Contestație act administrativ fiscal. Decizia 56/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.56/CA
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 3: Claudiu Răpeanu
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - SC SRL - cu sediul în C,-,.2..3,.15, jud. C, împotriva sentinței civile nr.557/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ -DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C,-, jud. C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta reclamantă domnul în calitate de administrator al societății, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este motivat și este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei conform chitanței nr.-/24.11.2009 și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Întrebat fiind reprezentantul recurentei reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea luând concluziile reprezentantului recurentei reclamante potrivit cu care nu mai are cereri prealabile, în condițiile art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul în calitate de administrator al recurentei reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin contestația înregistrata pe rolul Tribunalului Constanța - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr. 12305/118 din 21.12.2007 Las olicitat în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală a Finanțelor Publice C și Direcția Generală a Finanțelor Publice C - Activitatea de Control Fiscal anularea Deciziei nr. 46/22.06.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C precum și a Deciziei de impunere nr. 8140/16.08.2005.
Prin sent.civ.nr.557/19.05.2009 Tribunalul Constanța, Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele, în urma controlului efectuat de organul fiscal la L pentru perioada 01.01.2000-31.07.2005 s-a constatat la inventarierea documentelor cu regim special achiziționate de către societate că lipsesc un număr de 62 facturi fiscale achiziționate de societate în anii 2003 și 2004, precum și 82 facturi fiscale în perioada anilor 1998-1999. Lipsa acestor facturi este recunoscută de către administratorul societății prin declarația - anexa 10 la raportul de inspecție fiscală și justificată prin predarea acestora unei alte persoane care urma să administreze societatea în baza unui protocol. Ulterior, prin contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 8140/16.08.2005 s-a invocat pierderea acestor facturi fără însă a se face dovada anunțării acestui fapt a direcției generale a finanțelor publice județene sau a luării vreunei măsuri în sensul reconstituirii acestora, astfel cum impune art. 26 din legea nr.82/1991. Față și de recunoașterea administratorului în sensul că facturile fiscale au fost predate unei persoane care urma să administreze în fapt societatea, deci în scopul desfășurării activității comerciale, și față de lipsa oricărei probe în sensul reclamării lipsei sau sustragerii facturilor fiscale sau a luării unei măsuri de reconstituire a acestora, instanța de judecată a prezumat că facturile fiscale respective au fost folosite în desfășurarea activității comerciale.
Conform art.66 alin.1 din OUG nr. 92/2003, în forma în vigoare la data respectivă, dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță pentru estimare. constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale.
În aplicarea acestui text legal s-a procedat la stabilirea obligațiilor fiscale de plată aferente facturilor lipsă.
Pentru cele 82 facturi fiscale lipsă, achiziționate în anii 1998, 1999 s-au stabilit obligații de plată la bugetul de stat în sumă totală de 45840 lei, constatate a fi prescrise. Pentru cele 62 facturi fiscale lipsă, achiziționate în anii 2002-2003 s-au stabilit obligații de plată la bugetul de stat în sumă totală de 79996 lei, reprezentând TVA stabilită suplimentar, impozit pe microîntreprinderi, dobânzi, penalități și majorări aferente.
A rezultat din anexele 3 și 4 ale raportului de inspecție fiscală că estimarea bazei de impunere s-a realizat pe baza operațiunilor consemnate în documentele fiscale emise de către contestatoare în lunile iulie - septembrie 2003 și înregistrate în evidența contabilă în anul 2004, respectiv prin înmulțirea cu 62 ( numărul facturilor fiscale lipsă) a mediei aritmetice a facturilor fiscale care se regăsesc în evidența contabilă a contestatoarei, astfel că susținerea contestatoarei în sensul că nu s-a ținut seama de datele din evidența sa contabilă este nefondată. Instanța de judecată a apreciat de asemenea că această metodă de calcul era singura posibilă în cauză.
Instanța de judecată nu a primit concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în sensul că obligațiile fiscale aferente celor 62 facturi lipsă ar fi în cuantum de numai 11.982,22 lei întrucât, spre deosebire de organul fiscal care a prezentat o metodă de calcul, în expertiza efectuată nu se arată care este metodologia de estimare a acestor obligații fiscale.
În ceea ce privește celelalte susțineri ale contestatoarei, în sensul că organul de control nu a putut demonstra că cele 144 facturi nejustificate au participat la operațiuni economice ilegale și că a data de 31.12.2004 societatea se afla sub incidența art.30 din Legea nr. 359/200, acestea nu au relevanță în cauză întrucât obligațiile fiscale nu au fost stabilite ca urmare a efectuării unor operațiuni ilegale, ci ca urmare a utilizării acestora în activitatea economică, iar față de perioada care a făcut obiectul controlului, dizolvarea ulterioară a societății nu are relevanță și nu stinge obligațiile fiscale anterioare ale acesteia.
Astfel, întrucât în cauză obligațiile fiscale stabilite în sarcina contestatoarei prin Decizia de impunere nr. 8140/16.08.2005 au fost corect stabilite, instanța de judecată a respins contestația formulată ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea SC SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, învederând că, modul de calcul al obligațiilor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale astfel, dispozițiile art.11 alin.1 din Legea 571/2003 prevede că, la stabilirea unui impozit sau a unei taxe în interesul prezentului cod fiscal, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau poate reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției.
Secțiunea a V-a din Legea 82/1991 stabilește principiul prevalenței economicului asupra juridicului, în sensul că informațiile prezentate în situațiile financiare trebuie să reflecte realitatea evenimentelor și tranzacțiilor nu numai forma juridică.
Astfel în mod greșit organul de control nu a luat în considerare susținerile administratorului societății prin care ar fi putut demonstra dacă acele facturi au fost utilizate și nici nu a putut demonstra dacă acele 144 facturi nejustificate au participat la operațiuni economice ilegale.
Intimatele DGFP C și - Activitatea de Inspecție Fiscală C au formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate, Curtea consideră recursul nefondat motivat de următoarele considerente,
Raportul de inspecție fiscală nr.8140/16.08.2005 încheiat de organele de inspecție din cadrul - Activitatea de Control Fiscal Caa vut ca obiectiv verificarea perioadei 01.01.2000 - 31.07.2005 la SC SRL. Din inventarierea documentelor cu regim special achiziționate de societate, organul de inspecție a constatat lipsa a 82 de facturi fiscale achiziționate în anii 1998 și 1999 precum și lipsa a 62 de facturi fiscale achiziționate în anii 2002 și 2003.
În privința celor 82 de facturi organul de control a făcut aplicarea dispozițiilor art.88 alin.1 din OG 92/2003 încetând urmărirea ca efect al prescripției extinctive de 5 ani.
Pentru cele 62 facturi fiscale constatate lipsă la inventariere achiziționate în anii 2002 și 2003 organul fiscal a procedat la stabilirea obligațiilor de plată prin estimarea bazei de impunere conform prevederilor art.65 alin.1 din OG nr.92/2003 rezultând impozit pe venit, majorări de întârziere, dobânzi, penalități de întârziere.
F - FCa înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța raportul de inspecție fiscală întocmit la data de 12.08.2005 la SC SRL
Prin rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanțas -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului recurentei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.9 lit.b din Legea nr.241/2005 privind evaziunea fiscală.
Plecând de la această soluție favorabilă administratorului societății recurente, expertul desemnat la instanța de fond a concluzionat în raportul de expertiză că nu se poate reține nici un prejudiciu cert, deoarece nu au fost identificate operațiuni economico-financiare, care să denatureze rezultatul financiar, care să ducă la evaziuni fiscale.
În mod corect instanța de fond nu e reținut drept concludente aceste concluzii deoarece, după cum se poate observa obiectivul la care urma să se răspundă era "Stabilirea obligațiilor fiscale, în raport de constatările organului de control" iar răspunsul dat de expert se referă la faptul că nu există evaziune fiscală.
Mai mult decât atât în considerentele reținute în expertiză, expertul a reluat ideea scoaterii de sub urmărire penală pentru infracțiunea de evaziune fiscală.
Rezultă așadar, că recurenta, raportul de expertiză dar și motivele de recurs au ca teză probatorie ideea scoaterii de sub urmărire penală pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală respingând teza potrivit căreia administratorului îi revin o serie de obligații în caz de pierdere, sustragere, sau distrugere a unor documente contabile, în cazul de față un număr de 62 facturi fiscale.
În această situație devin incidente dispozițiile legale prevăzute de art.26 din Legea 82/1991 privind legea contabilității, care impun obligația reconstituirii documentelor contabile pierdute, sustrase sau distruse în maxim 30 zile de la data constatării, precum și art.66 alin.1 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală privind estimarea bazei de impunere pentru situația în care organul fiscal nu poate determina mărimea acesteia.
În prima situație, deși administratorul recurentei a declarat cu ocazia întocmirii Raportului de inspecție că lipsa facturilor fiscale se datorează pierderii lor, acesta nu a făcut dovada faptului că a respectat dispoziția legală în sensul de a realiza în termenul impus reconstituirea acestora.
Referitor la estimarea bazei de impunere, instanța de fond a reținut calculul organului fiscal pe baza elementelor apropiate situației de fapt fiscale respectiv, pe baza operațiunilor consemnate în documentele fiscale emise de către recurentă în lunile iulie, august și septembrie 2003 și înregistrate în evidența contabilă în anul 2004.
Din cele prezentate mai sus Curtea în temeiul art.312 pr.civ, va respinge recursul ca nefondat menținând sentința atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă - SC SRL - cu sediul în C,-,.2..3,.15, jud. C, împotriva sentinței civile nr.557/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ -DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C,-, jud. C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, Pt. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Semnează cf.art.261 al.2 Cpc
PREȘEDINTE INSTANȚĂ
GREFIER,
Red.jud.hot.
Red.jud.dec.
22.03.2010
Președinte:Adriana PinteaJudecători:Adriana Pintea, Ecaterina Grigore, Claudiu Răpeanu
