Alte cereri. Decizia 114/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.114/CA
Ședința publică de la 21 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 2: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
GREFIER - - -
Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - - domiciliată în T,-, -.A,.8, jud.T, împotriva sentinței civile nr.1623/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în T,- bis, jud.T, având ca obiect alte cereri Drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr.142/09.07.1998 privind acordarea tichetelor de masă, începând cu luna ianuarie 2004, actualizată cu indicele de inflație, până la data efectuării plății.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, potrivit prevederilor exprese și imperative ale art.1 alin.1 din Legea nr.142 din 9 iulie 1998, "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiunilor autonome și din sectorul bugetar, precum și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral de costuri de angajator".
Reclamanta a învederat instanței faptul că, atâta timp cât se înscrie în categoria de salariat în sectorul bugetar și în același timp există salariați în diferite domenii din cadrul sectoarelor bugetare care beneficiază de tichete de masă (medici, diferiți funcționari publici, etc.), acest aspect reprezintă în realitate o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecția socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art.41, al.2, art.53 din Constituție, art.5 al.3 din Codul Muncii și art.41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate, în cazul de față, sectorul bugetar.
Prin Sentința civilă nr.1623/21 septembrie 2007, Tribunalul Tulceaa respins acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite angajator, pot primi alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator", iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli pentru celelalte categorii de angajatori.
Rezultă deci, că Legea nr.142/1998 nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci instituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care, în limita disponibilităților bugetare, să acorde sau nu această bonificație.
Nu se poate susține că prin acordarea tichetelor de masă dintre categoriile de salariați din unitățile bugetare s-a ajuns la aplicarea discriminatorie a legii, încălcându-se principiul legalității tuturor cetățenilor români în fața legii, deoarece acest principiu impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice, ceea ce în speță nu se verifică, fiind vorba despre instituții diferite, având buget de venituri și cheltuieli diferite și aparținând de alte ministere, chiar dacă toate sunt bugetare.
Față de aceste considerente, instanța a respins acțiunea, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, susținând că, în mod greșit prima instanță a respins acțiunea, pentru că, în cauză, normele art.1 al.1 din Legea nr.142/1998 privind tichetele de masă au caracter imperativ.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.1 al.1 din Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportate integral pe costuri de angajator.
În al.2 se prevede că, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Prin dispozițiile legale menționate mai sus, se prevăd categoriile de personal care pot beneficia de alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă și se stabilește totodată, condiția respectării prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat.
Prin urmare, normele referitoare la tichetele de masă nu au caracter imperativ, ci unul dispozitiv, fiind la latitudinea angajatorului dacă acordă sau nu tichete de masă, în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
Actele normative care stabilesc sistemul de salarizare al personalului din domeniul justiției, nu prevăd dreptul la tichete de masă, iar normele generale menționate mai sus, au caracter dispozitiv.
Având în vedere că legea nu instituie o obligație în sarcina angajatorului privind acordarea tichetelor de masă, în cauză nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu de natură a nesocoti principiul egalității în drepturi consacrat prin art.16 din Constituție.
Nu se poate reține că, prin acordarea tichetelor de masă unora dintre categoriile de salariați din unitățile bugetare s-a ajuns la o aplicare discriminatorie a legii, încălcându-se principiul egalității cetățenilor în fața legii, deoarece acest principiu impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice, ceea ce în speță nu se regăsește, fiind vorba despre instituții diferite, având bugete de venituri și cheltuieli diferite și aparținând altor ministere, chiar dacă sunt instituții bugetare diferite.
Curtea Constituțională a statuat în mod constant că, principiul egalității în fața legii consacrat de art.16 al.1 din Constituție, nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situațiile egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un tratament egal nu are o existență independentă, fiind indisolubil legat de exercitarea drepturilor și libertăților garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele la aceasta.
Acordarea tichetelor de masă nu este un drept ocrotit și garantat de această convenție, astfel încât să se poată reține că neacordarea acestui spor constituie o încălcare a prevederilor convenției.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul ca nefondat și menține sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - - domiciliată în T,-, -.A,.8, jud.T, împotriva sentinței civile nr.1623/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în T,- bis, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 februarie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Jud.fond:
Red.dec.jud./22.02.2008
Dact.Sz./25.02.2008
Președinte:Eufrosina ChiricaJudecători:Eufrosina Chirica, Georgiana Pulbere, Adriana Pintea
