Alte cereri. Decizia 509/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.509/CA
Ședința publică de la 20 octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate în contencios administrativ de:
1. reclamanții G, toți cu domiciliul ales în T,-, județ T:
2. pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, cu sediul în T,-;
3. pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE () - cu sediul în B,--6, sector 5;
4. pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE reprezentat prin Direcția Generală Juridică, cu sediul în B, nr.1A, sector 1;
5. chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatarul său ales T cu sediul în mun. T,- Bis, județ T, împotriva sentinței civile nr. 713/28 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția de contencios administrativ, în dosarul nr-, având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenții-reclamanți reprezentanți de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.76/2008, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită, conform disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat învederează instanței că prin încheiere s-a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul modificării dispozitivului hotărârii acesta fiind în concordanță cu considerentele acestuia, în sensul admiterii acțiunii pe întreaga perioadă în care au avut calitatea de ofițeri de poliție cu atribuții de constatare, investigare și cercetare a infracțiunilor în perioada 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006, motiv pentru care recurenții-reclamanți au formulat cererea de renunțare la recurs.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu art.150 Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul, avocat solicit, în baza art.264 Cod procedură civilă, a se lua act de renunțarea la judecata cererii de recurs de către recurenții - reclamanți. În ce privește celelalte recursuri concluziile sunt de respingerea recursurilor și menținerea sentinței de fond ca fiind temeinică și legală pentru considerentele expuse în concluziile depuse la dosar (file 86-93 dosar), reiterate astăzi oral în fața instanței. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța lasă dosarul în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului declarat în contencios administrativ de față;
1. Obiectul litigiului și părțile din proces
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr. 3195/88/18 decembrie 2007, reclamanții G, au chemat în judecată T, și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE pentru a se dispune obligarea acestora la plata sporului de 30% din salariul de bază lunar, pentru perioada 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006, actualizate cu indicele de inflație și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în evidențe, precum și la plata sumelor de bani reprezentând valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană 12 B calculată de la 5 mai 2003 și până la data introducerii acțiunii, actualizate.
Reclamanții au chemat în garanție și Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat să asigure Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile bănești necesare achitării despăgubirilor solicitate.
În motivare, reclamanții au aratat că sunt ofițeri de poliție în cadrul T, desemnați ca organe de cercetare ale poliției judiciare prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, însă, în conformitate cu art. 28 din nr.OUG 43/2002, însă colegi de-ai lor, ofițeri de poliție judiciară, detașați la. și având aceleași atribuții, sunt salarizați diferențiat, deși complexitatea cauzelor în care sunt implicați cu toți este ridicată, condiții în care se încalcă fragrant egalitatea în drepturi, principiu consacrat în art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție și particularizat în art. 2 lit. 2 din nr.OG 137/2000, precum și dispozițiile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispoziții ce consacră dreptul la o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală.
S-a mai susținut că acordarea sporului de 30% doar anumitor categorii de ofițeri ai poliției judiciare nu poate conduce la asigurarea incoruptibilității în rândul poliției judiciare în condițiile în care au aceleași atribuții, respectiv efectuează acte de urmărire penală, sub directa supraveghere a procurorului, primesc dispoziții direct de la procuror ce le sunt obligatorii și nu există diferențe pe fond sub aspectul complexității cauzelor soluționate, iar discriminarea invocată este recunoscută prin Hotărârea nr. 219/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a stabilit că aspectele prezentate au avut ca efect un tratament diferențiat.
Reclamanții au mai învederat că, în calitate de funcționari publici cu statut special li se cuvine și norma de hrană 12 B, de care beneficiază personalul căruia i se aplică statutul polițistului care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura și în raport de care sunt discriminați pentru că execută același gen de activități polițienești, au același grad de pregătire și unii dintre ei nu fac parte din poliția judiciară.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar, în copie, Hotărârea nr. 219/1 august 2007 D, practică judiciară, situația perioadelor lucrate în cadrul instituțiilor pârâte și a atribuțiilor îndeplinite, precum și alte înscrisuri.
În apărare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive, aceeași excepție fiind invocată prin întâmpinare și de către, ca și excepția prescripției dreptului la acțiune.
