Anulare act administrativ . Decizia 1101/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A-VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1101
Ședința publică de la 23.04.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR 2: Stânișor Denisa Angelica
JUDECĂTOR - -
GREFIER
...
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.2725/21.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-A Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.20117/3/CA/2008, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA POLIȚIEI COMUNITARE SECTOR 6
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns părțile: recurentul - reclamant, prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, intimata - pârâtă - prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentantul intimatei - pârâte invocă excepția tardivității formulării recursului de către recurentul - reclamant, apreciind că acesta nu a depus recursul în termenul legal, în sensul că sentința civilă a fost comunicată părții la data de 20.11.2008 iar recursul a fost formulat la data de 09.12.2008; ultima zi în care putea formula recursul fiind 08.12.2008.
Apărătorul recurentului - reclamant, în replică la cele învederate de reprezentantul intimatei - pârâte, arată că sentința civilă a fost comunicată în data de 20.11.2008, iar ultima zi de recurs era 06.12.2008, zi nelucrătoare însă, astfel că a declarat recurs în data de 09.12.2009. Recursul a fost declarat în termenul legal, motiv pentru care solicită respingerea excepției invocată, ca fiind neîntemeiată. Solicită a se avea în vedere că data depunerii la poștă a recursului este 05.12.2009, astfel cum rezultă de pe ștampila aplicată de factorul poștal pe plicul de expediere.
Curtea, deliberând asupra excepției tardivității recursului, invocată de reprezentantul intimatei - pârâte o respinge, ca fiind neîntemeiată, apreciind că recursul este declarat în termenul legal de 15 zile, conform datei menționate pe plicul de expediție a recursului - 05.12.2008; recurentul primind sentința civilă recurată la data de 20.11.2008.
Reprezentantul intimatei - pârâte arată că, la punctul 4 din cererea de recurs se invocă un motiv de nulitate de care reclamantul nu a făcut vorbire la judecata cauzei în fond. Astfel, apreciază că prin aceasta se completează cererea de chemare în judecată.
Apărătorul recurentului - reclamant solicită încuviințarea probei testimoniale, în dovedirea faptului că nu se afla în stare de ebrietate și a tuturor celorlalte aspecte de nelegalitate ale cercetării disciplinare. Această probă a solicitat-o și la judecata cauzei în fond, însă instanța a prorogat discutarea ei.
Reprezentantul intimatei - pârâte arată că se opune la administrarea probei testimoniale, mai ales că aceasta este și inadmisibilă în această fază procesuală. În ceea ce privește instituția pe care o reprezintă solicită, în combaterea motivelor de recurs formulate de recurentul - reclamant, proba cu înscrisuri; cele depuse deja la dosarul cauzei.
Apărătorul recurentului solicită doar proba testimonială în dovedirea motivelor de recurs.
Curtea, deliberând asupra probatoriului solicitat de părți, încuviințează pentru intimata - pârâtă proba cu înscrisuri, pe care o apreciază utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei și respinge proba testimonială, solicitată de apărătorul recurentului - reclamant, ca fiind inadmisibilă în această fază procesuală.
Reprezentanții părților precizează că nu mai au cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Apărătorul recurentului - reclamant solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat apreciind că cercetarea disciplinară a fost făcută total greșit, iar hotărârea instanței de fond este netemeinică. Solicită totodată și obligarea intimatei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, conform chitanței de plată pe care o depune în original la dosarul cauzei.
Reprezentantul intimatei - pârâte solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică; apreciind că motivarea făcută de instanța de fond este completă și complexă. Depune la dosar Concluzii, solicitând totodată și respingerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată formulate de apărătorul recurentului - reclamant.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 186/16-01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcția Poliției Comunitare sector 6
Prin decizia nr.452/11.10.2007 s-a dispus sancționarea reclamantului cu mustrare scrisă, reținându-se că, în data de 4.09.2007, în timp ce era planificat în serviciu pentru coordonarea și controlul activităților operative desfășurate în schimbul trei, între orele 22.00-6.00, se afla într-o stare avansată de ebrietate.
Tribunalul consideră că în mod corect s-a apreciat că reclamantul a săvârșit abaterea disciplinară.
