Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 161/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.161/
Ședința publică din 4 februarie 2010
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.783/CA/19.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - AGROINDUSTRIALA SA, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice T consilier juridic -, iar pentru reclamanta intimată - AGROINDUSTRIALA SA se prezintă avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termenul legal.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, reprezentantul pârâtei recurente consilier juridic - depune la dosar delegația de reprezentare.
Reprezentanta reclamantei intimate - avocat, depune la dosar delegația avocațială de reprezentare și întâmpinare din care comunică 1 exemplar cu reprezentantul pârâtei recurente.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată pentru motivele invocate în scris la dosar pe care le reiterează și oral.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, conform întâmpinării depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 5517/30/14.09.2009, reclamanta - SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării actelor adminstrativ-fiscale, întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Activitatea de inspecție fiscală și anume - Raport de inspecție fiscală nr. 2572/08.07.2009 și Decizia de impunere nr. 375/08.07.2009 prin care s-a dispus stabilirea în sarcina reclamantei a sumei de 34.373 lei, până la pronunțarea instanței de fond.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că împotriva acestor acte fiscale a depus contestație, înregistrată cu nr. 28697/14.08.2009, conform prevederilor Titlului IX din OUG 92/2003 rep. art. 205 - 207 pentru:
)18.999 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere, aferente unei obligații fiscale suplimentare de natura impozitului pe profit în sumă de 29.678 lei;
)9.454 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere, aferente unei obligații fiscale suplimentare de natura TVA, în sumă de 56.397 lei.
În urma depunerii contestației 14.09.2009, dată până la care pârâta nu i-a emis decizia față de contestația promovată, organul constatator a trecut la executarea reclamantei, emițându-i somația nr. -/7137 pentru suma de 34.373 lei, termenul de achitare a acestei sume fiind de 15 zile.
Deși contestația nu a fost soluționată în faza administrativă, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios cu privire la fondul cauzei, iar depunerea contestației nu suspendă executarea se solicită a se dispune suspendarea executării acestor acte adminstrativ-fiscale având în vedere, iminența executării reclamantei, ce rezultă din somația anexată - ca act începător al executării silite, impactul economic asupra societății, pârâta putând oricând să dispună ridicarea sumelor de bani din conturile subscrisei, producându-i astfel o pagubă însemnată, titlul executor în temeiul căruia urmează să fie executata nu a fost analizat din punct de vedere al legalității de către o instanță de judecată
În contestația promovată reclamanta arăta că dreptul de a stabilii obligații fiscale pentru anul 2003 este prescris.
Față de justețea acestor motive, precum și față de justețea motivelor invocate în contestație, reclamanta a solicitat a se constata întemeiată cererea, solicitând să se dispună admiterea acesteia.
S-a menționat că anterior întocmirii raportului de inspecție fiscală nr. 2572/08.07.2009, atacat, i s-a efectuat un alt control care a avut ca obiect verificarea aceleiași perioade 01.01.2003-31.12.2007, întocmindu-se raportul de inspecție fiscală nr. 4263/28.10.2008 și decizia de impunere nr. 302/28.10.2008. Prin acestea s-au dispus stabilirea în sarcina reclamantei a sumei de 443.216 lei. Aceste acte administrativ-fiscale au fost atacate cu contestație în urma căreia a fost emisă decizia nr. 1450/128/30.04.2009 de către biroul de soluționare contestații din cadrul T prin care s-a desființat Decizia de impunere nr. 302/28.10.2008 pentru suma totală de 362.801 lei care se compune din impozit pe profit, TVA și din sumele aferente acestor impozite; s-a respins contestația Subscrisei pentru suma de 80.415 lei.
În urma acestei decizii, reclamanta a formulat acțiune în contencios înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-, prin care a solicitat anularea în parte a acesteia în ceea ce privește respingerea contestației subscrisei pentru suma de 80.415 lei (impozit pe profit și TVA), acțiune ce la acesta dată se află în stare de judecată având termen la data de19.10.2009.
Reclamanta a solicitat să se rețină că acest raport de inspecție fiscală (nr. 2572/08.07.2009) reprezintă o reluare a primului control din 2008 și s-a efectuat având la bază decizia nr. 1450/128/30.04.2009 emisă de Biroul de soluționare contestații din cadrul DGFP T, așa cum este stipulat pe pagina 1 raportului.
Astfel, solicită se observa că pentru aceeași perioadă și același impozite au fost calculate de organele de specialitate fiscală din Tos umă de 443.216 lei în anul 2008 prin nr. 4263/28.10.2008 și o sumă de 34.373 în anul 2009, de doisprezece ori mai mică prin nr. 2572/08.07.2009.
Fată de această diferență, reclamanta a arătat că se îndoiește de veridicitatea acestor calcule făcute de inspectorii fiscali ai ANAF, și consideră că au fost făcute grave erori. Astfel, consideră că doar instanța de judecată, poate și trebuie să verifice legalitatea și temeinicia actelor fiscale, în urma unor expertize de specialitate.
Mai mult, se arată că practica judiciară s-a pronunțat în mod constant, admițând aceste cereri de suspendare a actelor administrativ-fiscale, câtă vreme titlul executor nu a fost analizat din punct de vedere al legalității - în baza unor expertize de specialitate - de către o instanță de judecată.
Totodată, raportul de inspecție fiscală nr. 4263/28.10.2008 și decizia de impunere nr. 302/28.10.2008 în integralitatea lor au făcut obiectul unei cereri de suspendare admisă de Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. l0/CA/6.01.2009 - Dosar nr- și rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de Apel Timișoara.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar următoarele acte: somația -/7137, raport de inspecție fiscală nr. 2572/08.07.2009, decizia de impunere nr. 375/08.07.2009, contestația subscrisei înregistrată la 14.08.2009, acțiunea formulată de reclamantă.
Totodată, s-au anexat înscrisurile la care a făcut referire în soluționarea contestației anterioare a subscrisei pentru aceeași perioadă în anul 2008, respectiv: decizia de impunere nr. 302/28.10.2008, contestația formulată de subscrisă înregistrată la data de 28.11.2008, decizia nr. 1450/128/30.04.2009 privind soluționarea contestației, sentința civilă nr. 10/CA/6.01.2009, portal.just.ro - decizie irevocabilă;
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate, ca nefondată.
În motivare s-a arătat că, în fapt, reclamantul a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea Deciziei de impunere nr. 375/08.07.2009 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice - Activitatea de inspecție fiscală, până la pronunțarea instanței de fond asupra contestației formulate împotriva acestei decizii.
În ceea ce privește cererea de suspendare formulată, pârâta a solicitat că în luarea deciziei cu privire la soluționarea prezentul litigiu, instanța să țină cont de următoarele argumente.
În primul rând, înainte de a verifica dacă cele două condiții impuse de textul art. 14 din legea contenciosului administrativ sunt îndeplinite, s-a solicitat instanței de judecată, în baza art. 215, alin. 2 teza a - II - a din codul d e procedură fiscală, să pună în vedere reclamantului că are obligația de a depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei datorate. Această obligație reprezintă o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare formulată în baza legii 554/2004. De aceea, în scopul proteguirii intereselor Statului Român și a bugetului de stat de eventualitatea imposibilității recuperării creanțelor bugetare datorate cauzate de o posibilă stare de insolvabilitate până la momentul soluționării definitive și irevocabile a prezentei cauze pârâta consideră că depunerea unei cauțiuni în cuantumul de 10% reprezintă o garanție pentru creditor și, în același timp, un stimulent pentru debitor în scopul depunerii tuturor eforturilor necesare soluționării cu celeritate a prezentului demers judiciar.
În al doilea rând, s-a solicitat instanței de judecată să realizeze o cercetare temeinică și amănunțită cu privire la îndeplinirea de către reclamant a cerințelor impuse de textul art. 14, alin. 1 din Legea 554/2004. În acest sens, în literatura de specialitate se menționează că instanța competentă, cu ocazia soluționării cererii, va trebui să realizeze o "pipăire" a fondului pentru a constata dacă aceasta vizează un act administrativ fiscal vădit nelegal, iar, pe de altă parte, să verifice situația concretă a contribuabilului ce ar urma să fie supus executării silite și efectele pe care le-ar putea produce executarea actului administrativ fiscal împotriva acestuia.
