Alte cereri. Decizia 1074/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 29.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1074
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.10.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuentul SINDICATUL "ACTIV" din cadrul DIRECȚIEI DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI T împotriva deciziei civile nr.582/15.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimați DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI T și CONSILIUL JUDEȚEAN
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1088/15.12.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul "ACTV" al angajaților din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului T în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și Consiliul Județean
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea introdusă de reclamantul Sindicatul "ACTV" al angajaților din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului T în contradictoriu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și Consiliul Județean T, a solicitat să le fie recunoscut dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art.31 lit. c) și d) Legea nr.188/1999 republicată, precum și plata acestor drepturi începând cu aprilie 2004, suplimente în cotă de 25% fiecare din salariul de bază precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă.
În ceea ce privește pretențiile reclamanților anterioare datei de 07.10.2005, tribunalul a constatat ca sunt prescrise întrucât potrivit art.283 alin.1 lit. c) din Legea nr.53/2003 termenul în care se pot formula cereri în vederea soluționării unui conflict de muncă este termenul de 3 ani, termen de prescripție.
În ceea ce privește pretențiile ulterioare datei de 07.10.2005, tribunalul, a reținut că, dispozițiile legii indicat de reclamant ca temei al acțiunii acestora, art. 31 lit. c) și d) din Legea nr.188/99 republicată prevăd drepturile funcționarilor publici la un salariu compus din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare iar potrivit art.48 din nr.OG2/2006 aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată până la 31 decembrie 2006. Dreptul la aceste suplimente este prevăzut de lege dar în lipsa stabilirii cuantumului acestuia de către legiuitor, apreciem ca nici instanța nu poate proceda de o asemenea manieră întrucât s-ar încălca principiul constituțional al separației puterilor în stat, instanța judecătorească depășindu-și astfel atribuțiile de interpretare și aplicare a legii.
Reclamantul nu s-a confruntat cu un refuz de acordare a acestor suplimente în condițiile în care legislația ce guvernează drepturile salariale ale acestora nu cuprinde nici o precizare privind cuantumul acestor suplimente, instituția angajatoare nu poate proceda la acordarea drepturilor bănești, întrucât raporturile de serviciu ale funcționarilor publici sunt guvernate de normele de drept public si orice cheltuială bugetară trebuie prevăzută în bugetul instituției
Concluzionând, instanța de judecată nu a putut dispune obligarea angajatorului la plata acestor suplimente în condițiile în care nu au fost cuantificate de ordonatorul de credite printr-un act individual pentru fiecare funcționar public în parte.
În caz contrar s-ar încălca prevederile art.31 al.3 și 62 al.4 din Legea nr.188/1999 dispoziții care se completează cu cele cuprinse în art.3 și art.14-16 nr.OG6/2007.
Așa fiind, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, a respins acțiunea reclamantului, văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul Sindicatul Activ al din cadrul T, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin Decizia civilă nr. 582 din 15 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- s-a admis recursul declarat de reclamantul Sindicatul "Activ al angajaților din cadrul T împotriva sentinței civile nr.1088/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a modificat sentința recurată, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și, în consecință a obligat pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, prevăzute de art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, pentru funcționarii publici din cadrul sindicatului "Activ", începând cu 1.01.2005 și pentru viitor, până la modificarea sau abrogarea dispozițiilor legale în materie, a respins cererea privind acordarea acestor sporuri în procent de 25% pentru fiecare și a respins acțiunea față de pârâtul Consiliul Județean T, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
În motivarea recursului s-a reținut că reclamantul Sindicatul Activ al din Cadrul Taf ormulat acțiune în numele membrilor săi care au calitatea de funcționari publici în cadrul
Curtea a constatat că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost introduse, ca drepturi salariale ale funcționarilor publici, în art. 29 din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, prin art. XIII pct. 21 din cartea II titlul III al Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, act normativ care, potrivit art. 78 din Constituție, în redactarea anterioară revizuirii, a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.
Conform art. XIII pct. 21 din cartea II titlul III al Legii nr. 161/2003, "Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: -
21. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
"ART. 29
(1) Pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul gradului.
(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
În privința aplicării dispozițiilor art. 29 Legea nr. 188/1999, art. 25 (XXV) al Titlului III din cartea II din Legii nr. 161/2003, "prevederile art. 22, art. 29 alin. (1), art. 491, art. 52 - 56, art. 741, precum și ale art. 83 alin. (4), referitoare la acordarea indemnizației de detașare, din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2004".
Aplicarea aceluiași text de lege a fost apoi suspendată prin articolul unic pct.7 din Legea nr.164/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 19 mai 2004. Dispozițiile pct. 7 din articolul unic al Legii nr. 164/2004 prevăd următoarele: "7. După articolul 50 se introduce articolul 501cu următorul cuprins:
<<Art. 501- Pentru anul 2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, și ale art. 46 din Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003 se suspendă.>>"
Pentru anul 2005, Curtea a reținut că dreptul la suplimentul postului și al gradului a fost suspendat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.091 din 23 noiembrie 2004, care a prevăzut, la art. 44, că "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 - din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare".
Pentru anul 2006, Curtea a reținut că dreptul la suplimentul postului și al treptei de salarizare a fost din nou suspendat prin art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, dispoziții conform cărora a fost suspendată, la data intrării în vigoare a ordonanței, "aplicarea dispozițiilor lit. c) și d) ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, până la 31 decembrie 2006".
Ulterior, în urma modificărilor operate prin Legea nr.251/2006, a fost republicată Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, iar în urma renumerotării textelor, art.29 devenit art.31, număr care s-a menținut în cuprinsul Legii nr.188/1999 până la data pronunțării prezentei hotărâri.
Totodată, Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede, la art. I pct. 30, modificarea alin. (1) lit. d) al art. 29 din Legea nr. 188/1999, în sensul că "suplimentul gradului", anterior reglementat, se înlocuiește cu "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Astfel, în temeiul art. III din Legea nr. 251/2006, Legea nr. 188/1999 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, astfel că, în urma renumerotării textelor, art. 29 devenit în prezent art. 31, având următorul conținut:
Art. 31: "(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Însă cu privire la intrarea în vigoare a dispozițiilor fostului art. 29 din Legea nr. 188/1999, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006, prevedeau că "prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 58^1 și ale art. 60^1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007."
Curtea a mai reținut, totodată, că dispozițiile art. XIII din Legea nr.251/2006 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr.185 din 12 februarie 2009, privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XIII din Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, referitoare la intrarea în vigoare la "1 ianuarie 2007 prevederilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 251/2006", decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009.
Conform Deciziei Curții Constituționale nr. 185/2009, "dispozițiile art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, referitoare la intrarea în vigoare "la 1 ianuarie 2007 prevederilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 251/2006", sunt neconstituționale".
3. Analiza Curții:
3.1. Cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad, Curtea a reținut că recurenta a invocat această excepție pe considerentul că reclamații au un raport de serviciu au Autoritatea Națională a Vămilor, care este autoritate centrală, iar potrivit art. 3 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, Curtea de Apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale;
Curtea a reținut că, potrivit art. 3 punctul 1 Cod de Procedură Civilă, curțile de apel judecă "în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale".
În privința acestei excepții, Curtea a observat că solicitarea reclamanților se referă la acordarea unor drepturi salariale, iar nu la anularea unui act administrativ individual emis de către o autoritate publică. Așadar, nu este în litigiu un act emis de Autoritatea Națională a Vămilor, pentru a fi incidente dispozițiile art. 3 punctul 1 Cod de Procedură Civilă, astfel încât această excepție nu este întemeiată.
3.2 Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea a observat că, potrivit art.7 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
În privința acestei excepții, Curtea a observat că solicitarea reclamanților se referă la acordarea unor drepturi salariale, iar nu la anularea unui act administrativ individual emis de către o autoritate publică. În consecință, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinire condițiile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru a fi aplicabil acest text de lege.
Curtea a reținut că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Din această reglementare rezultă că legea atribuie instanțelor de contencios administrativ competența soluționării litigiilor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, implicit cauzele care au ca obiect drepturile salariale solicitate de funcționarul public în temeiul și ca urmare a exercitării funcției sale.
Însă atribuirea competenței de soluționare a acestor litigii în favoarea instanțelor de contencios administrativ nu presupune că acestor litigii le sunt aplicabile integral dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, ci doar că asemenea litigii sunt de competența instanțelor specializate de contencios administrativ.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea a apreciat că în prezentul litigiu nu se impunea efectuarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004, astfel încât această excepție nu este întemeiată.
3.3. Cu privire la temeinicia acordării suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare:
Curtea a observat că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate.
Cu privire la aceste reglementări, Curtea a precizat că acestea au fost examinate de Curtea Constituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 185 din 12 februarie 2009, decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009.
Astfel, cu privire la articolul unic pct. 7 din Legea nr.164/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 19 mai 2004 - text conform căruia se introduce în cuprinsul Ordonanței de Urgență modificate articolul 501, potrivit căruia "pentru anul 2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, și ale art. 46 din Hotărârea Guvernului nr. 1.209/2003 se suspendă" - Curtea Constituțională a reținut că "deși textul menționat conține formularea "pentru anul 2004", acesta nu poate intra în vigoare decât respectând prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor -",și ale art. 78 din aceasta, care dispun că "legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei". În atare situație, suspendarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 urmează să se aplice de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2004, adică de la data de 22 mai 2004.
Coroborând dispozițiile art. XIII pct. 21 și ale art. XXV din Legea nr. 161/2003 cu cele ale articolului unic pct. 7 din Legea nr. 164/2004, rezultă că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, fiind în vigoare începând cu data de 21 aprilie 2003, au fost aplicabile în perioada 1 ianuarie 2004 - 22 mai 2004, aplicarea lor fiind apoi suspendată până la 31 decembrie 2004".
Curtea a reținut, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 185/2009, că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 au fost aplicabile în perioada 1 ianuarie 2004 - 22 mai 2004, aplicarea lor fiind apoi suspendată numai din 23 mai 2004 și până la 31 decembrie 2004.
Totodată, cu privire la suspendarea dispozițiilor privind suplimentele salariale în litigiu pentru anul 2006 prin art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, Curtea Constituțională a reținut că "având în vedere că, potrivit art. 51, ordonanța a intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, rezultă așadar că în perioada 1-23 ianuarie 2006 dispozițiile art. 29 au fost aplicabile, după această dată fiind suspendată, pentru restul anului 2006, doar aplicarea alin. (1) lit. c) și d) al acestui text".
Curtea a reținut, așadar, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 185/2009, că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 au fost aplicabile în perioada 1-23 ianuarie 2006, aplicarea lor fiind apoi suspendată pentru restul anului 2006 numai din 23 mai 2004 și până la 31 decembrie 2004.
Examinând fondul pricinii, în raport cu motivele de recurs, Curtea a reținut că litigiul are ca obiect dreptul reclamanților - funcționari publici - la plata unor sporuri salariale, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
În opinia Curții, soluționarea acestei cereri este influențată de stabilirea efectelor unor dispoziții legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeași forță juridică.
În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea a recurs la interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție unor situații similare, în care s-au stabilit efectele produse în cazul suspendării acordării unor drepturi salariale pentru funcționari publici.
Astfel Curtea a observat că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, - prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea a observat că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție "pentru a se asigura" - potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă - "interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză Curtea a dat eficiență acestor dispoziții legale și a respectat interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care interpretarea din aceste decizii este incidentă în prezentul litigiu.
Având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării, instanța a constatat că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este incidentă, pentru identitate de rațiune, și în prezenta cauză.
În consecință, Curtea, reiterând interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, reține că suspendarea exercițiului unui drept - cum este, în prezenta cauză, dreptul la suplimentul postului și al treptei de salarizare - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
După cum s-a arătat în continuare în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,"prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate."
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului la prima de concediu nu se referă la "eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,- suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
Curtea a reținut că - în condițiile în care suplimentul postului și al treptei de salarizare au fost suspendate prin acte normative, în mod asemănător cu prima de concediu cuvenită funcționarilor publici și în privința căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că efectele suspendării "nu echivalează cu însăși înlăturarea" acestui drept patrimonial - suspendarea acordării suplimentul postului și al treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea acestui drept patrimonial.
Curtea a remarcat în acest context și caracterul inconsecvent al actelor normative de suspendare, față de interpretarea dată de Curtea Constituțională, din care rezulta că suspendarea nu a operat în perioada 1 ianuarie 2004-22 mai 2004 și nici în perioada 1-23 ianuarie 2006, deși texte legale în vigoare prevedea contrariul. Or, astfel cum a arătat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea dată în cauza Beian împotriva României (nr. 1), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 616 din 21 august 2008, la paragraful nr. 33, "incertitudinea, fie ea legislativă, administrativă sau jurisdicțională, este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia comportamentul statului". Dat fiind caracterul inconsecvent al reglementărilor privind acordarea, respectiv suspendarea acordării suplimentelor salariale în litigiu, Curtea apreciază că nu pot fi acceptarea apărările exprimate de autoritățile Statului Român, inclusiv de pârâta din prezenta cauză, în sensul că aceste suspendări împiedică acordarea sporurilor salariale respective.
În raport cu cele arătate mai sus, Curtea a apreciat că nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, și că se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici.
În acest sens, Curtea - revenind asupra opiniei exprimate cu alte prilejuri - a considerat că lipsa cuantificării acestor sporuri salariale nu poate constitui un impediment în calea recunoașterii temeiniciei acordării lor, întrucât - prin intrarea în vigoare a dispozițiilor art. XIII pct. 21 din cartea II titlul III al Legii nr. 161/2003, și aplicarea acestora de la 1.01.2004 - voința legiuitorului a fost exprimată în sensul acordării acestor sporuri salariale pentru funcționarii publici, care nici nu au fost suspendate în perioada 1 ianuarie 2004-22 mai 2004 și nici în perioada 1-23 ianuarie 2006.
În privința efectelor aplicării în cauză a articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea a reținut că temeinicia cererii reclamanților se impune a fi examinată și prin prisma Convenției europene a drepturilor omului, în măsura în care se reține existența unei creanțe în virtutea căreia reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține exercițiul efectiv al dreptului în litigiu.
Curtea a precizat că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului are următorul conținut:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat, în mai multe hotărâri care sunt condițiile de aplicare a acestui articol.
În această privință, Curtea a reamintit, de pildă, paragrafele nr. 58 și 59 din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 24 mai 2006 în cauza Weissman și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 588 din 27 august 2007, în care s-a arătat că "un reclamant nu poate invoca încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care deciziile pe care le critică se referă la "bunurile" sale în sensul acestei dispoziții. Noțiunea de "bunuri" poate acoperi atât "bunurile actuale", cât și valorile patrimoniale, înțelegându-se prin aceasta creanțele în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate. Dimpotrivă, de a vedea recunoscut un drept de proprietate a cărui exercitare este imposibilă nu poate fi considerată un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 și este similară unei creanțe sub condiție rezolutorie [a se vedea - II de împotriva Germaniei [MC], nr. 42.527/98, && 82 și 83, CEDO 2001-VIII, și și ova împotriva (decizie) [MC], nr. 39.794/98, & 69, CEDO 2002 -.
59. Cât despre noțiunea de "speranță legitimă", Curtea amintește, de asemenea, că, deoarece interesul patrimonial vizat este de natura creanței, nu poate fi considerat o "valoare patrimonială" decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor ( împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, & 52, CEDO 2004)".
Or, în prezenta cauză reclamanții au dovedit existența unei "jurisprudențe bine stabilită" în sensul acordării sporurilor solicitate, în condițiile în care, conform evidenței hotărârilor pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția de contencios administrativ și fiscal în perioada noiembrie 2008 - martie 2009, în perioada amintită această instanță a admis acordarea acestor sporuri în 32 de cauze și a respins această cerere în 11 cauze din totalul de 43 de astfel de cauze.
Curtea a amintit în acest context că în două cauze, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea articolului 6 paragraf 1 din Convenție ca efect al existentei unei situații de incertitudine juridică rezultând din jurisprudența neunitară a aceleiași instanțe.
Astfel, în hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României (nr. 1), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 616 din 21 august 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în paragrafele 36-40 din hotărâre, că "în lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii în cadrul celei mai înalte instanțe interne, aceasta a ajuns să pronunțe, uneori chiar în aceeași zi, decizii diametral opuse cu privire la domeniul de aplicare a Legii nr. 309/2002".
Or, a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, "această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării, este în sine contrară principiului securității juridice, care este implicit în ansamblul articolelor din Convenție și care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Poloniei, nr. 28.358/95, & 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul de a stabili o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși o sursă de insecuritate juridică, reducând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, & 97, CEDO 2002-VII, și, citată mai sus, & 98, și, a contrario, împotriva Spaniei, nr. 32.978/03, & 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează că această incertitudine jurisprudențială a avut ca efect lipsirea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în timp ce altor persoane care au efectuat o muncă forțată în afara li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de prevederile acestei legi.
Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție".
Într-o altă hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României - respectiv în hotărârea pronunțată la data de 24 martie 2009, în cauza Tudor contra României (Cauza 21911/03), care nu a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I până la data soluționării prezentei cauze - Curtea constatat o astfel de insecuritate juridică și în această cauză, efect al interpretărilor contrare făcute de Curtea de Apel București cu privire la consecințele bunei-credințe în momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu statul.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a remarcat - fără a nega faptul că anumite divergente de interpretare pot fi inerente unui sistem judiciar bazat pe o multitudine de instanțe cu competenta asupra unei anumite circumscripții teritoriale - faptul că interpretările contradictorii proveneau de la aceeași instanța, care mai avea si calitatea de instanță de recurs. În plus, Curtea europeană a apreciat că lipsea un mecanism eficient prin care Curtea Supremă să soluționeze conflictele ivite între hotărârile instanțelor inferioare ierarhic, recursul în anulare analizând mai degrabă cauze particulare și reprezentând el însuși o cale extraordinară de atac ce încalcă principiul securității juridice.
În aceste condiții, Curtea a apreciat că respingerea pretențiilor reclamanților în prezenta cauză - în condițiile în care aceeași instanță, Curtea de APEL TIMIȘOARA, a admis acordarea acestor sporuri în 32 de cauze dintr-un total de 43 de astfel de cauze - ar constitui o încălcare a articolului 6 paragraf 1 din Convenție, respectiv a principiului securității juridice.
Totodată, față de cele expuse anterior, Curtea a apreciat că reclamanții au dovedit existența unei speranțe legitime de a obține creanțele care formează obiectul prezentei judecății, fiind, așadar, aplicabil art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
În condițiile în care este aplicabil art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ignorarea speranței legitime a reclamanților de a obține acest drept salarial ar conduce la încălcarea dispozițiilor din Convenția citată, conform cărora "nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Pentru aceste motive, Curtea consideră că este întemeiată solicitarea reclamanților privind acordarea suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
3.4 Cu privire la cuantumul suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare acordat:
Curtea a constatat că reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru fiecare din aceste sporuri.
În privința acestei cereri, Curtea a observat că în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum.
Astfel, nu există dispoziții legale care să reglementeze cuantumul acestor sporuri, nici modul de calcul și nici baza de calcul. De asemenea, nu au fost edictate dispoziții legale care să reglementeze diferitele criterii de acordare a acestor sporuri în funcție de vechimea în muncă, de nivelul studiilor sau de gradul profesional al fiecărui reclamant funcționar public.
Or, deși legea impune acordarea acestor sporuri, în absența edictării regulilor de acordare a acestor sporuri, Curtea nu a putut determina ea însăși aceste criterii fără a încălca prerogativele legiuitorului, singurul care poate determina aceste criterii de acordare a sporurilor în litigiu, față de dispozițiile art. 31 alin. 2 și 3 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii", respectiv "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Curtea a reținut, în acest sens, că prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea a apreciat că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - eventuala cuantificare de către instanță a acestor drepturi salariale în raport cu diverse criterii reprezintă o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu cele arătate mai sus, Curtea a reținut netemeinicia cererii reclamanților de obligare a autorității pârâte la acordarea sporurilor în litigiu în procent de 25% din salariul de bază, această cerere urmând a fi respinsă.
Curtea a reținut și lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Județean T pe considerentul că în discuție sunt raporturile juridice între membrii sindicatului, ca funcționari publici și instituția în cadrul cărei aceștia își desfășoară activitatea, instituție care are și obligația plății drepturilor salariale ale angajaților săi, din acest punct de vedere Consiliul Județean T neavând raporturi juridice directe cu funcționarii publici în discuție.
În consecință, Curtea, potrivit art.312 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, a admis recursul reclamantului, a modificat hotărârea recurată, în sensul ca a admis în parte acțiunea conform celor de mai sus reținute.
Împotriva Deciziei civile nr.582/15.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr-, Sindicatul "ACTV" al angajaților din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Taf ormulat cerere de revizuire, pentru următoarele considerente:
La primul termen din recurs din data de 18.03.2009 în fața Curții de APEL TIMIȘOARA, judecarea dosarului a fost amânată pentru data de 15.04.2009, pentru emiterea adresei către Conducerea Curții de APEL TIMIȘOARA pentru a se depune la dosar practica consolidată la nivelul acestei instanțe, privind drepturile salariale aflate în litigiu, respectiv a acordării suplimentului postului și a treptei de salarizare.
Pentru același motiv a fost amânat și dosarul nr- cu același obiect, unde reclamanții sunt funcționari publici ca și revizuienții iar pârâta este Casa Județeană de Asigurări de Sănătate
La termenul de judecată din data de 15.04.2009 cele două dosare cu obiect identic, au rămas în pronunțare. Ulterior, după formularea cererilor pentru comunicarea minutelor și intrarea în posesia acestora, a constatat că, Curtea de APEL TIMIȘOARA prin deciziile adoptate de același complet, în aceeași ședință publică și în pricini cu același obiect, s-au luat două decizii diferite, în speță în dosarul nr- s-a respins acordarea procentelor solicitate, iar în dosarul nr- s-au acordat procentele solicitate, care sunt identice, respectiv 25% pentru fiecare supliment în ambele dosare.
Având în vedere existența cererilor către Conducerea Curții de APEL TIMIȘOARA prin care s-a solicitat practica consolidată la nivelul acestei instanțe, obiectul identic al celor două dosare, completul identic investit cu soluționarea acestor două pricini, consideră că cererea de revizuire este admisibilă în temeiul art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă.
Revizuentul și-a precizat cererea de revizuire la termenul de judecată din 04.06.2009 (filele 26-28), arătând că temeiul de drept al cererii sale îl constituie dispozițiile art.322 pct. 7 Cod procedură civilă.
Pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și Consiliul Județean T au formulat întâmpinare prin care, pârâtul Consiliul Județean Tas olicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, în sensul de a admite cererea cu procentul solicitat, iar pârâta Tas olicitat respingerea cererii de revizuire și menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate.
Pârâtul Taa rătat că revizuentul și-a motivat demersul judiciar prin aceea că, ulterior pronunțării deciziei a cărei revizuire o solicită, instanța de judecată s-a pronunțat în alte cauze având același obiect, dând soluții diferite față de cea dată prin decizia civilă nr. 582/15.04.2009, depunând în acest sens copii de pe hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea de Ape T și Tribunalul Timiș. Înscrisurile depuse de revizuent nu îndeplinesc condițiile cerute pentru a se putea solicita revizuirea unei decizii civile în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, practica judiciară neputând fi asimilată actelor noi avute în vedere de textul de lege invocat de revizuent.
Pârâta T arată că, chiar dacă în litigiile care au avut ca obiect acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază, instanțele judecătorești au pronunțat soluții diferite, consideră că soluțiile judecătorești diferite nu creează o discriminare, fiecare dosar în care s-a pronunțat o hotărâre cu privire la acordarea acestor drepturi fiind instrumentat de instanța de judecată și interpretat raportat la probele administrate de părți în fiecare cauză.
Se mai arată că legislația de guvernează drepturile salariale ale funcționarilor publici nu cuprinde nici o precizare privind cuantumul acestor suplimente, instituția angajatoare nu poate proceda la acordarea drepturilor bănești, întrucât raporturile de serviciu ale funcționarilor publici sunt guvernate de normele de drept public și orice cheltuială bugetară trebuie prevăzută în bugetul instituției.
Pârâtul Consiliul Județean a formulat o completare la întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA în judecarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct. 7 Cod procedură civilă, solicitând admiterea excepției și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Potrivit dispozițiilor art.323 alin (2): "În cazul art.322 pct.7 cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice". Cum hotărârile considerate de revizuent au fost pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA competentă să soluționeze cererea de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, solicită respingerea acesteia întrucât pentru a se putea invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; b) să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părți, obiect și cauză;c) hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate în dosare diferite;d)în al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat sau chiar dacă a fost ridicată nu s-a discutat; e)să se ceară anularea cele- de-a două hotărâri, care s-a dat cu încălcarea puterii lucrului judecat.
În cauza de față nu există hotărâri contradictorii pronunțate în același litigiu, neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză între litigiul în care s-a pronunțat decizia a cărei anulare se cere și litigiile enumerate de revizuentă.
Din cererea de revizuire reiese că hotărârile considerate contradictorii au fost pronunțate în litigii care s-au purtat între părți diferite.
Dispoziția legală prevăzută de art.322 pct.7 Cod procedură civilă nu poate constitui temei de drept pentru unificarea practicii judiciare a instanțelor de judecată, iar în aceste condiții, consideră că nu sunt întrunite condițiile cerute pentru a se putea invocat motivul de revizuite prevăzut de art.322 pct.7 Cod procedură civilă.
Analizând excepția necompetenței materiale a Curții, excepție invocată de către pârâtul Consiliul Județean în raport de dispozițiile art. 158 Cod procedură civilă, instanța coroborat cu art.137 Cod procedură civilă, o va admite ca fiind întemeiată și va constata că, competența de soluționare a cauzei revine B - secția contencios administrativ, pentru următoarele considerente.
Revizuentul își întemeiază cererea pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă care stipulează că este motiv de revizuire "dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate".
Art. 323 alin. 2 teza 1 Cod procedură civilă stipulea ză că,În cazulart. 322pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.
Raportat și la dispozițiile art.2 Cod procedură civilă care reglementează competența după materie, coroborat cu dispozițiile legale arătate mai sus instanța a admis excepția necompetenței materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de recurentul SINDICATUL ACTIV AL DIN CADRUL DIRECȚIEI DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI T, împotriva deciziei civile nr.582/15.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, în favoarea B - Secția contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/16.10.2009
TEHNORED:/16.10.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Instanța de recurs:Curtea de APEL TIMIȘOARA
Judecători - / /
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