Astfel, după cum se poate observa și din copia procesului-verbal din 21.09.2007 - filele 3538 din dosar, reclamantul a recunoscut în fața comisiei de disciplină- fila 36, că in timpul desfășurării activităților religioase din ziua de 4.09.2007, a fost obligat să consume 2-3 pahare de vin, care, coroborate cu starea de oboseală, au avut efecte nedorite.
Reclamantul a contestat ulterior că ar fi recunoscut această împrejurare, însă procesul-verbal menționat a fost încheiat de funcționari publici în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, care, prin semnarea procesului-verbal, au confirmat inclusiv faptul că reclamantul a recunoscut împrejurarea respectivă in fața lor.
Totodată, și din rapoartele de la filele 45, 47 și 48 rezultă că agenții, și au constatat personal că reclamantul se afla sub influența băuturilor alcoolice, și chiar că din comportamentul acestuia reieșea că nu se putea deplasa singur in siguranță. Din acest punct de vedere este irelevant faptul că reclamantul nu a fost testat cu o fiolă etilotest, cât timp starea sa a fost sesizată de agenți abilitați și instruiți să constate astfel de comportamente. De altfel, în raportul întocmit chiar de către reclamant - fila 46, acesta confirmă că a venit la serviciu obosit și răvășit.
Nici aspectele formale invocate de către reclamant nu sunt de natură a determina nulitatea actului prin care a fost sancționat. Reclamantul nu a invocat și cu atât mai puțin a dovedit că i s-a produs vreo vătămare ca urmare a nerespectării stricte a procedurii de sancționare prev. de HG nr.-.
Faptul că citația a fost primită cu doar o zi înaintea ședinței, că nu este indicat locul ședinței comisiei de disciplină și obiectul sesizării ori menționarea calității de învinuit nu l-au împiedicat pe reclamant să fie prezent la ședința respectivă unde a avut ocazia să își prezinte apărările față de acuzația adusă.
Neindicarea persoanei care a formulat sesizarea nu este de natură să determine nelegalitatea actului de sesizare, reclamantul precizând chiar in acțiune că sesizarea aparține directorului executiv adjunct, iar prin neaudierea acestuia nu s-a produs reclamantului nici o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea sancțiunii disciplinare.
Întocmirea unui referat anterior ședinței nu este nelegală, activitatea ședinței comisiei de disciplină, respectiv probele administrate, fiind cuprinsă in procesul-verbal de la filele 35-38.
Lipsa publicității ședinței și audierea persoanelor implicate pe rând nu au adus atingere drepturilor reclamantului. Reclamantul a fost prezent la lucrările ședinței, asistând la audieri și putând să își formuleze apărările față de aspectele învederate. De altfel, chiar și in fața unei instanțe de judecată, martorii sunt scoși afară din sală și audiați pe rând pentru a nu fi influențați de declarațiile părților sau ale celorlalți martori.
Fapta este individualizată, reclamantul cunoscând că a fost sancționat pentru prezentarea la serviciu in stare de ebrietate, abatere disciplinară conform art.77 alin.2 lit.j din legea nr.l88/1999, iar din procesul-verbal rezultă care sunt probele care au determinat comisia să rețină vinovăția reclamantului.
Aprobarea directorului executiv nu are efectul unei imixtiuni in activitatea comisiei, fiind numai o procedură privind actele interne.
În ceea ce privește sancțiunea disciplinară aplicată, tribunalul consideră că aceasta este proporțională cu abaterea săvârșită, având în vedere că s-a aplicat cea mai puțin severă sancțiune disciplinară, ținându-se cont de împrejurările concrete in care a avut loc abaterea, respectiv decesul soacrei reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul arătând că instanța de fond nu a respectat dispozițiile legii, iar la pronunțarea soluției nu a luat în considerare legislația aplicabilă și nici materialul probator existent la dosar.
Deși a arătat că întreaga cercetare disciplinară a fost un întreg șir de nereguli și de încălcări ale legii, instanța nu a luat în calcul aceste susțineri, pornind de la premisa că a recunoscut fapta, deși acest lucru nu s-a întâmplat.
În România nu există agenți abilitați și instruiți care să constate starea de ebrietate a unei persoane, în acest scop existând mijloace tehnice omologate și certificate prin care se măsoară și se stabilește prezența alcoolului în aerul expirat și eventuala concentrație de alcool în sânge. Cu toate acestea, instanța de fond ia în calcul declarațiile martorilor și consideră irelevant fapt că nu a fost testat cu o fiolă etilotest.
Recurentul a mai susținut că instanța s-a rezumat la a reține doar rapoartele scrise întocmite de agenții comunitari, dar nu a luat în calcul declarațiile date de doi dintre aceștia în fața Comisiei de disciplină despre care se face vorbire în procesul verbal de ședință din 21.09.2007.
Instanța de fond a respins proba cu martori ca nefiind concludentă, dar își fundamentează hotărârea tocmai pe cele contestate de aceștia. În aceste condiții, instanța ar fi trebuit să observe din înscrisurile existente la doar că declarațiile acestora ridică unele probleme și să admită administrarea acestei probe.
Astfel, martorul, fiind audiat de Comisia de Disciplină nu și-a mai menținut declarația din raportul întocmit la data de 05.09.2007, iar martorul, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața Comisiei de disciplină pentru a confirma cele declarate.
Audierea reclamantului și audierile martorilor nu au fost consemnate fiecare în câte un proces verbal separat, astfel cum prevede art.29 alin.1 din HG 1210/2003, ci sunt consemnate în procesul verbal de ședință care este un act distinct ce trebuie întocmit de comisia de disciplină conform art.31 alin.2 din HG 1210/2003.
Simpla constatare a acestei încălcări a prevederilor legale exprese ar fi dus la concluzia fermă că decizia de sancționare este nulă.
În Raportul nr.90/CD/10.10.2007 redactat de Comisia de disciplină se arată că nu s-au înregistrat urmări care să afecteze activitatea sau prestigiul instituției, astfel încât nu se înțelege de unde a rezultat concluzia instanței că ar fi fost afectată în vreun fel instituția, siguranța operațiunilor sau cetățenilor. Acest referat ar fi trebuit redactat în urma administrării probelor și nu înainte de ședința în care acestea au fost administrate.
Recurentul a susținut, de asemenea, că din actele depuse la doaar, din actele sau regulamentele existente la nivelul instituției nu reiese și nici din vreo prevedere legală că procedura, privind actele interne ale comisiei de disciplină trebuie să fie aprobate de directorul instituției.
Mai mult, prin răspunsul nr.-/07.12.2007 formulat de ANFP se precizează că au fost încălcate disp. art.30 alin.2 din HG 1210/2003 prin aprobarea referatului de către directorul executiv.
Decizia de sancționare cuprinde o afirmație falsă cu privire la martorii care au relatat că s-a prezentat la serviciu sub influența băuturilor alcoolice și cu privire la faptul că ar fi recunoscut această împrejurare.
Unul dintre temeiurile legale care au stat la baza deciziei de sancționare - art.78 alin.1 din Legea nr.188/1999 este greșit raportat la întreaga situație de fapt și vine în contradicție cu cele precizate anterior în decizia de sancționare.
s-a mai arătat că la ultimul termen de judecată apărătorul reclamantului a ajuns după terminarea ședinței și deși la acest termen au fost depuse înscrisuri de către pârât, nu i-au fost comunicate, nu au fost dezbătute în contradictoriu și au fost avute în vedere la soluționarea cauzei. În mod greșit instanța de fond a rămas în pronunțare fără ca reclamantul să aibă posibilitatea să ia cunoștință de înscrisuri, nefiind amânată pronunțarea.
Intimata pârâtă Direcția Generală de Poliție Comunitară Sector 6 formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a apreciat în mod corect probele administrate reținând că reclamantul a săvârșit abaterea pentru care a fost sancționat disciplinar.
-ine recurentul că a recunoscut că a consumat 2-3 pahare de vin în timpul zilei, în timpul desfășurării activităților religioase, iar nu seara înainte de intrarea în serviciu.
Din considerentele sentinței recurate rezultă că instanța a reținut această situație de fapt și nu că reclamantul ar fi consumat alcool înainte de începerea serviciului, așa cum încearcă acesta să sugereze la pct.1 în cererea de recurs.
Instanța a făcut referire la mențiunile din procesul verbal din data de 21.09.2007 în care s-a consemnat că în fața Comisiei de disciplină, reclamantul a susținut că a fost obligat că consume 2 - 3 pahare e vin în timpul desfășurării activităților religioase.
Împrejurarea că reclamantul nu a fost testat cu o fiolă etilotest nu este de natură să înlăture constatările celor trei polițiști aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu care au observat că reclamantul se afla sub influența băuturilor alcoolice, neputându-se deplasa singur în siguranță.
Aprecierile pe care le face recurentul la pct.2 în cererea de recurs cu privire la faptul că nu există agenți abilitați și instruiți care să constate starea de ebrietate a unei persoane nu pot fi reținute prin prisma faptului că orice persoană poate că constate o anumită stare de fapt, iar instanța de fond a avut în vedere împrejurarea că este de esența activității profesionale a agenților poliției comunitare să constate încercări ale unor norme sociale și legale.
Dispozițiile OUG 195/2002 nu au incidență în speță, întrucât reglementează circulația pe drumurile publice, or în sarcina reclamantului nu s Reținut conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Dispozițiile art.88 din OUG 195/2002 privind stabilirea concentrației de alcool, a prezenței alcoolului în aerul expirat și a concentrației de alcool în aerul expirat sunt cuprinse în cap. 6 referitor la infracțiuni și pedepse și sunt avute în vedere pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reglementate de acest act normativ, nefiind aplicabile sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare de către reclamant.
A mai făcut referire recurentul la faptul că în fața Comisiei de disciplină, doi dintre agenții comunitari care au întocmit rapoartele invocate de instanța de fond, au menționat că reclamantul era într-o evidentă, vădită stare de oboseală.
Această susținere nu constituie un argument în favoarea admiterii recursului, starea de oboseală în care se afla reclamantul neconcluzionând starea de a se afla sub influența băuturilor alcoolice care conferă persoanei respective aspectul unei persoane obosite.
Mai mult, recurentul omite să precizeze că unul dintre cei doi agenți și anume a precizat în fața acestei comisii că reclamantul prezenta semne că ar fi consumat băuturi alcoolice, declarație care concordă cu mențiunile cuprinse în raportul întocmit de agent la data de 05.09.2+007.
În mod corect s-a apreciat de instanța de fond că proba testimonială nu este concludentă, legalitatea și temeinicia actului administrativ contestat fiind analizate prin raportare la documentația care a stat la baza emiterii acestuia.
Referitor la aspectele invocate la pct.4 în cererea de recurs, Curtea constată că nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, nefiind analizate de instanța de fond care, în conformitate cu principiul disponibilității a soluționat cauza în limitele fixate de reclamant, atât sub aspectul obiectului, părților, cât și a motivelor de fapt și de drept.
Se apreciază că au fost încălcate disp. art.29 alin.1 din HG 1210/2003 care prevăd că audierea persoanelor prev. la art.28 alin.2 lit.a-c trebuie consemnată în scris într-un proces verbal, sub sancțiunea nulității.
Curtea constată că audierea acestor persoane a fost consemnată în procesul verbal al ședinței Comisiei de disciplină din data de 21.09.2007, astfel încât au fost respectate dispozițiile legale susmenționate.
Este evident că procesul verbal la care se referă art.29 alin.1 este procesul verbal în care se consemnează lucrările ședinței Comisiei de disciplină în care are loc audierea și care se întocmește în conformitate cu art.31 alin.2 din HG 1210/2003, fiind neîntemeiată susținerea că procesul verbal în care se consemnează audierile ar fi trebuit să fie distinct de procesul verbal al ședinței comisiei.
Curtea constată că în Raportul nr.90/CD/10.10.2007 redactat de Comisia de disciplină se precizează că nu s-au înregistrat urmări care să afecteze activitatea sau prestigiul instituției.
Această constatare nu este de natură să înlăture răspunderea disciplinară a reclamantului față de împrejurarea că normele legale incidente în cauză nu condiționează existența abaterii disciplinare de producerea unei asemenea consecințe.
De altfel, în raport, această împrejurare este menționată ca fiind un element avut în vedere la individualizarea sancțiunii disciplinare alături de alte circumstanțe a căror incidență a determinat aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.
Cu privire la susținerea de la pct.6 din cererea de recurs, Curtea constată că este vorba despre o eroare materială sub aspectul datei de înregistrare a referatului Comisiei de disciplină, acesta fiind înregistrat la data de 17.09.2007, în mod eronat, el fiind întocmit la data de 27.09.2007. În consecință, nu se poate reține nerespectarea disp. art.30 alin.1 din HG 1210/2003, în această privință.
În mod corect a reținut instanța de fond că aprobarea Referatului Comisiei de disciplină nr.89/CD/2007 de către directorul executiv nu constituie o imixtiune în activitatea comisiei, fiind o procedură referitoare la actele interne.
Se poate considera că această aprobare echivalează cu luarea la cunoștință de conținutul rezultatului activității de cercetare desfășurată de comisie și se reține că ea nu produce nicio consecință din punct de vedere juridic.
Se constată că reclamantul nici nu a precizat în ce a constat pretinsa vătămare suferită prin aprobarea referatului de către directorul executiv și nu a făcut nicio dovadă în acest sens.
Recurentul a invocat adresa ANFP nr.-/07.12.2007 prin care era exprimat punctul de vedere că prin această aprobare au fost încălcate disp. art.30 alin.2 din HG 1210/2003.
Această apreciere nu poate constitui o cauză de nulitate a actului în condițiile în care reclamantul nu a probat vătămarea pe care consideră că a suferit-o ca urmare a aprobării referatului Comisiei de disciplină.
În decizia de sancționare se menționează că în procesul verbal de ședință întocmit de Comisia de disciplină s-au precizat luările de cuvânt ale părților și ale martorilor. Martorii au relatat faptul că reclamantul s-a prezentat la serviciu în data de 04.09.2007 sub influența băuturilor alcoolice, fapt recunoscut de reclamant.
Curtea constată că în fața comisiei, un singur martor a susținut că reclamantul prezenta semne că ar fi consumat băuturi alcoolice, dar decizia a fost emisă nu doar pe baza declarațiilor date de persoanele audiate de comisie, ci pe baza întregului material probator care include și cele trei rapoarte întocmite de agenții de poliție care au constatat că reclamantul se afla sub influența băuturilor alcoolice la momentul la care s-a prezentat la serviciu.
Cât privește faptul recunoscut de reclamant cu ocazia audierii de către comisie, este vorba despre o redactare defectuoasă a deciziei și nu despre un fals, în sensul că recunoașterea reclamantului vizează consumul a 2-3 pahare de vin în timpul desfășurării activităților religioase din data de 04.09.2007.
Susținerea că unul dintre temeiurile deciziei de sancționare, respectiv art.78 alin.1 din Legea nr.188/1999 este greșit față de desfășurarea cercetării disciplinare, nu poate fi reținută.
Constituirea comisiei de disciplină are ca scop, potrivit art.79 alin.1 din Legea 188/1999, analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare și propunerea sancțiunii disciplinare, iar disp. art.78 alin.1 din aceeași lege care prevăd că sancțiunea constând în mustrare scrisă se poate aplica direct de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică, nu exclud desfășurarea cercetării disciplinare, nefiind vorba despre o contradicție între temeiurile de fapt și de drept ale deciziei de sancționare.
Referitor la ultimul motiv de recurs se constată din practicaua sentinței recurate că instanța de fond respectat Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, lăsând cauza la a doua strigare la sfârșitul listei, în condițiile în care la prima strigare au lipsit părțile.
Faptul că instanța nu a amânat pronunțarea pentru a-i da posibilitatea reclamantului să depună concluzii scrise nu constituie o încălcare a dispozițiilor Cod procedură civilă, care nu reglementează o asemenea obligație a instanței.
Cât privește înscrisurile care au fost depuse de reprezentantul pârâtei la ultimul termen de judecată, se constată că acestea sunt Regulamentul intern de acordare a tichetelor cadou și actul adițional privind modificarea acestui regulament înregistrat sub nr.5199/ 15.11.2007.
Acestea nu prezintă relevanță sun aspectul legalității și temeiniciei deciziei de sancționare constatate, întrucât reglementează modul de acordare, valoarea nominală a tichetelor cadou, instanța de fond nefăcând referire la aceste înscrisuri în considerentele sentinței.
În consecință, Curtea apreciază că este nefondat și acest motiv de recurs.
Față de aceste considerente, în temeiul disp. art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.2725/21.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-A Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.20117/3/CA/2008, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA POLIȚIEI COMUNITARE SECTOR 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 23.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Gh./2 ex.
15.05.2009
Președinte:Patraș Bianca LauraJudecători:Patraș Bianca Laura, Stânișor Denisa Angelica
