Alte cereri. Decizia 165/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.165/R
Ședința publică din 04 februarie 2010
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuenți și în contradictoriu cu intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI A și MUNICIPIUL A PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr.1157/22.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat - pentru revizuienții și, lipsă fiind intimații Primarul Municipiului A și Municipiul A prin Primar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul revizuienților depune la dosar împuternicire avocațială și învederează instanței că nu mai are late cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat -, pentru revizuienții și, solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad sub nr. 256/108/16.01.2009, reclamanții și au chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ pârâții Primarul Municipiului și Municipiul A reprezentat prin primar, solicitând anularea Dispoziției primarului municipiului A nr. 5542/17.11.2008 și obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții pentru acordarea sprijinului financiar la constituirea familie, prevăzut de Legea nr. 396/2006 și obligarea Municipiului A să suporte cheltuielile de judecată.
Prin sentința civilă nr. 513 din 23 martie 2009, Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanții - Și împotriva pârâților Primarul Municipiului și Municipiul A, pentru anularea dispoziției nr. 5542 /17 noiembrie 2008 și obligarea unei dispoziții favorabile,fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și, solicitând modificarea în întregime a sentinței recurate și în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civila nr.1157/22.10.2009 Curtea de Apel Tar espins recursul formulat.
In motivare s-a reținut ca reclamanții și au contestat legalitatea Dispoziției Primarului municipiului A nr. 5542/17.11.2008, prin care a fost respinsă cererea reclamanților de acordare a sprijinului financiar la constituirea familiei prevăzut de Legea nr. 396/2006, în cuantum de 200 Euro.
S-a menționat ca motivul respingerii cererii reclamant a fost depășirea termenului de depunere a cererii prevăzut de art. 3 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 396/2006, de 30 de zile de la data încheierii căsătoriei.
Curtea a reținut ca nefiind contestată împrejurarea că reclamanții nu au respectat termenul de depunere a cererii prevăzut de art. 3 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 396/2006, de 30 de zile de la data încheierii căsătoriei.
Astfel, situația de fapt necontestată de părți relevă că reclamanții s-au căsătorit în municipiul A la data de 30 august 2008, iar la data de 6.11.2008 au depus la Primăria municipiului A cererea de acordare a sprijinului financiar la constituirea familiei, cerere înregistrată sub nr. 803/6.11.2008.
În aceste condiții, Curtea a constatat ca chestiunea litigioasă constă în aceea dacă nerespectarea acestui termen atrage sancțiunea respingerii cererii de acordare a sprijinului financiar la constituirea familiei.
S-a menționat ca stabilirea sancțiunii aplicabile în cazul nerespectării acestui termen impune determinarea în prealabil a naturii juridice a termenului de 30 de zile prevăzut de art. 3 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 396/2006.
Sub acest aspect, Curtea constată că - după cum au relevat și reclamanții - Legea nr. 396/2006 nu prevede nimic în legătură cu natura juridică a termenului în litigiu și nici în legătură cu sancțiunea care ar fi incidentă în cazul nerespectării acestui termen.
Se învederează de către instanța ca în lipsa oricărei precizări în acest sens, Curtea consideră că stabilirea naturii juridice a acestui termen trebuie raportată la dispozițiile legale edictate în materia prescripției extinctive, respectiv la dispozițiile Decretului nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripția extinctivă.
În acest sens, Curtea amintește că Legea nr. 396/2006, care reglementează acest termen, nu face nici o precizare cu privire la natura juridică a acestui termen. De asemenea, Curtea observă - raportat la conținutul dreptului în litigiu - că acest drept presupunea acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 200 Euro. Este neîndoielnic, așadar, caracterul patrimonial al acestui drept.
Or, potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege".
De altfel, înșiși reclamanții au invocat dispozițiile Decretului nr. 167/1958, respectiv art. 3 alin. 1 teza I din acest act normativ, conform căruia "termenul prescripției este de 3 ani, iar în raporturile dintre organizațiile socialiste, de 18 luni". lor susțin că termenul de 30 de zile pentru depunerea cererii este unul de recomandare, iar dreptul de a obține ajutorul în litigiu se prescrie în termen de 3 ani, conform textului legal citat.
