Alte cereri. Decizia 36/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.36/CA
Ședința publică din 24 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
GREFIER - - -
Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta pârâtă - DIRCȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.2080/15.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți - - domiciliat în T,-,.176,.C,.14, jud.T, - domiciliată în T,-,.176,.C,.14, jud.T și - domiciliată în T,-,.16,.B,.20, jud.T, având ca obiect alte cereri Drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, reclamanții, și, au chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor T, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând primă de vacanță cuvenită pentru perioada 2001 - 2006, actualizată în raport cu rata inflației.
Motivând acțiunea, reclamanții învederează în esență că, sunt funcționari publici, aflându-se în raporturi de serviciu cu instituția pârâtă, în perioada 2001-2006, astfel că, față de disp.art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază în luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Prin întâmpinare pârâta susține în esență că, prima de concediu a fost suspendată prin legi succesive, aspect urmare căruia solicită respingerea acțiunii ca nefondată, invocându-se totodată, excepția prescripției dreptului la acțiune.
Prin Sentința civilă nr.2080/15 septembrie 2007 Tribunalul Tulcea respinge excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondată, admițând acțiunea formulată de reclamanți, cu consecința obligării pârâtei la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând primă de vacanță pentru perioada în care aceștia au avut calitatea de funcționari publici în cadrul instituției pârâte, pe parcursul anilor 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizată în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Pentru a aprecia de această manieră instanța reține în esență că, în temeiul art.33 din Legea nr.188/1999 funcționarul public are dreptul, pe lângă îndemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Se arată că, chiar daca aceste dispoziții legale au fost suspendate prin acte normative succesive, nu se poate considera ca dreptul la prima de concediu nu mai exista deoarece aceste acte normative au determinat doar suspendarea exercițiului dreptului si prelungirea termenului de punere in aplicare, dar nu au înlăturat dreptul ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice T, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu următoarea motivație în esență:
- problema constituționalității prevederilor art.3 din OUG nr.33/2001 privind salarizarea funcționarilor publici, ale art.12 din Legea nr.743/2001, ale art.10 din Legea nr.631/2002 și ale art.9 din Legea nr.507/2003, precum și ale art.8 din Legea nr.511/2004, au fost analizate în litigii similare de către Curtea Constituțională, reținând că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și prima de concediu, nu constituie un drept fundamental - Decizia civilă nr.37/25.01.2005.
Pornind de la considerentele Curții, susține recurenta că, admiterea acțiunii deduse judecății excede raționamentului conform cu care legiuitorul are dreptul de a stabili perioada în care un drept se acordă atunci când sursele de venit nu există, aceasta cu atât mai mult cu cât, obligarea instituției publice la plata unor sume presupune, că acestea se regăsesc în bugetul aprobat ori, în speță, o astfel de hotărâre nu se poate executa, veniturile neexistând.
Prin întâmpinare, reclamanții solicită a se dispune respingerea ca nefondat a recursului, cu motivația în esență că, drepturile reprezentând prima de vacanță își au temeiul în prevederile art.33 al.2 din Legea nr.188/1999, devenit art.34 după republicare, și sunt datorate urmare a calității intimatelor de funcționari publici aflați în raporturi de serviciu cu Casa Județeană de Pensii.
Se arată că, prin aprobarea de către Guvernul României a Ordonanței de Urgență nr.146/19.12.2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, motivele de neconstituționalitate invocate de recurentă, nu pot fi luate în considerare întrucât funcționarii publici sunt îndreptățiți să primească prima de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2006.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, conform art.312 Cod pr.civilă, pentru următoarele considerente în esență:
Reclamanții se află în raporturi de serviciu, având calitatea de funcționari publici în cadrul Casei Județene de Pensii T, raporturi guvernate de Legea nr.188/1999, astfel încât drepturile referitoare la primele de vacanță/concediu își au temeiul legal în prevederile art.33 al.2 din Legea privind Statutul funcționarilor publici, devenit art.34 după republicare, care prevede: "funcționarul public are dreptul, pe lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Aplicarea dispozițiilor privind acest drept a fost suspendată succesiv, prin: OUG nr.33/2001, Legea nr.743/2001 - legea bugetului de asigurări sociale de stat pe anul 2002, Legea nr.632/2002 - legea bugetului de asigurări sociale de stat pe anul 2003, Legea nr.507/2003 - legea bugetului de asigurări sociale de stat pe anul 2004, Legea nr.511/2004 - legea bugetului de asigurări sociale de stat pe anul 2005 și Legea nr.380/2005 - legea bugetului de asigurări sociale de stat pe anul 2006.
Este de necontestat că, suspendarea exercițiului dreptului la primă de concediu nu echivalează cu însuși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
În atare situație, concluzia care se impune este aceea de a se considera că obligațiile rezultate din dispozițiile art.33 al.2 din Legea nr.188/1999, devenit art.34 după republicare, au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.
Pe de altă parte, prin aprobarea de către Guvernul României a Ordonanței de Urgență nr.146/19.12.2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, motivele de neconstituționalitate invocate de recurentă, nu pot fi luate în considerare întrucât funcționarii publici sunt îndreptățiți să primească prima de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2006.
De asemenea, lipsa fondurilor invocată de recurentă nu poate fi avută în vedere de C, deoarece, procedura legală de plată a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță este reglementată de OUG nr.146/19.12.2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă - art.1, art.2, art.3, art.4, art.5, art.6 și art.7.
Așa fiind, Curtea reține că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a procedat la admiterea acțiunii, dispunând obligarea pârâtei la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru anii 2001- 2006, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății, toate susținerile recurentei făcute prin motivele de recurs fiind netemeinice.
Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, Curtea văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta pârâtă - DIRCȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.2080/15.11.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți - - domiciliat în T,-,.176,.C,.14, jud.T, - domiciliată în T,-,.176,.C,.14, jud.T și - domiciliată în T,-,.16,.B,.20, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 ianuarie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Jud.fond:,
Red.dec.jud./18.02.2008
Dact.Sz - 2 ex/18.02.2008
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea
