Alte cereri. Decizia 65/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 65/CA
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ de reclamanta, domiciliată în T, str.-,.18,.A,.28, județ T, împotriva sentinței civile nr.1769 din 11.10.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ T, cu sediul în T,-, județ T, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurentei reclamante - și a intimatului pârât Direcția de Muncă și Protecție Socială
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare, față de solicitarea recurentei reclamante -, de a se proceda la judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 pct.2 cod pr.civilă.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr-, reclamanta - a chemat în judecată pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială T, solicitând plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze începând cu ianuarie 2004, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație până la data plății.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că are calitatea de funcționar public iar, potrivit legii nr. 142/1998, avea dreptul la tichete de masă. Prin lăsarea la latitudinea angajatorului a posibilității de acordare a tichetelor de masă se creează o discriminare între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel art. 41 alin. 2, art. 53 din Constituție, art. 5 alin. 3 din muncii și art. 41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În susținerea acțiunii se depun înscrisuri.
În apărare pârâta depune întâmpinare prin care arată că, în sectorul bugetar, acordarea tichetelor de masă este condiționată de existența fondurilor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat ori pentru perioada vizată nu au fost prevăzute sume cu această destinație.
În sensul celor afirmate se depune practică judiciară.
Prin sentința civilă nr. 1769/11.10.2007 a fost respinsă cererea.
S-a reținut că măsura este lăsată la aprecierea angajatorului iar discriminarea nu se justifică dacă este vorba de instituții diferite cu bugete diferite.
Soluția a fost atacată cu recurs de către reclamantă.
În motivarea recursului se reiau argumentele susținute și în fața primei instanțe.
Instanța a respins recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din legea nr. 142/1998:"Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Deși textul stabilește doar posibilitatea de acordare a tichetelor de masă de către angajator, acesta este stimulat în sensul acordării tichetelor de masă, art. 8 din lege stabilind că "sumele corespunzătoare tichetelor de masă acordate de angajator, în limitele valorii nominale prevăzute laart. 3, sunt deductibile la calculul impozitului pe profit". Cu toate acestea, art. 1 alin. 2 din lege condiționează acordarea tichetelor de masă de limitele stabilite prin prevederile bugetului de stat sau ale bugetelor locale.
Prin legea nr. 507/2003 ( a bugetului de stat pe anul 2004), legea nr. 511/2004 (a bugetului de stat pe anul 2005) și legea nr. 379/2005 ( a bugetului de stat pe anul 2006) se stabilește că, în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare și inclusiv în activitățile finanțate integral din veniturile proprii înființate pe lângă unele instituții publice, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă.
În consecință, legea nr. 142/1998 stabilește că se pot acorda tichete de masă dacă limita bugetelor de stat sau locale o permite, și chiar și atunci, dacă există disponibilitate din partea angajatorului, norma fiind una dispozitivă.
Având în vedere că legea nu instituie o obligație în sarcina angajatorului de acordare a tichetelor de masă, nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu de natură să nesocotească principiul egalității în drepturi garantat de către Constituție. Acest principiu presupune același regim juridic pentru situații identice, ori în speță instituțiile sunt diferite, bugetele acestora fiind diferite și statutul persoanelor încadrate în instituțiile bugetare este diferit. Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că, principiul egalității în fața legii nu presupune o uniformizare, astfel că, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.
Dreptul care face obiectul acțiunii nu este nici unul din cele enumerate de Constituție în art. 41 alin. 2 ca reprezentând o măsură de protecție socială. Mai mult, legile privind salarizarea funcționarilor publici nu prevăd un astfel de drept (OG nr. 6/2007 în prezent) iar articolul ce face obiectul acțiunii nu a fost declarat neconstituțional.
Acordarea tichetelor de masă nu este nici un drept ocrotit și garantat de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, conform jurisprudenței constante a Curții, dreptul la un tratament egal neavând o existență independentă, el fiind indisolubil legat de exercitarea drepturilor și libertăților garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și de Protocoalele la aceasta.
Nu în ultimul rând trebuie subliniat că art. 1 din legea nr. 142/1998 face referire la "salariații" (din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome, sectorului bugetar, unităților cooperatiste, al altor persoane fizice sau juridice) angajați cu contract individual de muncă, ori reclamanta are statutul de funcționar public, fiind numită în condițiile legii, dispozițiile codului muncii fiind aplicabile numai în măsura în care nu contravin statutului funcționarului public. În concluzie, aceasta nu este "salariat" în sensul legii nr. 142/1998, nedesfășurându-și activitatea în temeiul unui contract de muncă. În ceea ce îi privește pe funcționarii publici, aceștia au putut beneficia de tichete de masă o perioadă scurtă de timp, pe perioada aplicării OUG nr. 245/2000 privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici (1 martie-13 decembrie 2001), această ordonanță fiind respinsă prin legea nr. 725/4 decembrie 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul promovat în contencios administrativ de reclamanta, domiciliată în T, str.-,.18,.A,.28, județ T, împotriva sentinței civile nr.1769 din 11.10.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ T, cu sediul în T,-, județ T, având ca obiect drepturi salariale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond--
Jud.red--/01.02.2008
31 Ianuarie 2008
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Eufrosina Chirica