Alte cereri. Decizia 1023/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA Operator 2928SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 14.07.2009

DECIZIA CIVIL Nr.1023

Ședința public din 3 august 2009

PREȘEDINTE: Ionel Barbă

JUDECTOR: - -

JUDECTOR: - -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de revizuenta - - SRL O împotriva deciziei civile nr. 1009/9.06.2009 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului T, având ca obiect revizuire.

La apelul nominal fcut în ședinț public se prezint avocat - în reprezentarea revizuentei, lips fiind pârâtul intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț dup care, se constat c prin registratura instanței, la data de 29.07.2009, revizuenta a depus motivele de recurs și dovada achitrii taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei.

Din oficiu, instanța pune în discuție admisibilitatea recursului la recurs în raport de dispozițiile art.328 Cod procedur civil.

Reprezentantul revizuentei pune concluzii de respingere a excepției și admitere a recursului astfel cum a fost formulat.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de faț, constat urmtoarele:

Prin plângerea contravențional înregistrat în data de 20.05.2008 pe rolul Judec toriei Timi șoara, petenta - a contestat, în contradictoriu cu intimatul IPJ T, procesul-verbal de contravenție seria - nr. -/05.05.2008, solicitând anularea acestuia ca netemeinic și nelegal.

În motivare, petenta arat c în data de 10.04.2008 la ora 1130, reprezentantul ei a ajuns la punctul de lucru aflat în magazinul, iar imediat în urma sa au sosit agenții constatatori și au cerut s le predea obiectele din, pentru motivul c sunt expuse în vitrin fr s fie marcate. Reprezentantul petentei le-a explicat agenților c nu exist nicio lege care s interzic expunerea mrfii fr vânzare, mai ales c era programat data la care trebuia s mearg cu aceste bijuterii la marcat. Mai mult pe vitrina în care erau expuse bijuteriile nemarcate era lipit un bilet pe care scria "expoziție fr vânzare". Aceste bijuterii nu erau nici mcar cântrite și nu aveau nici prețuri afișate.

Prin sentința civil nr. 9489 din 15.07.2008, Judec toria Timi șoaraa admis plângerea contravențional și a anulat procesul verbal.

Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs organul constatator, artând c aceasta este netemeinic și nelegal.

În motivarea recursului declarat, organul constatator a artat c în conținutul procesului verbal de ridicare, semnat de martorul audiat de prima instanț și de administratorul societții, se specific în mod clar c bijuteriile de erau expuse spre comercializare, iar la data controlului administratorul petentei a declarat c metalele prețioase nu au fost marcate din cauza unor probleme familiale.

Prin decizia civil nr. 348/20.02.2009, instanța de recurs a admis recursul formulat de recurentul Inspectoratul de Poliție al Județului T, in contradictoriu cu intimata - - SRL împotriva Sentinței Civile nr. 9489/15.07.2008 pronunțat de Judec toria Timi șoara, în dosar nr-, având ca obiect plângere contravențional și a modificat sentința recurat în sensul respingerii plângerii contravenționale.

Împotriva hotrârii pronunțate de instanța de recurs, - - SRL a formulat cerere de revizuire, înregistrat pe rolul Tribunalului Timi ș sub nr-.

Prin cererea formulat, revizuenta a solicitat modificarea deciziei tribunalului în sensul respingerii recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond, pentru urmtoarele motive:

Instanța de recurs a înclcat dreptul la aprare al revizuentului rmânând în pronunțare la termenul din data de 20.02.2009, în condițiile în care aprtorul acestuia, datorit unei crize renale, a ajuns la sal dup încheierea ședinței de judecat. Arat c a depus concluzii scrise prin Registratura instanței dup dezbateri, la orele 10.40.

Revizuentul invoc practica și art. 6 alin. 1 și 3 lit. c, potrivit crora orice persoan are dreptul la un proces echitabil și are dreptul s se apere el însuși sau s fie asistat de un aprtor ales de el.

Aprtorul revizuentei apreciaz c instanța de recurs a solicitat în mod abuziv Baroului T, timp de dou termene, s i se comunice dac acesta este membru al baroului, urmrindu-se tergiversarea soluționrii cauzei, rmânând în pronunțare la primul termen la care avocatul a fost în imposibilitate de a se prezenta. Hotrârea a fost dat în lipsa unor probe noi care s conduc la concluzia c societatea ar fi svârșit fapta contravențional, în condițiile în care instanța de fond a stabilit, prin probele administrate, nevinovția petentei.

Intimata nu a depus în fața instanței de recurs vreun înscris pentru a dovedi svârșirea faptei, doar actele de provenienț a mrfii și de înființare a societții, din care nu se poate trage concluzia c societatea ar fi svârșit fapta de comercializare a bijuteriilor nemarcate, potrivit legii.

La cererea de revizuire, a atașat, în copie, certificat medical eliberat în data de 20.02.2009 de Spitalul Clinic de Urgenț T, concluzii scrise depuse la dosarul nr-.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiat, artând c în cuprinsul acesteia sunt reiterate doar motivele de recurs. Arat c, în cauz nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 8. proc. civ și c aprtorul revizuentei avea posibilitatea s-și asigure substituirea dac a fost în imposibilitatea de a se prezenta în sala de judecat.

Intimatul solicit instanței s procedeze la aplicarea dispozițiilor art. 326 alin. 3 Cod procedur civil, potrivit crora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea cererii de revizuire și la faptele pe care se întemeiaz, în condițiile în care revizuentul pune în discuție fondul cauzei.

Prin decizia civil nr. 1009/9.06.2009 pronunțat în dosarul nr-, Tribunalul Timi șar espins cererea de revizuire formulat de revizuenta - - SRL împotriva deciziei civile nr. 348/20.02.2009, pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului

Tribunalul Timi șar eținut urmtoarele:

Revizuenta - - SRL a invocat în drept ca și temei al cererii sale de revizuire dispozițiile art. 322 pct. 8 Cod procedur civil.

Codul d e Procedur Civil, prevede urmtoarele:"ART. 322:Revizuirea unei hotrâri rmase definitiv în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotrâri dat de o instanț de recurs atunci când evoc fondul, se poate cere în urmtoarele cazuri: - 8. dac partea a fost împiedicat s se înfțișeze la judecat și s înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.

ART. 324

Termenul de revizuire este de o lun și se va socoti:

În cazulart. 322pct. 8 termenul de revizuire este de 15 zile și se socotește de la încetarea împiedicrii."

Acest motiv de revizuire presupune c partea a fost legal citat, îns, dintr-o împrejurare mai presus de voința ei, nu s-a putut prezenta la judecat și nici nu a putut s înștiințeze instanța despre aceasta. Cele dou condiții sunt prevzute cumulativ, astfel încât, dac una dintre ele lipsește, revizuirea este inadmisibil.

S-a statuat în literatura și practica judiciar faptul c împrejurarea mai presus de voința prții, invocat de revizuent, se apreciaz de ctre instanța de revizuire, îns partea va trebui s produc dovezi în acest sens, observându-se c simpla neprezentare la judecat, chiar din motive obiective,nu constituie motiv de revizuire.

Cererea de revizuire, a constatat tribunalul, este nefondat.

Astfel, în recurs, revizuenta - - SRL a fost legal citat pentru primul termen de judecat în recurs de la data de 12 decembrie 2008 potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflat la fila 51 dosar recurs.

Revizuenta - - SRL a depus întâmpinare în recurs, aflat la filele 52-53 dosar, întâmpinare redactat de ctre avocat, conform împuternicirii avocațiale aflate la fila 54 dosar. La acest prim termen de judecat în recurs s-a prezentat în instanț în reprezentarea revizuentei - - SRL domnul avocat, conform celor consemnate în Încheierea de ședinț din 12.12.2008 aflat la fila 64 dosar recurs, primind astfel termen în cunoștinț pentru 23.01.2009.

La acest din urm termen, avocat a fost din nou prezent în instanț conform încheierii de ședinț de la acea dat aflat la fila 68 dosar recurs, primind termen în cunoștinț pentru 20.02.2009.

Pentru termenul de judecat din 20.02.2009, termen la care s-a și rmas în pronunțare asupra recursului, revizuenta - - SRL are înregistrate la dosar "Concluzii" (filele 72-73 dosar), concluzii redactate de ctre același avocat.

Prin cererea de revizuire, avocat susține c la data de 20.02.2009, dat la care a fost soluționat recursul, din motive medicale personale nu s-a putut prezenta în instanț.

Îns, în cauz, vzând c avocatul susține imposibilitatea sa de prezenț în instanț, tribunalul constat cererea sa de revizuire cu aceast motivare ca fiind nefondat, întrucât exist în avocatur instituția substituirii, cu atât mai mult cu cât, se observ c - - SRL prin avocat, avea deja depuse la dosar în recurs atât întâmpinare, cât și concluzii scrise - acte la care s-a fcut deja referire supra în considerentele de faț, sens în care interesele revizuentei - - SRL în recurs au fost susținute conform celor redate anterior.

Pe cale de consecinț Tribunalul a respins cererea de revizuire formulat de ctre revizuenta - - SRL.

Împotriva acestei decizii, revizuenta a declarat recurs, înregistrat la Curtea de APEL TIMI ȘOARA la data de 14.07.2009 sub nr-, criticând-o pentru nelegalitate.

În ședința public din 3 august 2009, din oficiu, în raport de dispozițiile art.328 Cod procedur civil, instanța a pus în discuție excepția inadmisibilitții recursului.

Asupra excepției invocate, Curtea reține urmtoarele:

- - SRL a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 348/20.02.2009 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosarul nr-, ca instanț de recurs.

Art.328 Cod procedur civil stabilește principiul c hotrârea dat asupra cererii de revizuire este supus acelorași ci de atac la care era supus și hotrârea a crei revizuire se solicit.

În acest sens, art.328 alin.1 Cod procedur civil prevede c: " Hotrârea asupra revizuirii este supus cilor de atac prevzute de lege pentru hotrârea revizuit ."

Prin urmare, dac cererea de revizuire s-a judecat de ctre o instanț de recurs, hotrârea dat în revizuire nu mai este susceptibil de recurs, ea fiind irevocabil. În speț, observ Curtea, revizuenta a atacat în temeiul art.322 Cod procedur civil decizia civil nr.348/20.02.2009 a Tribunalului Timi ș, prin care, în calitate de instanț de recurs, a admis recursul declarat de Inspectoratul de Poliție al Județului T împotriva sentinței civile nr.9489/15.07.2008 a Judec toriei Timi șoara, a modificat sentința și a respins plângerea contravențional formulat de reclamanta - - SRL. Așa fiind, cererea de revizuire din prezenta cauz a fost judecat în prim și ultim instanț la Tribunalul Timi ș, fiind susceptibil de un singur grad de jurisdicție.

Faț de cele ce preced, Curtea va admite excepția invocat și, pe cale de consecinț, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de - - SRL, vzând prevederile art.328 alin.1 Cod procedur civil, motivele de recurs urmând a nu mai fi examinate, analiza acestora fiind superflu în raport de soluția pronunțat în cauz.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta - - SRL O împotriva deciziei civile nr. 1009 /9.06.2009 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosarul nr-.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public din 3 august 2009.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR, - - - - - -

GREFIER,

Red./5.08.2009

Tehnored. I /2 ex./5.08.2009

Președinte:Ionel Barbă
Judecători:Ionel Barbă, Rodica Olaru, Cornelia Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 1023/2009. Curtea de Apel Timisoara