Alte cereri. Decizia 51/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.51/CA

Ședința publică din data de 27 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban

JUDECĂTOR 2: Elena Carina Gheorma

Judecător - - -

Grefier -

S-a luat în examinarereferatul de perimareîntocmit pentrucontestația în anulareformulată de contestatorul - domiciliat în C,-,.6 (șase), județul C, împotriva Deciziei civile nr. 435/CA din 22 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, județ C și, cu sediul în C,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei în care grefierul de ședință evidențiază obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată, învederează asupra:

- contestației în anulare - suspendată la data de 12 noiembrie 2008 în baza art.242 pct.2 din Codul d e procedură civilă, măsură menținută prin încheierea de ședință din 25 noiembrie 2009 prin anularea cererii de repunere pe rol a cauzei, ca netimbrată.

- referatului de repunere pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, întocmit la data de 21 decembrie 2009.

Curtea rămâne în pronunțare asupra perimării cauzei.

CURTEA

Asupra referatului de perimare de față, constată următoarele;

La data de 07 octombrie 2008 (data poștei) contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 435/CA din 22 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C și

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.317 alin.1 și alin.2 cu referire la art. 318 din Codul d e procedură civilă.

Motivând contestația în anulare contestatorul a susținut, în esență, că hotărârea este "netemeinică, nelegală și neconstituțională (încalcă prevederile Constituției României art.11, 16, 20, 21, 22, 28, 381, 43, 47, 48 și altele. Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată la la data de 10.12.1948, Convenția Europeană a Drepturilor Omului semnată de România la 04.11.1950, Constituția Europei semnată de România la la 13.12.2007 și ratificată la 04.02.2008 )", hotărârea contestată este în contradicție cu sentința civilă nr.45/CA/05.03.2004 a Curții de Apel Constanța și încalcă prevederile Codului d e procedură civilă, respectiv, dispoziții cuprinse în articolele 24(1), 25, 26, 27(7), 28, 29(3), 30(1), 36, 85-100, art.112 alin.1-6, art.137, 177, 180 - 183, Legea nr.356/2006, Legea nr.262/2007,

A mai arătat că dezlegarea dată de instanță este rezultatul unor greșeli materiale, odată ce se omite a fi cercetate motivele de casare, iar recursul a fost respins fără să fi fost judecat în fond; s-a înscris în fals împotriva conținutului tuturor actelor depuse la dosarului cauzei de pârâtă și împotriva conținutului tuturor actelor întocmite de personalul instanței în dosar.

A susținut contestatorul că nici la instanța de fond și nici la instanța de control judiciar părțile nu au fost legal citate, iar la termenul de judecată din 22.09.2008 părțile nu au fost legal citate iar cauza nu era în stare de judecată cercetarea judecătorească nefiind terminată, făcând referire și la neregularități cu privire la alte cauze.

Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr- fixându-se termen de judecată prin repartizare aleatorie.

La termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2008, constatând îndeplinirea legală a procedurii de citare cu respectarea dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă, instanța a dispus prin încheiere suspendarea judecății cauzei în baza dispozițiilor art. 242 pct.2 Cod de procedură civilă.

La data de 06 noiembrie 2009 (data poștei), contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Prin rezoluția președintelui de secție s-a stabilit termen de judecată la data de 25 noiembrie 2009 și taxa judiciară de timbru datorată de contestator, respectiv 10 lei pentru contestația în anulare, 5 lei pentru cererea de repunere pe rol a cauzei și timbru judiciar în sumă de 0,50 lei.

În ședința publică din 25 noiembrie 2009, s-a invocat de instanță, din oficiu, excepția netimbrării cererii de repunere pe rol formulată de contestator.

Constatând că, deși a fost citat pentru termenul de judecată stabilit la data de 25 noiembrie 2009 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei pentru cererea de repunere pe rol a cauzei și timbru judiciar în cuantum de 0,50 lei, acesta nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a depus taxa de timbru până la termenul de judecată stabilit, Curtea de Apel Constanța a anulat, ca netimbrată, cererea de repunere pe rol a cauzei și a dispus menținerea măsurii suspendării dispusă prin încheierea de ședință din 12 noiembrie 2008.

Constatându-se că s-a împlinit termenul legal de un an de la data întocmirii ultimului act de procedură, la data de data de 12 noiembrie 2008, în conformitate cu disp.art.252 alin.1 Cod procedură civilă, s-a întocmit referat pentru constatarea perimării de drept a cererii.

Potrivit art.248 Cod procedură civilă, oricecerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an de zile.

Art. 249 Cod procedură civilă prevede că perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

În speță, se constată că de la data suspendării judecării contestației în anulare - 12 noiembrie 2008 - nu s-a îndeplinit în această perioadă vreun act de procedură care să întrerupă curgerea termenului de perimare în conformitate cu dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă, cererea de repunere a cauzei pe rol din06 noiembrie 2009 - data poștei -fiind anulată de instanță ca netimbrată.

În consecință, constatând că nu a operat vreunul din motivele de întrerupere a perimării, în conformitate cu dispozițiile art. 252 Cod procedură civilă, urmează a se constata, din oficiu, perimată contestația în anulare formulată de împotriva Deciziei civile nr. 435/CA/22.09.2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

Decide

Admite sesizarea.

Constată perimată contestația în anulareformulată de contestatorul - domiciliat în C,-,.6 (șase), județul C, împotriva Deciziei civile nr. 435/CA din 22 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, cu sediul în C,-, județul

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Tehnored.dec.gref.

5 ex/12.02.2010

Emis 3 com/

Președinte:Mihaela Davidencu Șerban
Judecători:Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 51/2010. Curtea de Apel Constanta