2. Hotărârea tribunalului
Prin sentința civilă nr.713 din 28 martie 2008, s-au respins ca nefondate excepția lipsei calității procesuale pasive a, excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și excepția prescripției dreptului la acțiune.
A fost admisă cererea în contencios administrativ, având ca obiect drepturi salariale, formulată de către reclamantii G, ,în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI T, INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMÂNE, MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE și CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII.
Au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție T la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând sporul de 30% prevăzut de nr.OUG 43/2002, în raport de perioada în care fiecare a avut calitatea de ofițer de poliție judiciară în intervalul 1.09.2002 - 31.03.2006, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Prin aceeași sentință au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție T să efectueze în evidențe mențiunile corespunzătoare cu privire la drepturile bănești recunoscute reclamanților.
S-a admis cererea formulată împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure fondurile necesare achitării pretențiilor recunoscute reclamanților prin prezenta hotărâre.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție T la plata sumelor de bani reprezentând norma de hrană 12
În temeiul art. 246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților, și.
Pentru a pronunța în acest sens, prima instanță, în raport cu probele administrate, reținut următoarele:
Reclamanții îndeplinesc funcția de ofițeri de poliție în cadrul T, desemnați ca organe de cercetare ale Poliției Judiciare prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor, cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispoziții art. 201 alin. 3 din Codul d e procedură penală și art. 2 alin. 3 din Legea nr. 364/2004, privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare.
Potrivit art. 28 din nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție, primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor ce a fost prevăzut de lege și pentru procurorii sau pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, spor care, după intrarea în vigoare a nr.OUG 24/2004 s-a majorat la 40% pentru procurorii și pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție și menținut la nivelul de 30% în cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la.
Dispozițiile art. 6 din Codul Muncii stipulează ca tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturi la plata egală pentru munca egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin legea nr. 27/2004, prevăd în art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni, caz în care excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea unor drepturi inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Ca atare, atât timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la. au beneficiat de un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul T care nu au fost detașați deși îndeplinesc, în virtutea funcție pe care o aveau, o muncă egală, rezultă că și reclamanții au dreptul la un salariu egal cu al celorlalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul, deci inclusiv în ceea ce privește toate sporurile cu caracter general, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați, și anume: un salariu egal pentru o muncă egală.
Ori, prin aplicarea sporului de 30% numai în cazul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare care a încălcat dispozițiile legale în materie, și anume: art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea Nr. 27/2004, și art. 6 alin. 2 din Codul Muncii.
De altfel, prin Hotărârea nr. 219/1 august 2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat această discriminare reținându-se, pe de altă parte, că prin nr.OUG 27/29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de magistrați și de personal din sistemul justiției s-a eliminat inegalitatea creată, fiind reglementată unitar salarizarea categoriilor menționate în raport cu natura cauzelor pe care le instrumentează, păstrându-se numai delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite.
S-a subliniat în cuprinsul hotărârii că din compararea textelor normative care reglementează desfășurare activității, atribuțiilor și controlul asupra actelor efectuate de ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul și respectiv din cadrul rezultă întrunirea cumulativă a condițiilor de analogie care decurg din suma împrejurărilor date de reglementările în speță, aplicabile categoriilor de ofițeri și agenți de poliție judiciară reținându-se că, indiferent de Direcția în cauză, aceștia efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurori, sub directa coordonare, supraveghere și control a acestora, dispozițiile procurorilor sunt obligatorii pentru aceștia și că, deși cauzele sunt diferite, sub aspect practic, cele două categorii se află într-o situație analogă.
S-a concluzionat, în continuare că, prin aplicarea dispozițiilor legale în discuție, nu s-a vizat aplicarea unui tratament diferențiat, dar efectul acestor împrejurări, coroborate la situația de fapt, a dus la nașterea unui tratament diferențiat implicit care atrage, subsecvent, excluderea ofițerilor de poliție judiciară, alții decât cei care activează în cadrul, de la acordarea sporului de 30%.