Ca atare, apreciază necesar ca instanța să realizeze o cercetare amănunțită, inclusiv a fondului litigiului dintre părți și, de asemenea, să aibă în vedere sumele care fac obiectul actului administrativ fiscal a cărui executare se cere a fi suspendată prin raportare la cifra de afaceri a contribuabilului în cauză, dar și la alți indicatori economico - financiari ai activității acestuia.
În acest sens, s-a solicitat se observa că reclamantul nu face dovada îndeplinirii niciuneia dintre condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nefăcând, de altfel, nici vorbire despre ele, ci rezumându-se doar la a aprecia diferența dintre cele două controale fiscale ca fiind de 12 ori mai S-a mai subliniat că susținerile reclamantului privitor la gravele erori săvârșite de organele de inspecție fiscală nu sunt altceva decât simple alegații, nedovedite și, apreciază pârâta, rău intenționate.
În drept, s-au invocat prevederile art. 115. proc. civ, art. 14, alin. 1 din Legea 554/2004, art. 215, alin. 2 din proc. fiscală.
De asemenea, în baza art.242,alin.2 pr.civilă pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsa acesteia de la dezbateri.
Prin sentința civilă nr.783/CA/19.10.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanta - SA, cu sediul în Sannicolau M, 30, nr.9, județul T, împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice cu sediul în T,-, jud.T și a suspendat executarea deciziei de impunere nr.375/08.07.2009, emisă de T, până la pronunțarea instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Raportul de inspecție fiscală nr. 2572/08.07.2009, în urma căreia s-a emis Decizia de impunere nr. 375/08.07.2009 de către T, s-a dispus stabilirea în sarcina reclamantei - SA plata sumei de 34.373 lei, reclamanta contestând obligațiile fiscale, pentru sumele de 18999 lei și 9454 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere, aferente impozitului pe profit și TVA.
Împotriva titlului de creanță reclamanta a formulat contestația prev. de art. 205 al.1 nr.OG 92/2003, înregistrată la. sub nr. 28697/14.08.2009, contestație care a fost admisă în parte.
În analiza cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 375/08.07.2009 emisă de T, instanța a constatat că în speță, reclamanta a îndeplinit condiția prevăzută art. 215 al.2 de plata cauțiunii stabilită de instanță în cuantum de 3437 RON conform recipisei de consemnare nr. -/1 din 09.10.2009.
Referitor la condițiile prev. de art. 14 al.1 din Legea nr-, instanța a reținut că pentru a se dispune suspendarea executării actului atacat trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: sesizarea în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare ( în speță contestația formulată în baza art. 205 al.1 Cod procedură fiscală echivalând cu procedura prealabilă prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 ), precum și condiția existentei cazului bine justificat, respectiv cea a prevenirii unei pagube iminente.
Cazul bine justificat este definit de art.2 al.1 lit t din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, îndoială ce nu aparține reclamantei, ci instanței de judecată care procedează la analiza cererii de suspendare.
În speță este de observat că raportul de inspecție fiscală nr. 2572/08.07.2009 vizează perioada 2003-2007 (25.10.2003 - 28.10.2008/25.10.2003-28.10.2008 pentru impozitul pe profit și 25.10.2003-15.10.2008/25.10.2003-15.10.2008 pentru TVA), având ca obiect verificarea impozitului pe profit și TVA, respectiv majorările de întârziere, în condițiile în care parțial aceeași perioadă a fost verificată anterior (01.01.2003-31-12.2007/ 01.01.2003-15.10.2008, pentru impozitul pe profit și 01.01.2003-31.12.2007/01.01.2003-25.05.2008 pentru TVA), controlul fiind finalizat cu întocmirea raportului de inspecție fiscală nr. 4263/28.10.2008.
În baza acestui ultim raport fiscal nr. 4263/28.10.2008 s-a emis decizia fiscală nr. 302/28.10.2008, prin care s-au reținut obligații fiscale în cuantum de 443.216 lei, decizie a cărei executare a fost suspendată prin sentința civilă nr. 10/06.01.2009 pronunțată în dosarul nr-, hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă.
Decizia fiscală nr. 302/28.10.2008 a fost desființată pentru suma de - lei care se compune din impozit pe profit și TVA, respingându-se contestația reclamantei pentru suma de 80.415 lei, decizia nr. 1450/128/30.04.2009 emisă de DGFP T fiind contestată de către reclamantă în cadrul dosarului nr-, aflat pe rolul Tribunalului Timiș.
Raportat la cele expuse anterior, instanța observă că se rețin obligații în cuantum diferit de către organele de control fiscal, însăși T optând pentru reverificarea în aproximativ aceleași limite a perioadei controlate (ceea ce nu permite aplicarea dispozițiilor art. 14 al.5 din Legea nr. 554/2004), în condițiile în care pe rolul instanței de judecată, ca urmare a infirmării parțiale a deciziei nr.302/28.10.2008, se află în curs de soluționare acțiunea împotriva deciziei anterior menționate, respectiv a deciziei nr. 1450/128/30.04.2009 emisă de T, aspecte ce sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ contestat, reprezentat de nr. 375/08.07.2009 emisă de
Paguba iminentă este definită de art.2 al.1 lit ș din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării activității reclamantei, ori în speță se reține prejudiciul material evident pe care l-ar suferi reclamanta prin executarea silită imediată.
În aceste condiții, instanța a reținut că în speță, reclamanta a îndeplinit atât condiția plății cauțiunii prev. de art. 215 al.2 Cod procedură fiscală, cât și cele trei condiții la care face referire art. 14 al.1 din Legea nr. 554/2004, astfel încât văzând și disp.art.14 al.4 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea reclamantei, dispunând suspendarea executării actului administrativ atacat până la pronunțarea instanței de fond.
Instanța a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad eclarat recurs, solicitând admiterea recursului, respingerea acțiunii formulate ca nefondată, cu motivarea că, în fapt, reclamantul a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună suspendarea Deciziei de impunere nr. 375/08.07.2009 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice - Activitatea de Inspecție Fiscală, până la pronunțarea instanței de fond asupra contestației formulate împotriva acestei decizii.
Prin Sentința Civilă nr. 783/CA/19.10.2009, Tribunalul Timișa admis acțiunea, a dispus suspendarea Deciziei de impunere nr. 375/08.07.2009, instanța reținând ca fiind îndeplinite condițiile impuse de către art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
n ceea ce o privește pe pârâtă, apreciază că instanța de judecată a pronunțat o hotărâre netemeinică, criticabilă din punctul de vedere al îndeplinirii condițiilor impuse de lege pentru suspendarea actelor administrative fiscale.
Astfel, în ceea ce privește existența cazului bine justificat, instanța de judecată a reținut, raportat la textul art. 2, alin. lit. t din Legea nr. 554/2004, că împrejurările care sunt de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal atacat constau în lipsa de similitudine între cele două controale efectuate, în două perioade diferite, 1 /1 la sediul reclamantului.
Cu privire la acest aspect, învederează instanței de judecată că diferențele rezultate în urma celor două controale nu au nicio relevanță asupra legalității actului administrativ fiscal atacat.
Este adevărat că asupra societății reclamante au fost dispuse efectuarea a două controale fiscale, însă cel de-al doilea control a fost dispus în urma desființării deciziei de impunere cu nr. 302/28.10.2008, aceasta fiind procedura legală de urmat în urma desființării deciziei în faza procedurii prealabile.
n acest sens, potrivit art. 216, alin. 1 pct.3 din codul d e proc. fiscală: "Soluții asupra contestației:
Prin decizie se poate desființa total sau parțial actul administrativ atacat, situație în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluționare.
Așadar, în urma desființării actului administrativ fiscal, conform legii, se dispune efectuarea unui al doilea control, control care urmează a fi efectuat de către o altă echipă și în urma căruia pot fi dispuse alte măsuri în funcție de constatările efectuate de către echipele de control care sunt abilitate să efectueze cel de al doilea control.
După cum a arătat pârâta și în fața primei instanțe, faptul că în urma celui de al doilea control au rezultat sume de 12 ori mai mici, nu are nicio relevanță sub aspectul legalității actului de control. De altfel, este absolut normal ca rezultatele unui control efectuat de o altă echipă să nu coincidă cu cele obținute de un control anterior.
Sub acest aspect, apreciază că motivarea instanței este lapidară, nefondată și subiectivă, motiv pentru care considerăm că primul caz prevăzut de art. 14 nu este îndeplinit.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv, respectiv, paguba iminentă, pârâta consideră, de asemenea, că motivarea instanței este lapidară și lipsită de conținut, câtă vreme paguba iminentă de care vorbește instanța nu rezultă de nicăieri, reclamantul nedepunând la dosarul cauzei niciun înscris din care să rezulte că în urma executării sumei contestate s-ar putea produce vreun prejudiciu.
Or, în aceste condiții, nu înțelege cum instanța de judecată a putut aprecia că suma cuprinsă în decizia a cărei suspendare se solicită ar putea provoca o pagubă iminentă în sensul art. 2, alin. 1 lit. din Legea nr. 544/2004.
Reclamantul nu a depus la dosar niciun raport contabil, niciun înscris din care să rezulte cifra de afaceri, înscrisuri necesare instanței de judecată pentru a putea aprecia efectul pe care o sumă de 34.373 lei l-ar putea avea asupra patrimoniului societății.
n aceste condiții, a aprecia, fără a avea la bază vreun înscris doveditor, că executarea actului administrativ fiscal ar prejudicia reclamantul constituie o încălcare a prevederilor legale aplicabile speței, motiv pentru care pârâta solicită cenzurarea hotărârii atacate și respingerea cererii de suspendare ca nefondată.
De asemenea, solicită să se observe că la dosarul cauzei nu există absolut nicio dovadă a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului, reclamantul nedepunând niciun înscris din care să rezulte cazul bine justificat și paguba iminentă, respectiv corelația obligatorie dintre cele două, în legătură directă, bineînțeles, cu decizia atacată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 14, alin 4 din Legea 554/2004.
De asemenea, în baza art. 242, alin.2, proc. civ. s-a solicitat judecarea prezentei cauze și în lipsa pârâtei recurente la dezbateri.
Reclamanta intimată - SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu motivarea că, rima p. instanță a procedat corect admițând prin entința civilă nr. 783/CA/19.10.2009 acțiunea subscrisei, dispunând suspendarea Deciziei de impunere nr. 375/08.07.2009, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată.
Aceste condiții sunt: sesizarea autorității publice care a emis actul conf. Legii nr. 554/2004; condiția existenței cazului bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente.
Recurenta critică hotărârea primei instanțe cu privire la nedovedirea acestor condiții prevăzute de legea contenciosului-administrativ, de către subscrisă, și anume în ceea ce privește existența cazului bine justificat și a prevenirii pagubei iminente.
Într-un mod cu totul eronat, recurenta afirmă că în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, instanța își motivează soluția pe faptul că între cele două controale efectuate de către inspectorii financiari, în perioade diferite, la sediul subscrisei cu privire la aceleași obligații, există discrepanțe însemnate referitoare la rezultatul acestor inspecții (în urma celei de a doua inspecții au rezultat sume det2 ori mai mici). Ori instanța își motivează pertinent soluția, reținând ca fapt care i-a creat o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ următoarele: "se observă că se rețin obligații în cuantum diferit de către organele de control fiscal, însăși T optând pentru reverificarea în aproximativ aceleași limite a perioadei controlate (ceea ce nu permite aplicarea disp. art. 14 al. 5 din Legea 554/2004), în condițiile în care pe rolul instanțelor de judecată, ca urmare a infirmării parțiale a deciziei nr. 302/28.10.2008, se află în curs de soluționare acțiunea împotriva deciziei anterior menționate, respectiv a deciziei nr. 1450/128/30.04.2009 emisă de T, aspecte ce sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ contestat.
Astfel, instanța observă corect că pe rolul instanțelor de judecată există un litigiu referitor la aceste inspecții repetate, derulate de către organele recurentei, nesoluționate nici azi, ceea ce inevitabil duce la concluzia că există o îndoială serioasă referitoare la legalitatea acestor acte administrativ-fiscale.
Raportat la cuantumul însemnat al sumelor ce urmau a fie puse în executare de către recurentă, instanța reține corect că prejudiciul material pentru subscrisă ar fi evident, iar această executare silită ar perturba grav funcționarea activității subscrisei.
Nu în ultimul rând recurenta omite a-și motiva recursul în drept conform normelor de procedură civilă, neindicând concret motivele pe care își întemeiază recursul. În cuprinsul recursului formulat nu pot fi evidențiate aspecte de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii primei instanțe.
Având în vedere aspectele mai sus menționate, reclamanta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei Direcția Generală a Finanțelor Publice T prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul Timișa admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr.375/08.07.2009, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, până la pronunțarea instanței de fond asupra contestației formulate de reclamantă împotriva acestui act.
Cu privire la condițiile suspendării executării actului administrativ, Curtea amintește că, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate".
De asemenea, potrivit art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond".
În privința definițiilor legale ale pagubei iminente și cazurilor bine justificate, instanța constată că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș) și t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acestea sunt astfel definite:
"ș) pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public;
t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;".
Cu privire la suspendarea executării actului administrativ fiscal, art. 215 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală prevede că "introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal".
Alineatul al doilea al art. 215 Cod de Procedură Fiscală stabilește că "ispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei."
În speță, reclamanta a îndeplinit condiția depunerii cauțiunii stabilite de instanță, la fila 146 din dosarul Tribunalului Timiș fiind depusă dovada consemnării cauțiunii de 3437 RON, stabilite de instanța de fond, astfel încât nu este fondată susținerea recurentei, conform căreia nu s-a depus cauțiunea respectivă.
Analizând cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat prin prisma acestor dispoziții legale, Curtea constată că instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv condiția existenței pagubei iminente și aceea a unui caz bine justificat.
Cât privește condiția existenței unei pagube iminente, a cărei reținere a fost criticată prin cererea de recurs, Curtea constată că potrivit Deciziei de impunere nr. 375/08.07.2009 în sarcina reclamantei - SA a fost stabilită plata sumei de 18.999 lei și 9454 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere, aferente impozitului pe profit și TVA.
Curtea constată, totodată, că în baza acestei decizii de impunere a fost declanșată executarea silită pentru suma totală de 34.373 RON, astfel cum rezultă din somația depusă în copie la fila 6 din dosarul Tribunalului Timiș.
Or, în condițiile în care reclamanta are peste 100 de angajați, iar suma executată este egală cu J din profitul obținut în întreg anul 2008, astfel cum rezultă din raportul de inspecție fiscală nr. 2572/08.07.2009, în urma căreia s-a emis Decizia de impunere nr. 375/08.07.2009, atașat la fila 16 din dosarul Tribunalului Timiș, Curtea constată că punerea în executare a acestor acte administrativ fiscale implică indisponibilizarea unei sume ce depășește cu mult posibilitățile financiare imediate ale reclamantei.
Sub acest aspect, Curtea apreciază că executarea imediată a acestei decizii poate conduce la falimentarea societății reclamante, cu paralizarea oricărei acțiuni judiciare intentate de aceasta, din lipsa fondurilor necesare desfășurării activității.
O atare consecință ar echivala cu acordarea posibilității organului fiscal să impute unui contribuabil plata unei sume de bani care depășește cu mult posibilitățile financiare imediate ale acestuia și, procedând la executarea silită imediată, să împiedice contribuabilul respectiv să conteste efectiv actul de impunere, prin lipsirea acestuia de resursele financiare necesare desfășurării activității ulterioare, chiar prin provocarea iminentă a unei stări de insolvență.
Având în vedere aceste împrejurări, Curtea apreciază că în cauză este îndeplinită condițiile referitoare la iminenței producerii unei pagube prin executarea actului administrativ atacat.
Cât privește condiția existenței unui caz bine justificat, Curtea remarcă faptul că examinarea acestei condiții impune însăși examinarea legalității actului administrativ atacat, de vreme ce instanța trebuie să constate - pentru a soluționa cererea de suspendare a executării actului administrativ - existența împrejurărilor care creează îndoieli serioase "în privința legalității actului administrativ". Aceasta nu presupune o dovadă de nelegalitate evidentă, întrucât prin analiza acesteia s-ar prejudeca fondul cererii de anulare. Este suficientă susținerea existenței unui indiciu de nelegalitate sau a unui argument juridic aparent valabil în ceea ce privește nelegalitatea, urmând ca motivele de nelegalitate să fie analizate de instanța învestită în fond cu soluționarea cererii de anulare.
Tot referitor la condiția cazului bine justificat trebuie amintită și nr. (89), adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă și care a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, fără a recunoaște, totuși, eficacitatea necesară acțiunii administrative. De asemenea, a apreciat că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. În plus, s-a arătat în același act european că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
Unul din principiile la care face referire recomandarea este acela că autoritatea jurisdicțională chemată să decidă măsuri de protecție provizorie trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, asemenea măsuri putând fi acordate mai ales atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de legalitatea actului administrativ.
În această privință, Curtea constată că în speță, raportul de inspecție fiscală nr. 2572/08.07.2009 vizează perioada 2003-2007 (25.10.2003 - 28.10.2008/25.10.2003-28.10.2008 pentru impozitul pe profit și 25.10.2003-15.10.2008/25.10.2003-15.10.2008 pentru TVA), având ca obiect verificarea impozitului pe profit și TVA, respectiv majorările de întârziere, în condițiile în care parțial aceeași perioadă a fost verificată anterior (01.01.2003-31-12.2007/01.01.2003-15.10.2008, pentru impozitul pe profit și 01.01.2003-31.12.2007/01.01.2003-25.05.2008 pentru TVA), controlul fiind finalizat cu întocmirea raportului de inspecție fiscală nr. 4263/28.10.2008.
În baza acestui ultim raport fiscal nr. 4263/28.10.2008 s-a emis decizia fiscală nr. 302/28.10.2008, prin care s-au reținut obligații fiscale în cuantum de 443.216 lei, decizie a cărei executare a fost suspendată prin sentința civilă nr. 10/06.01.2009 pronunțată în dosarul nr-, hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă.
Decizia fiscală nr. 302/28.10.2008 a fost desființată pentru suma de 362.801 lei, care se compune din impozit pe profit și TVA, respingându-se contestația reclamantei pentru suma de 80.415 lei, decizia nr. 1450/128/30.04.2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T fiind contestată de către reclamantă în cadrul dosarului nr-, aflat pe rolul Tribunalului Timiș.
Raportat la cele expuse anterior, Curtea constată că se rețin obligații în cuantum diferit de către organele de control fiscal, însăși Direcția Generală a Finanțelor Publice T optând pentru reverificarea în aproximativ aceleași limite a perioadei controlate (ceea ce nu permite aplicarea dispozițiilor art. 14 al.5 din Legea nr. 554/2004), în condițiile în care pe rolul instanței de judecată, ca urmare a infirmării parțiale a deciziei nr.302/28.10.2008, se află în curs de soluționare acțiunea împotriva deciziei anterior menționate, respectiv a deciziei nr. 1450/128/30.04.2009 emisă de T, aspecte care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ contestat, reprezentat de nr. 375/08.07.2009 emisă de
În consecință, instanța reține că este îndeplinită în cauză și condiție existenței unui caz bine justificat.
Prin urmare, Curtea consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, motiv pentru care va reține temeinicia soluției instanței de fond.
În consecință - având în vedere considerentele arătate mai sus - Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 783/CA/19.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
Curtea va lua act că reclamanta intimată nu a solicitat obligarea pârâtei recurente la plata de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.783/CA/19.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Ia act că reclamanta intimată nu a solicitat obligarea pârâtei recurente la plata de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.:/24.02.2010
Tehnored./M/ 2 ex./24.02.2010
Inst.fond.: jud.
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
