Alte cereri. Decizia 1025/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 15.07.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr.1025
Ședința publică din 3 august 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Cornelia Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva Deciziei civile nr. 1003/06.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al Municipiului Reșița și intervenientul intimat Partidul Noua - Creștin Democrat filiala C-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul personal și asistat de avocat, consilier juridic în reprezentarea intimatului Consiliul Local al Municipiului Reșița și avocat în reprezentarea intervenientului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței, la data de 30.07.2009, atât intimatul cât și intervenientul intimat au depus întâmpinare.
Instanța procedează la comunicarea întâmpinărilor cu reprezentanții părților.
Reprezentantul contestatorului depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10,59 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei.
Reprezentantul intervenientului intimat depune dovezi cu privire la faptul că hotărârea a fost pusă în executare: adresa nr.13334/29.07.2009 emisă de Consiliul Local al Municipiului Reșița, copia hotărârii nr.201/21.07.2009 și a hotărârii nr.202/21.07.2009, copii care se comunică reprezentanților părților.
Reprezentantul contestatorului susține faptul că recursul a fost declarat de o persoană fără calitate. Invocă, de asemenea, lipsa calității de reprezentant a consilierului juridic pentru intimatul Consiliul Local al Municipiului Reșița întrucât delegația este semnată de către primar și nu de președintele de ședință a Consiliului Local al Municipiului Reșița.
Reprezentanta intimatului pune concluzii de respingere a excepției în temeiul dispozițiilor art.23 din Legea nr. 215/2001.
Reprezentantul intervenientului intimat pune concluzii de respingere a excepției.
În deliberare, instanța admite excepția invocată de reprezentantul contestatorului, apreciind că doamna consilier nu reprezintă legal Consiliul Local al Municipiului Reșița întrucât delegația este semnată de primar, ca reprezentant al unității administrativ - teritoriale care nu este identică cu autoritatea administrativ-deliberativă - consiliul local.
Reprezentantul intervenientului intimat susține că, în temeiul art.133 Cod procedură civilă, se poate complini lipsa semnăturii și solicită amânarea cauzei în acest sens.
Instanța respinge cererea de amânare dat fiind caracterul urgent al cauzei instituit de art. 320 alin.1 Cod procedură civilă și, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, cu aplicarea art.318 teza I Cod procedură civilă, anularea hotărârii atacate și respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise și practică judiciară.
Reprezentantul intervenientului intimat solicită respingerea contestației întrucât nu întrunește condițiile expres prevăzute de lege, arătând că aceleași chestiuni au fost invocate și în fața instanței de recurs. Solicită obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 07.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-, a fost suspendată executarea Hotărârii nr.34/24.02.2009 a Consiliului Local al Municipiului Reșița prin care încetează de drept mandatul de consilier local al reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Hotărârea 34/2009 a Consiliului Local al Municipiului Reșița are la bază adresa prin care se comunică excluderea reclamantului din acest partid iar excluderea nu este irevocabilă, decizia fiind atacată de reclamant la Curtea de Națională,
Reclamantul are calitate de consilier local și Hotărârea nr. 34/2009 a fost contestată astfel încât calitatea de consilier local este necesar a fi păstrată până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești pronunțate în cauză întrucât, dacă s-ar proceda altfel, componența Consiliului Local ar putea fi modificată doar pentru o scurtă perioadă de timp iar fluctuațiile în componența Consiliului ar afecta votul dat la adoptarea hotărârilor,
Tribunalul a apreciat că este vorba despre un caz bine justificat și a dispus suspendarea executării Hotărârii nr.34/2009 a Consiliului Local al Municipiului Reșița în baza art.15 alin.1 raportat la art.14 din Legea nr.554/2004.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița, prin Primar, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță nu a ținut cont de prevederile legale privind admisibilitatea acțiunii, respectiv condițiile impuse de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 și art.9 alin.2 lit.1) din Legea nr.393/2004.