Rezultă, prin urmare, că beneficiază de acest spor de 30% ca o consecință a constatării discriminării numaiofițerii de polițiecare au efectuat acte de cercetare penală, în perioada menționată, numirea în calitate de organe de cercetare penală, în perioada menționată, numirea în calitate de organe de cercetare ale poliției judiciare prin dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române nr. 4140 din 11 aprilie 2005, venind să recunoască o atare calitate pe care au îndeplinit-o și înainte, având un caracter oarecum formal și care nu limitează dreptul de a beneficia de sporul în discuție doar la perioada ulterioară acestei numiri.
Sumele datorate cu titlu de spor vor fi acordate generic, urmând ca instituțiile pârâte, în funcție de datele pe care le au la dispoziție, să stabilească, să determine care dintre reclamanți și pentru ce perioadă îndeplinesc cumulativ cele două condiții arătate, respectiv pe de o parte ofițer de poliție și care ofițer a efectuat acte de cercetare penală, pentru intervalul anterior numirii în calitate de ofițeri de poliție judiciară și, respectiv calitatea de ofițer de poliție judiciară, după data numirii în speță, de 11 aprilie 2005, o altă condiție fiind ca pârâții să fi fost angajatorii (ex. reclamanților G, li se cuvine sporul pentru întreaga perioadă solicitată întrucât până la 11 aprilie 2005, în calitate de ofițeri, au desfășurat activități de constatare, investigare și cercetare a infracțiunilor date în competența organelor de cercetare penală ale poliției, iar ulterior au fost desemnați în calitate de organe de cercetare ale poliției judiciare.
Relativ la excepția lipsei calității procesuale pasive a este de subliniat că citarea în cauză a acestei instituții nu s-a realizat pentru a se dispune obligarea la plata sumelor de bani cerute, ci, în virtutea dispozițiilor art. 27 din nr.OG 37/2000 care obligă la citarea sa în cauzele în care se invocă discriminarea, așa încât va fi respinsă ca nefondată.
Instanța a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, întrucât potrivit art. 5 și 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002, Inspectoratele județene de poliție, deci inclusiv T, sunt unități teritoriale din subordinea, iar datorită acestei subordonări această din urmă pârâtă este cea care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților teritoriale, cu atât mai mult cu cât, în calitate de ordonator secundar de credit, verifică și controlează cum unitățile subordonate își îndeplinesc sarcinile cu privire la fondurile bugetare și extrabugetare și, ca atare, această pârâtă are calitatea procesuală pasivă tocmai pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.
Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente intervalului 1 septembrie 2002 - 18 decembrie 2004 nu operează pentru că situația discriminatorie în cauză a fost constatată prin Hotărârea nr. 219/1 august 2008, iar conform art. 21 alin. 2 din Nr.OG 137/2000, termenul curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, fiind evident că, indiferent de forma discriminării, anterior constatării ei, nu s-ar fi recunoscut dreptul la sporul de 30% reclamanților.
În ceea ce privește norma de hrană, se releva că, potrivit anexei la HG nr. 65/2003, norma 12 B reprezentând supliment pentru eforturi deosebite sau situații speciale se acordă gratuit personalului căruia i se aplică Statutul polițistului, care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura (situația la care s-au raportat reclamanții invocând discriminarea).
Față de dispozițiile Legii nr. 218/2002, este evident că inspectoratele județene de poliție nu fac parte din structura, ci se află în subordinea acestuia, astfel că funcționarii publici cu statut special din cadrul acestora nu pot beneficia de sporul de hrană 12 B, iar în ceea ce privește discriminarea, pe lângă faptul că o asemenea situație nu a fost constatată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu s-a venit cu argumente concrete care să impună concluzia că s-au inclus distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, în interpretarea dată discriminării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nefiind administrate probe într-un sens sau altul.
Așa fiind, în raport de cele expuse, excepțiile invocate vor fi respinse ca nefondate, iar acțiunea va fi admisă în parte, urmând a se lua act și de renunțarea la judecată a reclamanților, și.
Astfel, vor fi obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și T să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de 30% prevăzut de nr.OUG 43/2002, în raport de perioada în care fiecare a avut calitatea de ofițer de poliție judiciară în intervalul 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006, actualizate în raport cu indicele de inflație, dar și să efectueze în evidențe mențiunile corespunzătoare cu privire la sumele recunoscute, în timp ce capătul de cerere privind plata normei de hrană 12 B va fi respins ca nefondat.
Urmează a fi admisă și cererea formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor care nu va fi obligat să plătească sumele solicitate, ci doar să asigure și să vireze fondurile necesare achitării pretențiilor recunoscute reclamanților.
3. Recursul
Împotriva sentinței civile nr.713/28 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulceaa formulat, în termen legal, recurs:
1. Reclamanții G, ,;
2. pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T;
3. pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE ();
4. pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE reprezentat prin Direcția Generală Juridică;
5. chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatarul său ales
Reclamanții prin motivele de recurs formulate solicită instanței de control judiciar a admite recursul și a modifica dispozitivul hotărârii, astfel încât să fie în concordanță cu considerentele acestuia, în sensul admiterii acțiunii pe întreaga perioadă în care au avut calitatea de ofițeri de poliție cu atribuții de constatare, investigare și cercetare a infracțiunilor în perioada 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006.
II. Inspectoratul de Poliție al Județului prin motivele de recurs critică sentința civilă nr.713/28.03.2008,pronunțată de Tribunalul Tulcea sub următoarele aspecte:
1. Tribunalul Tulcea nu a verificat documentele depuse la dosar, ceea ce a dus la pronunțarea unei sentințe în contradictoriu cu legea față de faptul că o parte din reclamanți sunt agenți de poliție și nu ofițeri, iar pentru angajații din poliție nu a fost prevăzut sporul de legiuitor până în anul 2005, luna octombrie când a apărut Ordonanța de Urgență 134/2005, care modificat OUG 43/2002, în sensul că a inclus în categoria care beneficiază de sporul de 30% pe lângă ofițerii de poliție și agenții de poliție.
În aceste condiții instanța de fond avea obligația să respingă cererea celor care au fost ofițeri de poliție până în luna octombrie 2005, deoarece acest sport nu era prevăzut în lege pentru agenții de poliție.
2. Un alt motiv este faptul că legiuitorul a prevăzut acest spor din anul 2002 doar pentru ofițerii de poliție de la PNA, iar din anul 2005, luna octombrie și pentru agenții de poliție de la PNA, dar reclamanții nu au fost detașați la PNA chiar dacă efectuau și acte de urmărire penală și sub directa supraveghere a procurorului și chiar dacă au fost numiți cu avizul conform al Procurorului de pe lângă și prin Ministerul Administrației și Internelor, aceștia nu au fost detașați la PNA (DNA), condiția esențială pentru a beneficia de acest spor este aceea de a fi la PNA.
În condițiile în care legea nu prevede acest spor pentru toți polițiști care fac parte din poliția judiciară ci doar pentru cei care sunt detașați la PNA, Inspectoratul de poliție nu a avut cum să achite aceste drepturi care susțin că le sunt datorate, iar instanța nu avea cum să acorde aceste drepturi.
Raportat la aceste aspecte urmează a se observa că nu există bază legală pentru acordarea acestor sume, drept pentru care solicită admiterea recursului, casarea sentinței și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamanților ca nefondată.
III. Recurentul Inspectoratul General al Poliției Române () critică sentința civilă nr.713/2008 pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele considerente:
1. Dreptul la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.09.2002 - 18.12.2004 este prescris, având în vedere prev. art.166 alin.1 din Legea 53/2003.
2. Reclamanții desfășurându-și activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului, salarizarea nu se poate face decât potrivit nr.OG38/2003, act normativ care nu prevede acordarea dreptului solicitat.
3. Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor din cadrul are la bază criteriul obiectiv al detașării în cadrul unei instituții care nu face parte din structura MIRA, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție, precum și criterii obiective conexe cu pregătirea profesională specializată, responsabilitatea diferită datorată complexității activității desfășurate de instituția în care sunt detașați, o formare anume pentru activitatea de urmărire infracțiunilor de corupție, ca și specificul acestor activități.
Față de cele expuse, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
IV. pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE reprezentat prin Direcția Generală Juridică, critică sentința civilă nr.713/2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru următoarele considerente:
1. În ce privește respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada cuprinsă între data de 01.09.2002 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii acțiunii:
Prevederile legale aplicabile în cauză fac referire la un termen de prescripție de trei ani, art.27 alin. (1) și (2) din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede următoarele:
" personala care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată,o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare,potrivit dreptului comun.-
Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei".
