Alte cereri. Decizia 1022/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 14.07.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr.1022
Ședința publică din 3 august 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Cornelia Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul pârât Consiliul Județean A împotriva Deciziei civile nr. 938/18.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Județul A și Președintele Consiliului Județean.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic în reprezentarea contestatorului, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței, la data de 23.07.2009, intimații, și au depus întâmpinare.
Instanța procedează la comunicarea întâmpinării cu reprezentanta contestatorului, iar aceasta solicită amânarea cauzei pentru studierea conținutului întâmpinării.
În deliberare, instanța respinge cererea de amânare dat fiind caracterul urgent al cauzei instituit de art. 320 alin.1 Cod procedură civilă și, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Reprezentanta contestatorului solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, desființarea hotărârii atacate și admiterea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1006/25.11.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ si a obligat pârâții Județul A, Consiliul Județean A și Președintele Consiliului Județean la alocarea, calcularea și plata către reclamanții, și a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, retroactiv, începând cu data de 01.06.2005 și în continuare până la încetarea raportului de serviciu, respectiv a contractului de muncă, sume ce vor fi actualizate cu coeficienții ratei de inflație de la data scadenței fiecărei indemnizații și până la efectuarea plății efective, a obligat pârâtul Consiliul Județean A să dispună serviciului competent din subordine consemnarea în carnetele de muncă ale salariaților, a "indemnizației de dispozitiv" retroactiv, începând cu data de 01.06.2005 și în continuare pentru beneficiarii acestui drept salarial.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arada reținut că reclamanții, sunt angajați în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean A și au calitatea de funcționari publici și personal contractual, că potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici sunt de competența instanței de contencios administrativ iar, pentru o mai bună administrare a justiției, în baza art. 17 și art. 164 Cod procedură civilă, este necesară soluționarea cererii și pentru membrii de sindicat salariați, cu contracte individuale de muncă.
S-a menționat în considerentele sentinței ca potrivit art. 16 din OUG nr. 63/ 2003 personalul Ministerului Administrației și Internelor se compune din funcționarii publici polițiști - funcționarii publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militarii, jandarmii și polițiștii de frontieră angajați pe bază de contract de muncă, că art. 17 alin. 3 din același act normativ stipulează că personalul Ministerului Administrației și Internelor beneficiază de drepturile dobândite anterior conform legislației, precum și în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
În urma reorganizării Ministerului Administrației și Internelor în Ministerul Internelor și reformei Administrative, a fost emis Ordinul nr. 496/28.07.2003 de modificare și completare a nr. 275/2002 care a introdus pct. 9.2 la care se prevede că "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Din analiza sistemică a dispozițiilor textului normativ citat, prima instanță a concluzionat că sfera de aplicare a indemnizației de dispozitiv a fost lărgită prin introducerea ca beneficiari și a personalului civil care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, alături de cadrele militare și militarii angajați pe bază de contract care beneficiau anterior de respectiva indemnizație.
Se arată că personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin legea nr. 138/1999, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sistemul bugetar.
Dacă raportat la calitatea reclamanților este evident că toți reclamanții sunt fie funcționari publici, fie personal contractual, este la fel de vădit și faptul că reclamanții ca personal civil din domeniul administrației publice beneficiază doar de dreptul prevăzut prin art. 13 din Legea nr. 138/1999 adică doar de indemnizația de dispozitiv definită de art 13 prin stabilirea cuantumului acestui spor de 25%.
În considerarea dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora ordinele miniștrilor sunt emise în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor, instanța a apreciat că pct. 9.2 din Ordinul nr. 496/2003 se referă în mod incontestabil la domeniul administrației publice. Cum nici legiuitorul nu a făcut distincția între actul normativ citat între categoriile de personal ce funcționează în cadrul administrației publice, nici instanța de judecată nu poate da o altă interpretare domeniului de aplicare al pct.9.2 din ordinul nr. 496/2003 care nu ar fi fost emis câtă vreme este în vigoare art. 13 din Legea 137/1999, în caz contrar aducându-se atingere principiului de drept " lex non distinguit, nec nos destinguere debemus".
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean A solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamanților.
S-a arătat că își mențin punctul de vedere exprimat în fata instanței de fond, considerând ca Legea nr.138/1999 este o lege speciala care se aplică doar anumitor categorii de personal.
Legal citați reclamanții au depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând în principal să se constate nul recursul, iar în subsidiar sa se respingă ca neîntemeiat.
In considerentele întâmpinării se arată că recursul promovat împotriva nu conține încadrarea în drept în niciuna din situațiile prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, iar motivarea în fapt a acestuia, raportat la considerentele instanței de fond lipsește în totalitate, iar potrivit art. 302 ind. 1 alin.(1) lit. Cod procedură civilă, recursul trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, or recursul din dosar nu conține nicio critică privitoare la motivele pentru care instanța de fond a pronunțat sentința atacată și nici nu permite încadrarea în vreunul din cazurile prevăzute la art.304 Cod procedură civilă.
Pe fond, reclamanții intimați solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală astfel cum a fost ea emisă. Prin Decizia civilă nr.938 din 18.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- a admisă excepția nulității recursului și a fost constatat nul recursul formulat de recurentul Consiliul Județean A împotriva sentinței civile nr.1006/25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că Recursul declarat de către paratul Consiliul Județean A nu este motivat in fapt si nici nu face trimitere la nici una dintre situațiile prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă. Prin urmare, recursul nu cuprinde nici o critica de nelegalitate cu privire la sentința pronunțata de prima instanța. Simpla solicitare a paratului de a admite recursul si de a modifica sentința primei instanțe in sensul respingerii acțiunii reclamanților, învederând ca paratul își menține punctul de vedere exprimat in fata primei instanțe nu este de natura sa complinească motivarea in fapt si in drept a recursului declarat.
Curtea a constatat că nemotivarea în drept a recursului si neinvocarea niciunui aspect, care sa confere instanței posibilitatea de încadrare a acestora in dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, echivalează cu nemotivarea acestuia, deși legiuitorul a consacrat obligația motivării recursului, in acord cu dispozițiile art. 303 alin 1 si 2 Cod procedură civilă.
In speța de față Curtea nu a identificat motive de ordine publică care să poată să fie invocate din oficiu de instanță, în acord cu prevederile art.306 alin 2 Cod procedură civilă.
Împotriva Deciziei Civile nr. 938/18.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, a formulat contestație în anulare Consiliul Județean A, solicitând desființarea deciziei, respectiv admiterea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 1006/25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad și pe cale de consecință modificarea acestei sentințe în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivarea contestației în anulare se arată că prin Decizia civilă nr.938/18.06.2009 Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis excepția nulității recursului formulat de Consiliul Județean A și a constatat nul recursul declarat în cauză, în condițiile în care sentința recurată a fost criticată prin susținerea potrivit căreia Legea nr. 138/1999 este o lege specială, care se aplică unor categorii determinate de persoane, rezultând implicit că prevederile ei nu pot fi aplicate și categoriei funcționarilor publici din cadrul autorităților administrației publice locale.
Raportat la faptul că Tribunalul Arada apreciat că Legea nr. 138/1999 "nu face distincție între categoriile de personal care funcționează în cadrul administrației publice", susținerea incidenței actului administrativ numai cu privire la anumite categorii de personal reprezintă o motivare suficientă a recursului, în funcție de care instanța putea aprecia legalitatea hotărârii judecătorești recurate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
Reclamanții intimați, au formulat întâmpinare prin care au invocat inadmisibilitatea contestație în anulare formulată de Consiliul Județean A împotriva Deciziei nr.938/18.06.2009 a Curții de APEL TIMIȘOARA, raportat la dispozițiile art.318 Cod procedură civilă, din următoarele considerente:
Prin contestația în anulare se invocă dispozițiile art.318 Cod procedură civilă, fără însă ca în cuprinsul acestei contestații să indice "greșeala materială" strecurată în decizia atacată și nici motivele de casare sau modificare omise de către instanța de recurs a fi cercetate.
Nici măcar în cadrul contestație în anulare Consiliul Județean nu precizează care motiv prevăzut de art.318 Cod procedură civilă este invocat, respectiv teza 1 care vizează pronunțarea hotărârii când dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale, sau teza 2 cea privitoare la omisiunea din greșeală a instanței de recurs de a cerceta unul din motivele de modificare sau casare ale hotărârii.
Referitor la "greșeala materială" în sensul prevăzut de art.318 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția civilă, prin Decizia nr.1322/2004 a reținut că eroarea materială trebuie să existe și să poată fi sesizată în mod concret, în dosarul în care s-a dat soluția a cărei anulare se cere.
Ca urmare, eroarea trebuie să fie evidentă și săvârșită de instanță, datorită omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei. Greșeala materială se apreciază astfel în raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii.
Așadar, nemotivarea în drept a unui recurs sau invocarea unor aspecte ce vizează netemeinicia pe fond a hotărârii atacate, fără ca aceste aspecte să poate fi încadrate în unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, echivalează cu nemotivarea recursului declarat și implicit nulitatea acestuia și nicidecum cu o "greșeală materială" a instanței de recurs.
Cu privire la teza a 2-a cuprinsă în dispozițiile art.318 Cod procedură civilă, intimații reclamanți consideră că nu sunt aplicabile în speță deoarece, recursul fiind declarat nul de către instanța de recurs, acesta nu mai putea constitui un act legal de sesizare și investire a instanței în vederea analizării motivelor de casare sau modificare a sentinței.
În speță, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigențelor art.3021alin.(i) lit. c Cod procedură civilă, neindicând motivele de nelegalitate din art.304 Cod procedură civilă pe care își întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa sentinței, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în fond și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.
Analizând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă, invocate de către contestator, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit art.318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând sau admițând în parte recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Niciunul dintre cele două situații prevăzute de art.318 Cod procedură civilă nu se regăsesc însă în cauză.
Astfel, noțiunea de greșeală materială vizează greșeli cu caracter procedural pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probatoriului administrat în cauză. Or, în speță, contestatorul invocă o pretinsă greșeală de judecată invocând o interpretare greșită a motivelor de recurs prin raportare la dispozițiile Legii nr.138/1999, motivație care nu poate fi primită, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac ce nu se constituie ca recurs la recurs.
C de al doilea motiv prevăzut de art.318 Cod procedură civilă vizează omisiunea,din greșeală, a instanței de recurs de a cerceta motivele de modificare sau casare a sentinței de fond.
Nici acest motiv nu se regăsește în speță, de vreme ce prin decizia contestată a fost constatată nulitatea recursului, astfel încât, soluționând calea de atac pe excepție, potrivit dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, Curtea nici nu mai avea posibilitatea de a cerceta fondul, exceptând cazul expres prevăzut de dispozițiile art.306 alin 2 Cod procedură civilă, Curtea neidentificând motive de ordine publică care să poată să fie invocate din oficiu.
Având în vedere aceste considerente, constatând neîntemeiată contestația în anulare, Curtea o va respinge ca atare, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul pârât Consiliul Județean A împotriva Deciziei civile nr. 938/18.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
Red./4.08.2009
Tehnored. /2 ex./4.08.2009
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Rodica Olaru, Cornelia Maria
