Alte cereri. Decizia 100/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 100
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Loredana Albescu
JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan
JUDECĂTOR 3: Maria Violeta
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare promovată de contestatorii, G, împotriva deciziei civile nr. 819 din 15 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ N, având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat pentru toți contestatorii, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că procedura este legal îndeplinită cu contestatorii, viciul de procedură fiind acoperit prin prezenta apărătorului ales. La dosar s-a formulat cerere de comunicare a motivelor contestației în anulare de către intimată și față de această cerere acordă cuvântul.
Avocat este de acord cu cererea formulată.
Instanța față de actele și lucrările dosarului constată că la termenul 18 decembrie 2009, părțile au solicitat termen pentru apărare iar motivele contestației în anulare au fost comunicate intimatei drept pentru care respinge cererea formulată de intimată și dispune reluarea dosarului la ordine.
La reluarea dosarului și al doilea apel nominal s-a prezentat avocat pentru contestatori lipsind intimata.
Nemaifiind chestiuni prealabile și față de împrejurarea că apărătorul contestatorilor nu mai are de formulat cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru contestatori, solicită admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei contestate și pe fond desființarea sentinței civile și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată.
În susținerea motivelor contestației în anulare arată că și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 318 al. 1 Cod procedură civilă întrucât instanța de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de recurs. Arată că în acțiunea principală și în motivele de recurs au fost indicate deciziile pronunțate de Curtea de Apel Craiova și Curtea de Apel Suceava prin care au fost acordate drepturile în discuție la Agenția Națională. că este frustrant ca o serie de salariați să beneficieze de aceste drepturi și alții nu. În realitate este vorba despre persoanele cu funcții de conducere care au beneficiat de aceste sporuri.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra contestației în anulare de față constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr- reclamanții, -, -, G, -, -, escu, -, -, -, -, -, -, -, - -, -, -, -, -, -, -, -, au solicitat obligarea pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă la acordarea de drepturi salariale ce constau în suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% începând cu data de 1-01-2004 și până la încetarea raporturilor de serviciu cu pârâta, actualizate în raport de rata inflației.
La termenul de judecată din data de 24.10.2008 a fost disjunsă cererea formulată de reclamanții G și și s-a dispus în baza art. 109 din /1999, înaintarea acesteia la secția civilă a Tribunalului Neamț având în vedere că cei menționați fac parte din personalul contractual potrivit celor arătat de către pârâtă prin întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 42 CA din 5.02.2009 Tribunalul Neamța respins acțiunea ca neîntemeiată, pentru următoarele motive: Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul AJOFM În această calitate, reclamanții au solicitat în prezenta cauză obligarea pârâtei la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%.
Temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamanți ca fiind art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a)salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare". În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006. În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Astfel, instanța a reținut, în același sens, că obligarea pârâtei la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revinefie legiuitorului,în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege,fie Guvernului,în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999. Trebuie semnalat în acest context că prin deciziile nr. 818/ 2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, " sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Or, în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii,reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008,în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel cănu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă. În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, instanța apreciază că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Împotriva hotărârii tribunalului au fost formulate două recursuri de către reclamanții.
În motivarea recursului lor, reclamanții -, escu, -, -, -, și au susținut următoarele:
Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale referitoare la plata unor sporuri la salariul de bază pentru funcționarii publici. Prin art. 29 din Legea nr. 188/1999 se prevede clar acordarea, începând cu data de 1.01.2004, a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Suspendarea, printr-o serie de acte normative, a aplicării art. 29 din Legea nr. 188/1999 nu echivalează cu înlăturarea dreptului atâta vreme cât nu i-a fost înlăturată existența printr-o dispoziții legală și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea normei legale în privința acestui drept.
Faptul că legiuitorul nu a reușit să stabilească modul de acordare a acestor drepturi nu le poate fi imputat cu consecința privării de drepturile ce livrările intracomunitare se cuvin.
Sunt îndreptățiți la plata acestor sporuri în procentele solicitate având în vedere că sporurile stabilite pentru alte categorii de funcționari publici au fost plătite în aceleași procente, iar practica judiciară s-a pronunțat în același sens.
Nu le sunt aplicabile deciziile Curții Constituționale reținute de prima instanță întrucât nu este vorba neaplicarea unor dispoziții legale pe considerente care țin de discriminare, ci s-a solicitat plata unor drepturi care sunt prevăzute de acte normative.
Nereglementarea de către legiuitor a sistemului unic de salarizare pentru funcționarii publici nu exclude intervenție puterii judecătorești în soluționarea diferendelor referitoare la recunoașterea drepturilor conferite de lege.
Procentul în care trebuie acordate aceste drepturi este stabilit de legea cadru. De altfel, stabilirea cuantumului celor două sporuri este atributul exclusiv al debitorului.
Prin respingerea acțiunii, în condițiile în care alte instanțe au admis acțiuni identice, s-a produs o discriminare, în sensul că aplicarea prevederilor legale s-a făcut în mod diferit la nivelul instanțelor de judecată, nefiind respectat principiu egalității în aplicarea legii.
II. Ceilalți reclamanți au solicitat casarea hotărârii recurate și admiterea acțiunii pentru următoarele motive:
Compunerea salariilor funcționarilor publici este reglementată de art. 31 din Legea nr. 188/1999, fiind suspendată prin art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 până la data de 31.12.2006. Însă, prin modificarea Legii nr. 188/1999 prin Legea nr. 251/2006, lit. d) a art. 29 fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Suplimentul postului și a suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri prevăzute de art. 1 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007. așa cum rezultă din art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999. Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 nu a abrogat prevederile art. 31, ci dimpotrivă, prin art. 48, se arată că dispozițiile sale se completează cu cele ale Legii nr. 188/1999
Fiind elemente ale salariului de bază, suplimentul postului și a suplimentul corespunzător treptei de salarizare devin incidente dispozițiile art. 37 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007.
În cauză, sunt incidente și prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Sunt de reținut dispozițiile art. 11 din Constituția României, în temeiul cărora Convenția și protocoalele sale se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante. Totodată, trebuie reținut principiul subsidiarității. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică Convenție pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului: "orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale"; noțiunea de bun a fost explicată în hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23.02.1995. Curtea a stabilit că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca orice ansamblu de interese care decurg din raporturile cu caracter economic, pe care o persoană ar fi putut efectiv și licit să le dobândească. În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, arătându-se că salariul cuprinde, alături de alte elemente, suplimentul postului și a suplimentul corespunzător treptei de salarizare, elemente care au conținut economic.
Neacordarea drepturilor solicitate încalcă și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil. În jurisprudența Curții instituțiile de drept public sunt asimilate, în mare măsură, statutului, așa încât refuzul plății unor drepturi bănești prevăzute de lege reprezintă o încălcare a art. 1 și art. 6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată vreuna dintre situațiile de excepție prevăzute la acest articol. În cauză, nu se regăsește niciuna dintre aceste situații de excepție.
În cauză, reclamanții au avut o speranță legitimă întemeiată pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 188/1999.
Prin decizia civilă nr. 819/15.10.2009 Curtea de APEL BACĂUa respins recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Salariul funcționarilor publici este compus din elementele reglementate de art. 31 din Legea nr. 188/1999 (în variata legii republicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 29.05.2007; anterior acestei republicări - respectiv republicarea anterioară din Monitorul Oficial al României nr. 251 din 22.03.2004 - salariul era reglementat de art. 29), respectiv din salariul de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare. La acestea se adaugă primele și alte drepturi salariale,în condițiile legii.
În ceea ce privește salarizarea, alin. 3 al art. 31 din Legea nr. 188/1999 prevede că aceasta se faceîn conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Prin urmare, nstanța este ținută să lămurească înțelesul dispoziției cuprinse în art. 31 din Legea 188/1999 având în vedere legăturile sale cu actele normative speciale care reglementează salarizarea funcționarilor publici.
Astfel, salarizarea funcționarilor publici a fost reglementată, în perioada 2004-2007, prin acte normative cu caracter special, respectiv: nr.OUG 92/2004 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, nr.OG 2/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006, nr.OG 6/2007 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 232/2007, modificată și completată prin nr.OG 9/2008, menționându-se expres că salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, și, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor la actele normative susmenționate.
Interpretând în mod sistematic actele normative menționate, se constată că pe calea ordonanțelor s-au prevăzut măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, iar aceste măsuri au caracter special față de legea generală. Or, este bine cunoscut principiul potrivit căruia norma specială derogă de la norma generală - "specialia generalibus derogant".
Prin menționarea în componența salariului funcționarului public a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a intenționat crearea unor "sporuri / prime" ce se acordă distinct de salariul de bază (ca de exemplu: sporul pentru condiții vătămătoare, sporul de confidențialitate etc.), ci acestea sunt componente ale salariului de bază, găsindu-și corespondent în categoriile, clasele, gradele profesionale, treptele de salarizare ale gradelor profesionale. Simpla inadvertență a termenilor folosiți, salariu sau salariu de bază nu este de natură a crea noi drepturi salariale pentru funcționarii publici.
Această interpretare rezultă și din faptul că nici în norma generală și nici în norma specială nu sunt cuprinse dispoziții care să cuprindă cuantumul sau modalitatea de calcul al acestor suplimente.
Mai mult decât atât, faptul că suplimentul corespunzător treptei de salarizare este o componentă a salariului de bază rezultă și din dispozițiile art. 4 și 5 din OG nr. 6/2007, în care se arată că salariul de bază se stabilește în funcție de - gradul profesional al funcției publice, iar pentru gradul profesional al funcției publice de execuție se stabilesc 3 trepte de salarizare.
De asemenea, în art. 33 din OG nr. 6/2007 se menționează că avansarea în treapta de salarizare imediat superioară se face prin transformarea posturilor ocupate de cei care îndeplinesc condiții de avansare. Rezultă că majorarea salariului se poate obține prin "avansare într-o treaptă de salarizare superioară" și nu prin acordarea unui spor reprezentând suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pe de altă parte, prin suplimentul postului se înțelege diferențierea salarială între funcționarii publici în funcție de postul ocupat, funcție publică de conducere sau de execuție, în condițiile în care, potrivit legii, funcționarii publici care ocupă o funcție publică de conducere beneficiază de salariul de bază prevăzut pentru funcția de execuție deținută anterior, la care se adaugă indemnizația de conducere.
În aceste condiții, se constată nefondat motivul de recurs privind acordarea suplimentului postului, sentința instanței de fond fiind temeinică și legală.
Nefondată este și critica recurenților privind compararea cu anumite categorii de funcționari publici în condițiile în care acești funcționari publici beneficiază de legi speciale de salarizare, iar normele speciale (excepțiile) sunt de strictă interpretare și aplicare - "exceptio est strictissimae interpretationis". Astfel s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin deciziile nr. 818/3.07.2008, 819/3.07.2008, 820/3.07.2008 și 821/3.07.2008 reținând că, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței (OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare), prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin.4 din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin.1 din Constituiție - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Încălcarea prevederilor convenționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu poate fi reținută în prezenta cauză, soluția tribunalului fiind legală pentru motivele arătate anterior. Cauza Gasus -und versus Olanda este irelevantă întrucât privește o altă materie, respectiv legislația olandeză care îndreptățește autoritățile să urmărească debitele fiscale împotriva bunurilor unei terțe părți; în această cauză compania reclamantă s-a plâns de faptul că, sechestrându-i-se și vânzându-i-se bunurile sale, deținute de o terță parte ce fusese falimentată, autoritățile olandeze o privaseră de proprietatea sa în scopul de a asigura plata debitelor fiscale datorate de acea terță parte, pentru datoriile căreia reclamanta nu era responsabilă.
Împotriva deciziei civile nr. 819/2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU au formulat contestație în anulare recurenții - reclamanți.
În motivarea contestației se arată că instanța de recurs nu a cercetat și nu s-a pronunțat cu privire la soluțiile de admitere a unor astfel de cereri de către Curtea de Apel Craiova și Curtea de Apel Suceava. Arată că este o inegalitate de tratament între funcționarii publici ai aceleiași instituții, unii beneficiind de drepturile bănești constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, iar alții nu și invocă cauza Beian contra României.
Contestatorii arată că în decizia contestată sunt reținute aspecte nereale, referitoare la faptul că cele două suplimente sunt incluse în salariul de bază și precizează că nu le poate fin imputată funcționarilor publici neputința guvernanților de elabora o lege unitară de salarizare.
Contestatorii consideră că prin neacordarea drepturilor salariale sunt încălcate și dispozițiile art. 6 din CEDO.
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 318 teza ultimă din Codul d e procedură civilă.
Curtea, analizând contestația în anulare în raport de dispozițiile legale invocate și motivele arătate în cerere, constată că este nefondată.
Art. 318 teza finală din Codul d e procedură civilă prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Din lecturarea motivelor de recurs invocate de recurenții - reclamanți și considerentelor reținute în decizia contestată, se constată că instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate.
Practica judiciară a altor instanțe, favorabilă recurenților, nu constituie motiv de recurs în sine. Recurenții au depus copii după deciziile pronunțate în spețe similare, în susținerea motivelor de recurs invocate. Împrejurarea că aceste hotărâri nu au fost reținute în considerente, nu se încadrează în dispoziția legală invocată de contestatori.
În ceea ce privește cauza Beian contra României, Curtea reține că în această cauză Statul român a fost sancționat pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție, care are rolul de a unifica practica, a pronunțat soluții contrare în cauze similare, devenind o sursă de nesiguranță juridică. Curtea Europeană a Drepturilor Omului reține în considerentele acestei hotărâri că divergențele de jurisprudență, sunt consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale.
De reținut este faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 20/21.09.2009, soluționând recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din legea nr. 188/1999 stabilit că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Motivele invocate neîncadrându-se în dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, urmează să se dispună respingerea contestației în anulare ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestație în anulare promovată de contestatorii, G, toți cu domiciliul ales la cabinet avocat cu sediul în P N, Bulevardul nr. 76, -. D,. 67, județul N, împotriva deciziei civile nr. 819 din 15 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ cu sediul în P neamț,-, - 13, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./22.02.2010
Tehnored./22.02.2010
Ex.4
Președinte:Loredana AlbescuJudecători:Loredana Albescu, Lăcrămioara Moglan, Maria Violeta