Data la care reclamantul a luat cunoștință de presupusa faptă de discriminare este data la care a fost publicată în Monitorul Oficial nr.OUG43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție întrucât acest act normativ instituia sporul solicitat de reclamant doar în beneficiul polițiștilor detașați la
Instanța de fond, în mod eronat, reținut că data la care reclamantul aluat cunoștință de producerea presupusei fapte de discriminare este data pronunțării Hotărârii nr.219/2007 a, întrucât, în primul rând, reclamantul nu poate invoca necunoașterea legii, în condițiile în care actul normativ care a instituit presupusa stare de discriminare a fost publicat în Monitorul Oficial, iar pentru a dovedi că luarea la cunoștință de prevederile acestuia s-a făcut ulterior, trebuia făcută dovada imposibilității totale de luare la cunoștință de faptul publicării acestui act normativ, datorată unor împrejurări extraordinare, care nu au putut fi prevăzute sau înlăturate.
Așadar, nu ne aflăm în situația în care reclamantul nu a putut cunoaște existența presupusei fapte de discriminare la momentul săvârșirii ei.
În al doilea rând, data pronunțării hotărârii CNCD nu poate fi considerat moment al luării la cunoștință de existența faptei de discriminare, întrucât introducerea cererii de chemare în judecată prin care se solicită înlăturarea efectelor discriminării este condițională de sesizarea prealabilă a CNCD sau de pronunțarea unei hotărâri de către acest organism (art.27 alin.1 din nr.OG-, republicată).
Luarea la cunoștință de existența unei fapte de discriminare nu presupune calificarea ei ca atare de către un organism cum este CNCD, cu pur și simplu luarea la cunoștință în anumite împrejurări de fapt sau de drept care constituie, în opinia celor vizați, fapta de discriminare.
De altfel, și sesizarea CNCD este precedată de luarea la cunoștință, de către petenți a săvârșirii unei fapte de discriminare, urmând ca CNCD să se pronunțe asupra existenței unei discriminări tocmai în baza sesizării persoanei discriminate.
Invocarea faptului că, anterior pronunțăriihotărâriinr.219/2007 a CNCD reclamantul nu cunoștea existența faptei de discriminare, reprezintă nu numai o invocare a necunoașterii legii, ci și o invocare în apărare a propriei culpe sau incapacități de a se stabili existența unei discriminări, fapt care nu putea fi reținut de instanță în respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.
De altfel, poziția CNCD cu privire la existența unei discriminări rezultate din prevederile nr.OUG43/2002 s-a modificat, în sensul că printr-un număr de patru hotărâri ulterioare celei din august 2007, constatat faptul că acest act normativ nu creează o stare de discriminare între polițiștii detașați la. și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare.
Pentru aceste motive, solicită a se constata că, raportat la data introducerii cererii pentru sumele neacordate în perioada 01.09.2002și momentul anterior cu trei ani datei introducerii acțiunii, a intervenit prescripția, și ca urmare, solicită admiterea recursului sub acest aspect, urmând ca, pentru perioada arătată, a se respinge acțiunea ca prescrisă.
2. În ce privește modul în care tribunalul s-a pronunțat asupra fondului cauzei, din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese faptul că intimatul-reclamant are calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului
În raport de calitatea pe care o are, salarizarea acestuia se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea nr.OUG43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, modificările și completările ulterioare.
Potrivit dispozițiilor legale invocate în susținerea pretențiilor reclamantului (art.28 din OUG 43/2002) ofițerii și agenții de poliție detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție beneficiau de un spor la salariu de 30% "pentru activitatea specializată pentru combatere a infracțiunilor de corupție".
Pretențiile intimatului - reclamant își găsesc temei legal în dispozițiile art.27din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, care permit oricărei persoane care se consideră discriminată să se adreseze instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și anularea situației create pe discriminare.
Potrivit alin. (4) al articolului menționat "persoana interesată are obligația de dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte".
Însă situația intimatului-reclamant nu vizează un act material, o faptă de discriminare, ci faptul că, în opinia sa, o anumită prevedere legală (art.28 alin. (4) din nr.OUG43/2002) creează o stare de discriminare.
Un act normativ nu poate crea o situație de discriminare, așa cum este definită această noțiune în cuprinsul art.2 alin. (1) din nr.OG137/2000 privind
prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
În susținerea acestei idei, arată că discriminarea reprezintă "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea, recunoașterii, folosinței sau exercitării,în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Așadar, discriminarea apare atunci când unei persoane nu îi este recunoscut un drept fundamental sau un drept prevăzut de lege, însă în speță este vorba de situația a două categorii de polițiști, din care doar uneia îi este recunoscut un drept întru-un act normativ.
Faptul că cealaltă categorie nu beneficiază de același drept din cauză că așa a stabilit legiuitorul nu poate fi considerate discriminatoriu întrucât nu este vorba de nerecunoașterea unui drept fundamental sau instituit de lege, ci de neacordarea unui drept printr-o lege, situație care nu se circumscrie definiției discriminării de la art.2 alin.1) din nr.OG 137/2000, republicată.
Drept urmare, nu se poate accepta ideea că legea ar putea constitui un criteriu de discriminare, întrucât existența unei fapte de discriminare se constată tocmai raportat la drepturile fundamentale sau cele recunoscute prin lege.
Constatarea ca discriminatorie a unei situații de drept ar duce la situația absurdă în care o persoană care a respectat în totalitate prevederile legale să poată fi obligată la plata unor despăgubiri către o altă persoană, pe motiv că, respectând actele normative în vigoare, a comis o faptă de discriminare față de aceasta din urmă.
În speța de față, prin acordarea acestui spor și celorlalți polițiști din cadrul MIRA s-ar fi încălcat atât prevederile legale din cuprinsul nr.OUG43/2002 (care nu prevedeau acordarea acestui spor decât pentru o categorie restrânsă, a polițiștilor din cadrul DNA) cât și prevederile nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care stabilesc modul în care se calculează salariul celorlalți polițiști.
În altă ordine de idei, analizând definiția dată de legiuitor la art.2 alin. (1) din OG 137/2000, republicată, reiese că pentru stabilirea existenței oricărei fapte de discriminare, trebuie avută în vedere existența unui alt element de bază al acesteia, respectiv criteriul de discriminare.
Diferența de tratament aplicată polițiștilor detașați la DNA are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structura MIRA, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesiei, responsabilitatea diferă datorită complexității activităților desfășurate de cei ce sunt detașați, o formare anume pentru activitatea de urmărire a infracțiunilor ca și specificul acestor activități, având în vedere, printre altele,și tipologia cazurilor de corupție.
Astfel, diferențierea de tratament la acordarea drepturilor salariale raportat cu situația obiectivă diferită în care se află polițiștii care își desfășoară activitatea în cadrul DNA ca urmare a modificării raporturilor de serviciu (detașarea de polițiști din cadrul MIRA.
Principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor aflați în situații identice. Acest principiu nu este încălcat dacă există un tratament diferit între indivizii care nu sunt egali în drepturi,iar dispozițiile art.47 alin. (2) din Codul Muncii, act normativ care reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, stabilesc faptul că poate exista o diferență de tratament ca urmare a detașării unei persoane de modificarea raporturilor de muncă.
Egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel încât dacă la situații egale corespunde un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (Decizia Curții Constituționale nr.697/20.12.2005).
Problema aplicării unui tratament discriminatoriu se poate pune numai dacă persoanele care fac parte din aceeași categorie, iar polițiștii din cadrul inspectoratului de poliție sunt o categorie distinctă față de categoria polițiștilor detașați la DNA, fiind într-o situație juridică diferită.
În susținerea aspectelor invocate mai sus, arată că organismul abilitat în existența faptelor de discriminare - Consiliul Național pentru combaterea Discriminării a constatat că " nu există tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art.2 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea formelor de discriminare, republicată,între ofițerii de poliție mutați ai Direcției Generale Anticorupție din cadrul și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare" ( Hotărârile 419/27.11.2007, 418/28.11.2007, 271/și 164/11.03.2008)
Față de toate aceste considerente, solicită admiterea recursului și pe cale de consecință a se dispune modificarea sentinței civile nr. 713/2008 pronunțată de Tribunalul Constanța și sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Prin motivele de recurs chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatarul său ales T, arată că instanța de fond greșit a interpretat dispozițiile art.35 din Legea 500/2002, privind Finanțele Publice, apreciind că poate decide asupra cuantumului cheltuielilor bugetare ale Ministerului Internelor și Reformelor Administrative, alocând astfel prin propria decizie sumele ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.
