Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 468/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 468/CA
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ de reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,--24, împotriva sentinței civile nr.192/06.02.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria Comunei B, din comuna B, județ T, având ca obiect litigii Curtea de Conturi - Legea 94/1992.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, pentru intimații pârâți și, în baza împuternicirii avocațiale nr.69861, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Avocat, având cuvântul pentru intimații pârâți și, precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru intimații pârâți și, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Analizând actele și lucrările dosarului, se constată:
Prin încheierea nr. 49/2007, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Tas esizat Tribunalul Tulcea, sesizare înregistrată sub nr-, solicitând, stabilirea răspunderii juridice, obligarea la plată, în favoarea Primăriei Comunei Bap ârâților și, pentru prejudiciul în sumă de 92.800 lei și dobânda de 13.496 lei, precum și pentru dobânda calculată după data de 30 noiembrie 2008 și până la data recuperării prejudiciului de la persoanele răspunzătoare.
Prin încheierea menționată, s-a reținut că potrivit punctului 3 din Raportul de control intermediar examinat, instituția a fost prejudiciată cu suma totală de 92.800 lei, prin plata unor drepturi salariale neprevăzute de legislația în vigoare, sumele fiind plătite de la titlul II "bunuri și servicii".
Sumele au fost achitate prin casieria instituției, în numerar, ca drepturi speciale.
Prin această faptă a fost produs un prejudiciu în sumă totală de 92.800 lei, neexistând temeiul legal pentru acordarea drepturilor speciale, legislația în vigoare, referitoare la salarizarea personalului instituțiilor publice, neprevăzând posibilitatea acordării acestor drepturi, ba mai mult, interzicând negocierea prin contract a drepturilor a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Alăturat încheierii din 18 decembrie 2008, s-au anexat raportul de control intermediar din 12 decembrie 2008, cu anexele acestuia, borderouri de plată, explicațiile scrise ale pârâților, acordul de muncă nr. 4778/20 noiembrie 2006, situația sumelor acordate nelegal, precum și alte înscrisuri.
În apărare, pârâții și au depus întâmpinare, precum și înscrisuri, invocând excepția inadmisibilității sesizării.
La termenul fixat cu judecata cauzei, instanța a pus în discuție admisibilitatea cererii în raport de dispozițiile Legii nr. 217/24 octombrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 prin care s-au abrogat dispozițiile art. 40 și următoarele care reglementau competența materială și teritorială a instanțelor Curții de Conturi, ce ulterior a revenit instanțelor judecătorești, odată cu preluarea judecătorilor financiari.
Prin sentința civilă nr.192/06.02.2009 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost respinsă sesizarea formulată de către reclamanta Curtea de Conturi a României în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei B, și, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin raportul de control intermediar nr.1218 din 12 decembrie 2008, întocmit urmare a verificării contului anual de execuție și a bilanțului contabil pentru anul 2007 la Consiliul local al comunei B, de către Direcția de control financiar ulterior T, județul T, s-a constatat prejudicierea bugetului Primăriei B pe anul 2007, cu suma de 92.800 lei, prejudiciu pentru care au fost calculate despăgubiri civile datorate la 30.11.2008 în sumă de 13.496 lei, iar răspunderea pentru producerea prejudiciului revine pârâților, care au avizat favorabil aprobarea HCL nr.74/11.12.2006, prin care a fost aprobat Acordul colectiv/Contractul colectiv de muncă nr.4778/20.11.2006 și implicit, a fost aprobată plata acestor drepturi speciale, în condițiile în care consiliul local nu poate acorda drepturi de natură salarială și în calitate de ordonator principal de credite a semnat contractul colectiv de muncă ce conținea prevederi contrare dispozițiilor legale, precum și angajamentele bugetare lunare, în baza cărora au fost acordate salariaților în anul 2007, drepturi speciale fără temei legal.
La data de 28 octombrie 2008, intrat în vigoare Legea nr. 217/24 octombrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 prin care s-au abrogat dispozițiile art. 40 și următoarele care reglementau competența materială și teritorială a instanțelor Curții de Conturi, ce ulterior a revenit instanțelor judecătorești, odată cu preluarea judecătorilor financiari.
Actul normativ menționat, în forma în vigoare, nu mai prevede posibilitatea Curții de Conturi, prin Camerele de Conturi județene, de sesizare a instanței judecătorești pentru stabilirea răspunderii civile pentru pagubele cauzate și plata de amenzi pentru abateri cu caracter financiar de către administratori, gestionari și contabili, precum și de celelalte persoane supuse jurisdicției Curții de Conturi, art. 31 alin. 3 stipulând că în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice audiate această stare de fapt, iar stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia revin acesteia.
