Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1012/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 12.06.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr.1012
Ședința publică din 3 august 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Cornelia Maria
GREFIER:
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva Sentinței civile nr. 298/PI/CA/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente și avocat în reprezentarea reclamantei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care reprezentanta intimatei depune întâmpinare care se comunică și reprezentantului recurentei.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, susținând că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 19.02.2009 sub numărul -, reclamanta - SRL, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția generală a Finanțelor Publice a jud. T, să dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 376 din 29.12.2008 până la soluționarea în mod irevocabil a contestației formulată împotriva acestei decizii de impunere și a Raportului de inspecție fiscală nr. 5182 din 29.12.2008, contestație ce a fost înregistrată la Direcția generală a Finanțelor Publice sub nr. 4145/05.02.2009 și care se află în curs de soluționare.
În motivarea acțiunii se arată că, prin decontul de TVA aferent lunii septembrie 2008 solicitat rambursarea soldului sumei negative de TVA de 48.186 lei, aferentă perioadei 14.02.2006-30.09.2008.
În urma inspecției efectuate la societatea reclamantă s-a întocmit raportul de inspecție fiscală nr. 5182 din 29.12.2008, prin care s-a constatat că societatea nu beneficiază de scutire de TVA, conform art. 143(2) lit.a) din Legea nr. 571/2003, respectiv nr. 2222/2006 art. 10 (1), Ordinul nr. 1503/2007 art. 10 (1) și Ordinul nr. 2421/2007 art. 10 (1), reținându-se în esență, că deși s-a prezentat codul d e înregistrare în scopuri de TVA valid a clientului extern, nu s-au prezentat documente care atestă că bunurile prelucrate au fost transportate din România în alt stat membru și în concluzie locul prestării este România, unde prestatorul are sediul, motiv pentru care s-a calculat TVA-ul aferent acestor servicii.
În consecință, societatea se afla în situația nu numai de a nu-și putea recupera TVA-ul deductibil în valoare acceptată la control de 58.065 lei, ceea ce corespundea unui TVA de rambursat în valoare de 47.879 lei în loc de 48.186 lei, cât s-a solicitat prin decontul de TVA, ci de a plăti suplimentar TVA în valoare de 57.655 lei, cât s-a stabilit la control că ar fi aferent exporturilor efectuate de către societate într-un stat membru comunitar.
Se susține că societatea reclamantă este o societate mică, care-și desfășoară activitatea cu un număr de 6 angajați, iar în cazul în care s-ar continua executarea silită pentru recuperarea diferenței rămasă de plată în urma compensării celor două sume, consecința imediată ar fi închiderea activității și trimiterea în șomaj a celor 6 salariați.
Organul fiscal competent, respectiv Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau Mad eclanșat deja formele de executare silită, sens în care s-a emis somația nr. -/111, emisă în dosarul de executare nr. 1/29.01.2009.
Reclamanta a formulat contestație împotriva celor constatate prin Raportul de inspecție fiscală, prin care a contestat starea de fapt reținută de organul constatator.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. t și ș, art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 215 alin. 2 din OG nr. 92/2003 modificată și completată, privind codul d e procedură fiscală.
La dosar au fost depuse înscrisuri: decizia de impunere nr. 376/29.12.2008, raportul de inspecție fiscală nr. 5182 din 29.12.2008, contestația nr. 2/05.02.2009 și o parte din anexele sale, somația nr. -/111/29.01.2009.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal ca nefondată și nedovedită.
În cuprinsul întâmpinării se arată că cererea formulată de reclamantă nu îndeplinește condițiile cerute de legea nr. 554/2004, că executarea unei sume de aproximativ 10.000 lei nu poate duce la închiderea societății, că prin admiterea cererii de suspendare s-ar crea inechități de natură fiscală între societățile ce își plătesc benevol obligațiile fiscale față de bugetul general consolidat și cele care nu își înregistrează corect în contabilitate operațiunile financiare. Se mai arată că societatea reclamantă invocă simpla incapacitate de plată, că cererea formulată de reclamantă nu se încadrează în prevederile exprese ale legii privind suspendarea executării actului administrativ fiscal. Pârâta a arătat că, la data de 24.02.2009, prin Decizia nr. 964, Direcția Generală a Finanțelor Publice Tar espins contestația formulată de reclamantă.
Prin sentința civilă nr.298/PI/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, așa cum a fost precizată și în consecință s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 376/29.12.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T până la judecata acțiunii de fond.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 376/29.12.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a plăti suma de 9.776 lei reprezentând TVA suplimentar și 1.270 lei reprezentând obligații fiscale accesorii.
La baza acestei obligații fiscale stă Raportul de inspecție fiscală nr. 5182/29.12.2008 întocmit de pârâtă prin care s-a stabilit că reclamanta are dreptul la rambursare TVA de 47.879 lei (aproape întreaga sumă solicitată, cererea de rambursare fiind respinsă doar pentru suma de 307 lei) și are o obligație de plată a TVA colectat de 57.655 lei, diferența de 9.776 lei constituind obligația de plată a reclamantei, la care se adaugă și majorări de întârziere de 1.270 lei. Obligația de colectare a TVA rezultă din 3 exporturi efectuate în Germania în cursul anului 2006.
În temeiul acestei decizii s-a emis titlul executoriu ce face obiectul dosarului de executare nr.1/29.01.2009.
Reclamanta a executat parțial obligația de plată, în prezent suma neachitată fiind de 5.939 lei.
Litigiul este în esență determinat de TVA colectat care a fost stabilit în sarcina reclamantei pe motiv că nu a putut prezenta pentru livrările intracomunitare documente confirmate de partenerul intracomunitar ( din Germania) care să ateste că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru, ceea ce ar însemna că locul prestării de servicii ar fi în România iar reclamanta trebuia să colecteze TVA.
Reclamanta a contestat în fața organului emitent decizia de impunere.
În fața instanței, reclamanta a depus un contract tradus din limba germană în limba română din care rezultă relațiile comerciale dintre reclamantă și & Co KG din Germania (realizarea de către reclamantă de mochete pentru trepte), relații ce presupun ca produsele realizate în România de către reclamantă să fie transportate de către societatea germană prin mijloace de transport propriu sau prin firme de expediție.
În drept, potrivit art. 215 Cod procedură fiscală, introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, dar nu aduce atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
Potrivit art. 14 al. 1 teza I din Legea 554/2004, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare.
Așadar, pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal, trebuie îndeplinite trei condiții: 1) reclamantul să fi sesizat în condițiile art. 7 din Legea 554/2004 autoritatea publică ce a emis actul sau autoritatea ierarhic superioară; 2) să existe un caz bine justificat și 3) măsura să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.
Prima condiție este îndeplinită deoarece reclamanta a sesizat autoritatea emitentă a deciziei de impunere, contestația fiind respinsă prin Decizia nr. 964/53/24.02.2009.
Tribunalul a apreciat că și celelalte două condiții sunt îndeplinite.
S-a reținut că, potrivit art. 2 lit. ș și t din Legea 554/2004, prin "cazuri bine justificate" se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ iar prin "pagubă iminentă" se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Tribunalul a constatat că obligația de colectare TVA a fost stabilită în sarcina reclamantei în temeiul unei prezumții. Astfel, din lipsa documentelor privind livrarea bunurilor în afara țării, organul fiscal a tras concluzia că acestea nu au fost expediate și că astfel nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 al. 1 lit. a Cod fiscal (în forma în vigoare în cursul anului 2006, aspect relevant în condițiile în care Codul fiscal a suferit numeroase modificări de care Direcția Generală a Finanțelor Publice T nu a ținut cont în soluționarea contestației reclamantei; astfel, în cuprinsul Deciziei 964/53/24.02.2009 se arată că operațiunea comercială derulată de reclamantă reprezintă un transfer intracomunitar, ceea ce evident este eronat deoarece în 2006 România nu era membră a Uniunii Europene).
Fără a soluționa fondul pricinii, tribunalul a reținut că există o îndoială serioasă în privința legalității raportului de inspecție fiscală deoarece prezumția este insuficientă pentru a stabili dincolo de orice îndoială rezonabilă că bunurile prelucrate de reclamantă nu au fost expediate în afara țării, îndoială sporită de contractul depus de reclamantă la dosarul cauzei din care rezultă că sarcina transportului revenea partenerului extern. Dacă bunurile nu au fost expediate în străinătate ci au fost comercializate în țară se impunea ca organul fiscal să administreze probe în acest sens deoarece sarcina probei îi revenea potrivit art. 65 al. 2 Cod procedură fiscală. Simpla presupunere este insuficientă.
În sfârșit, și cea de-a treia condiție se consideră îndeplinită deoarece suma de 5.939 lei rămasă de plată este semnificativ de ridicată pentru o societate cu un capital social de 3.650 lei și un număr mediu de 5-7 angajați (conform cap. II din ) mai ales având în vedere dificultățile economice naționale și internaționale de notorietate.
În consecință, s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 376/29.12.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T până la judecata acțiunii de fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul de a respinge acțiunea de suspendare formulată de - SRL.
În motivare, recurenta consideră că o sumă de aproximativ 6.000 lei nu poate perturba o societate care desfășoară operațiuni de export și producție. Mai mult, faptul că a solicitat suspendarea executării duce pe toată perioada la curgerea de dobânzi și penalități la această sumă. Ori, dacă acum reclamanta susține că nu poate achita suma de plată, cum va putea achita obligațiile totale de după ridicarea de către instanță a suspendării.
De asemenea, consideră că în mod greșit instanța a făcut aprecierea dintre suma de plată și capitalul social al reclamantei, fiind bine știut că există societăți cu capital social minim stabilit de lege și care au active de sute de mii de lei.
În ceea ce privește restul motivelor arătate în cerere solicită să nu se țină seama de ele întrucât se referă la judecarea pe fond a actului administrativ fiscal și nu au legătură cu speța dedusă judecății și anume suspendarea actului.
Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, arătând că, prim motivele de recurs recurenta pârâtă cu bună știință a denaturat starea de fapt, atunci când a susținut că în speță este vorba de o sumă modică de aproximativ. 6.000 lei, care nu este semnificativă în a perturba activitatea unei societăți care efectuează operațiuni de export și producție.
Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, raționamentului organului fiscal în ce privește reținerea drept "documente care să ateste livrarea bunurilor într-un stat comunitar" ca fiind un singur document și anume - ul - carnetul, fără a lua în considerare celelalte documente întocmite cu ocazia fiecărei livrări, cum ar fi existența avizelor de însoțire a mărfii ștampilate și semnate de primire de către beneficiarul extern, viramentele bancare externe de plată a contravalorii bunurilor livrate de către beneficiarul extern, contractul de prestări servicii încheiat între părți, în care se face mențiunea expresă că transportul este asigurat de către beneficiar cu mijloace de transport proprii etc, constituie suficiente motive pentru a concluziona existența cazului bine justificat.
În ceea ce privește cerința pagubei iminente ce s-ar produce este îndeplinită în cauză, societatea fiind deja executată pentru o bună parte din sumă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Argumentul principal invocat de către recurenta constă în afirmația potrivit căreia o sumă de aproximativ 6.000 lei nu poate perturba o societate care desfășoară operațiuni de export și producție, însă o astfel de argumentație generală nu este în măsură să reconsidere hotărârea atacată, hotărâre în considerentele căreia au fost analizate în mod judicios cerințele legale instituite de dispozițiile art. art.14 al. 1 teza I din Legea 554/2004, coroborate cu dispozițiile art. 2 lit. ș și t din legea menționată.
Astfel, se constată că în mod corect a reținut Tribunalul Timiș îndeplinirea primei cerințe constând în sesizarea autorității emitente a deciziei de impunere, contestația fiind respinsă prin Decizia nr. 964/53/24.02.2009; că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, existând o îndoială serioasă în privința legalității raportului de inspecție fiscală deoarece prezumția în baza căreia s-a emis actul fiscal este insuficientă pentru a stabili dincolo de orice îndoială rezonabilă că bunurile prelucrate de reclamantă nu au fost expediate în afara țării, îndoială sporită de contractul depus de reclamantă la dosarul cauzei din care rezultă că sarcina transportului revenea partenerului extern; și că de asemenea este îndeplinită și cea de a treia condiție, respectiv necesitatea prevenirii unei pagube iminente, raportat la cuantumul sumei, capitalul social de 3.650 lei și numărul mediu de 5-7 angajați (conform cap. II din ).
Cum recurenta nu a combătut în nici un fel îndeplinirea de către reclamantă a condițiilor legale instituite de dispozițiile art.14 al. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea apreciază temeinică și legală hotărârea primei instanței.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alineatul 1 Cod procedură civilă, urmează a-l respinge ca atare, obligând totodată recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă - SRL, în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva Sentinței civile nr. 298/PI/CA/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă - SRL, în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
Red./4.08.2009
Tehnored. /2 ex./4.08.2009
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Rodica Olaru, Cornelia Maria
