Alte cereri. Decizia 113/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.113/CA
Ședința publică din 21 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 2: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
GREFIER - - -
Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI - cu sediul în T,-, jud.T și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI - cu sediul în T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.2024/08.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant - domiciliat în T,-,.20,.A,.6, jud.T, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la data de 11.07.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță pentru perioada 2003 - 2005, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a avut calitatea de funcționar public la Consiliul Local al Municipiului T, și potrivit art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999, rep. privind Statutul funcționarilor publici, în redactarea sa inițială (în prezent art.34 alin.2), avea dreptul, pe lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă care se impozitează separat.
Aceste prevederi au devenit neaplicabile anterior perioadei de referință din prezenta cauză, prin procedura suspendării instituită inițial de prevederile art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001, iar începând cu anul 2002, măsura suspendării a fost menținută de legile bugetului de stat, respectiv prin art.12 alin.4 din legea nr.743/2001, prin art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, privind bugetul de stat pe anul 2004 și art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005.
Actele normative mai sus arătate fiind legi bugetare, care potrivit principiului anualității bugetului de stat își încetează aplicabilitatea odată cu închiderea exercițiului bugetar corespunzător perioadei reglementate, prevederile acestora nu pot retroactiva nici ultraactiva.
Prin urmare, odată cu închiderea anului pentru care au fost emise, prevederile cu privire la suspendarea dreptului la prima de vacanță pentru funcționari încetează, aceste drepturi devenind active și putând fi solicitate de cei în cauză.
Faptul că normele legale de suspendare contravin prevederilor art.53 din Constituția României. În conformitate cu prevederile acestui articol din legea fundamentală "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale;prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav" (art.53 alin.1). Ori, adoptarea legilor de suspendare nu a fost justificată de nici una din situațiile enumerate mai sus.
Mai mult, potrivit prevederilor art.53 alin.2 din Constituția României: "restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății". În speță, dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Acest drept a fost obținut prin lege și nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rep. instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare. În consecință, reclamantul a solicitat a se avea în vedere și aspectul că normele de suspendare, pe lângă faptul că nu mai produc efecte în momentul de față, au și un conținut neconstituțional.
De asemenea, suspendarea drepturilor contravine și dispozițiilor art.16 alin.1 din Constituția României, cât și dispozițiilor art.15 alin.2 din Constituție (legea dispune pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", or suspendarea drepturilor s-a impus prin norme cu efect retroactiv).
Reclamantul a solicitat instanței de fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și a se dispune obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță cuvenită pentru anii 2003 - 2005, actualizată în funcție de rata inflației.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și art.155, 156, 162-165 din Codul muncii și ale contenciosului administrativ.
Prin sentința civilă nr.2024/08.11.2007, Tribunalul Tulceaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturi bănești aferente anului 2003, admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului T, obligând pârâtul la plata către reclamant a drepturilor bănești, reprezentând prima de vacanță, actualizată în raport de rata inflației aplicabilă la data plății pentru perioada 27.01.2003-2005 către reclamant.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art.33 al.2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art.34 al.2 din Legea 188/1999 rep. în vigoare începând cu 25.03.2004 - funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv pentru o serie de acte normative.
Astfel, prin art.3 al.1 din OUG 33/2001 în vigoare din 2 martie 2001 aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art.12 al.4 din Legea 743/2001 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art.10 al.3 din Legea 631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2003, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art.8 al.7 din Legea 511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005.