În această privință, Curtea a constatat că nici o dispoziție legală nu susține calificarea acestui termen ca fiind unul de recomandare. Dimpotrivă, raportat la conținutul său patrimonial, Curtea nu observă nici un motiv pentru care acesta să nu fie calificat drept un termen de prescripție, iar invocarea de către reclamanți a dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 atestă că și aceștia sunt de acord cu aplicabilitatea acestui act normativ în prezenta cauză.
În aceste condiții, Curtea a reținut că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 3 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 396/2006 este un termen de prescripție. Fiind în discuție un termen de prescripție, este nerelevantă lipsa prevederii în Legea nr. 396/2006 a sancțiunii aplicabile în cazul nerespectării acestuia, această sancțiune fiind precizată în actul normativ ce reglementează regimul prescripției extinctive, respectiv în Decretul nr. 167/1958.
Se învederează ca în privința aplicării termenului de trei ani prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, Curtea precizează că acest termen are caracter general, fiind aplicabil, așadar, numai în ipotezele în care legea nu prevede un termen special de prescripție. Caracterul general al acestui termen este recunoscut unanim în literatura de specialitate, fiind atestat și de prevederea - în articolele ulterioare ale Decretul nr. 167/1958 a unor termene speciale.
Însă în prezenta cauză, 3 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 396/2006 prevede un termen de 30 de zile de la data încheierii căsătoriei pentru depunerea cererii de solicitare a ajutorului de 200 euro.
În condițiile în care legea specială - respectiv Legea nr. 396/2006- prevede un termen special, de 30 de zile, Curtea reține inaplicabilitatea termenului de trei ani prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei decizii au formulat revizuire recurentii, solicitând admiterea cererii de revizuire și în rejudecare, admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, au arătat că, prin decizia civilă nr. 1157/22.10.2009, Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins recursul formulat de subsemnații împotriva sentinței civile nr. 513/23.03.2009 a Tribunalului Arad, confirmând astfel respingerea cererii noastre de anulare a Dispoziției Primarului Municipiului A nr. 5542/17.11.2008 și obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții pentru acordarea sprijinului financiar la constituirea familiei prevăzut de Legea nr. 396/2006.
Se menționează ca decizia civilă nr. 1157 din 22 octombrie 2009 Curții de APEL TIMIȘOARA este pronunțată cu încălcarea principiului comunitar al securității juridice, pentru următoarelemotive:
In doctrină s-a spus că noțiunea de "securitate juridică" evocă, cel puțin pentru juriști, chestiuni familiare precum retroactivitatea, teoria aparenței, legalitatea incriminării și a pedepsei sau chiar obscuritatea textelor de lege. în esență, ceea ce caracterizează acest principiu este faptul că el trebuie să protejeze cetățeanul "contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze". S-a sugerat în context că o noțiune mai potrivită decât cea de "securitate juridică" ar fi cea folosită de doctrina olandeză - - "fiabilitatea dreptului".Se învederează ca justițiabilul trebuie să aibă în primul rând acces la reglementările care îi sunt aplicabile, pentru a lua cunoștință de conținutul acestora. în acest context, în dreptul european se vorbește despre o veritabilă publicitate, care este de natură să întărească considerabil securitatea juridică în acest domeniu și să amelioreze raporturile dintre administrație și cetățeni.
Se precizează ca legea aplicabilă trebuie să fie previzibilă. are în mod indubitabil dreptul de a fi informat în avans asupra consecințelor actelor pe care le efectuează, într-o manieră care să-i permită să se comporte în deplină cunoștință de cauză.
Sub acest aspect, trebuie admis că adagiul "Nimeni nu poate invoca necunoașterea legii" este din ce în ce mai greu de aplicat în condițiile unei inflații legislative, dublată de un vocabular care ar putea fi uneori caracterizat drept ezoteric. Simplu spus, contribuabilul trebuie să cunoască legislația de așa manieră încât să poată acționa preventiv.
Se învederează ca administrația are obligația de a-și defini în mod clar exigențele și de a-și respecta angajamentele luate. Sub acest aspect, principiul securității juridice se identifică sub unele aspecte cu principiul încrederii legitime.
Se menționează ca se impune respectarea dreptului la interpretarea unitară a legii. In fine, există o anumită marjă de incertitudine generată și de puterea de interpretare a legii de către instanțele de judecată, precum și de evoluția jurisprudenței acestor instanțe. Mai ales într-un "domeniu favorit" al insecurității juridice, cel financiar-fiscal, o jurisprudența unitară, solidă, argumentată, este cu atat mai importanta.
Se arata ca principiul securității juridice a fost consacrat pe cale jurisprudențială la nivel european.
Astfel, la nivel comunitar, Curtea de Justiție Europeană a indicat faptul că principiul securității juridice face parte din ordinea juridică comunitară și trebuie respectat atât de instituțiile comunitare, cât și de statele membre, atunci când acestea își exercită prerogativele conferite de directivele comunitare".
Prezintă o importanță deosebită o constatare a Curții de Justiție Europene: asigurarea securității juridice trebuie observată cu mai mare strictețe în cazul regulilor susceptibile să producă consecințe financiare, astfel încât cei vizați de aceste reguli să cunoască precis întinderea obligațiilor impuse de asemenea reguli".
In dreptul european al drepturilor omului, principiul securității juridice este analizat de obicei în contextul dreptului de acces la o instanță și este considerat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului. S-a decis astfel că securitatea raporturilor juridice civile impune ca soluția dată în mod definitiv de către tribunale unui litigiu să nu fie repusă în discuție"; de asemenea, un sistem judiciar național care permite președintelui Curții Supreme și Procurorului General să atace în permanență, pe calea unui recurs în anulare ("protest") o hotărâre judecătorească definitivă, a fost considerat incompatibil cu principiul securității juridice; este contrară acestui principiu curgerea termenului de recurs de la data pronunțării unei hotărâri judecătorești, cât privește părțile care nu au participat la judecarea cauzei și la pronunțarea hotărârii.
Raportat la elementele teoretice prezentate mai sus, apreciem că prin hotărârea pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARAs -a încălcat principiul securității juridice întrucât eroarea fundamentală a judecătorului fondului și a judecătorilor din recurs este generată de o interpretare eronată a legii, ceea ce constituie per se o încălcare flagrantă a principiului securității juridice.
Este adevărat că pot exista derogări de la termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prin instituirea unor termene speciale de prescripție. Pentru a se respecta însă principiul comunitar și convențional al securității juridice, aceste derogări trebuie să fie expres prevăzute de lege.
Or, în cazul nostru se poate observa că art. 3 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 396/2006 nu califică termenul de 30 de zile ca fiind un termen de prescripție și nu consacră expres existența unei derogări de la termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Pe cale de consecință, nu-i este permis judecătorului să adauge la lege și să considere că legea prevede o derogare expresă de la regula consfințită prin art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. ntrucât ne aflăm în prezența unei chestiuni de natură financiară - plata unei sume de bani cu titlul de sprijin financiar la constituirea familiei - este evident faptul că principiul securității juridice trebuie observat cu mai mare strictețe. Altfel spus, judecătorul trebuie să evalueze dacă termenul instituit de lege era suficient de clar și previzibil pentru contribuabil, iar sancțiunea asociată neexercitării dreptului era prevăzută de lege și putea fi cunoscută de contribuabil. In mod evident, în speță nu au fost respectate aceste exigențe. Astfel, așa cum a reținut și Curtea de Apel, Legea nr. 396/2006 nu asociază nici o sancțiune neexercitării dreptului în termenul de 30 de zile. Cu alte cuvinte, legea nu este clară, previzibilă, în ceea ce privește sancțiunea asociată termenului fixat de legiuitor. Pe de altă parte, trebuie observat faptul că, în speță, insecuritatea juridică este creată chiar de judecătorii de la fond și din recurs. Astfel, în lipsa unei prevederi a legii,judecătorii din speță s-au simțit datori să protejeze administrația și să adauge la lege,apreciind că termenul prevăzut de art. 3 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 396/2006 este un termen de prescripție. In opinia noastră, acest lucru este interzis, iar în lipsa unei prevederi exprese a legii, termenul prevăzut de art. 3 alin. 3 lit. a) nu poate fi considerat decât un termen de recomandare. O altă interpretare ar conduce la concluzia că orice termen poate fi calificat de judecător într-un fel sau altul, cu consecințe nefavorabile asupra contribuabililor.
Legal citați, parații nu au depus la dosar întâmpinare.
Examinând revizuirea de fata, prin raportare la dispozițiile art.322 si urm Cod proc civ, Curtea constata următoarele:
Prin decizia civila nr.1157/22.10.2009 Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins recursul formulat de către recurentii-revizuenti și reținând ca reclamanții și au contestat legalitatea Dispoziției Primarului municipiului A nr. 5542/17.11.2008, prin care a fost respinsă cererea reclamanților de acordare a sprijinului financiar la constituirea familiei prevăzut de Legea nr. 396/2006, în cuantum de 200 Euro.
Se arata in considerentele deciziei atacate ca motivul respingerii cererii reclamant a fost depășirea termenului de depunere a cererii prevăzut de art. 3 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 396/2006, de 30 de zile de la data încheierii căsătoriei.
Curtea a reținut in considerentele deciziei că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 3 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 396/2006 este un termen de prescripție. Fiind în discuție un termen de prescripție, este nerelevantă lipsa prevederii în Legea nr. 396/2006 a sancțiunii aplicabile în cazul nerespectării acestuia, această sancțiune fiind precizată în actul normativ ce reglementează regimul prescripției extinctive, respectiv în Decretul nr. 167/1958.În privința aplicării termenului de trei ani prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, Curtea precizează că acest termen are caracter general, fiind aplicabil, așadar, numai în ipotezele în care legea nu prevede un termen special de prescripție. Caracterul general al acestui termen este recunoscut unanim în literatura de specialitate, fiind atestat și de prevederea - în articolele ulterioare ale Decretul nr. 167/1958 a unor termene speciale.
Curtea constata ca revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutiva si nesuspensivă de executare.
Potrivit art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă, revizuirea are ca obiect hotărâri ramase definitive in apel sau prin neapelare precum si hotărârile instanțelor de recurs atunci când se evocă fondul.
In căile de atac evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt in urma analizei probelor. Drept urmare, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situația de fapt nu sunt susceptibile de revizuire.
Ar putea sa facă obiectul unei cereri in revizuire hotărârile pronunțate de instanțele de recurs prin care s-a admis recursul si s-a modificat hotărârea atacata pe chestiuni de fapt, precum si hotărârile date in fond după casarea cu reținere.
Din analiza Deciziei Civile nr.1157/22.10.2009, atacată prin prezenta cerere de revizuire, rezultă că instanța de recurs nu a evocat fondul, fiind respins recursul ca neîntemeiat și menținută sentința tribunalului ca temeinică și legală.
Astfel, s-ar fi putut considera că suntem în prezenta unei evocări a fondului dacă, admițând recursul, instanța de recurs ar fi procedat la rejudecarea pe fond a cauzei, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 2 și 4 Cod procedură civilă.
Prin urmare, Decizia Civilă nr.1157/22.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- nu este susceptibilă de a face obiectul unei revizuiri, nefiind îndeplinită condiția de a evoca fondul.
Totodată Curtea retine ca fiind o cale extraordinară de atac revizuirea poate fi exercitata exclusiv pentru motivele expres si limitativ prevăzute de legiuitor in art. 322 Cod proc civ.
In susținerea cererii de revizuire revizuenții au invocat nerespectarea de către Curtea de Apel a principiului securității juridice ca urmare a neprevizibilității legii, menționând ca instanța a făcut o interpretare eronata a dispozițiilor legale incidente in cauza. Se apreciază de către revizuenti ca in lipsa unor prevederi exprese termenul menționat in Legea nr.369/2006 trebuie interpretat in favoarea contribuabilului iar nu in favoarea administrației.
Prin urmare, criticile revizuentilor vizează interpretarea dispozițiilor legale de către instanța de recurs.
Curtea constata ca, fata de cazurile de revizuire reglementate expres de legiuitor in art. 322 Cod proc civ, interpretarea dispozițiilor legale incidente in cauza nu reprezintă obiect de analiza a unei cereri de revizuire, un astfel de aspect putând fi invocat in cadrul unei recurs.
Față de cele menționate, văzând dispozițiile legale invocate, Curtea va respinge revizuirea formulata.
Constatând culpa procesuala a revizuentilor in declanșarea caii de atac extraordinare, fata de dispozițiile art. 274 Cod proc civ, Curtea va respinge si solicitarea acestora de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenți și în contradictoriu cu intimații Primarul Municipiului A și Municipiul A prin primar împotriva deciziei civile nr.1157/22.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 04 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.DD/12.02.2010
Tehnored.MM/2 ex/12.02.2010
Instanță fond: G
Inst.recurs.jud.;;
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
