Anulare act administrativ . Decizia 1081/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1081/2008
Ședința publică de la 08 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 179/2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI, având ca obiect anulare act administrativ ajutor pt.încălzire locuință.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă numitul, în calitate de Primar al comunei, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 24.04.2008 s-a depus la dosar, de către reclamant dovada achitării taxelor de timbru aferente, în sumă de 2 lei taxă de timbru și 0,15 lei, timbru judiciar, solicitând totodată judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Pârâtul solicită respingerea recursului, precizând că recurentul nu poate beneficia de prevederile nr.OUG 107/2006, întrucât locuind în fapt cu mama sa, care este beneficiară a prevederilor Legii 416/2001, conform legii aceasta va beneficia și de încălzire, ajutor care de altfel se acordă pe familie și nu individual, fiecărui membru al familiei, sens în care depune la dosar acte în susținerea afirmațiilor sale.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 179 din 5 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș s-a respins acțiunea promovată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI județul
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin dispoziția emisă de Primarul comunei s-a comunicat reclamantului faptul că nu îndeplinește condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței deoarece acesta locuiește în aceeași gospodărie cu mama sa, se încălzește la o singură sobă conform declarației acesteia, situație în care mama reclamantului este beneficiară a ajutorului social în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, acesteia acordându-i-se și ajutorul pentru încălzirea locuinței.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin 1 din OUG nr. 5/2003 modificată prin OUG nr. 107/2006 ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă familiilor, respectiv persoanelor singure, numai pentru locuința de domiciliu sau, după caz, de reședință a acesteia iar potrivit art. 9 în sensul prevederilor acestei ordonanțe prin familie se înțelege soțul, soția, precum și alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relații de rudenie, care au același domiciliu sau reședință ori care locuiesc și gospodăresc împreună.
În ceea ce privește titularul ajutorului pentru încălzirea locuinței acesta este proprietarul locuinței sau după caz, titularul contractului de închiriere al acesteia ori un alt membru de familie major și legal împuternicit de proprietarul locuinței, iar beneficiarul ajutorului este familia, sau după caz, persoana singură.
Din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosar prima instanță a reținut că în situația de față, reclamantul locuiește în același imobil cu mama sa, în timpul iernii se încălzesc la o singură sobă, imobilul este proprietatea mamei, iar aceasta este titulara ajutorului pentru încălzirea locuinței, ajutor de care având în vedere aceste aspecte beneficiază și reclamantul, neputându-se astfel aprecia că acesta este o persoană singură în sensul art. 9 alin 2.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a hotărârii atacate, cu anularea dispoziției pârâtului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul arată că, are domiciliul separat de mama sa, și nu se gospodărește cu aceasta, cum greșit s-a reținut la instanța de fond.
Din adeverințele cu numerele de la Primăria Comunei, respectiv nr. 1259 din 9 martie 2007 reiese domiciliul mamei sale la nr. 682, din adeverința nr. 5870 din 4 decembrie 2007 reiese domiciliul reclamantului la nr. 7. din care reiese fără dubiu că aceștia au domicilii separate.
Recurentul mai arată că. Deși stă sub același acoperiș cu mama sa, se gospodăresc separat, situația fiind similară cu aceea a locatarilor aceluiași bloc de locuințe.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 10 alin 1 din OUG nr. 5/2003 modificată prin OUG nr. 107/2006, ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă familiilor, respectiv persoanelor singure, numai pentru locuința de domiciliu, sau după caz, de reședință a acesteia, iar potrivit art. 9, prin familie se înțelege soțul, soția, precum și alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relații de rudenie, care au același domiciliu sau reședință ori care locuiesc și gospodăresc împreună.
Titularul ajutorului pentru încălzirea locuinței este proprietarul acesteia sau după caz, titularul contractului de închiriere ori un alt membru al familiei major și legal împuternicit de proprietarul locuinței, iar beneficiarul ajutorului este familia sau, după caz, persoana singură.
Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamantul locuiește în același imobil cu mama sa, care este proprietara acestuia, că în timpul iernii se încălzesc la o singură sobă, iar aceasta este beneficiară ajutorului social în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, precum și a ajutorului pentru încălzirea locuinței.
În consecință, reclamantul recurent nu se încadrează în dispozițiile OUG nr. 5/2003 invocate și deci, în mod legal acțiunea sa a fost respinsă, urmând ca, în temeiul art.312 alin 1 Cod procedură civilă, recursul acestuia să fie respins ca nefondat, iar sentința atacată să fie menținută în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 179/05 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
Red./
2 ex./9.06.2008
Jud.fond.-
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Simona Szabo