Anulare act administrativ . Decizia 1104/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1104
Ședința publică din data de 30 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina
JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUD D - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI A VEHICOLELOR cu sediul în Târgoviște, nr. 1, Județ împotriva sentinței nr. 244 din 9.04.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în Târgoviște, str. - -,. 23,. E,. 4,. 17, Județ
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant reprezentat de procurator, lipsă fiind recurenta pârâtă Instituția Prefectului Jud D - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Procurator pentru intimatul reclamant, depune la dosar xerocopia procurii judiciare autentificată sub nr. 595/19.02.2009 la Biroul Notarului Public,xerocopiile cărților de identitate a acestora.
Curtea din oficiu invocă excepția tardivității formulării recursului.
Procurator având cuvântul pentru intimatul reclamant, învederează faptul că recursul formulat de recurenta pârâtă Instituția Prefectului Jud D - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor D este formulat tardiv, fiind comunicată hotărârea atacată la data de 02 iunie 2009 iar recursul a fost promovat la data de 19 iunie 2009.
Solicită admiterea excepției de tardivitate și pe cale de consecință respingerea recursului ca tardiv formulat.
CURTEA
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința nr. 244/9.04.2009, Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis acțiunea formulată de reclamantul -- prin procurator în contradictoriu cu pârâta Prefectura D - Instituția Prefectului -Serviciul Public Comunitar Regim permise de Conducere și Inmatriculare a Vehiculelor D și a obligat pârâta la efectuarea operațiunii administrative înmatriculării autoturismului proprietatea reclamantului, marca BMW 318 i, motor capacitate cilindrică 1796 cm cubi, an de fabricație 1991, șasiu seria și numărul 31040EG50026, fără plata taxei de poluare - primă înmatriculare.
Totodată prin sentință a anulat adresele nr. nr. A/20007/2009 și A/20023/2009 emise de pârâtă și a respins în rest acțiunea, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat din Germania un autoturism marca BMW, pentru înmatricularea căruia s-a adresat pârâtei, prin Serviciul Public Comunitar Regim permise de Conducere și Inmatriculare a Vehiculelor D, în scopul efectuării operațiunii de înmatriculare fără plata taxei de poluare, prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr. 946 din 24.12.2008, primind răspuns negativ prin adresa nr. A/20007/9.01.2009 formulând și plângere prealabilă împotriva acestui act, la 23.01.2009, pârâta răspunzând acestuia prin adresa nr. A/20023/30.01.2009, prin care reiterează punctul de vedere expus în actul inițial.
Se reține prin sentință că refuzul pârâtei de a efectua operațiunea înmatriculării fără prezentarea dovezii de achitare a taxei de poluare este nejustificat, refuz exprimat prin cele două acte administrative a căror anulare se solicită, că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.28 din tratatul UE versiunea consolidată, Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe și în conformitate cu art.30 și 31 din tratat, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și de asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Coroborându-se cu aceste prevederi, dispozi țiile art. 110( exarticolul 90 par.1) din Tratatul Uniunii Europene versiunea consolidată, precizează în mod expres că nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor nationale similare.
Se reține prin sentință că prevederile OUG 50/2008 prevăd că pentru un autoturism produs în Romania sau în alte state membre UE, nu se percepe o taxă de poluare la o nouă înmatriculare, dacă a fost anterior înmatriculat, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul să facă disctinctia nici între autoturismele produse în Romania și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și nici cele second-hand, ordonanța intrând în vigoare la data de 1.07.2008, taxa de poluare fiind datorată numai pentru autoturismele care se face înmatricularea în Romania nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.
Față de aceste considerente, prin sentință se reține că adresele nr. A/20007/2009 și A/20023/2009 prin care pârâta și-a manifestat refuzul de înmatricularea autoturismului reclamantului fără taxa de poluare, reprezintă acte administrative nelegale emise cu încălcarea dreptului reclamantului, de a-I fi înmatriculat autoturismul independent de taxa de poluare, drept rezultat din prev. art. 110(ex. Art. 90 paragraful 1) din Tratatul de Instituire a UE, motiv pentru care
admis în parte acțiunea și a anulat adresele nr. A/20007/2009 și A/20023/2009 emise de pârâtă și a obligat pârâta la efectuarea operațiunii administrative înmatriculării autoturismului proprietatea reclamantului, fără plata taxei de poluare - primă înmatriculare, respingând în rest acțiunea ca rămasă fără obiect în ce privește obligarea pârâtei la înmatricularea provizorie, având în vedere soluția pronunțată prin hotărâre.
Impotriva sentinței a declarat recurs pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUD D - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI A VEHICOLELOR, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că în mod greșit a fost admisă acțiunea și în mod greșit s-a dispus efectuarea operațiunii de înmatriculare a autoturismului proprietatea reclamantului, fără taxa de poluare, deoarece disp. OUG 50/2008, instituie taxa de poluare pentru autovehicule cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în Romania, potrivit art. 4 lit. a din ordonanță, și că excepție de la plata taxei de poluare o fac autovehiculele prev. la art. 3 din OUG 50/2008 detaliată prin Normele de aplicare a acesteia, autoturismul reclamantului neintrând în această categorie și că taxa de poluare, nu este o taxă discriminatorie.
La termenul din data de 30 septembrie 2009, Curtea din oficiu a pus în discuția părților exceptia tardivității formulării recursului, intimatul reclamant, prin procurator, solicitând respingerea recursului ca tardiv.
Curtea, față de excepția tardivității recursului, reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 301 civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărării, dacă legea nu dispune altfel.
In speță, sentința primei instanțe a fost comunicată recurentei la data de 2 iunie 2009, potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 88 dosar fond, termenul de recurs de 15 zile de la comunicarea hotărârii expirând la data de 18 iunie 2009, recurenta declarând recurs la data de 19 iunie 2009, potrivit ștampilei aplicate de Oficiul pe plicul de expediere a corespondenței, aflat la fila 6 dosar recurs, peste termenul legal de 15 zile, prev. de art. 301 pr.civ.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite excepția tardivității formulării recursului, invocată din oficiu de către instanță și va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității formulării recursului, invocată din oficiu de instanță.
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUD D - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI A VEHICOLELOR cu sediul în Târgoviște, nr. 1, Județ împotriva sentinței nr. 244 din 9.04.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în Târgoviște, str. - -,. 23,. E,. 4,. 17, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 30 septembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica
-
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. EC/DD
f- Tribunalul Dâmbovita
4 ex/01.0ct. 2009
Președinte:Preda Popescu FlorentinaJudecători:Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina Chirica