Alte cereri. Decizia 574/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia NR. 574/CA/2009
Ședința publică din 12 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona
JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienții:, )., șitoți cu domiciliul ales la Curtea de Apel Oradea,-, jud.B,în contradictoriu cu intimațiiTRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, str.P-cul - nr.10, jud.B și CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, str.P-cul - nr.10, jud. B, pârâte:MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 șiDirecția Generală a Finanțelor Publiceîn reprezentareaMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva deciziei nr. 356/CA/11.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că cererea de revizuire este scutită de plata taxei de timbru,cauza se află la primul termen de judecată, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Decizia nr. 356/11.06.2009, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice
A admis recursul declarat deMINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 în contradictoriu cu intimații reclamanți:, șitoți cu domiciliul ales la Curtea de Apel Oradea,-, jud.B, intimații pârâțiTRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O,-, jud.B șiCURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, jud. B, împotriva sentinței nr. 203/CA/ 19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a respins ca prescrise pretențiile aferente perioadei 01.04.2004-28.11.2004 și a respins ca nefondată acțiunea reclamanților aferentă perioadei 28.11.2004-01.02.2007.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
În privința recursului declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, s-a avut în vedere că aceasta a invocat în susținerea recursului său doar excepția lipsei calității procesuale pasive. Or, examinând această excepție, instanța a reținut că este neîntemeiată, întrucât, fără a se contesta faptul că, în speță, raporturile juridice de muncă există între reclamanți și recurentul Ministerul Justiției, în ipoteza admiterii acțiunii reclamanților, Ministerul Finanțelor avea obligația de a pune la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare achitării integrale a drepturilor salariale. Potrivit art. 19 din Legea 500/2002, Ministerul Finanțelor coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG 208/2005, acesta elaborează proiectul bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, iar în lipsa rectificării de buget cu sumele necesare Ministerului Justiției, acesta s-ar afla în imposibilitate obiectivă de a dispune de fonduri pentru plata sumelor solicitate prin prezenta acțiune.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a respins recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, ca nefondat.
În privința recursului declarat de recurentul Ministerul Justiției, instanța a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.04.2004-28.11.2004 este întemeiată. În speță, reclamanții au solicitat acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, începând cu data de 01.04.2004 și până la data de 01.02.2007. Este incontestabil faptul că sporul solicitat reprezintă pentru plătitor o obligație cu executare succesivă, plătibilă lunar, o dată cu salariul. Or, potrivit art. 12 din Decretul 167/1958, în cazul prestațiilor succesive, dreptul cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită. Așadar, raportat la data introducerii acțiunii reclamanților - 28.11.2007, termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din decret s-a împlinit pentru pretențiile aferente perioadei 01.04.2004-28.11.2004 și, prin urmare, aceste pretenții se impun a fi respinse ca prescrise.
În ceea ce privește fondul pretențiilor reclamanților, aferente perioadei 28.11.2004-01.02.2007, instanța a reținut că reclamanții invocă în susținerea acțiunii lor prevederile art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Capitolul I al acestei legi avea mai multe secțiuni, una reglementând salarizarea și alte drepturi ale magistraților, iar alta salarizarea personalului auxiliar de specialitate și a altor categorii de personal, drepturile salariale, precum și alte drepturi comune întregului personal fiind prevăzute în cap. V al actului normativ respectiv.
Reclamanții își fundamentează acțiunea și pe prevederile art. 40 din OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici, în conformitate cu carefuncționarii publici beneficiază de sporurile sau altor drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Or, prin Decizia nr. 23/12.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial din 30.12.2008, în soluționarea recursului în interesul legii, aceste din urmă dispoziții legale invocate de recurenți au fost interpretate în sensul că Funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea.
În motivarea deciziei, instanța supremă a arătat că voința legiuitorului a fost aceea de a stabili în cadrul puterii judecătorești sisteme de salarizare pe categorii de personal, unul pentru magistrați și altul pentru personalul auxiliar de specialitate, funcționarii publici și personalul contractual fiind retribuit în baza unor acte normative care se aplică, în general, în toate domeniile de activitate unde este încadrat un astfel de personal.
Totodată, chiar dacă până în prezent nu a fost adoptată o lege a sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici este evidentă intenția legiuitorului de a salariza după aceleași criterii această categorie de personal, indiferent de autoritatea, instituția publică sau unitatea bugetară în care își desfășoară activitatea.
Pentru ca sporurile sau alte drepturi salariale să fie specifice unei autorități sau instituții publice, trebuie ca aceste drepturi să fie acordate numai personalului autorității respective și de ele să beneficieze întregul personal.
Drept urmare, actele normative care reglementează salarizarea doar a unei anumite categorii de personal, cum a r fi magistrații sau personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, nu îndeplinesc cerința de a constitui o "legislație specifică autorității sau instituției publice"în care funcționarii publici își desfășoară activitatea.
Aceste acte normative fiind de strictă interpretare, dispozițiile lor sunt aplicabile numai categoriei de personal la acre se referă și nu întregului personal, astfel încât, în lipsa unei prevederi exprese, nu pot fi extinse și la alte categorii de personal din cadrul autorității sau instituției publice.