Astfel, în cazul pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei liste a fost ales, conform art.9 alin.2 lit.1) din Legea nr.393/2004, încetează de drept și mandatul de consilier local, fapt ce duce la încetarea calității de consilier local.
Se mai arată că încheierea recurată este dată fără a se ține cont de îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, respectiv paguba iminentă și existența unui caz bine justificat.
Menționează că prima instanță nu a ținut cont nici de prevederile art.9 alin.4 din Legea nr.393/2004 care prevede că hotărârea consiliului local poată fi atacată de consilier, la instanța de contencios administrativ, în termen de 10 zile, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.299 și următoarele Cod procedură civilă, art.14 și următoarele din Legea nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare, art.9 alin.2 lit.1) și alin.4 din Legea nr.393/2004 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.215/2001.
Legal citat, reclamantul intimat nu a formulat întâmpinare însă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, arând că prima instanță în mod temeinic și legal a dispus suspendarea executării nr.34/24.02.2009, apreciind că sunt îndeplinite condițiile art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, constând în modificarea componenței Consiliului Local pentru o scurtă perioadă de timp.
Intervenientul - intimat, Partidul Noua Creștin Democrat, Filiala C-S, legal citat, a formulat întâmpinare solicitând admiterea recursului considerând încheierea recurată ca netemeinică și nelegală.
Prin Decizia civilă nr.1003 din 06.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, a fost admis recursul formulat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul C-S la data de 07.04.2009 în dosar nr-, a fost modificată încheierea pronunțată de Tribunalul C-S la data de 07.04.2009 în dosar nr- și a fost respinsă cererea reclamantului de suspendare a executării Hotărârii nr.34/24.02.2009 a Consiliului Local al Municipiului Reșița.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut, cu privire la condițiile suspendării executării actului administrativ, că, potrivit art.14 alin.1 și art.15 alin.1 din Legea nr.554/2004, suspendarea poate fi cerută în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Cât privește condiția existenței unui caz bine justificat, instanța a remarcat faptul că examinarea acestei condiții impune însăși examinarea legalității actului administrativ atacat, de vreme ce instanța trebuie să constate - pentru a soluționa cererea de suspendare a executării actului administrativ - existența împrejurărilor care creează îndoieli serioase în privința legalității actului administrativ.
În această privință, instanța a constatat că în speță reclamantul nu a justificat îndeplinirea acestei condiții, respectiv nu a indicat care sunt acele împrejurări care creează îndoieli serioase "în privința legalității actului administrativ".
Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că singurul motiv de nelegalitate invocat cu privire la Hotărârea nr.34/24.02.2009 a Consiliului Local al Municipiului Reșița constă în acea că hotărârea respectivă a fost dispusă în condițiile în care decizia de excludere a reclamantului din Partidul Noua (decizie care a determinat și încetarea mandatului de consilier local al domnului ) a fost contestată în justiție de reclamant.
Cu toate acestea, domnul nu a indicat nici un text legal care să fi fost încălcat prin emiterea Hotărârii nr.34/24.02.2009 a Consiliului Local al Municipiului Reșița, și nici instanța de fond nu a indicat care sunt acele împrejurări care creează îndoieli serioase "în privința legalității actului administrativ", pentru a se reține existența unui caz bine justificat.
Cât privește existența unor fluctuații în componența Consiliului local, fluctuații care ar afecta votul dat la adoptarea hotărârilor - la care se face referire în încheierea recurată, Curtea a remarcat faptul că o asemenea fluctuație ar fi determinată exclusiv de anularea deciziei de excludere a domnului din Partidul Noua, iar această măsură nu numai că nu a fost dispusă, dar nu există nici indicii în prezenta cauză din care să rezulte vreun motiv de anulare.
Dimpotrivă, o asemenea fluctuație ar putea fi determinată tocmai de suspendarea executării Hotărârii nr.34/24.02.2009 a Consiliului Local al Municipiului Reșița.
În consecință, Curtea a reținut că nu este îndeplinită în cauză și condiția existenței unui caz bine justificat.
Prin urmare, Curtea a considerat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.14 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, motiv pentru care a apreciat că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, reclamantul nedovedind și existența împrejurărilor care creează îndoieli serioase "în privința legalității actului administrativ".
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art.312 alin.1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Reșița împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul C-S la data de 7.04.2009 în dosar nr-, Curtea l-a admis.
Împotriva Deciziei civile nr. 1003/06.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, contestatorul a formulat contestație în anulare, solicitând suspendarea și anularea deciziei menționate, rejudecarea recursului și respingerea acestuia ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală.
Contestatorul își fundamentează calea extraordinară de atac având în vedere în principal lipsa calității procesual active de reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Reșița, a domnului primar în semnarea recursului, excepție ridicată în fața instanței de recurs.
Consideră contestatorul că primarul nu poate avea calitate de reprezentant al Consiliului, neavând împuternicire expresă de a uza de calea de arac a recursului.
Consiliul Local al Municipiului Reșița a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare, iar în subsidiar respingerea cererii de suspendare a Deciziei nr.1003/06.07.2009, pentru următoarele considerente:
În primul rând, Decizia contestată a fost redactată în data de 13.07.2009, iar contestația formulată, a fost depusă și înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 15.07.2009, situație în care, contestatorul putea și avea posibilitatea să depună și să formuleze toate motivele pe care înțelege să își întemeieze cererea, la data înaintării contestației în anulare, instanței de judecată, solicitând înlăturarea motivelor depuse ulterior introducerii contestației în anulare.
În al doilea rând, referitor la unicul motiv invocat în contestația în anulare cu privire la "lipsa calității procesuale active de reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Reșița a domnului Primar - în semnarea recursului, " contestatorul precizează că în ședința publică din data de 06.07.2009 instanța de recurs s-a pronunțat asupra excepției invocate, în timpul ședinței de judecată, în sensul respingerii acesteia. Astfel, această excepție, invocată în calea de atac a recursului, nu mai poate constitui motiv pentru admisibilitatea contestației în anulare.
Având în vedere cele relatate mai sus, se poate observa clar, faptul că cererea formulată nu îndeplinește condiția admisibilității prevăzută de art. 318 teza 2 din Codul d e procedură civilă.
Prin urmare, instanța a cercetat si s-a pronunțat atât asupra motivelor de recurs formulate cât și asupra excepției invocate de către apărătorul domnului.
Mai mult, această excepție a fost respinsă de către Curtea de APEL TIMIȘOARA, în virtutea prevederilor legale în vigoare, respectiv Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală.
În al treilea rând, solicită respingerea cererii de suspendare formulată de către contestator în baza prevederilor art. 3191Cod procedură civilă, deoarece Decizia Curții de APEL TIMIȘOARA este legală și temeinică, neexistând dovedite sau întrunite niciunul din motivele pentru care contestația în anulare ar putea fi admisibilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 320 alin.2) din Codul d e procedură civilă, Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, nr.OG 35/2002 privind aprobarea regulamentului cadru al consiliilor locale, nr.272/2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Reșița.
Intimatul intervenient Partidul Noua - creștin democrat (-cd) filiala C-S a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea contestației în anulare formulată de contestatorul arătând că prin susținerile din contestație, în raport cu textele care reglementează cazurile în care se poate exercita această cale de atac, nu a fost invocat nici unul din cazurile ce pot constitui motive de contestație în anulare, prevăzute de art.317 din Cod procedură civilă".
Mențiunea cuprinsă în art.318 Cod procedură civilă, conform căreia o hotărâre dată în recurs poate fi atacatăcu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materialese referă la erori materiale evidente, esențiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cu respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, ceea ce nu se regăsește în cazul de față.
Nici cerințele tezei a ll-a a art.318 Cod procedură civilă nu sunt întrunite în speță întrucât asupra lipsei calității procesual de reprezentant al M Reșița a primarului, potrivit art.79 alin.3 din OG. nr.35/2002, instanța de recurs a respins excepția invocată (practicaua deciziei civile nr.1003/06.07.2009, alin.9 pag.1 ).
De fapt prin contestație se încearcă să se invoce greșeli de judecată, de interpretare, nefiind vorba de erori materiale. Această cale de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor presupuse greșeli de judecată, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. Contestația în anulare se înfățișează ca o cale de atac extraordinară de retractare, creată de lege numai pentru remedierea unor greșeli materiale, nu și pentru reformarea unor posibile greșeli de fond. In aceasta situație, a da pârtilor posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe, care a dat hotărârea in recurs, de modul in care s-a apreciat excepția invocată, ar deschide calea recursului la recurs, care sa fie soluționata de aceeași instanța pe motivul greșitei stabiliri a situației de fapt.
Contestatorul nu se poate prevala de teza II din art.318 Cod procedură civilă, întrucât recursul dedus judecății a fost formulat de către intimat Reșița și nu de către contestator
Se face precizarea că dacă ar mai fi fost și alte motive pentru contestație în anulare ar fi trebuit prezentate, deoarece la data de 15.07.2009, la care a fost redactată și înregistrată contestația în anulare, decizia 1003/06.07.2009 era deja tehnoredactată (13.07.2009-pag.5 din decizie).
Contestatorul a formulat concluzii scrise prin care a solicitat instanței de judecată să admită contestația formulata împotriva deciziei civile nr. 1003/06.07.2009 pronunțata în dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA, să anuleze decizia susmenționată și, rejudecând recursul Consiliului Local al Municipiului RESITA - formulat prin primar - declarat împotriva încheierii pronunțate în dosar nr- a Tribunalului C-S, sa fie respins ca fiind declarat de o persoana fără calitate procesuală.
Consideră că se încadrează în prevederile art. 318 teza 1 Cod Procedura Civila având în vedere faptul că decizia atacată cu contestație în anulare este rezultatul unei greșeli materiale având în vedere faptul că recursul formulat de către un mandatar primarul municipiului - persoană fără calitate procesuală în această cauză.
Analizând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă, invocate de către contestator, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit art.318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând sau admițând în parte recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Niciunul dintre cele două situații prevăzute de art.318 Cod procedură civilă nu se regăsesc însă în cauză.
Astfel, noțiunea de greșeală materială vizează greșeli cu caracter procedural pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probatoriului administrat în cauză.
Or, în speță, contestatorul nu invocă o greșeală materială în înțelesul dat de dispozițiile art.318 Cod procedură civilă ci o pretinsă greșeală de judecată cu privire la modalitatea de soluționare de către instanța de recurs a unei excepții vizând calitatea procesuală, motivație care nu poate fi primită întrucât contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce nu se constituie ca recurs la recurs.
C de al doilea motiv prevăzut de art.318 Cod procedură civilă vizează omisiunea, din greșeală, a instanței de recurs de a cerceta motivele de modificare sau casare a sentinței de fond, în situația respingerii sau admiterii doar în parte a recursului.
Nici acest motiv nu se regăsește în speță, de vreme ce prin decizia contestată a fost admis în totalitate recursul și a fost și soluționată excepția lipsei calității de reprezentant, astfel încât nu poate fi vorba de o omisiune.
Având în vedere aceste considerente, constatând neîntemeiată contestația în anulare, Curtea o va respinge ca atare, apreciind totodată că, față de pronunțarea asupra contestației înseși nu se mai impune analizarea cererii de suspendare a deciziei atacate, această solicitare rămânând fără obiect.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intervenientul intimat Partidul Noua - creștin democrat (-CD) filiala C-S în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva Deciziei civile nr. 1003/06.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Obligă contestatorul la plata cheltuielilor de judecată către intervenientul intimat - filiala C-S, în cuantum de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
Red./4.08.2009
Tehnored. /2 ex./4.08.2009
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Rodica Olaru, Cornelia Maria