Alte cereri. Sentința 198/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA Nr. 198/F/CA/2008
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, lipsind pârâtul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: reclamantul declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii în contencios administrativ așa cum a fost formulată și să se constate nemijlocit că funcția de anchetator face parte din activitatea de magistrat. Arată că potrivit modificărilor aduse Legii nr. 303/2004, perioada lucrată în Justiție și Procuratură se consideră vechime în magistratură.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față:
Reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să fie obligat să formuleze un răspuns în sensul că personalul operativ din cadrul Procuraturii are calitatea de magistrat în interesul 303/2004, referitor la activitatea prestată și recunoașterea acelei perioade ca vechime în magistratură, potrivit art.19, 33 din 6/1952.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că are calitatea de avocat pensionar, iar la începutul activității a lucrat în Procuratura Generală a ca anchetator penal, astfel că potrivit modificărilor aduse 303/2004 prin OUG nr. 100/2007 dorește să beneficieze de pensie de serviciu prin recunoașterea perioadei lucrate ca vechime în magistratură. Reclamantul a desfășurat doar activitate juridică în calitate de consilier juridic și avocat și a solicitat Casei Județene de Pensii transformarea pensiei pentru limita de vârsta în pensie de serviciu, dar i-a fost refuzat acest demers, deoarece s-a apreciat că nu a avut niciodată calitatea de magistrat. Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoaraa răspuns că nu este asimilată procurorului calitatea de anchetator penal, iar pârâtul nu a răspuns la cererea adresată. În drept s-au invocat prevederile 554/2004.
Instanța, analizând acțiunea reclamantului constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
La data de 4.06.2008 reclamantul s-a adresat cu cerere pârâtului solicitând eliberarea unui act din care să rezulte că anchetatorii penali din cadrul Procuraturii au în înțelesul 303/2004 calitatea de magistrat referitor la activitatea prestată și recunoașterea acelei perioade ca vechime în magistratură, potrivit art.19, 33 din 6/1952, pentru a beneficia de pensie de serviciu, în perioada 15.10.1956 - 1.03.1961.
Prin adresa nr.1/18002/2008 pârâtul a răspuns reclamantului în sensul că potrivit dispozițiilor 317/2004, atribuțiile vizează cariera și drepturile magistraților. Hotărârile pronunțate până la aceasta dată au avut ca obiect recunoașterea vechimii în magistratură pentru perioadele în care magistrații au desfășurat activitate juridică, potrivit art.86, art. 104 din 303/2004, potrivit căruia magistrații care au beneficiat de vechime în magistratură potrivit 92/1992 își păstrează vechimea.
<LLNK 52004 554 12 2< 0> Legea nr. 554 din 2 2004 contenciosului administrativ în art. 1 prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Persoana vătămată este orice persoană fizică, titulara a unor drepturi subiective sau interese legitime private vătămate prin acte administrative. Autoritatea publica este orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public. Potrivit art.8 din 554/2004 se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. de putere reprezintă exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competentei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor - art.2 lit. n din 554/2004.
În speță, nu se discută nesoluționarea cererii adresata pârâtului întrucât s-a răspuns prin adresa întocmită. Refuzul reclamat prin acțiune, pe temeiul art.1 alin.1, art.8 din Legea nr.554/2004 nu este unul nejustificat.
Motivația refuzului este pertinentă și, nefiind o expresie a abuzului de putere, este legală. <LLNK 52001 536 50CE0 0> Instanța de contencios administrativ, în limita competențelor legale, nu poate interveni în activitatea autorității publice, decât sub aspectul nesoluționării cererilor adresate în termenul legal sau refuzului cu exces de putere de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim. A proceda contrar celor arătate presupune depășirea competentelor stabilite de 554/2004.
În consecință, suntem în prezența contenciosului administrativ subiectiv deoarece reclamantul a invocat că pârâtul refuză cu exces de putere și abuziv să soluționeze cererea adresată, dar în baza probelor de la dosar și a prevederilor legale ce reglementează activitatea pârâtului, 317/2004 s-a constat că nu există un refuz nejustificat și nici exces de putere, refuzul fiind unul legal.
În consecință, se constată că acțiunea reclamantului este nefondată și urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul domiciliat în B,-, județul H în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii cu sediul în B, Calea, nr.141 B, sector 6.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 2008.
Președinte Grefier
- - - -
Red.
Tehnored. /4 ex./22.01.2009
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș