Instanța de fond nu face referire decât la Legea 10/2001, care a intrat in vigoare ulterior apariției legii 50/1991, astfel ca, motivează instanța, concesionarul nu ar fi putut sa prevadă intrarea in vigoare a Legii -, la apariția căreia nu era posibila revendicarea de către foștii proprietari a imobilelor aparținând domeniului public.
Interpretat astfel, art.14 din Legea 50/1991 nu ar avea nici un sens si nu ar putea produce nici un efect. Nu se poate susține ca intimații-concesionari nu au putut sa prevadă apariția Legii 10/2001, din moment ce le art.14 interzice concesionarea, la reglementarea prin lege a situației juridice" a imobilelor aflate in administrarea consiliilor locale si care pot fi revendicate de către foștii proprietari. Data fiind situarea apropiata in timp a anului 1991 de anii in care a dominat regimul comunist, acesta nu poate fi caracterizat decât de neclaritate in ceea ce privește cadrul legislativ in care democrația urma sa își facă loc. Pentru a fi remediate abuzurile fostului regim politic era nevoie de un cadru legislativ adecvat si suficient de clar încât revenirea la situația anterioara sa nu creeze confuzii si turbulente si mai mari decât cele care încercau sa fie reparate. Ulterior abolirii comunismului in domeniul legislativ s-a manifestat interes deosebit pentru reglementarea regimului juridic al proprietății, insa, cum era de așteptat, acest lucru s-a întâmplat treptat. Legiuitorul a avut in vedere acest aspect la momentul adoptării Legii 50/1991, tocmai de aceea a dorit ca la apariția legilor speciale care sa permită revendicarea imobilelor sa nu se creeze situații de natura sa împiedice ulterior restituirea.
In interpretarea art.14 din Legea 50/1991 instanța scăpa din vedere faptul ca revendicarea imobilelor se poate întemeia si pe dreptul comun, nu doar pe dispozițiile unei legi speciale de restituire, in speța pe dispozițiile Legii 10/2001.
Mai mult decât atât, art.14 din Legea 50/1991 nu face referire la necesitatea unei notificări sau cereri scrise pentru revendicarea imobilelor, astfel cum fac disp.art.44 din OUG 40/1999, iar din economia textului de lege nu se poate deduce, astfel cum opinează instanța, ca ar trebui sa existe posibilitatea "concreta" de revendicare. In plus, noțiunea de "posibilitate concreta de revendicare" este mult prea generica, astfel ca poate fi extinsa in așa măsura încât sa se aprecieze ca exista aceasta posibilitate in cazul in care imobilul a fost preluat de la vechiul proprietar fără titlu valabil, in mod abuziv. Practic, orice imobil care a fost preluat in mod nelegal de la fostul proprietar poate sa fie revendicat, tocmai pe considerentul nelegalității preluării sale.
De altfel, aceasta a fost interpretarea care trebuie conferita disp.art.14 din Legea 50/1991 care statuează ca nu pot fi concesionate imobilele "care pot fi revendicate de către foștii proprietari", indiferent de modalitatea in care se face aceasta revendicare. Posibilitatea concreta de revendicare exista ori de cate ori imobilul a fost preluat de la vechiul proprietar cu titlu nevalabil. In cazul in care legiuitorul ar fi dorit sa condiționeze revendicarea de existenta unei legi speciale in acest sens sau de oricare alta condiție, ar fi prevăzut in mod expres acest lucru, cum a făcut-o ori de cate ori a fost necesar.
-se insa in mod generic faptul ca a fost interzisa concesiunea imobilelor care pot fi revendicate, fără a institui alte condiții sau limitări in acest sens, este evident ca legiuitorul a interes sa lase astfel vechiului proprietar posibilitatea de a redobândi proprietatea imobilelor pre1uate in mod abuziv..
Aceasta a fost unica interpretare plauzibila care poate fi acordata textului art.14 din Legea 50/1991, motiv pentru care apreciez ca instanța de fond a interpretat in mod greșit dispozițiile sale, fiind incidente disp.art.304 pct. 8.proc.civ.
În cauză trebuia observate dispozițiunile art.9 alin.1 din Legea 10/2001 potrivit cărora imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură în starea în care se găsesc la data cererii,libere de orice sarcini și dispozițiunile art. 10 alin 3 potrivit cărora " (3) Se restituie în natura terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile. "
Or, "construcția" edificată asupra terenului în litigiu este o tonetă metalică, intrând în categoria construcțiilor ușoare sau demontabile la care se referă textul anterior invocat, așa cum rezultă și din cuprinsul autorizației de construire anexate întâmpinării depuse la ultimul termen de judecată.
A fost real că, potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001 "Daca imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătoreasca face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere in participațiune, noul proprietar se va subroga in drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, daca aceste contracte au fost încheiate potrivit legii." Prin urmare reclamantul parat sunt obligat de către lege sa respect un astfel de contract de concesiune doar în măsura în care acesta ar fi legal încheiat.
Instanța a apreciat in mod neîntemeiat ca in speță ar fi incidente dispozițiile art. 40 alin.2 din Legea 219/1998 (iar nu legea 213/1998 cum s-a menționat in cuprinsul hotărârii atacate) potrivit cărora contractele de concesiune legal încheiate la data intrării in vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea. Acest text de lege face referire la legalitatea contractelor de concesiune privita din perspectiva procedurii care trebuie urmata pentru încheierea contractului de concesiune si a condițiilor de forma. După apariția Legii 10/2001, dispozițiile Legii 219/1998 trebuie coroborate cu cele ale legii speciale de restituire, care își găsesc aplicabilitate in prezenta cauza, subsemnatul recurent neputând fi obligat sa îl subrog in drepturile statului atâta vreme cat contractul de concesiune a fost încheiat cu privire la un imobil care putea fi revendicat de către fostul proprietar.
Din moment ce contractul de concesiune a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative de ordine publica prevăzute de art. 14 din Legea 50/1991 si 44 din OUG 40/1999 am solicitat instanței, constatarea nulității absolute a acestor contracte.
Contractul de concesiune încheiat intre Consiliul Local T si recIamanta își are temeiul legal in dispozițiile Legii 50/1991 publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 7 august 1991 așa cum rezulta din chiar contractul anexat. Astfel, potrivit art. 10 din aceasta lege" Terenurile aparținând domeniului privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale, destinate executării de construcții, pot fi concesionate prin licitație publica în condițiile respectării documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului, aprobate potrivit prezentei legi, și realizării de către concesionar a construcției. se face pe baza de oferte prezentate de către solicitanți, cu respectarea prevederilor legale și a dispozițiilor prezentului capitol, urmărindu-se valorificarea superioară a potențialului terenului, pe baza concepției urbanistice. " Art. 11 (actualmente 14 în noua numerotare) din aceeași lege prevede insa faptul ca "Până la reglementarea prin lege a situației juridice, nu pot face obiectul concesiunii terenurile libere de construcții aflate în administrarea primăriilor și care pot fi revendicate de foștii proprietari. "Aceste dispoziții legale au fost întărite de prevederile act 44 din OUG 40/1999: "Sunt interzise sub sancțiunea nulității absolute înstrăinarea sub orice forma, concesionarea,ipotecarea, contractul de leasing, precum și orice închiriere sau sub închiriere, în beneficiul unui nou chiriaș, a bunurilor imobile - terenuri și construcții cu destinația de locuința -, care fac obiectul unei încunoștințări scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanelor fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri."
Într-o situație similară a fost deja pronunțată o sentință irevocabilă de anulare a contractului de concesiune încheiat de Primăria T cu Ministerul Justiției (. Nr. 6977/2003 a Judecătoriei Oradea, Sentința 488/27. 01.2004, nepublicată).
Pentru aceste considerente solicită admiterea prezentului recurs, modificarea hotărârii atacate pe care o apreciez ca fiind netemeinica si nelegala, admiterea acțiunii reclamantului si obligarea pârâților și soția la plata cheltuielilor de judecata in fond si recurs.
Prin concluziile scrise înregistrate la data de 5 octombrie 2009, reclamantul, reiterează aceleași motive din cererea de recurs.
III. Pârâții și au înregistrat atât concluzii scrise cât și întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefundat, cu obligarea recurentului la cheltuieli de judecată în recurs, în cuantum de 700 lei reprezentând onorariu avocațial conform chitanțelor depuse la dosar.
IV. Pârâtul Municipiul T, prin primar, a înregistrat concluzii scrise la data de 8 octombrie 2009, prin care solicită respingerea recursului declarat de ca nefondat.
Examinând recursul declarat în cauză, Curtea reține următoarele:
1. Prima chestiune ce trebuie abordată cu referire la capetele de cerere și fundamentarea în drept a acestora este aceea de a ști dacă nulitatea poate să afecteze cele două contracte de concesiune.
Astfel primul contract de concesiune din litigiu nr. 109 din 01.02.1996 a fost încheiat între pârâtul Consiliul local al municipiului T în calitate de concedent și SC SRL T, reprezentată legal de către pârâtul, în calitate de concesionar. Acest contract a fost de fapt prelungirea contractului încheiat inițial de părțile contractante sub nr. 40/01.03.1993.
Ulterior cel de-al doilea contract este încheiat sub forma actului adițional de cesiune la contractul de concesionare nr. 109/01.02.1996 a intervenit între același concedent și un lat concesionar, respectiv pârâtul în nume propriu.
În intervalul de executare al celor două contracte legiuitorul a reglementat situația juridică a imobilelor preluate de stat în perioada comunistă, printr-o serie de prevederi legale care a permis proprietarilor anterior și moștenitorilor acestora să le revendice. în vedere în principal dispozițiile Legii nr. 10/2001 care a permis foștilor proprietari să opteze între a primi despăgubiri ca măsură reparatorie sau restituirea în natură.
Curtea constată că terenul din litigiu este susceptibil de a fi supus măsurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 în beneficul reclamantului recurent.
Cu toate acestea, incidența dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 50/1991 și dispozițiile art. 44 din OUG nr. 40/1999 pot fi puse în discuție exclusiv cu privire la ultimul contract încheiat în cauză.
Și este așa, deoarece nulitatea unui contract are în vedere un contract ale cărui efecte se produc și care vatămă interesele uneia din părțile contractante sau ale unui terț.
Contractul de concesiune din anul 1993 încetat să mai producă efecte juridice în anul 1996 prin încheierea altui contract mai apoi acest din urmă contract a încetat să producă efecte juridice prin încheierea contractului din anul 2006.
Și este așa, deoarece chiar dacă ultimul contract este denumit ca și act adițional la contractul din 1996, acest a este în fapt un contract nou încheiat cu un alt concesionar, persoană fizică, cu conținut și clauze distincte.
Din această perspectivă Curtea reține că analiza legalității se va putea face doar asupra ultimului contract acesta fiind și cel care produce efecte juridice între părțile contractante și care este opus reclamantului.
Așa fiind, constatând că efectele contractului din anul 1996 au încetat în anul 2006 și că acțiunea în nulitate a fost introdusă la data de 5 iunie 2008, examinarea legalității primului contract nu mai este posibilă, acesta nemaiproducând efecte juridice.
Din această perspectivă, Curtea constată că prima instanță a statuat nelegal asupra substanței unui contract deja epuizat, motiv pentru care se va reține că a aplicat greșit dispozițiile legale pertinente incidente în materie.
Din această perspectivă, Curtea urmează a admite recursul a modifica sentința primei instanțe iar în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va statua că este neîntemeiată acțiunea în nulitate privitoare la contractul de concesiune încheiat în anul 1996 sub nr. 109.
2. Cât privește cel de-al doilea contract Curtea reține că regimul juridic al concesionării terenului în anul 2006 era supus dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 50/1991 și corelativ dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și ale art. 44 din OUG nr. 40/1999 care interzic sub sancțiunea nulității absolute, între altele, concesionarea în beneficiul unui chiriaș a bunurilor imobile ce fac obiectul unei încunoștințări scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului.
Urmare demersurilor realizate de reclamant pe lângă autoritățile competente a obținut restituirea în natură a terenului ce face obiectul contractului de concesiune fără ca în anul 2006 când s-a încheiat contractul de concesiune autoritatea publică să dea eficiență dispozițiilor legale care o împiedicau să mai concesioneze terenul, așa cum impun dispozițiile art. 14 din Legea nr. 40/1991.
Așa fiind, cu neobservarea dispozițiilor legale mai sus menționate s-a încheiat contractul de concesiune. Aserțiunile tribunalului conform căreia posibilitatea de revendicare a terenului au apărut deodată cu apariția Legii nr. 10/2001 pot părea corecte dar nu au fost aplicate și corelate la speță, de vreme ce acesta nu reține nelegalitatea ultimului contract din anul 2006, față de care erau pe deplin aplicabile dispozițiile legale mai sus evidențiate.
Nici reținerea dispozițiilor art. 40 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 nu este la adăpost de critică de vreme ce această lege are în vedere contractele de concesiune legal încheiate până la data intrării acesteia în vigoare.
Or, contractul ce se cerea analizat în speță s-a încheiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, mai precis în anul 2006.
Nu în ultimul rând, chiar plecând de la premisa că contractul de concesiune ar fi legal încheiat și că reclamantul proprietar ar fi trebuit să se substituie în locul concedentului și astfel să fie obligat să continue raportul de concesiune din contractul anterior ar fi fost o sarcină exorbitantă pentru acesta și ar fi diluat substanțial valoarea restituirii în natură a bunului și implicit ar fi pus în pericol exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate.
Curtea mai reține că terenul concesionat fost utilizat în vederea menajării acestuia ca stație de autobuz și a edificării unor chioșcuri și tonete cu caracter provizoriu, așa cum rezultă din Autorizația de construire nr. 240 din 23 iunie 1993.
Or, într-o astfel de situație, dacă premisele și starea de fapt de la epoca eliberării autorizației de construire nu mai servesc intereselor proprietarului acesta este îndrituit să ceară ridicarea acestora, construcțiile fiind făcute în soluție demontabilă, provizorie.
Că, în fapt aceste construcții au fost edificate în soluție definitivă nu poate fi opus noului proprietar și nici măcar concedentului inițial, deoarece concesionarul nu poate invoca în beneficiul său încălcarea limitelor autorizației de construire (nemo auditur proprianm turpitudinem allegans).
Drept urmare, consecințele constatării nelegalității contractului de concesiune nu sunt exorbitante și păgubitoare pentru pârâți în relație cu ocrotirea deplină a dreptului de proprietate. Este mai corect să sancționăm un concesionar nediligent și imprudent, care în executarea contractului nu a observat dispozițiile legale pertinente și a nesocotit limitele autorizației de construire decât să sancționăm pe proprietarul care a dobândit (redobândit) prin efectele restituirii în natură dreptul de proprietate asupra imobilului și căruia astfel ar trebui să-i restrângem prerogativele ce decurg din această calitate creând astfel o situație net dezavantajoasă pentru acesta, în final impunându-i astfel o sarcină specială și exorbitantă, ceea ce înfrânge dispozițiile art. 480 Cod civil, art. 44 din Constituția României și art. 1 parag. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Așa fiind, cea mai justă și echitabilă reparație pentru reclamant și implicit pentru toate părțile litigante este aceea ca în urma admiterii acțiunii instanța să dispună anularea contractului de concesiune încheiat la data de 30 noiembrie 2006 și ca o consecință să fie repus imobilul în situația anterioară, obligând astfel pe pârâtul să ridice toneta metalică edificată cu caracter provizoriu de pe terenul înscris în CF 14375 mun. T, nr. cad. 2.344, iar în caz contrar, să autorizeze pe reclamant să o ridice pe cheltuiala pârâtului.
Având în vedere cele de mai sus, pentru a se restabili și situația tabulară de carte funciară, în temeiul art. 33 din Legea nr. 7/1996 se va dispune rectificarea nr. 14.375 T în sensul radierii dreptului de concesiune intabulat sub C1 în favoarea pârâtului, radierea notărilor înscrise sub B4 cu încheierea 3087/2008 și de sub A1 "tonetă metalică cu mp".
De asemenea, față de mențiunile existente în CF 14375, cererea reclamantului de a se radia mențiunea de sub B3 nu poate fi admisă deoarece așa cum rezultă din cuprinsul extrasului de carte funciară de3pus la dosar aceasta vizează o notare a unei plângeri penale înregistrată la Judecătoria Turda sub nr. 1888/P/05/2007 de reclamanta și care nu are nicio legătură cu prezentul litigiu. Mai apoi, se va respinge și cererea de radiere a radierea a dreptului de proprietate al pârâtului asupra construcțiilor un astfel de drept nefiind formal înregistrat în cartea funciară respectivă.
Se vor menține dispozițiile sentinței recurate cu referire la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 681 din 18 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în parte și rejudecând:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T și MUNICIPIUL T prin primar și ca o consecință constată nulitatea absolută a actului adițional de cesiune încheiat la dat de 30 noiembrie 2006.
Obligă pe pârâtul să ridice toneta metalică edificată cu caracter provizoriu de pe terenul înscris în CF 14375 Mun. T, nr. cad. 2.344, iar în caz contrar, autorizează reclamantul să o ridice pe cheltuiala pârâtului.
Dispune rectificarea nr. 14.375 T în sensul radierii dreptului de concesiune intabulat sub C1 în favoarea pârâtului, radierea notărilor înscrise sub B4 cu încheierea 3087/2008 și de sub A1 "tonetă metalică cu mp".
Respinge petitele privind constatarea nulității absolute a contractului de concesiune nr. 109/1996 și radierea dreptului de proprietate al pârâtului asupra construcțiilor precum și radierea notării de sub B3.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - ---
Red. /Dact./C/4 ex./ 9 noiembrie 2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Axente Irinel