De asemenea, în art. 1 alin. 4 din Legea nr. 94/1994, modificată prin legea nr. 217/2008, se prevede că litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate.
In consecință, coroborând prevederile legale arătate, s-a concluzionat că stabilirea răspunderii persoanelor vinovate și a întinderii prejudiciului se poate realiza de către instanțele judecătorești numai la solicitarea entității publice verificate.
In aceste condiții, față de dispozițiile legale învederate, sesizarea Curții de Conturi a devenit inadmisibilă, urmând ca entitatea publică controlată prin conducerea sa, să decidă modul de valorificare a concluziilor raportului de control întocmit, și în privința acesteia procedurile fiind de imediată aplicare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Curtea de Conturi a României B, care a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 312 alin. 3 și 5 Cod de procedură civilă.
A susținut recurenta că dispozițiile art.40 și următoarele din Legea nr.94/1002 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României au fost abrogate la data de 29.10.2003 când au intrat în vigoare dispozițiile Legii de revizuire a Constituției - Legea nr.429/2003, precum și cele ale OUG nr.117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, probată prin Legea nr.49/2004 (art.11).
În temeiul prevederilor art. 140 din Constituția României, revizuită, coroborate cu cele ale art. 1 din OUG nr. 117/2003, aprobată prin Legea nr.49/2004, până la înființarea instanțelor judecătorești specializate, litigiile născute din activitatea Curții de Conturi nu se mai soluționează de instanțele Curții de Conturi, ci au fost preluate spre competentă soluționare de instanțele judecătorești ordinare.
Potrivit art.2, aceste instanțe ordinare sunt tribunalele și Curtea de Apel București pentru litigiile de competența colegiilor jurisdicționale județene și, respectiv, de competența Colegiului Jurisdicțional al Curții de Conturi, precum și Secția de Contencios Administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru litigiile de competența Secției Jurisdicționale și a Curții de Conturi în compunerea prevăzută de art.56 din Legea nr.94/1992, republicată.
Din cele redate rezultă competența materială și teritorială a tribunalelor, în speță a tribunalului Tulcea, în ceea ce privește soluționarea litigiilor născute din activitatea Curții de Conturi a României.
A mai arătat recurenta că art.31 din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost modificat, în totalitate, prin art. I pct.39 din Legea nr. 217/2008, dându-i-se un alt conținut.
Totodată, la art.12, noul act normativ a consacrat soluția adoptării unei noi proceduri de valorificare a rapoartelor de audit, care urmează să fie adoptată printr-un regulament, aprobat prin Hotărâre a Plenului Curții de Conturi a României, ce se va publica în Monitorul Oficial al României, partea I, conform prevederilor legale.
Întrucât procesul necesar elaborării unui astfel de regulament este anevoios și de durată, Curtea de Conturi a României a fost nevoită să suplinească inexistența acestuia.
În acest scop, Curtea de Conturi a României a adoptat hotărârea nr.22/19.11.2008 prin care s-au stabilit, ca și soluție tranzitorie, instrucțiuni privind valorificarea actelor de control efectuate până la modificarea legii, precum și ulterior acesteia, instrucțiuni care au fost comunicate în țară tuturor camerelor de Conturi teritoriale și în baza cărora s-au efectuat sesizările respective.
Consideră recurenta că în aceste condiții, sesizarea instanțelor de judecată, de către completele constituite în cadrul camerelor de conturi județene, este constituțională și legală, ținând seama, pe lângă considerentele redate și de următoarele argumente:
Pe de o parte, prin art.4 din OUG nr.117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, aprobată prin Legea nr.49/2004, s-a prevăzut:"după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, învestirea instanțelor judecătorești, competente potrivit art. 2 alin.(1), se realizează prin actul de sesizare al procurorului financiar, prin încheierea completelor din cadrul Curții de Conturi, precum și prin alte modalități prevăzute de lege".
Această prevedere legală nu a fost abrogată prin Legea nr.217/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, constituind fundament legal al învestirii instanțelor de judecată de către completele constituite în cadrul camerelor de conturi județene, pentru stabilirea răspunderii juridice, în condițiile legii.
Raportat la art.4 din OUG nr.117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, în mod constant a statuat că, această structură din cadrul Curții de Conturi a României, denumită de legiuitor "complet", are posibilitatea de a sesiza instanțele de judecată în vederea stabilirii răspunderii juridice, potrivit legii.
În speța de față, sesizarea s-a făcut de către un complet constituit în cadrul Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a județului T și a fost înaintată tribunalului Tulcea, sub forma unui document intitulat de legiuitor "încheiere", respectiv Încheierea nr. 46/17.12.2008.
Astfel, consideră recurenta că este o sesizare procedurală făcută în strictă corelare cu prevederea legală, sens în care solicită instanței să o califice ca atare.
A admite soluția inadmisibilității sesizării Curții de Conturi a României înseamnă a admite situația în care Curtea de Conturi a României să constate că s-au săvârșit anumite nereguli și abateri financiar-contabile, că există persoane ce se fac vinovate de comiterea lor, însă să nu fie antrenată răspunderea acestora și prejudiciul să nu fie recuperat.
Consideră recurenta că o asemenea soluție nu este posibilă nici din punct de vedre juridic și nici moral. În cauză este vorba despre bani publici din resursele financiare ale statului sau sectorului public, iar controlul legalității modului în care aceste resurse sunt folosite reprezintă o obligație atât pentru Curtea de Conturi a României, cât și pentru instanțele de judecată.
În opinia recurentei este vorba de o ultraactivitate a legii civile, când vechea lege trebuie să continue să-și producă efectele până când o altă reglementare instituită o va înlocui.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 312 alin.(3) și (5) Cod procedură civilă, art. 15 alin.(2) și art. 140 din Constituția României, art. 1 și art. 4 din OUG nr. 117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești aprobată prin Legea nr. 49/2004, art. 31 din Legea nr. 94/1992.
Intimații pârâți, legal citați, nu au formulat cereri în apărare.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, sesizarea tribunalului Tulcea pentru stabilirea răspunderii juridice a numiților și s-a făcut de către Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi T - Direcția de Control Financiar Preventiv la data de 18.12.2008, după intrarea în vigoare a Legii nr.217/2008 care modifică art.31 din Legea nr.94/1992 în sensul că, la alin.3 se prevede că " În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate."
Prin urmare, noile dispoziții legale nu mai prevăd posibilitatea Curții de Conturi de a sesiza, prin încheiere, instanța de judecată pentru stabilirea răspunderii juridice potrivit legii, astfel cum se prevedea anterior, ci obligația de a stabili întinderea prejudiciului și de a lua măsurile legale pentru recuperarea acestuia au fost date în sarcina entității auditate.
Recurenta a invocat ca temei al sesizării instanței disp. art.4 din OUG nr.117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, aprobată prin Legea nr.49/2004, precum și faptul că, în lipsa unui Regulament privind valorificarea rapoartelor de audit, aprobat prin Hotărâre a Plenului Curții de Conturi și publicat în Monitorul Oficial, conform art.12 din Legea nr.217/2008, Curtea de Conturi a României a adoptat hotărârea nr.22/19.11.2008 prin care s-au stabilit, ca și soluție tranzitorie, instrucțiuni privind valorificarea actelor de control efectuate până la modificarea legii, precum și ulterior acesteia, instrucțiuni în baza cărora s-au efectuat sesizările respective.
Curtea reține că disp. art.4 din OUG nr.117/2003 aprobată prin Legea nr. 49/2004, potrivit cu care "-, învestirea instanțelor judecătorești, competente potrivitart. 2alin. (1), se realizează prin actul de sesizare al procurorului financiar, prin încheierea completelor din cadrul Curții de Conturi,precum și prin alte modalități prevăzute de lege." nu pot constitui temei al sesizării instanței în cauza de față. Atâta timp cât legiuitorul a înțeles să transfere obligația de stabilire și recuperare a prejudiciului, în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, din competența Curții de Conturi în competența entității auditate, este clar că recurenta nu mai are la dispoziție calea procedurală aleasă, acțiunea sa fiind, din acest punct de vedere, inadmisibilă.
De asemenea, față de soluția legislativă impusă prin actuala formă a art.31 alin.3 din Legea nr.94/1992, Curtea apreciază că hotărârea nr.22/19.11.2008 adoptată de recurentă nu poate fi avută în vedere întrucât, fiind un act administrativ emis în aplicarea legii, nu poate nici să modifice legea și nici să adauge la lege.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul promovat în contencios administrativ de reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,--24, împotriva sentinței civile nr.192/06.02.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria Comunei B, din comuna B, județ T, având ca obiect litigii Curtea de Conturi - Legea 94/1992.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond-
Jud.red--/03.12.2009
Dact.gref.-/03.12.2009
2 ex.
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea
