Alte cereri. Decizia 16/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.16/CA
Ședința publică din 21 ianuarie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta-pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE- cu sediul în T,-, jud.T, în contradictoriu cu intimații-reclamanți - - cu domiciliul în T,-, jud.T, - T,-,.13,.C,.22, jud.T, - T,-, jud.T, - T,-,.3,.B,.5, jud.T, - T,-, -.B,.11, jud.T, - T, str.2..11,.A,.9, jud.T, împotriva sentinței civile nr.1597/20.09.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar; recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr-, reclamanții -, și au chemat în judecată pârâta Direcția generală a finanțelor publice T, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor bănești reprezentând primă de vacanță pentru perioada 2001-2002, sumă ce se va actualiza cu rata inflației (ori dobînda de referință a BNR) de la data nașterii dreptului și până la data efectuării plății.
În motivarea acțiunii reclamații arată că sunt încadrați ca funcționari publici la direcția Generală a Finanțelor Publice T iar potrivit legii 188/1999 aveau dreptul la o primă de vacanță egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Această prevedere legală a devenit neaplicabilă prin procedura suspendării inițiată de OUG nr. 33/2001, menținută ulterior de legile bugetului de stat.
Reclamații se consideră în prezent îndreptățiți la primele de vacanță, suspendările dispuse prin legile bugetului de stat încetându-și aplicabilitatea la finalul anului bugetar fără să afecteze existența dreptului.
Se mai motivează și că textele prin care s-a dispus suspendarea sunt neconstituționale, excepția de neconstituționalitate neputând fi totuși invocată pentru texte care nu mai sunt în vigoare.
În susținerea acțiunii se depun înscrisuri.
Pîrîta nu se prezintă și nu depune întîmpinare.
Prin sentința civilă nr. 520/04.04.2007 a fost admisă acțiunea.
S-a reținut existența dreptului potrivit art. 33 alin. 2 din legea nr. 188/1999 devenit art. 34 alin. 2 după republicare. Totodată, s-a apreciat că, deși dreptul este în continuare suspendat, nu a fost înlăturată existența lui iar titularii nu pot fi obstaculați de a se bucura de acesta pentru perioada cât au avut calitatea de funcționari publici.
Soluția a fost atacată cu recurs de către pârâtă.
Prin decizia nr. 201/CM/12.06.2007 recursurile au fost admise, sentința fiind casată pentru soluționarea cauzei de către un complet specializat de contencios administrativ, competența fiind dată în acest caz de legea nr. 188/1999.
După rejudecare, prin sentința civilă nr. 1597/20.09.2007 a fost admisă acțiunea.
S-a motivat că dreptul la prima de concediu există potrivit legii nr. 188/1999 iar suspendarea succesivă intervenită nu a făcut decât să prelungească termenul de punere în aplicare, fără să afecteze existența sa. S-a apreciat totodată că dreptul este și în prezent suspendat însă neplata sumelor reprezentînd primă de vacanță ar dreptul de substanță.
Soluția a fost atacată cu recurs de către pârâtă.
În motivarea recursului se invocă constituționalitatea textelor de suspendare constatată și prin soluțiile Curții Constituționale precum și intenția legiuitorului ca primele de vacanță să nu fie achitate pentru această perioadă. Se mai arată că instituția publică nu poate fi obligată la plata unor sume ce nu se regăsesc în bugetul aprobat.
În drept se invocă art. 3041.pr.civ.
Intimații nu se prezintă și nu depun întîmpinare.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 34 alin. 2 din legea nr. 188/1999 republicată: " funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Acest drept a fost suspendat succesiv prin OUG nr. 33/2001 și legea nr. 743/2001, până la 31.12.2002.
Ulterior, fiecare lege bugetară a suspendat dreptul, după cum urmează:
-legea nr. 631/2002( a bugetului de stat pe anul 2003) stabilește la art. 10 alin. 3 că " termenele prevăzute la art. III din OUG nr. 33/2001 se prelungesc până la 31 decembrie 2003";
-legea nr. 507/2003 ( legea bugetului de stat pe anul 2004) suspendă până la 31 decembrie 2004 prin art. 9 alin. 7 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă";
-prin legea nr. 511/2004 ( a bugetului de stat pe anul 2005) se suspendă până la 31 decembrie 2005 aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor din legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici (art. 8 alin. 7);
-legea bugetului de stat pe anul 2006 ( legea nr. 379/2005) suspendă și ea, potrivit art. 5 alin. 5, până la 31 decembrie 2006 " prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă".
Legea nr. 486/2006- a bugetului de stat pe anul 2007- nu mai cuprinde nici o dispoziție referitoare la suspendarea drepturilor din legile în vigoare prin care s-a stabilit dreptul la prima de vacanță, concluzia fiind aceea că suspendarea a încetat.
Prelungind până pe 31.12.2006 termenul de suspendare a prevederilor legale ce stabilesc dreptul la prima de concediu, legiuitorul a avut în vedere tocmai neefectuarea acestei plăți pentru toată perioada mai sus amintită și nu plata primei la finele anului ( dată la care legea bugetară anuală nu mai este în vigoare), întrucât toate textele enumerate se raportează la textul de bază ( în speță art. 34 alin. 2 din legea nr. 188/1999) și nu la prima de concediu pentru anul în curs.
Încetând suspendarea plății drepturilor stabilite de lege prin neincluderea unui text în acest sens în legea bugetului de stat pe anul 2007, dreptul la acțiune s-a născut la 01.01.2007 pentru toată perioada de suspendare care nu a afectat însăși existența dreptului la prima de concediu.
Faptul că existența dreptului nu a fost afectată rezultă și din art. 64 din Legea nr. 24/2000, potrivit cu care:"în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării".
În sensul celor mai sus arătate sunt și hotărîrile Curții Constituționale, dreptul fiind născut abia la data încetării suspendărilor succesive precum și OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.
Pentru aceste considerente recursul a fost respins ca nefondat, reclamanții urmînd să beneficieze de primele de vacanță pentru perioada în care au avut calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției de Finanțe publice
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta-pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE- cu sediul în T,-, jud.T, în contradictoriu cu intimații-reclamanți - - cu domiciliul în T,-, jud.T, - T,-,.13,.C,.22, jud.T, - T,-, jud.T, - T,-,.3,.B,.5, jud.T, - T,-, -.B,.11, jud.T, - T, str.2..11,.A,.9, jud.T, împotriva sentinței civile nr.1597/20.09.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, --- |
jud.fond:
red.jud.-Gr.
2ex./24.01.2008
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore, Elena Carina Gheorma