Pe de altă parte, marea majoritate a sporurilor și altor drepturi salariale acordate magistraților sau personalului auxiliar de specialitate sunt prevăzute și de legislația care reglementează salarizarea funcționarilor publici, astfel încât ele nu mai pot fi acordate încă o dată acestei categorii de personal sau în procentele din salariul de bază specificate pentru magistrați ori personalul auxiliar.
Este de necontestat faptul că atribuțiile, condițiile de încadrare și specificul muncii personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor sunt total diferite de cele ale funcționarilor publici, astfel încât aceștia din urmă nu pot beneficia de aceleași sporuri sau drepturi salariale acordate în mod expres de lege numai unei anumite categorii de personal a puterii judecătorești.
Ca atare, prin articolul 40 din OUG 92/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea 76/2005, articolul 42 din OUG 2/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea 417/2006, și articolul 41 din OUG 6/2007 aprobată cu modificări și completări prin Legea 232/2007, legiuitorul nu a înțeles să completeze salarizarea funcționarilor publici cu drepturile salariale prevăzute de lege pentru o anumită categorie de personal din sistemul judiciar.
Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire revizuenții, )., și, solicitând schimbarea în totalitate a deciziei, în sensul respingerii recursului declarat de recurentul Ministerul Justiției și menținerii ca legală și temeinică a sentinței nr. 203/CA/19.05.2008 pronunțate de Tribunalul Bihor. Totodată, revizuenții au solicitat suspendarea executării deciziei până la soluționarea cererii de revizuire.
În motivarea cererii de revizuire, revizuenții au arătat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
Însă, prin abrogarea expresă a acestor dispoziții prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cat si dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
În mod greșit instanța de recurs reținând că, acțiunea reclamanților a fost întemeiată pe prevederile art. 40 din OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici, în conformitate cu care funcționarii publici beneficiază de sporurile sau altor drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea a făcut aplicarea prevederilor Deciziei nr. 23/12.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial din 30.12.2008, în soluționarea recursului în interesul legii, dispoziții legale care prevăd că "Funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea.
Însă conform articolului 31 din Legea 188/1999 "Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii."
Dreptul reclamanților chiar necuantificat - există - independent de adoptarea sau nu a proiectelor de acte normative emise de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Textul legal prevăzut de articolul 40 din OG 92/2004 devenit articolul 42 din OG 2/2006 menținut și prin articolul 41 din OG 6/2007"Funcționarii publici beneficiază si de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifica autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea."nu completează salarizarea funcționarilor publici, este foarte clar, din moment ce într-o anumită instituție s-a acordat sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru anumite categorii de personal, și funcționarii publici care își desfășoară activitatea în această instituție sunt îndreptățiți la acest spor, cu atât mai mult cu cât funcționarii publici aflați în situații similare cu reclamanții au avut câștig de cauză (aspect dovedit cu deciziile depuse în probațiune)
În drept, au invocat articolul 322 punct 2 cod procedură civilă, articolul 325 cod procedură civilă și articolul 15 rap. la articolul 14 din Legea 554/2004, Legea 188/1999.
Intimații nu și-au precizat poziția asupra cererii de revizuire.
Prin încheierea din data de 31.08.2009, a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei atacate prin cererea de revizuire.
Examinând cererea formulată, raportat la motivul de revizuire invocat, instanța reține că aceasta nu este fondată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:
Revizuenții au invocat ca temei al cererii de revizuire art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, în conformitate cu care revizuirea se poate solicita atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Or, din examinarea cererii de revizuire, raportat la dispozitivul și considerentele deciziei atacate, instanța reține că nu este incidentă nici una din ipotezele reglementate de textul anterior citat, căci instanța de recurs, respingând pe fond acțiunea reclamanților, în urma modificării sentinței recurate, s-a pronunțat strict asupra cererii reclamanților, cu respectarea principiului disponibilității consacrat de art. 129 alin. final Cod procedură civilă.
În realitate, însă, deși formal revizuenții își întemeiază cererea pe prevederile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, prin motivele expuse în susținerea cererii de revizuire, aceștia repun în discuție fondul litigiului, lucru inadmisibil în cadrul acestei căi extraordinare de atac, care este admisibilă doar în cazurile limitativ prevăzute de lege, fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, prin intermediul căreia nu pot fi repuse în discuție probleme de fond sau fapte și împrejurări care au fost discutate de instanță cu ocazia discutării litigiului în fond.
Pentru aceste considerente, reținând că nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, iar criticile formulate de revizuenții se circumscriu fondului acțiunii soluționate prin decizia atacată, care nu mai pot fi examinate în cadrul acestei căi de atac, în temeiul art. 326 Cod procedură civilă, va fi respinsă ca nefondată cererea de revizuire.
Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN ELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată revizuirea declarată de, )., și toți cu domiciliul ales la Curtea de Apel Oradea,-, jud.B,în contradictoriu cu intimațiiTRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, str.P-cul - nr.10, jud.B și CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, str.P-cul - nr.10, jud. B, pârâte:MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 șiDirecția Generală a Finanțelor Publiceîn reprezentareaMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva deciziei nr. 356/11.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr-, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi 12 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Eliberata din funcție prin pensionare
Semnează președintele instanței
Red.dec.M/23.11.2009
Jud recurs --
Dact.G/2.12.2009
6 com/
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Boța Marilena, Filimon Marcela
