Alte cereri. Decizia 469/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 469/CA
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ de pârâta T - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în T,- bis, județ T, împotriva Sentinței civile nr.944 din 03.06.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SRL, cu sediul în T,-,.12,.C,.4, județ T și intimata pârâtă - ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL, cu sediul în T,- bis, județ T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administrator, pentru intimatul reclamant SC SRL T, în baza delegației depuse la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Reprezentantul intimatului reclamant SC SRL precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul intimatului reclamant SC SRL solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursurilor promovate în contencios administrativ de față;
Prin acțiunea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr. 550/88/01.03.2007, T, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice T, a contestat Decizia nr.45/07 decembrie 2006 T, Raportul de inspecție fiscală nr.24517 din 29 august 2006 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr.168/31 august 2006, solicitând anularea acestora și exonerarea de plata sumelor imputate.
Motivând acțiunea, reclamanta învederează în esență că, până în luna decembrie 2005, societatea era înregistrată ca microîntreprindere și nu datora impozit pe profit și penalități de întârziere ce au fost calculate greșit, în mod nejustificat nefiind valorificate facturi, bonuri fiscale de motorină, tabele nominale cu proprietarii de terenuri ce au primit arenda, procese-verbale pentru aruncarea cantității de 26.452 kg, înscrisuri ce au fost eliberate societății și nu persoanei fizice ce este și administrator.
Se mai susține că, a fost încheiat un contract de comodat între T și, care justifică derularea cheltuielilor în baza acestuia pe perioada menționată în actul de control, dar nu s-a luat în calcul existența lui, toate celelalte referiri din decizia contestată fiind neîntemeiate.
Prin Sentința civilă nr. 1649 din 27 septembrie 2007 Tribunalului Tulcea, s-a admis în parte acțiunea, s-au anulat în parte actele administrativ-fiscale contestate și s-a stabilit că reclamanta datorează bugetului de stat pentru perioada 4 aprilie 2001 - 31 decembrie 2005, cu titlu de impozit pe profit, suma de 6.559 lei, majorări de întârziere - suma de 1.443 lei și penalități de întârziere - suma de 313 lei, dispunându-se păstrarea actelor atacate pentru restul sumelor stabilite în sarcina reclamantei, ca fiind datorate la bugetul de stat.
Împotriva acestei hotărâri în termen a promovat recurs reclamanta, astfel că, prin Decizia civilă nr.84/CA/07 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția tardivității formulării recursului de către DGFP T -Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a respins recursul formulat de DGFP T - Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca tardiv și s-a admis recursul promovat de SC SRL, casându-se Sentința civilă nr.1649/27.09.2007, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru a se lămuri aspectele menționate în Decizia civilă nr. 84/7 februarie 2008 Curții de Apel Constanța.
In rejudecare, prin Sentința civilă nr.1459 din 27 iunie 2008 Tribunalului Tulceas -a admis acțiunea, s-au anulat actele contestate și s-a stabilit că reclamanta datorează bugetului statului, cu titlu de impozit pe profit, pentru perioada verificării 4 aprilie 2001 - 31 august 2001 și, respectiv 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2005 - suma de 510 lei, cu majorările și penalitățile aferente.
Urmare recursului promovat de SC SRL, prin Decizia civilă nr. 669 din 2 decembrie 2008 Curții de Apel Constanța, s-a admis recursul, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se stabili obiectul cererii de chemare în judecată - respectiv actele contestate, cadrul procesual prin raportare la obiectul clarificat și pentru efectuarea unei expertize.
Primind cauza spre rejudecare, Tribunalul Tulceaa procedat la reînregistrarea acesteia sub nr.3064/RJ/88/31.12.2008, pentru ca prin Note scrise, reclamanta să-și fi precizat actele administrativ-fiscale contestate (fila 15-16 dos.), în legătură cu care s-a solicitat anularea, după care s-a stabilit și cadrul procesual, în calitate de pârât în cauză fiind citată doar
De asemenea, s-a dispus și efectuarea unei expertize contabile, cu obiectivele cuprinse în decizia de casare.