S-a reținut de instanța de fond că aplicarea textului de lege menționat este suspendată și în prezent, însă cu toate acestea nu se poate considera totuși că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-a reținut de către instanța de fond, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanță sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
A reieșit deci că se impune a se considera că disp. OUG nr.33/2001 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru toți beneficiarii prevederii legale sus-menționate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente anului 2003 și a reținut totodată că, așa după cum rezultă din copia dispoziției de numire în funcția publică, reclamantul a dobândit calitatea de funcționar public la data de 27.01.2003.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Primăria Municipiului T și Consiliul Local T, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, cu motivarea în esență că, întrucât prevederile art.33 alin.2 din 188/1999 și respectiv art.34 alin.2 din 188/1999 R au fost suspendate succesiv printr-o serie de acte normative, fiind suspendate și în prezent, instituția angajatoare nu poate fi obligată contrar dispozițiilor legale în vigoare, la plata unor despăgubiri, fără a se putea reține o culpă a instituției în acest sens, motivat de faptul că practic s-a respectat legea. De asemenea, instanța nu poate analiza legalitatea normelor de suspendare prin exercitarea controlului constituțional asupra acestora, atât timp cât aceste acte normativ nu au fost abrogate, neputând fi primită nici susținerea conform căreia suspendarea dreptului la prima de vacanță încetează odată cu închiderea anului pentru care au fost emise.
Recursul este nefondat.
Reclamantul a avut raporturi de serviciu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului T, beneficiind în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, pe lângă indemnizația de concediu, de o primă anuală de concediu egală cu salariul (indemnizația) de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 a fost suspendată prin nr.OUG 33/2001 până la data de 1 ianuarie 2002.
Prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/6.12.2001 - legea bugetului de stat pe anul 2002 - termenele prevăzute la art. 3 din nr.OUG 33/2001 aprobată și modificată prin Legea nr. 386/2001 au fost prelungite până la data de 31.12.2002.
Prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/29.11.2002 - legea bugetului pe anul 2003 - termenele prevăzute la art. 3 din nr.OUG 33/2001, modificată prin Legea nr. 386/2001 au fost iarăși prelungite până la data de 31 decembrie 2003.
Ulterior, fiecare lege bugetară a suspendat dreptul, după cum urmează:
- Legea nr. 507/2003 (legea bugetului de stat pe anul 2004) suspendă până la 31 decembrie 2004 prin art. 9 alin. 7 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă ";
- prin Legea nr. 511/2004 (a bugetului de stat pe anul 2005) se suspendă până la 31 decembrie 2005 aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici (art. 8 alin. 7);
- legea bugetului de stat pe anul 2006 (Legea nr. 379/2005) suspendă și ea, potrivit art. 5 alin. 5 până la 31 decembrie 2006 "prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă".
Legea nr. 486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007 nu mai cuprinde nicio dispoziție referitoare la suspendarea drepturilor din legile în vigoare prin care s-a stabilit dreptul la prima de vacanță, concluzia fiind aceea că suspendarea a încetat.
Prelungind până la 31.12.2006 termenul de suspendare a prevederilor legale ce stabilesc dreptul la prima de concediu, legiuitorul a avut în vedere tocmai neefectuarea acestei plăți pentru toată perioada mai sus amintită și nu plata primei la finele anului (dată la care legea bugetară anuală nu mai este în vigoare), întrucât toate textele enumerate se raportează la textul de bază (în speță, art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999) și nu la prima de concediu pentru anul în curs.
Încetând suspendarea plății drepturilor stabilite de lege prin neincluderea unui text în acest sens în legea bugetului de stat pe anul 2007, dreptul la acțiune s-a născut la 1.01.2007, inclusiv pentru anul 2006, an în care plata drepturilor a fost suspendată, fără a fi afectată existența dreptului.
Faptul că existența dreptului nu a fost afectată rezultă și din art. 64 din Legea nr. 24/2000, potrivit cu care: "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării".
Pentru aceste considerente, se constată că toate criticile aduse hotărârii recurate sunt nefondate și în aplicarea art.312 alin.1 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul promovat în contencios administrativ declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI - cu sediul în T,-, jud.T și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI - cu sediul în T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.2024/08.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant - - domiciliat în T,-,.20,.A,.6, jud.T, având ca obiect drepturi salariale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Februarie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
25 Februarie 2008
Jud.fond-;
Red.jud./06.03.2008
Tehnored.-/06.03.2008
Președinte:Eufrosina ChiricaJudecători:Eufrosina Chirica, Georgiana Pulbere, Adriana Pintea
