Alte cereri. Decizia 166/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FFISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 166/
Ședința publică din 30 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 2: Tăbâltoc Dan Mircea
Judecător -G -
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamanții - SRL I și împotriva sentinței civile nr. 7/ din 09.01.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul, în nume propriu și în calitate de administrator al - SRL I, lipsă fiind intimatul Consiliul Local al Municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului, care este la primul termen de judecată.
Recurentul depune la dosar dovada timbrării recursului cu 20 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței seria - nr. - din 26.03.2009, și 0,15 lei timbru judiciar.
Recurentul precizează că recursul este declarat de - SRL I și de persoana fizică. Arată că nu are cereri de formulat și înscrisuri de depus.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Recurentul, în nume propriu și în calitate de administrator al -. SRL I, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Arată că acțiunea la ribunalul Iașia fost respinsă, în principal, prin constatarea, în mod nedrept și nelegal, a prescripției dreptului de a cere despăgubirile prevăzute de art. 19 din Legea contenciosului administrativ, care face obiectul acestei cauze.
Solicită a se observa că, în conformitate cu art. 17 din Decretul nr. 167/1958, "(1) Întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-
(2) După întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.
(3) În cazul în care prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată, noua prescripție nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă ".
Deci, chiar dacă a declarat recurs împotriva sentințelor nr. 7830/E/20.12.2006 și nr. 16/E/02.05.2007 ale Tribunalului Iași, acele sentințe au fost menținute prin decizia nr. 363/CA/09.07.2007 a Curții de APEL IAȘI și, deci, nu a fost respinsă în totalitate acțiunea, s-a respins doar recursul, acțiunea a fost parțial admisă și menținută de instanța Curții de APEL IAȘI.
Consideră că, din acest motiv, se încadrează în prevederile art. 19 din Legea contenciosului administrativ de a cere despăgubiri în termen de 1 an de la data pronunțării ultimei sentințe, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 363/CA/09.07.2008 a Curții de APEL IAȘI, deci, ar fi corect până la data de 08.07.2009. Prin urmare, apreciază că se află în termen și în mod corect a cerut acordarea de despăgubiri.
Solicită a se avea în vedere și actualizarea sumelor cu indicii de actualizare prevăzuți de Comisia Națională de Statistică și a se avea în vedere și daunele morale, cuantumul acestora fiind precizat în acțiune.
Solicită a se examina cauza sub toate aspectele conform art. 3041și 312 Cod procedură civilă.
Solicită cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași la nr-, reclamanții - SRL și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului I și Primarul Municipiului I, să fie obligați pârâții la plata unor daune materiale de 780 lei și morale în valoare de 3.000 lei, actualizate cu indicii de inflație din momentul efectuării plății către Primărie.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au susținut că au atacat în instanță Hotărârea Consiliului Local I nr. 443/05.12.2005, în dosarul nr- al Tribunalului și Curții de APEL IAȘI, iar prevederile anexei 4.2. ale actului normativ au fost anulate prin sentința nr. 7830/E/20.12.2006 și decizia nr. 363//09.07.2008.
Reclamanții au arătat că nu au cerut despăgubiri prin acțiunea inițială ce a făcut obiectul dosarului nr- întrucât la data introducerii respectivei cereri nu le erau cunoscute.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 19 din Legea 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 7/09.01.2009, Tribunalul Iașia respins ca nefondate excepțiile prematurității și inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocate de către pârâți, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea introdusă de către reclamanții - SRL și în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Municipal I și Primarul Municipiului I, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 7830/E din 20 decembrie 2006, completată prin sentința nr. 16/E din 02 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, rămasă irevocabilă, s-a dispus anularea Anexei 4.2. a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului I nr. 443/05.12.2005.
În baza punctelor 4 și 5 din Anexa 4.2. a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului I nr. 443/2005 reclamanta - SRL a achitat cu titlu de "taxă auto regim taxi-taximetriști", în perioada 28.02.2006 - 30.10.2006, suma totală 683 lei, iar prin acțiunea ce constituie obiectul cauzei de față reclamanții au solicitat ca pârâții să fie obligați a le restitui contravaloarea actualizată a taxelor plătite (780 lei) și a-i despăgubi moral cu suma de 3.000 lei.
Conform art. 19 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 544/2004 termenul de prescripție pentru cererea în despăgubire este de un an și curge de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Momentul la care reclamanții au cunoscut întinderea pagubei a fost data de 20 decembrie 2006, atunci când Tribunalul Iașia pronunțat sentința nr. 7830/E în dosarul nr- prin care a anulat Anexa 4.2. a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului I nr. 443/05.12.2005.
De la acea dată reclamanții au cunoscut sau trebuiau să cunoască întinderea prejudiciului constând în contravaloarea taxelor suportate în baza prevederilor Anexei 4.2. ce a fost desființată.
Faptul că, împotriva sentinței nr. 7830/E/20.12.2006, cât și a sentinței completatoare nr. 16/E din 2 mai 2007 s-a formulat recurs, nu are relevanță din perspectiva modului de stabilire a datei de la care începe să curgă prescripția.
Astfel, legea condiționează fixarea acestei date de luarea la cunoștință de către reclamanți a întinderii taxelor plătite fără o justificare legală și nu de rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de anulare a actului administrativ normativ unilateral.
În plus, cererile de recurs promovate împotriva sentințelor nr. 7830/.12.2006 și nr. 16/E/02.05.2007 au fost respinse, astfel încât, nu au putut produce efectul de întrerupere a prescripției (art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1959).
În consecință, Tribunalul a constatat că acțiunea în despăgubiri a fost introdusă după data de 20.12.2007, când s- împlinit termenul prescripție.
Împotriva sentinței civile nr. 7/09.01.2009 a Tribunalul Iașia declarat recurs reclamanții - SRL și.
În motivarea recursului lor, reclamanții au susținut că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale referitoare la prescripția dreptului de a cere despăgubirile pe temeiul legal prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004, și a ignorat jurisprudența Înaltei Curți de casație și Justiție exprimată prin decizia nr. 4160/29.11.2006.
Recurenții au susținut că s-a apreciat greșit că întreruperea cursului prescripției nu a avut loc prin atacarea sentințelor nr. 7840/E/20.12.2006 și nr. 16/E/02.05.2007, pe motivul că ambele recursuri au fost respinse. Au invocat recurenții că doar respingerea acțiunii lor ar fi fost motiv real de admitere a excepției prescripției dreptului de a cere despăgubiri.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
De asemenea, în art. 8 alin. 1 din același act normativ, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă,pentru a solicita anulareaîn tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
Din aceste de lege rezultă că în contenciosul administrativ cererea de anulare a unui act administrativ și cea de acordare de despăgubiri se introduc la instanță în același timp, cererea de acordare de despăgubiri, atât morale, cât și materiale, fiind un capăt secundar de cerere în cadrul acțiunii principale în contencios administrativ, pentru a da posibilitatea instanței care analizează legalitatea actului administrativ să decidă și asupra măsurilor de reparare a prejudiciului.
Această concluzie se desprinde și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în care se face referire atât la cererea de anulare a unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, cât și la repararea pagubei cauzate.
De la regula instituită în aceste texte de lege există însă o excepție reglementată de art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu prevederile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Prin acest text de lege s-a reglementat posibilitatea formulării cererii de despăgubiri la o dată ulterioară introducerii cererii principale în anularea unui act administrativ, pornind de la ideea că la data formulării cererii de anulare reclamantul nu cunoștea întinderea pagubei.
Dispozițiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 se aplică însă și în situația în care reclamantul a cunoscut întinderea prejudiciului înainte de data formulării cererii de anulare, dar nu a formulat capătul de cerere privind despăgubirile în cadrul acțiunii principale.
În acest caz, reclamantul are posibilitatea de a formula în mod distinct, ulterior, o acțiune separată pentru repararea prejudiciului, însă sub condiția imperativă a respectării termenului de prescripție de un an, calculat, conform dispozițiilor art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
În prezenta cauză, reclamanții au cunoscut în mod obiectiv întinderea pagubei în perioada 28.02.2006 - 30.10.2006, când au achitat, cu titlu de "taxă auto regim taxi-taximetriști", suma totală de 683 de lei, deci, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea Anexei 4.2. a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului I nr. 443/05.12.2005. Prin urmare, termenul de un an reglementat de art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, era împlinit la data de 15.12.2008 când a fost introdusă cererea pentru acordarea de despăgubiri.
Susținerea recurenților privind întreruperea cursului termenului de prescripție extinctivă nu este întemeiată.
Potrivit prevederilor art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească ori la un organ de arbitraj, necompetent.
Pentru a opera însă întreruperea, cererea de chemare în judecată la care se referă art. 16 alin. 2 trebuie să aibă ca obiect realizarea dreptului cu privire la care curge termenul de prescripție a dreptului la acțiune. Prin urmare, acțiunea care a avut ca obiect anularea Anexei 4.2. a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului I nr. 443/05.12.2005 nu este întreruptivă de prescripție.
Având în vedere că realizarea dreptului la repararea prejudiciului produs prin încasarea nelegală a sumei de 683 de lei constituie obiectul cererii de chemare în judecată analizate în prezenta cauză și că aceasta a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripție de un an prevăzut de art. 19 alin. 1, Curtea consideră nu se mai poate produce efectul întreruptiv al prescripției deoarece acțiunea nu mai are ce să întrerupă.
Față de cele ce preced, Curtea consideră că prima instanță a soluționat temeinic și legal excepția prescrierii dreptului la acțiune și, în consecință, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere și dispozițiile art. 274 din Codul d e procedură civilă,
Pentru acest motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge, ca nefondat, recursul introdus de reclamanții - SRL și împotriva sentinței civile nr. 7/09.01.2009 a Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Respinge cererea recurenților de obligare a intimatului Consiliul Local al Municipiului I la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.03.2009.
Președinte judecător judecător
--- - - - - G -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Iași
Judecător:
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian, Tăbâltoc Dan Mircea