Prin Sentința civilă nr.944 din 03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Tulceaa admis contestația formulată de reclamanta, în parte, a anulat Raportul de inspecție fiscală parțială nr.25517 din 28.08.2006, Decizia de impunere nr.168 din 31.08.2007 și Decizia nr.45/07.12.2006 emis de către numai în ce privește impozitul pe profit și accesoriile calculate pentru sumele de 12.809,1 lei (128.091.690 ROL) reprezentând cheltuieli de achiziționare motorină și piese de schimb, respectiv 9.800 lei ( 98.000.000 ROL) reprezentând contravaloare prestări servicii, ambele sume constituind cheltuieli deductibile fiscal.
Prin aceeași hotărâre s-a dispus obligarea DGFP T la plata sumei de 619 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către societatea reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond reținut în esență că, prin Raportul de inspecție fiscală parțială nr.24517 din 29 august 2005, întocmit în urma verificării înregistrărilor cheltuielilor și veniturilor de către T, în intervalele aprilie 2001 - august 2001 și, respectiv 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2004 și lunile martie, iunie, septembrie și decembrie 2005, s-a constatat că pentru anul 2001 sunt nedeductibile cheltuielile în sumă de 128.091.690 lei, ce provin din:
- suma de 32.505.382 lei reprezintă cheltuieli din documente care nu sunt emise pe numele societății (anexa 4), nedeductibile fiscal conform art. 4 alin.6 lit. m) din nr.OG 70/1994 republicată cu modificările și completările ulterioare;
- suma de 128.091.690 lei (anexa nr. 4, 5) reprezintă cheltuieli cu piese auto, motorină, ulei motor care sunt utilizate pentru echipamente tehnologice care nu aparțin societății, nedeductibile fiscal conform prevederilor art. 4 alin. 6 lit. j) din nr.OG 70/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind impozitul pe profit întrucât agentul economic nu figura în perioada 4 aprilie - 31 august 2001 evidența contabilă cu echipamente de lucru în vederea desfășurării activității, ulterior intervenind cu un contract de comodat autentificat sub nr. 962 din 25 septembrie 2001 la Biroul Notarului Public, privind punerea la dispoziția societății pentru o perioadă de 5 ani a următoarelor bunuri cu aplicare începând cu data de 25 septembrie 2001: 2 tractoare și un cultivator.
S-a mai stabilit că, pentru anul 2004, se datorează un impozit pe profit suplimentar de 9394 lei (RON), deoarece suma de - lei reprezentând cheltuieli cu înmagazinat degradat, neavizat de comisii ale organelor competente și descărcat din gestiune precum și cheltuieli cu plata în natură a prestărilor de servicii efectuate către o persoană fizică, în baza unui contract de prestări servicii neautentificat încheiat la 1 iulie 1001, nu este deductibilă fiscal, iar pentru anul 2005, cheltuielile nedeductibile constatate de organul fiscal sunt în sumă de 326 lei și constau în contravaloare energie electrică, telefon, apă și alte cheltuieli facturate pe persoană fizică.
Organul fiscal a mai reținut că, în cursul anului 2006, agentul economic a achitat cu nr.501/3 ianuarie 2006 suma de 200 lei, și cu nr. 503 din 3 ianuarie 2006 - suma de 1229 lei, total - 1429 lei, și a concluzionat că se datorează un impozit pe profit suplimentar de 9195 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 7682 lei și penalități de întârziere în sumă de 2104 lei.
In baza raportului de inspecție fiscală întocmit, s-a emis decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 168/31 august 2006.
In contestația formulată de societatea controlată, Direcția Generală a Finanțelor Publice Tae mis Decizia nr.45 din 7 decembrie 2006 prin care a respins-o ca neîntemeiată, motivând că pentru suma de 32.505.382 lei aferentă anului 2001 documentele sunt emise persoanei fizice, ca și facturile nr. - din 18 martie 2001 și nr. - din 27 aprilie 2001, așa încât aceste înscrisuri nu reflectă operațiunile societății și nu constituie documente justificative potrivit Legii nr. 82/1991, modificată, în timp ce pentru cheltuielile cu motorina și piesele de schimb în sumă de - lei nu a fost încheiat un contract de comodat cu proprietarul tractoarelor, combinelor ce au executat lucrările agricole, decât din 25 septembrie 2001, iar pentru cheltuielile cu grâul degradat nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 pct. 4 din Legea nr. 571/2003.
S-a mai subliniat că pentru suma de 98.000.000 lei, înregistrată în 2004 și reprezentând contravaloare prestări de servicii efectuate de către persoane fizice, nu s-a prezentat un contract încheiat în formă autentică, conform art. 1191 Cod civil, iar cheltuielile cu utilitățile în sumă de 323 lei sunt facturate persoanei fizice și nu s-a dovedit că au fost efectuate cu întreținerea și funcționarea sediului.
Raportul de expertiză întocmit în cauză a stabilit că, în perioada 4 aprilie 2001 - 31 august 2001 și respectiv 1 ianuarie 2004 - 31 februarie 2005 societatea supusă controlului nu era înregistrată ca microîntreprindere, ci a fost plătitor de impozit pe profit, aceleași constatări fiind cuprinse și în raportul de inspecție fiscală.
Cum organul fiscal a realizat verificările distinct, pe perioade, stabilind diferențele de achitat pe categorii, respectiv impozit pe profit și impozit pe venit microîntreprinderi în funcție de intervalul de timp verificat și întrucât sumele contestate sunt aferente perioadei în care societatea era plătitoare de impozit pe profit, cu acest titlu figurând și diferențele de achitat în consecință, din acest punct de vedere situația fiind lămurită, s-a procedat la analiza fiecărei sume în discuție.
Potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr.82/1991 republicată, cu modificările ulterioare, orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Art. 155 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 stipuleazăcă persoana impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, alta decât o livrare/prestare fără drept de deducere a taxei, conform art. 141 alin. (1) și (2), trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naștere faptul generator al taxei, cu excepția cazului în care factura a fost deja emisă,în timp ce în art. 155 alin. 5 se prevede că factura cuprinde în mod obligatoriu, alături de alte elemente, numărul de ordine, data emiterii facturii, denumirea/numele, adresa și codul d e înregistrare ale persoane impozabile care emite factura; denumirea, numele, adresa și codul d e înregistrare ale cumpărătorului de bunuri sau servicii, după caz.
S-a reținut de instanța de fond că, în condițiile în care în facturile cuprinse în anexa 4 la raportul de inspecție fiscală nu este menționată la rubrica cumpărător/beneficiar denumirea societății, sumele respective (- lei) nu puteau fi încadrate în categoria cheltuielilor deductibile, chiar dacă bunurile/ produsele au fost folosite în activitatea desfășurată de către societate pentru că, din punct de vedere contabil nu situația de fapt este relevantă, ci documentul justificativ ce trebuie să corespundă prevederilor legale, cerință ce, în cauză, nu a fost respectată (facturile nr.-/18-03-2001și respectiv nr.-/27-04-2001).
Deși pentru suma de 128.091.690 lei ROL reprezentând cheltuieli cu motorina și piesele de schimb, s-a stabilit de către organul fiscal că nu poate constitui o cheltuială deductibilă întrucât societatea a închiriat echipamente tehnologice abia din septembrie 2001, în baza unui contract de comodat încheiat în formă autentică, s-a constatat că Taa vut încheiat contract de închiriere cu, pentru 2 tractoare U 650, 1 cultivator, 2 pluguri și 1 remorcă auto de 8 tone încă din 5 aprilie 2001, pentru o perioadă de 5 ani, în contract fiind prevăzut că societatea are obligația să exercite la timp și în bune condiții lucrările de întreținere și reparații și să suporte toate cheltuielile aferente.
Se reține că acest contract este perfect valabil și și-a produs efectele încă de la data încheierii - 05 aprilie 2001, întrucât nicio prevedere legală nu impune forma autentică pentru un asemenea tip de contract, dispozițiile art. 1191 cod civil de care s-a prevalat organul fiscal nefiind incidente în speță.
Nu sunt aplicabile în această situație nici dispozițiile art. 4 alin. 6 lit. r) din nr.OG 70/1994, în vigoare în perioada verificată, conform cu care,nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile, inclusive de management sau consultanță, în situația în care nu sunt justificate de un contract scris și pentru care nu pot fi verificați prestatorii în legătură cu natura acestora.
Pe lângă faptul că societatea avea încheiat contract de închiriere pentru utilajele folosite, după cum s-a arătat, suma de 128.091.690 lei reprezintă cheltuieli cu motorina și piesele de schimb necesare funcționării și întreținerii lor, potrivit obligațiilor contractuale și nu sunt cheltuieli cu serviciile, pentru a se putea face aplicarea dispozițiilor legale invocate.
Relativ la cheltuielile cu grâul degradat, înregistrate în anul 2004, s-a constatat că nu sunt deductibile, conform art. 21 pct. 4 lit. c) din Legea nr. 571/2003 care statuează că,intră în respectiva categorie cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau activelor corporale lispdin gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare.
Cum societatea nu a probat încheierea contractului de asigurare impus de lege, aceste cheltuieli nu puteau fi considerate deductibile, același fiind și punctul de vedere al expertului desemnat în cauză, reține instanța de fond.
Pentru suma de 98.000.000 lei ROL înregistrată în 2004 reprezentând contravaloarea prestărilor de servicii efectuate de către o persoană fizică -, s-a prezentat un contract de prestări servicii încheiat între cele două părți la data de 1 iulie 2002, perfect valabil și care și-a produs efectele, pentru că legea nu impune forma autentică ca și o condiție de validitate a acestuia.
Se arată că, articolul 1191 alin. 1 Cod civil, este redat trunchiat în actele administrative-fiscale contestate, întrucât acesta prevede că dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.
Prin urmare, organul fiscal nu putea invoca aceste dispoziții ce nu au aplicabilitate în speță și, în consecință, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 21 alin. 4 lit. f) din Legea nr. 571/203 și respectiv nr. 425/1998 - secțiunea I lit. b) pct. 2
Concluzionând, instanța de fond reține că, suma de 98.000.000 lei era deductibilă fiscal, concluziile organului fiscal fiind lipsite de temei legal.
Cu privire la suma de 323 lei ce constituie cheltuieli cu energia electrică, apă, telefon și alte utilități facturate pe persoană fizică, dar care sunt aferente sediului unde funcționează societatea fizică, dar care sunt aferente sediului unde funcționează societatea, reclamanta nu a anexat înscrisurile cu care s-a justificat stabilirea sediului în imobilul arătat, din care să reiasă și suprafața efectiv folosită pentru că, potrivit art. 21 alin. 3 lit. m) din Legea nr. 571/2003,au deductibilitate limitată, cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat la locuința proprietate personală a unei persoane fizice folosită și în scop personal, în limita corespunzătoare suprafețelor puse la dispoziție în baza contractelor încheiate între părți, în acest scop.
Cum nu s-au demonstrat și lămurit aspectele arătate, o atare cheltuială nu este deductibilă, apreciază instanța de fond.
Așa fiind, instanța de fond a admis în parte contestația promovată și a anulat actele administrativ-fiscale atacate numai în ceea ce privește impozitul pe profit și accesoriile calculate pentru sumele de 12.809,1 lei, și respectiv 9800 lei, ambele constituind cheltuieli deductibile fiscal.
Făcând și aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod proc. civ. Direcția Generală a Finanțelor Publice Taf ost obligată la plata sumei de 619 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către societatea reclamantă, sumă determinată corespunzător concluziilor pentru cele cinci categorii de sume.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DGFP, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivația în esență că, în mod greșit instanța de fond a motivat hotărârea în principal pe interpretarea situațiilor de fapt, din perspectiva a ceea ce trebuie înțeles pe reglementarea comună, deși legea fiscală cere o rigoare ce degajă o aplicare strictă în limita și spiritul pentru care a fost adoptat.
Examinând actele și lucrările dosarului, urmare întregului material probator administrat în cauză, Curtea apreciază în sensul respingerii recursului ca nefondat, în baza art.312 Cod pr.civilă, pentru următoarele considerente, în esență:
Prin Raportul de inspecție fiscală parțială nr.24517 din 29 august 2005, întocmit în urma verificării înregistrărilor cheltuielilor și veniturilor de către T, în intervalele aprilie 2001 - august 2001 și, respectiv 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2004 și lunile martie, iunie, septembrie și decembrie 2005, s-a constatat că pentru anul 2001 sunt nedeductibile cheltuielile în sumă de 128.091.690 lei, ce provin din:
- suma de 32.505.382 lei reprezintă cheltuieli din documente care nu sunt emise pe numele societății (anexa 4), nedeductibile fiscal conform art. 4 alin.6 lit. m) din nr.OG 70/1994 republicată cu modificările și completările ulterioare;
- suma de 128.091.690 lei (anexa nr. 4, 5) reprezintă cheltuieli cu piese auto, motorină, ulei motor care sunt utilizate pentru echipamente tehnologice care nu aparțin societății, nedeductibile fiscal conform prevederilor art. 4 alin. 6 lit. j) din nr.OG 70/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind impozitul pe profit întrucât agentul economic nu figura în perioada 4 aprilie - 31 august 2001 evidența contabilă cu echipamente de lucru în vederea desfășurării activității, ulterior intervenind cu un contract de comodat autentificat sub nr. 962 din 25 septembrie 2001 la Biroul Notarului Public, privind punerea la dispoziția societății pentru o perioadă de 5 ani a următoarelor bunuri cu aplicare începând cu data de 25 septembrie 2001: 2 tractoare și un cultivator.
S-a mai stabilit că, pentru anul 2004, se datorează un impozit pe profit suplimentar de 9394 lei (RON), deoarece suma de - lei reprezentând cheltuieli cu înmagazinat degradat, neavizat de comisii ale organelor competente și descărcat din gestiune precum și cheltuieli cu plata în natură a prestărilor de servicii efectuate către o persoană fizică, în baza unui contract de prestări servicii neautentificat încheiat la 1 iulie 1001, nu este deductibilă fiscal, iar pentru anul 2005, cheltuielile nedeductibile constatate de organul fiscal sunt în sumă de 326 lei și constau în contravaloare energie electrică, telefon, apă și alte cheltuieli facturate pe persoană fizică.
Organul fiscal a mai reținut că, în cursul anului 2006, agentul economic a achitat cu nr.501/3 ianuarie 2006 suma de 200 lei, și cu nr. 503 din 3 ianuarie 2006 - suma de 1229 lei, total - 1429 lei, și a concluzionat că se datorează un impozit pe profit suplimentar de 9195 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 7682 lei și penalități de întârziere în sumă de 2104 lei.
In baza raportului de inspecție fiscală întocmit, s-a emis Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr.168/31 august 2006.
Ulterior, urmare contestației promovate de SC SRL T, DGFP T emite Decizia nr.45/07 decembrie 2006, prin care se respinge contestația societății, cu motivația că, pentru suma de 32.505.382 lei aferentă anului 2001 documentele sunt emise persoanei fizice, ca și facturile nr. - din 18 martie 2001 și nr. - din 27 aprilie 2001, așa încât aceste înscrisuri nu reflectă operațiunile societății și nu constituie documente justificative potrivit Legii nr. 82/1991, modificată, în timp ce pentru cheltuielile cu motorina și piesele de schimb în sumă de - lei nu a fost încheiat un contract de comodat cu proprietarul tractoarelor, combinelor ce au executat lucrările agricole, decât din 25 septembrie 2001, iar pentru cheltuielile cu grâul degradat nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 pct. 4 din Legea nr. 571/2003.
S-a mai subliniat că pentru suma de 98.000.000 lei, înregistrată în 2004 și reprezentând contravaloare prestări de servicii efectuate de către persoane fizice, nu s-a prezentat un contract încheiat în formă autentică, conform art. 1191 Cod civil, iar cheltuielile cu utilitățile în sumă de 323 lei sunt facturate persoanei fizice și nu s-a dovedit că au fost efectuate cu întreținerea și funcționarea sediului.
Având în vedere susținerile reclamantei intimate, instanța de fond în mod legal și temeinic a încuviințat și administrat proba cu expertiză însușită de ambele părți, stabilindu-se expres că, în perioada 04 aprilie - 31 august 2001 și respectiv 01 ianuarie 2004 - 31 februarie 2005, SC SRL T, societate supusă controlului, nu era înregistrată ca microîntreprindere, ci a fost plătitor de impozit pe profit, constatările expertizei coincizând cu reținerile făcute prin Raportul de inspecție fiscală.
Față de aspectele constatate, în mod legal și temeinic, având în vedere că verificările făcute de organul fiscal s-au realizat distinct, pe perioade de timp diferite, instanța de fond a procedat la motivarea hotărârii prin analizarea fiecărei sume cuprinsă în actele de control, prin prisma dispozițiile cuprinse în art.6 al.1 din Legea nr.82/1991 republicată și cele cuprinse în art.155 al.1 și al.5 din Legea nr.571/2003.
Așa se explică reținerea instanței privind facturile cuprinse în Anexa 4 la Raportul de inspecție fiscală, în care nu sunt menționate la rubrica cumpărător/beneficiar denumirea societății și, astfel sumele respective nu au putut fi încadrate în categoria cheltuielilor deductibile, chiar dacă bunurile/ produsele au fost folosite în activitatea desfășurată de către societate pentru că, din punct de vedere contabil nu situația de fapt este relevantă, ci documentul justificativ ce trebuie să corespundă prevederilor legale, cerință ce, în cauză, nu a fost respectată (facturile nr.-/18-03-2001și respectiv nr.-/27-04-2001).
Legală și temeinică este referirea instanței privind suma de 128.091.690 lei ROL, reprezentând cheltuieli cu motorina și piese de schimb, atât timp cât, s-a constatat că, SC SRL Taa vut încheiat contract de închiriere încă din data de 05 aprilie 2001 cu persoana fizică, în contract fiind prevăzut că societatea are obligația să exercite la timp și în bune condiții lucrările de întreținere și reparații și să suporte toate cheltuielile aferente pentru 2 tractoare U 650, cultivator, 2 pluguri și l remorcă auto de 8 tone.
În situația dată, legal și temeinic s-a reținut că, nici o prevedere legală nu impune forma autentică pentru acel tip de contract și în mod greșit organul fiscal s-a prevalat de dispozițiile art.1191 Cod civil, cum de altfel s-a prevalat și de dispozițiile art.4 al.6 lit."r" din OG nr.70/1994, în vigoare în perioada verificată, atât timp cât, există acest contract, iar textul de lege precizat face referire la inexistența unui contract scris.
Pe de altă parte, legal și temeinic instanța de fond a reținut că, destinația sumei de 128.091.690 lei ROL a fost aceea de achiziționare motorină și piese de schimb necesare funcționării și întreținerii utilajelor sus-menționate și, astfel, nu sunt cheltuieli cu serviciile, pentru a se putea face aplicarea dispozițiilor legale arătate.
Totodată, relativ la cheltuielile cu grâul degradat, Curtea reține că, în mod legal și temeinic instanța de fond, având în vedere dispozițiile cuprinse în art.21 pct.4 lit."c" din Legea nr.571/2003 a constatat că, nu sunt deductibile și, mai mult, că, societatea nu a probat încheierea contractului de asigurare impus de lege, aspecte ce coincid cu concluziile Raportului de expertiză efectuat în cauză.
Corect, legal și temeinic instanța de fond a stabilit că suma de 98.000.000 lei ROL înregistrată în anul 2004, este deductibilă fiscal și că, concluziile organului fiscal sunt lipsite de temei legal, odată ce s-a prezentat un contract de prestări servicii intervenit între firmă și o persoană fizică - la data de 01 iulie 2002, perfect valabil, care și-a produs efectele, și în legătură cu care nu se poate impune forma autentică, ca o condiție de validitate a acestuia.
În referire la suma de 323 lei, ce constituie cheltuieli cu energia electrică, apă, telefon și alte utilități facturate pe persoană fizică, și care sunt aferente sediului unde funcționează societatea, pentru care reclamantul intimat nu a produs dovezi în sensul art.1169 Cod civil privind sediul, corect instanța a considerat că, aceasta nu este deductibilă, analizând și împrejurarea că, imobilul este o locuință proprietate personală a unei persoane fizice, folosită în scop personal și căreia nu-i sunt aplicabile dispozițiile art.21 al.3 lit."m" din Legea nr.571/2003.
Se poate lesne observa că, instanța de fond a motivat hotărârea examinând dispozițiile legii fiscale aplicabile în materie cu rigoare și strict în limita și spiritul pentru care a fost adoptat, astfel că, neexistând motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, Curtea respinge recursul ca nefundat, în temeiul art.312 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul promovat în contencios administrativ de pârâta T - cu sediul în T,- bis, județ T, împotriva Sentinței civile nr.944 din 03.06.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SRL, cu sediul în T,-,.12,.C,.4, județ T și intimata pârâtă - ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL, cu sediul în T,- bis, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond-
Jud.red--
Dact.DS - 2 ex.
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea
