Alte cereri. Decizia 599/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 599/R-
Ședința publică din 13 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul formulat de recurentul - contestator, domiciliat în comuna, sat. Popești, județul V, împotriva deciziei nr.368 din 17 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr-, intimată fiind AGENȚIA FINANCIARĂ, cu sediul în, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul personal și consilier juridic pentru intimată, în baza delegației de la dosar.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea pune în discuția părților excepția de inadmisibilitate a recursului.
Recurentul arată că avea posibilitatea să declare recurs împotriva deciziei, atâta timp cât prin aceasta nu i s-au recunoscut drepturile.
Reprezentantul intimatei arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bălcești, la data de 16.07.2007, contestatorul contestat somația emisă de intimata Agenția Financiară -.
Prin încheierea din 15.01.2008, Judecătoria Bălceștia suspendat judecarea contestației, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă, întrucât nici una din părți nu a fost prezentă în ședința publică pentru soluționarea litigiului și nici nu au formulat cereri de judecare în lipsă.
Impotriva încheierii, a formulat recurs contestatorul, motivat de faptul că nu s-a putut prezenta în instanță la termenul stabilit pentru judecarea litigiului, întrucât s-a aflat internat în spital.
Prin încheierea nr.22 din 4.03.2008, secția civilă a Tribunalului Vâlceaa scos cauza de pe rol și a înaintat-o, spre competentă soluționare, secției comerciale și de contencios administrativ a aceleiași instanțe, având în vedere obiectul cauzei (contestație la executare silită ).
Prin decizia nr.368 din 17 aprilie 2008, Tribunalul Vâlcea - secția comercială și de contencios administrativ fiscal a respins ca nefondat declarat de recurentul, împotriva încheierii din 15 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Bălcești.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.242 alin.1 pct.2 și alin.2 Cod procedură civilă, suspendarea judecării unui proces se dispune atunci când nici una din părți nu se prezintă la strigarea pricinii.
Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut judecarea în lipsă.
In speță, contestatorul nu a cerut în contestația formulată judecarea procesului în lipsa lui și nici intimata, iar pentru termenul de judecată din data de 15.01.2008,părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță, fapt pentru care tribunalul reține că hotărârea prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei este temeinică și legală.
Conform art.245 Cod procedură civilă, judecata reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una din părți.
In consecință, recurentul -contestator poate formula cerere de repunere pe rol a dosarului, în vederea judecării contestației la Judecătoria Bălcești.
Față de cele de mai sus și în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul a respins recursul ca nefondat.
Impotriva deciziei de mai sus, a formulat recurs, la data de 6 mai 2008, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul din 13 iunie 2008, din oficiu, curtea pune în discuția părților excepția inadmisibilității formulării recursului.
Potrivit dispozițiilor art.402 (2) Cod pr.civilă, hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel, cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul art.400/1 și art.401 (2) Cod pr.civilă.
In speță, prin decizia nr.368 din 17 aprilie 2008, s-a soluționat recursul declarat de împotriva încheierii din 15 ianuarie 2008, prin care s-a dispus suspendarea judecării contestației, în temeiul art.242 pct.2 Cod pr.civilă, iar recurentul formulează un nou recurs, împotriva hotărârii pronunțată în recurs.
Față de aceste considerente, urmează ca prezentul recurs să fie respins ca inadmisibil.
Așa cum a reținut tribunalul, potrivit dispozițiilor art.245 Cod pr.civilă, recurentul-contestator poate formula cerere de repunere pe rol a dosarului, în vederea judecării contestației de către Judecătoria Bălcești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de recurentul - contestator, domiciliat în comuna, sat. Popești, județul V, împotriva deciziei nr.368 din 17 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr-, intimată fiind AGENȚIA FINANCIARĂ, cu sediul în, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal.
Grefier,
Red.
Tehnored./ex.2
Jud.recurs
23 iunie 2008
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Dumitru