Critica hotărârii se fondează pe dispozițiile legii 500/2002 în principal ale celor cuprinse în art.16, 19, 20, 28, 34 și 35.
Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice inclusiv a bugetului general consolidat reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
În ceea ce privește bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative unde va trebui să se regăsească suma, ce în considerentul în care cererea de chemare în judecată va "triumfa", este de observat că proiectul acestuia este elaborat de ordonatorul principal de credite așa cum este nominalizat în art.20 din lege.
Proiectul urmează a se depune până la data de 15.07. ale fiecărui an calendaristic la Ministerul Economiei și Finanțelor unde se poartă discuții asupra fundamentării acestuia (așa cum prevede art.34,punctul 4), Ministerul Economiei și Finanțelor neavând însă atributul deciziei asupra valorilor capitolelor din proiect.
În caz de divergență, singura instituție care poate decide este Guvernul, așa cum instituie legiuitorul prin ultima teză a art.34,punctul 4 din legea 500/2002.
Ministerul Economiei și Finanțelor este depozitarul informației generale asupra veniturilor tării și în baza acestei informații discuta cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative conform cadrului legal instituit, decizia finală asupra cuantumului cheltuielilor bugetare aparținând Guvernului și în ultima instanță Parlamentului.
Acesta fiind cadrul legal al competenței materiale a Ministerului Economiei și Finanțelor, hotărârea judecătorească prin care au fost obligați să aloce fonduri bugetare aferente plății cuvenite reclamanților și să le pună la dispoziția celorlalți părți din dosar, adaugă la lege fapt că trimite dispozitivul acesteia în sfera netemeiniciei și nelegalității.
Față de toate aceste considerente, Ministerul Economiei și Finanțelor nu decide asupra bugetelor ministerelor, solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate, rejudecarea cererii pe fond, respingerea cererii privind obligarea la plată.
Recurenții reclamanți prin cererea depusă la dosar la data de 20.2008 solicită a se lua act că renunță la recursul formulat.
3. Curtea
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurenți și care au fost încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9, dar și potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prin OUG nr. 43/04.04.2002 publicată în nr. 244/11.04.2002 privind Parchetul Național Anticorupție s-a stabilit în favoarea ofițerilor de poliție judiciară sporul de 30% (art. 28 alin. 4) - "personalul prevăzut la alin. (1) - (3) (procurorii din PNA, specialiștii enumerați la art. 11 și ofițerii de poliție judiciară), precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară, în cazul ofițerilor de poliție judiciară".
Aceeași ordonanță prevede la art. 10 alin. 1 că "în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, în cadrul Parchetului Național Anticorupție funcționează ofițeri de poliție, constituind poliția judiciară a Parchetului Național Anticorupție". Textul reglementează și modalitatea de detașare și numire a ofițerilor de poliție judiciară în cadrul Parchetului Național Anticorupție.
Prin art. 41 lit. e) din OUG nr. 27/2006 sporul de 30% a fost abrogat, dispoziție ce a intrat în vigoare din luna aprilie 2006.
Salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor au fost reglementate prin OG nr. 38/2003 publicată în MO nr. 65/02.02.2003 în vigoare începând cu 01.01.2004.
Potrivit art.2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
În speță, reclamanții au susținut că în calitate de ofițeri de poliție judiciară ai MIRA au fost discriminați în raport cu ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție prin faptul că deși au efectuat aceeași activitate, nu a beneficiat de sporul de 30% ce le-a fost acordat acestora în temeiul OUG nr. 43/2002.
Potrivit art.27 alin.1 din OG nr. 137/2000 ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Prin alin.4 al aceluiași articol se instituie în sarcina acestei persoane obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte.
Prin Deciziile nr.818-821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale dispozițiile art.27 alin.1 din OG nr. 137/2000 au fost declarate ca " fiind neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. "
Din considerentele deciziilor rezultă că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Potrivit dispozițiilor art.31 al.1 din Legea nr. 47/1992 "decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie."
Prin urmare, pentru a analiza temeinicia cererii reclamanților trebuie să se pornească de la principiul egalității în drepturi garantat de către Constituție, principiu ce presupune același regim juridic pentru situații identice, Curtea Constituțională stabilind în mod constant că principiul egalității în fața legii nu presupune o uniformizare, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât unul diferit.
Față de dispozițiile legale arătate mai sus, Curtea constată că pentru a exista discriminare în sensul prevăzut de art.2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, ar trebui ca reclamanții să nu fi beneficiat de sporul de 30% deși se încadrau în condițiile prevăzute de OUG nr. 43/2002, respectiv ocupau funcția de ofițeri ai poliției judiciare a Parchetului Național Anticorupție, situație în care reclamanții nu se află.
Or, nu se poate reține că reclamanții, în calitate de ofițeri de poliție judiciară în cadrul MIRA nu au beneficiat de un drept recunoscut de lege, atât timp cât respectivul drept era conferit de lege unei alte categorii de ofițeri de poliție, în speță celor ce făceau parte din poliția judiciară a Parchetului Național Anticorupție.
După cum în mod constant a decis instanța europeană diferența de tratament devine discriminare, în sensul art.14 din Convenție numai atunci când autoritățile statale "introduc distincții între situații analoage și comparabile" fără ca acestea să se bazeze pe "o justificare rezonabilă și obiectivă".Orice diferență de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea sa.
Pentru ca o asemenea încălcare să se producă trebuie stabilit că persoanele plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Și în atare situație CEDO a apreciat că "statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament aplicabile."
Concluzionând, având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada, conform alin.4 al art.27 din OG nr. 137/2000, existenței unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, Curtea constată că acțiunea acestora este neîntemeiată, prima instanță în mod greșit dispunând obligarea pârâților la plată și la efectuarea mențiunilor în evidențe, ca efect al constatării existenței discriminării în raport de o categorie de ofițeri ce nu se aflau în situație identică cu cea a reclamanților.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că recursurile sunt fondate motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă vor fi admise urmând a fi modificată hotărârea tribunalului cu refere la capătul de cerere privind plata sporului de 30% în sensul respingerii acțiunii.
In ceea ce privește criticile privind excepția prescripției dreptului la acțiune,a inexistenței fondurilor bănești pentru plata acestui drept deoarece Ministerul Economiei și Finanțelor nu decide asupra bugetelor ministerelor inclusiv ce al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, au rămas fără obiect în condițiile în care Curtea a reținut netemeinicia dreptului pretins de către reclamanți.
Pentru considerentele mai sus expuseși analizate de instanța de judecată urmează a dispune admiterea recursurilor formulate de părății recurenți Ministerul Internelor și Reformei Administrative,Inspectoratul de Poliție al județului T și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor,cu consecința modificării în tot a sentinței civile recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.
De asemenea având în vedere poziția procesuală exprimată în cauză de către recurenții reclamanți persoane fizice indicate în petitul acțiunii introductive și cel al cererii de recurs, urmează ca în baza art.246 Cod procedură civilă să se ia act de renunțarea acestora la judecata recursului formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE reprezentat prin Direcția Generală Juridică, cu sediul în B, nr.1A, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 713/28 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția de contencios administrativ.
Admite recursul formulat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, cu sediul în T,-, împotriva sentinței civile nr. 713/28 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția de contencios administrativ.
Admite recursul formulat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatarul său ales T cu sediul în mun. T,- Bis, județ T, împotriva sentinței civile nr. 713/28 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția de contencios administrativ.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată.
În baza art.246 Cod procedură civilă ia act de renunțarea la judecată a recurenților reclamanți G, toți cu domiciliul ales în T,-, județ T, împotriva sentinței civile nr. 713/28 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția de contencios administrativ, în dosarul nr-, având ca obiect alte cereri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
21 octombrie 2008
jud.fond. /
red.dec.jud.
4ex/18.11.2009
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim
